Fără violenţă?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1mVeOif1jec&feature=related]

Fără violenţă nu se întâmplă nimic.
Am mai spus-o, la noi politicienii vor la putere, niciodată n-am auzit un singur politician român să spună că vrea să conducă, să facă ceva. Nu vorbesc de promisiunile tembele la care pun botul proştii, ci de un politician care să vină şi să spună ceva coerent, realist, realizabil.
Am ajuns unde am ajuns din indolenţă, confort, delăsare.
Clasa politică s-a pufăit şi buhăit, îi doare-n cot de fraieri, de nenorocirea omului de rând.
Guvernul Boc s-a dovedit incompetent, cu toate acestea Băsescu a fost reales şi astfel şi Boc repus în funcţie. N-au fost aduşi şi implementaţi de extratereştrii, noi i-am votat. „Noi” în general, chiar nu mai are nici o relevanţă individual cine ce şi de ce a votat.
Poate că Johannis şi un guvern PSD-PNL se descurca mai bine, poate că nu.
Probabil la momentul oportun Băsescu îl va sacrifica pe Boc, dar asta nu va schimba nimic.
Şi ce dacă? Pleacă ai noştri, vin ai noştri.
Şi asta-i problema: opţiuni zero.
Fiindcă în oricare parte ne-am uita, băieţii ăştia toţi au fost la putere, toţi şi-au umflat buzunarele cu nesimţire şi nimeni n-a făcut nimic pentru ţară.
Slabă consolare că unii fură mai puţin ca alţii.
Din nefericire nu avem nici o condamnare penală vis a vis de nici un fost sau actual demnitar. Putem vorbi despre Băsescu şi dosarul „Flota”, despre averile lui Videanu, Berceanu, Udrea, despre Năsatase, Mazăre sau Vanghelie, despre Cataramă, Patriciu sau Tăriceanu…
Toţi vorbesc, tot noi plătim.

Din nefericire violenţa este o soluţie.
Măcar se mai sperie puţin, o lasă mai moale, poate se gândesc de două ori înainte să bage mâna-n buzunar şi la cât de adânc o bagă. Măcar o vreme.
Violenţa este o manifestare firească la un miting de protest, ci nu o „degenerare”. Întrebaţi orice sociolog care se respectă. Cu atât mai mult cu cât guvernanţii se dovedesc surzi şi orbi, între cei din vârf şi stradă nu există de mult nici un pod de comunicare.

Iar cei care l-au fugărit pe Hoară sunt evident suporterii care fac scandal în week-end-uri la meciuri. Deh, campionatul e pe terminate… 😀

Altă soluţie ar mai putea fi greva generală care să paralizeze toată ţara.
La ce am văzut azi însă pare destul de greu de crezut.
Un miting ce a avut ca imn o manea cam veselă este o caricatură vis a vis de gravitatea situaţiei.
Anunţata masă de 60 de mii, a fost undeva pe la 30 de mii şi protestul a fost palid şi timid.
Mitingul s-a spart rapid şi – părerea mea – n-a rămas nimic în urma lui, nu s-a schimbat nimic, nu s-a rezolvat nimic. Şi sincer, n-am simţit nemulţumirea sau disperarea. Oamenii nici acum nu realizeză în ce rahat ne-am adâncit.

Greva generală poate crea presiune însă mă îndoiesc că asta va aduce şi o schimbare reală, va naşte şi soluţii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2yK7VNVhLUo&feature=related]

Şi lucrurile nu merg bine nici în Vest. De lucrul acesta pare să nu ţinem cont.
Euro-ul se clatină şi nu aş paria pe el pe termen lung.
Economia europeană este tot mai sufocată şi incapabilă să facă faţă presiunii dinspre China şi America.
Mă tem că suntem abia în zorii unor vremuri întunecate.

Ferea! Suntem în cădere liberă.
Dar… veseli.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UDEG8sztUUs&feature=related]

26 comments on “Fără violenţă?

    • cred că oamenilor nu le-a ajuns cuţitul la os, nu realizează ce se întâmplă în realitate.

  1. S-au saturat cei care fac curatenie ca mereu sa vina altii sa culeaga rezultatele si apoi sa se si mai ,,ratoiasca” la ei. Ba conteaza si incostienta celor care au votat actuala conducere , sunt la fel de incostienti si acum , dau vina pe comunisti. In Polonia si Bulgaria nu am vazut atata prostie sa se continuie vanatoarea de vrajitoare. Ci pur si simplu cine e competent sa fie numit. Daca vor sa dispara comuniimul trebuie mitraliata 70% din populatia tarii . Eu cand vad ca securistii striga ,,jos comunistii ” inebunesc. Daca am trait in regimul acela toti suntem asa , chiar daca pe mine n-au reusit sa ma faca nici macar membru UTC ca l-au impuscat . Trebuie sa vedem competenta nu sa punem la rang de cinste grosolania.

    • sincer? nu 70%, da’ mitralierea a 40% din populaţie nu e o idee chiar atât de rea pe cât de crudă pare. 😀

  2. Situatia este dramatica per ansamblu. Acum se vede efectul proastei administrari, al furtisagurilor, al lipsei protectiei sociale, al absentei unei viziuni economice de atata timp etc. Saracie, disperare, neputinta, slabiciune, indolenta, lasitate. Si pe acest fond sinistru ies la iveala toate si mizeriile caracterului uman. Traim momente de c****!

    • mie mi s-a părut apatică manifestaţia de astăzi.
      vine vara, lumea cred că încă este mult prea relaxată şi departe de a conştientiza ce se petrece şi ce mai urmează.
      în toamnă/iarnă însă lucrurile vor fi mult mai grave.

  3. daca boc e incapabil asa cum zic multi ma tot intreb de ce bugerari au un mers cam crăcănat ?
    iar ce ar putea sa faca alti sa fim seriosi
    psd-ul de ce nu a facut in guvernarea lui ce trebuia ?
    sau se apuca de acum sa faca ce nu au facut atunci ?
    sau liberali o sa faca acum ce nu au facut cand guvernau ?

    • boc este cel mai incompetent. cam aşa aşa se pune problema. şi băse cu gaşca au furat cel mai mult şi o fac în continuare.
      nu s-a făcut nimic ca economia să funcţioneze.
      dar nici alţii nu cred că au soluţiile în mânecă, toţi sunt mânjiţi.
      şi nu-i duce capul. 🙂

  4. ii duce capul !!!
    doar toti stiu bine cum e la putere
    urla foamea in ei
    solutii exista 😉
    psd-ul veficuleaza schimbarea fiscalitatii
    daca iti aduci tu bine aminte pe vrenea lor la salariile de peste 1000 de $ ajungea impozitul la peste 50%
    metoda e eficienta dar nu scade evaziunea fiscala si nici nu incurajeaza mediul privat
    cum pana mea sa faci profit si peste jumatate sa ii dai la stat ?
    pai ce iti da statul in schimb de bani astia ?

    • băh, pot accepta că-ţi place băse şi/sau boc sau să-ţi displacă psd-ul care niciodată nu mi-a plăcut, însă revin şi eu la ce am mai spus nu o dată: actuala criză are alte rădăcini şi este mult mai profundă şi multiplă la nivel global, soluţii nu au nici specialiştii occidentali şi cei care poate totuşi ar avea nu sunt lăsaţi fiindcă şi acolo interesele corporaţiilor mari au greutate mai mare decât faptele şi realitatea.
      dar pe ăştia de la noi nu-i duce capul. nu confunda un şmecher cu un om inteligent, una e să tragi două-trei ţepe, altceva să ai viziune, să vezi lucrurile în ansamblu şi în perspectivă.
      iar statul Român nu funcţionează de 20 de ani…

    • dacă mai e o damigeană de vin în beci şi fiind primăvară pe deal mai găseşti o mână de urzici, românul e poet, raper şi… vesel.
      la iarnă lucrurile vor avea cu o totul altă faţă.

  5. pai vezi … nimeni nu e defapt … si probabil ca s-au sesizat… deci poate e mai mult vorba de asta (ceva mai vechi ce ne-a ros pe toti si inca doareeee cind respiri) :
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kBEjOpCSWIo&hl=en_GB&fs=1&]

    • eu am spus: dacă iese bubuială, stau la tembelizor şi privesc cu multă satisfacţie cum alţii se agită. eu nu l-am votat nici pe iliescu, nici pe băse, să-l dea jos fraierii care l-au pus acolo.
      eu mi-am făcut treaba şi înainte de 89, şi-n decembrie 89 şi în general am încercat să le spun oamenilor ce cred şi cum văd lucrurile. nu mă ascultă nici dracu. asta e.
      dar la colţ sunt şi curve, şi boschetari – parcă tot mai mulţi, şi şmenari, hoţi şi copii care spală parbrize. cum spuneam, la toamnă-iarnă colţul o să fie tot mai neîncăpător….
      nici eu nu stau prea pe roze…. plm.

  6. mda, un miting care a facut fas, cand de fapt trebuia sa faca bum. nu se rezolva nimic cata vreme fortele nu-s unite .

    • Bună să ne fie şi toată ziua, seara…. week-endul. 🙂

      Oamenii încă nu realizează gravitatea situaţiei. Luna viitoare când efectiv vor primii cu 15, 25% mai puţin bani şi la toamnă când o să vină întreţinerea de 3 ori mărită……

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.