Rikets – All American Death Cult (2010)

Lansat de Burnhill Union Records pe 20 aprilie 2010 „All American Death Cult”, albumul de debut al formaţiei – evident americane – Rikets, este un melanj revigorant între riff-uri Groove Metal, abordare Nu Metal, elemente Industrial şi reziduuri Emo/Screamo.
Acest „all in one” – totul la un loc – sună mult mai bine în fapt, decât poate suna aşa povestit, aşezat pe hârtie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9beaUG_wOBE]

Dacă şefu’ găştii, solistul şi multi-instrumentistul Scott Rose îi desemnează ca influenţă primordială pe Switched, eu mi-am amintit de Dope, White/Rob Zombie, Filter, Powerman 5000, Static-X şi Marilyn Manson.
Ce face albumul foarte ascultabil este faptul că sunt aerisiţi, curaţi, nu aglomerează spaţiile, riff-urile sună incisiv, brutal, clapele, samplerele aduc coloratură, vocea lui Scott este polivalentă, cântă şi urlă în funcţie de moment, basul şi tobele furnizează un fundament solid, simplu, dar perfect balansat.

01. It’s Only Gonna Get Worse (intro)
02. Program The Dead
03. Designer Drug Hell
04. Vicious
05. The Murder
06. Allison
07. House Of Lies
08. End Of My Suffering
09. Cry Little Sister (feat. Gerard McMann)
10. Sold Me Out
11. Sew Your Eyes

10 piese, dintre care 9 originale şi un cover al piesei “Cry Little Sister” în care cântă solistul trupei plus un intro. Făcând o comparaţie deloc forţată cu proaspătul album Viţa De Vie „Fetish”, chiar dacă nici Rikets n-au reinventat roata, au vână, au piese memorabile, sună simplu, dar incisiv, au adunat şi pus cap la cap elementele cele mai eficiente din Metal-ul ultimilor ani şi le-au comasat, compilat ingenios, rezultatul final fiind un disc ce se face ascultat, are puls, se lipeşte de ascultător.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BuTK0mMK5IU]

„Program The Dead” are riff-uri vânjoase ce încăpeau şi pe albumele Pantera, zgomote alese pe sprânceană, o dinamică modernă, balansată, te face să sari şi să ţopăi, este un Metal modern şi sănătos.
„Designer Drug Hell” umple spaţiul dintre Dope, Rob Zombie şi Marilyn Manson, clapele şi riff-urile alternează şi se completează eficient, groove-ul modern, aproape dansant se pupă de minune cu abordarea Rock.
„Vicios” readuce în prim plan riff-urile şi ritmul mai alert, incisiv, este o piesă super simplă, dar cu nerv şi puls, cu un refren mai moale şi note monumentale servite cu clapa. Ruperile, riff-urile sfâşiate şi vocea brutală nu-s inovaţii noi, dar le folosesc cu maximă eficienţă.
„The Murder” introduce elemente Dance între riff-urile groase, partea Rock/Metal domină, samplerele, clapele furnizează atmosferă, vocea trece din urlete în şoapte şi la refren cântă curat, tot amalgamul acesta însă curge extrem de natural, coerent, leagă elementele simplu şi cu gust.
„Allison” combină riff-urile cu armoniile, are ceva din abordarea Filter, refrenul aminteşte şi de Linkin Park, forţa chitarelor însă rămâne pe tot parcursul discului elementul central şi asta din punctul meu de vedere le aduce multe steluţe plus.
„House Of Lies” vine cu un amestec de electronică şi chitare bine proporţionat, ritmul sacadat, vâna riff-urilor te pun în mişcare, refrenul prinde, mă repet, totul este dezosat, adus la simplicitate minimală, dar eficientă, treabă făcută cu nerv şi simţ de răspundere.
„End of My Suffering” este construită pe o temă de pian, cu toate acestea nu este o baladă, chitarele hârâie şi mârâie, basul este tensionat, refrenul puternic, Rikets nu prepară limonade.
„Cry Little Sister”-ul a fost replantat într-o zonă mai Electro, în piesă cântă solistul din imprimarea originală, Gerard McMann, este o pată colorată pe album, sună uşor diferit, are altă atmosferă, dar vine la ţanc.
„Sold Me Out” a fost aleasă ca prim single de promovare şi este o imagine de ansamblu destul de relevantă pentru trupă, chiar dacă riff-urile n-au acelaşi nerv, mixajul este mai Electro, refrenul este foarte nimerit şi s-ar putea să le aducă o grămadă de fani într-un timp foarte scurt. Nu este cea mai incisivă piesă a trupei, dar este o piesă asamblată perfect.
„Saw Your Eyes” închide materialul tot în tonuri mai brutale, dialogul chitare-clape este incisiv, refrenul puternic, vocea lui Scott apelează din nou de la urlete la cântat ca să convingă şi… convinge.

RIKETS pagina MySpace

Din componenţa actuală mai fac parte chitaristul şi producătorul Provo, chitaristul Nick Quijano (ex- AMERICAN HEAD CHARGE), basistul Michael Reams şi bateristul Timmy Braun.
Nu ştiu ce forţă are Burnhill Union Records însă au pus mâna pe o maşinărie de făcut bani şi acest material cu o promovare susţinută are toate şansele să facă din Rikets noile vedete ale Metal-ului modern de peste ocean şi nu numai. Pe mine m-au “aburit”. 🙂