Mi-am amintit – iar – de „V for Vendetta” şi una din repricile memorabile: „Fericirea este închisoare, Evey. Fericirea este cea mai perfidă închisoare dintre toate.”
Eu vreau fericirea în aceeaşi măsură în care îmi doresc libertatea. Nu pot separa una de cealaltă cele două lucruri.
Un prieteni spunea când vă povesteam despre vină acum câteva zile, că – citez: „Comunicarea, transparenta si…efectuarea de compromisuri de catre AMBELE parti! (…)Sper să mă ţin de cele 3 zise mai sus şi să nu ajung niciodată la divorţ. Mai bine mă calcă trenu’.”
Hm. Eu am divorţat şi n-am nici un regret. Am amintiri frumoase şi amintiri neplăcute din aceea primă căsnicie – şi în general din relaţiile anterioare, dar nu am regrete, n-am ce să reproşez nimănui. O vreme mi-am făcut reproşuri singur, dar… nu m-au dus nicăieri, nu m-au ajutat cu nimic.
Şi m-am despărţit de „n” ori şi n-am regretat şi nu regret. Învăţ şi mă străduiesc să nu repet greşeli.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r8OipmKFDeM]
Inerţia cu care acceptăm uneori anumite situaţii este pe de o parte dovadă de laşitate, pe de altă parte evidenţa – prostească – a ataşamentelor nefireşti.
Bune sau rele, acceptăm lucruri, situaţii sau oameni doar fiindcă ne este confortabil cunoscutul. Comoditatea iadului în flăcări…
Acestea sunt compromisurile… nefericite.
Mi-a revenit în minte imaginea raftului din baie împărţit în mod egal în prima zi de convieţuire apoi – nici nu ştii exact cum – te trezeşti într-o dimineaţă că nici aparatul de ras nu-ţi mai încape pe marginea chiuvetei şi vorba altui prieten, zici merci şi aşa că măcar ai cu cine să împarţi baia.
Compromisuri?
În viaţă compromisurile sunt inevitabile. Dar cred că un compromis corect este rezultatul unei bune comunicări iar asta implică oarecum şi transparenţa.
Minciunile sunt şi ele compromisuri. Minciuni albe cum îmi spunea un prieten, acele mici (?) minciuni care te pot scutii de discuţii interminabile şi posibile conflicte.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iaysTVcounI]
Şi ieri seară, în drum spre casă cu căştile în urechi am ascultat (iar) piesa aceasta şi… am zâmbit uşor amar. (Ca prostu’ în tramvai. 😛 )
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LM15USyxRFU]
Karl Kraus spunea: „Lumea este o închisoare în care este de preferat să fii singur în celula ta.”
Şi aşa mi-am amintit de un vers amar de-a lui Alice Cooper: „sunt liber, dar sunt singur…”
De ce suntem incapabili de compromisurile corecte?
Fiindcă nu comunicăm corect – sincer – nici măcar cu noi înşine.
Compromisul este prea des confundat cu jumătăţile de măsură.
Jumătăţile de măsură au iz de… vid. Şi vidul tot creşte şi creşte până ne înghite complet.
Şi mi-am amintit de Puscifer (proiectul lui Maynard James Keenan din Tool şi A Perfect Circle) şi de albumul lor „V de la… vagin”. Cum era? „Fericirea este cea mai perfidă închisoare dintre toate?” … închisoare moale.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZKHpFZ7TZTA]
Eu am preferat sa ma “fugareasca” trenul in camp deschis variantei de a sedea cuminte pe scaunelul trenului ce mergea dus-intors in tunelul groazei. N-am dreptul s-o fac si nu discut situatii pe care nu le cunosc. Fac doar o declaratie pe proprie raspundere : nu se poate fara compromisuri, da. Dar cu unele compromisuri…NU, nu se poate.
pentru Anna – subscriu. 🙂
mai era piesa asta…. că tot îmi sună – şi răsună – în cap de câteva zile.
“No one knows what it’s like
No one knows how it feels
Nothing else could compare to the fears I fear
And I’ve never been on my own
Struggling all alone
And all I have are these clothes on my back and this song…
I never had much I never believe I could be
Someone, somehow, somebody
Said goodbye to all my childhood hopes and dreams
Time to grow up and accept real life responsibilities
Listen
Won’t you listen to the things I have to say
’cause it just might affect the way that you think about
How you live from day to day
It may be easy for you
But it seems like hell to me.”
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=usyS1vNlRbE]
Detest cuvintul compromis … desi de ceva timp i-am gasit sau i-am inventat si valentze pozitive … poate a intelege idea de compromis este in sine compromisul maturitatii… a fi intre tinar (cind nu vrei sa le faci) si batrin(cind ai face orice compromis pentru inca 5 min de viatza)…
poate ce e important legat de compromisuri … este cind un compromis pare cumva natural si OK pentru ambii si asta numai un prieten sau iubit ne poate oferi de cele mai multe ori … in general pt mine compromisul ramine acel sentiment in care nu ai de ales sau alegi ceva ce nu vrei in idea ca alternativa e mai rea… si evident intrebarea si frica ramine in mintea mea.. daca un compromis minor, prin insasi natura sa te poate compromite major in ochii altora sau ai tai.
well nu stiu a defini ce e un compromis in final e cel mai greu… poate e un mod de a face ce poti mai bine cu ce exista si a cauta sa intorci o situatie cu ceva nasol in ea in ceva cu o urma de sperantza … poate e doar ce zicem o situatie in care alegi raul cel mai mic in ideea ca raul cel mai mare nu o sa ne mai dea tircoale !…
o trasatura destul de clara a compromisului pare a fi ca implica doua parti … deci in lumina asta idea ca poti intelege sau respecta si pozitia celuilalt si el pe a ta tine probabil de un gen de educatie, si a lua viatza mai relaxat, pe care prea putin ca romani am primit-o. Iar asa foarte rar acceptam ca cei cu care ‘ne compromitem’ sunt egalii nostrii si noi al lor…si in idea romanesca care am absorbit-o compromisul e etern o lupta intre David si Goliath.
pentru UnSoricel – îl detestăm fiindcă avem o percepţie anume despre el…. a avut o altă rezonanţă şi mai are în RO.
când relaţia se transformă în luptă, nu doar că s-a terminat luna de miere, dar începe inevitabilul…
Tare rau melodia “Rollins-Liar” . Mai ales ca de obicei cel pe care-l minti esti chiar tu. Dar promit ca o sa ma mint in continuare :))
Relu.
pentru Relu – da, ştie moşu’ Henry. 🙂 regret că nu mai funcţionează trupa, aveau nerv, aveau stil, erau tare buni…
toţi ne minţim fiindcă ne este comod… nasol este când într-un final minţim atât de mult şi atât de bine încât ajungem să credem şi propriile noastre mincuni.
Abia acum m-am prins ca baiatul asta avea si o emisiune pe Discovery (printre altele), nu stiam de unde-l “cunosc” .
Relu.
pentru Relu – om ocupat, da, spoken-uri, are editură – publică cărţi, parcă şi o casă de discuri… bea lăptic, trage de fiare, joacă-n filme, nu alcool, nu droguri… şi e un tip modest, am stat câteva minute la poveşti cu el după concertul Rollins Band de la Sziget. 🙂
pai ca tot veni vorba de filme, libertate si compromisuri … vezi District 9 (e pe Demonoid)… mai mult decit un match si opusul lui (crema de fatza) Avatar ( Avon…tar cum ii zic eu)…. Poate asta e diferentza vizuala intre compromis – bani grei pozitie toate ziarele scriu …. si a nu face compromisuri … ceea ce numai tineretzea iti da..
luna era ea… defapt eu… mi-a folosit iubita computerul (iar) mai ceva ca raftul din baie
Compromis suna cam rau… dar coabitare, convietuire, adaptare, acceptare, modelare reciproca… in fine. Daca este ce trebuie sa fie (iubirea aia maaare), se trece usor peste toate! Si da, cuvantul de ordine e comunicarea. Fir’ar, n-ar trebui sa fie greu. Si totusi…
pentru Luna – bună. 🙂
Distric 9 am văzut, Avatar nu. am îmbătrânit şi – paradoxal – sunt tot mai puţin dispus la (anumite) compromisuri. 😀
banii înseamnă confort şi putere. ne vine greu să refuzăm confortul, dar avem o teamă vis a vis de putere…. vezi, omul are o chimie complexă, doi oameni uneori devin explozibili.
pentru UnSoricel – nu eram “on”… dar am văzut 2 useri şi un singur IP…. ha ha ha! 😛
mda…. vezi că rămâi fără mouse… ha ha ha! 😛
mi-am amintit de o fază… un alt prieten care stă într-o garsonieră s-a lipit de o tipă, fata s-a mutat suspect de repede la el, apoi a rămas şi… gravidă. imediat a preluat comanda: colecţia de sticle goale dispare, închiriem garsoniera că e în centru şi luăm bani faini şi ne mutăm undeva prin cartiere la 2 camere şi rămânem şi cu ceva bani, etc…. ha ha ha! 😛
compromis? 😛 😛 😛
pentru Papillon – păi lucrurile naturale, fireşti, cele care ar trebuii să fie cele mai simple, sunt – adică le facem – cele mai complicate, dacă nu imposibile…
sună rău compromis… dar mai rele sunt minciunile, jumătăţile de adevăr sau… ignoranţa.
draq ştie! nu există o cheie franceză care să rezolve fiecare caz, orice problemă.
din acest motiv unii îl caută pe…. dumnezeu…
fugim de noi în exterior… şi ne învârtim în cercuri şi cerculeţe.
Eu o tot o am in minte pe aia a Tapinarilor … fericirea e-un lucru marunt … si stii daca stau bine sa ma gandesc chiar asa este …
pentru Luka D – da…. de asta îmi şi tot vine-n minte piesa “Fears” al celor din Life Of Agony de care-i pomeneam lui Anna: “Time to grow up and accept real life responsibilities”… nu prea ne place să ne asumăm nici un fel de responsabilităţi, nici nu prea comunicăm la modul real şi ne mirăm că nu funcţionează nimic. noi nu funcţionăm.
Noi nu MAI functionam 🙂
pentru Luka D – funcţionăm doar la naştere şi primii 2, maxim 3 ani din viaţă, după aceea se ocupă părinţii, bunicii, mătuşele, vecinii, educatoarele…. societatea.
Aici dam in alte alea … si ajungem la infomartii dobandite si de asemenea ajungem la sisteme in care invatam sa functionam si nu in ultimul rand la prejudecati, cu ele suntem crescuti …
pentru Luka D – da. universul funcţionează perfect şi imperturbabil. noi… suntem varză. 😛
Noi ne-am pierdut stimulentul unui sistem valoric real, asa cum ne-am pierdut si notiunea timpului …
pentru Lula D – şi ne pierdem conştiinţa şi simţurile, comunicarea cu natura.
Om fi pierdut, nu zic ca nu. Dar miezul e tot acolo. Nu-l recunostem, poarta un kimono ciudat si “bracelets of smoke”
AlooO ! There is no childhood’s end , remember ? 🙂 Chiar daca asa pare, in faza 1, si chiar daca altceva este acum in faza 1…
pentru Anna – păi asta spuneam şi eu: universul funcţionează indiferent cât de aroganţi sau imbecili suntem noi. 😀
there is anybody out there? 🙂
Pink Floyd… sper să meargă.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nVxnNNGjubg]
Singurul lucru pe care îl poate face un adevărat prieten e că, atunci cînd se apleacă asupra ta, e să-ţi dea o mînă de ajutor ca să te poţi ridica. Singurul regret din viaţa mea e că mi-a fost frică să plec în ’90 din ţară. Pe atunci eram singură… Şerban mi-a întins o mînă… şi am apucat-o strîns, la fel de strîns ca atunci cînd mergem împreună pe stradă. Am făcut un compromis? Bineînţeles… am renunţat la tot ce ţinea de partea materială de pînă atunci pentru a avea totul…dar altfel.
Ai început să vezi dincolo de ”oglină” şi asta e bine. Fiind sub formă şi fizică este imposibil fără compromisuri. Toate celelalte corpuri ale noastre cîntăresc doar 21 gr… atît. Şi ele au nevoie de hrană, Brush…şi tu faci asta din plin. Intuiţia mea îmi spune că în loc de o consilieră ai nevoie şi de altceva… te las pe tine să ghiceşti. Tot ce pot să spun e că eşti pe drumul cel bun. Ai început să conturezi un portret…