Eisbrecher – Eiszeit (2010)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r61n0U073Cg]

„This is Deutsch” de pe al treilea album Eisbrecher (Spărgătorul de gheaţă) „Sünde” (Păcat) este un tribut adus muzicii germane, încorporează tema piesei „Da Da Da” al trupei Electro-Rock minimaliste Trio, dar şi sonorităţi Kraftwerk şi le transpune în ceea ce este numit „Neue Deutsche Härte”.

„Neue Deutsche Härte” (traducere aproximativă: Noua Tărie Germană) este o definiţie inventată prin ’95 după lansarea albumului „Herzeleid”, debutul furtunos al celor din Rammstein şi descrie noul sunet, noua abordare din Rock-ul German, un amestec de Rock German tradiţional („Deutschrock”), Hard Rock şi Heavy Metal cu infuzii moderne de Electro şi Industrial.
Pionerii noului stil sunt Oomph! şi albumul de referinţă este „Sperm” din 1994 (au şi ei un disc proaspăt 😀 ), dar coroana le aparţine indiscutabil celor din Rammstein. De Rammstein ne vom putea bucura şi live pe 27 iunie la Bucureşti. 🙂
Mereu am spus că stilul îşi are rădăcinile ceva mai la est şi cu mai bine de un deceniu în urmă, mai exact în Slovenia şi-n activitatea, experimentele celor din Laibach, dar asta este o altă discuţie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1YE_j0xIsJA]

Noile sonorităţi au prins repede rădăcini, un şir lung de formaţii a apărut cum apar ciupercile după ploaie: Fleischmann, ASP, Joachim Witt, L’Âme Immortelle, Letzte Instanz, Megaherz, Schweisser, Stahlhammer, Tanzwut, Eisheilig, Übermutter, Unheilig, Weissglut şi nu în ultimul rând Eisbrecher.

Eisbrecher sunt un duo format din Alexander Wesselsky (voce) şi Noel Pix (chitară şi samplere) în 2003. Alexander provine din formaţia Megaherz, trupă în care a activat pe postul de clăpar şi Noel. Live cei doi sunt susţinuţi şi de Jürgen Plangger (chitară), Olli Pohl (bas), René Greil (tobe) şi Max “maximator” Schuar (clape/samplere).
Albumul de debut auto-intitulat este lansat în 2004, dar succesul major vine cu „Antikörper” (Anticorp) din 2006 şi de amintitul „Sünde” lansat în 2008.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Bm7AgP6C_4w]

„Eiszeit” (Era glaciară) este lansat pe 16 aprilie şi conţine un set proaspăt de 10 piese concepute şi aşezată în aceeaşi sonoritate Electro-Rock marca Rammstein. Cu toate acestea Eisbrecher nu sunt o copie Rammstein, reuşesc să scrie piese bune, memorabile (Böse Mädchen, Bombe, Gothkiller, Supermodel), au şarm… german.

„Böse Mädchen” (Fete rele) sună rău, chitarele se completează şi se suprapun cu sintetizatoarele, are pulsul acela tipic teuton, vocea gravă ne vorbeşte cu aroganţa tăioasă şi refrenul este amplu, armonic.
„Eiszeit” (Era glaciară) rămâne în aceeaşi zonă sonoră, clapele au o răceală bine transpusă-n sonoritate, vocea şoptită accentuează această senzaţie, chitarele sună gros şi grav.
„Bombe” (Bombă) este mai aerisită, mai caldă, mai melodioasă şi este extrem de memorabilă, ticăie cu greutate, prinde şi se lipeşte din prima, are potenţial maxim de single, de cucerit clasamentele.
„Gothkiller” pleacă de la sonorităţi Gotice, are aerul pieselor anilor 80, dar şi incisivitatea sunetului modern, refrenul este ca un uragan, vocile sunt mult mai melodioase, armoniile predomină, dar nu lipsesc nici riff-urile tăioase, ritmul instigă la dans, bâţâială.
„Die Engel” (Îngerii) introduce sonorităţi mai Electro din zona dansantă, refrenul este la fel de solid ca la celelalte piese, are gravitate.
„Segne deinen Schmerz” (Binecuvântează Durerea) aminteşte uşor de Sisters Of Mercy, sonorităţile, abordările însă sunt mai la zi, mai moderne, aroma Goticului de anii 80 se amestecă armonios cu notele NDH.
„Amok” combină momente mai lente, experimentale cu explozii grave, este o incursiune incitantă în minimalism.
„Dein Weg” (Drumul Tău) este un moment ceva mai liric, infuziile Trance colorează abordarea a la anii 80 şi chitarele intervin eficient să accentueze momentele mai zgomotoase din refren.
„Supermodel” poate fi un alt hit de succes, basul mârâie, simtetizatoare colorează eficient, chitarele au nerv, vocea conduce piese de la abordările cântate la vorbitul grav, este încă o piesă excelentă.
„Der Hauch des Lebens” (Suflu de Viaţă) sună grav şi monumental, aliniază tot arsenalul NDH, de la momentele melodioase şi aerisite la răbufnirile zgomotoase, închide discul regal.

Un disc bun de la o trupă care merită urmărită, nemţii ştiu să facă muzică simplă, dar memorabilă, nu o dată reuşesc să depăşească abordarea matematică (uneori rece) şi să imprime şi suflet muzicii. Şi “chestiile” acestea sună extrem de bine-n germană. (Heil Laibach! 😛 )