Cypress Hill – Rise Up (2010)

Sen Dog, Eric Bobo şi B-Real s-au întors. Le-a luat 6 ani. 🙂 Au avut ceva de furcă cu Sony Music – mă întreb care artist n-a avut? Au semnat cu Priority, în fapt tot un corporatist, face parte din grupul EMI… N-o fi chiar din lac în puţ, da’…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8spKRu5w7Gk]

Vremurile bune au apus. Veteranii au dispărut, par nişte dinozauri din secolul trecut, scena s-a umplut cu de-al de 50 Cent, vedeta e Eminem şi rebelul Fred Durst. Şase ani în umbră sunt o eternitate, poţi să spui că o iei practic de la zero.
E drept, în 2009 B-Real şi Sen Dog şi-au lansat albumele solo (Smoke N Mirrors respectiv Diary of a Mad Dog), B-Real activează şi-n trupa Serial Killaz şi a lucrat cu Kurupt, Young De, Xzibit, Adil Omar, Snoop Dogg, Bitza şi alţi artişti prin propria s-a casă de producţie Audio Hustlaz, a avut apariţii – colaborări cu o serie de artişti (La Coka Nostra, Ill Bill, Akrobatik, The Outlawz, Nipsey Hussle, Apathy, etc) şi în curând este promis şi lansarea primului album Kush, un proiect Rap Metal la care colaborează cu membrii Deftones şi Fear Factory, dar parcă brand-ul Cypress Hill nu mai are aceeaşi rezonanţă, vizibilitate ca în urmă cu 10 ani.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=feP1MWi7xFI]

„Rise Up” la prima ascultare sună ca un Best Of cu melodii în primă audiţie. Ştiu, pare aiurea, dar asta a fost impresia mea. Au şi o serie de invitaţi de la Everlast, Tom Morello (Rage Against the Machine), Daron Malakian (System Of A Down) şi Pitbull la Marc Anthony, Daron Malakian şi Mike Shinoda. Şi discul este la fel de pestriţ ca lista invitaţilor: avem Hip Hop inodor a la ultimele producţii Eminem imediat în piesa care deschide albumul „It Ain’t Nothin'”, arome clasice jamaicane în „Light It Up” şi (foarte) mult fum ca-n „Pass the Dutch”, „Get ‘Em Up” sau „K.U.S.H.”, Funk Metal în piesele în care prestează Tom Morello „Rise Up” şi „Shut ‘Em Down”, Rock Alternativ cu aromă „Buterfly” (Crazy Town) în „Get It Anyway” şi amestec R’N’B şi acustic Alternativ în „Carry Me Away” , ameţeală de sunete şi stiluri ca-n dubiosul „Bang Bang”, infuzie de Metal cu aromă orientală adusă de chitaristul Daron Malakian (System Of A Down) în „Trouble Seeker”, puls Retro în „Take My Pain” datorat şi lui Everlast (ex-House Of Pain), „jump, jump, jump”-uri în „I Unlimited”, puţin Funk în „Armed & Dangerous” şi în final o porţie relaxantă de Latino stropit cu Rom de Jamaica (şi Marc Anthony) în „Armada Latina”.

Şi o copertă militantistă de stânga…

Discul are şi momente bune, dar are şi piese, pasaje stânjenitoare… Pare că şi-au dorit să satisfacă toată aria de fani şi potenţiali simpatizanţi şi ca majoritatea încercărilor de acest gen, rezultatul este…. Hm.