Spui Prince, inevitabil lumea îl asociază cu „Purple Rain”, cu câteva hit-uri – doar a compus sute de piese, a avut 10 albume notate Platină şi 30 de single-uri Top 40 -, ne vin în minte „Nothing Compares 2 U”, „Kiss”, „Cream”, „Diamonds And Pearls”…
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=pDTfbADJAEc&feature=related]
Prince, acum în vârstă de 52 de ani, este un artist complex: compozitor, multi-instrumentist, actor. Are-n vitrină 7 Grammy-uri, un Glob de Aur, în 2004 a fost introdus în „Rock and Roll Hall of Fame” şi revista Rolling Stone îl situează pe poziţia 28 din cei mai importanţi 100 de artişti al tuturor timpurilor.
Dincolo de cifre şi date, pe cele 26 de albume de studio lansate începând din 1978, Prince ne-a oferit în toţi aceşti ani o muzică extrem de colorată, un adevărat hibrid multicultural şi dimensional, a mixat cu extrem de mare eficienţă elemente Rock, Jazz, Soul, Blues, Funk, Psihedelic, New Wave, Folk, Rap şi Hip Hop şi îşi desemnează rădăcinile în muzica unor artişti ca: Jimi Hendrix, James Brown, Miles Davis, Sly & the Family Stone, Curtis Mayfield, Parliament-Funkadelic, Stevie Wonder, Carlos Santana, Joni Mitchell, The Beatles, Duke Ellington şi Led Zeppelin.
Prince a pus umărul la lansarea unor artişti ca Sheila E, Carmen Electra, The Time, Beyonce şi Vanity 6. Mereu l-am iubit pe Prince. Cred că Michael Jackson n-ar fi existat fără Prince, în fapt mereu am văzut în Jaco o copie palidă a lui Prince, o copie unde accentul s-a pus pe dans şi mega-show şi mai puţin pe muzică. Prince cântă excepţional cu vocea, chitara, pianul şi instrumente de percuţii.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3m0teOZICZY&feature=related]
Ar fi foarte multe de spus despre cariera şi muzica lui Prince, are albume geniale şi perioade mai puţin reuşite. De exemplu în perioada 1994-2000 cariera lui a fost marcată de conflictul cu casa de discuri Warner, Prince a scos discuri pe bandă rulantă numai să scape cumva de contract… Atunci este lansat şi albumul „The Black Album” imprimat în 1987 şi amânat până-n 1994 de casa de discuri… Afilierea sa la secta Martorii lui Iehova în 2001 a marcat oarecum şi stilul şi muzica artistului, din fericire pentru noi, după o perioadă-n care Isus a fost introdus chiar şi-n „Purple Rain”, Prince a lăsat-o mai moale cu convertirea audienţei, ultimele lui discuri au revenit la temele, abordările care-l caracterizau în epoca Prince And the Revolution (1984-1987).
Aş amintii totuşi câteva din albumele lui de excepţie, o minimă discografie obligatorie care arată faţetele colorate ale artistului:
1984: Purple Rain
1986: Parade
1987: Sign o’ the Times
1990: Graffiti Bridge
1991: Diamonds and Pearls
1994: Come
1995: The Gold Experience
1996: Chaos and Disorder
1996: Emancipation
1998: The Truth
2002: One Nite Alone…
„Parade” conţine una din piesele mele preferate: „Sometimes It Snows in April”, „The Truth” din 1998 este un album Blues axat predominant pe chitară-voce sau „One Nite Alone…” din 2002 este un album genial, aproape exclusiv pian-voce ce aminteşte de Keith Jarrette şi genialul „The Köln Concert” din 1975.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HekCMP_2-4E]
Citeam nominalizările Grammy pentru 2010 şi am dat şi de numele lui Prince la categoria „Best Rock Solo Vocal Performance” cu piesa „Dreamer” şi aşa am aflat de albumul „LOtUSFLOW3R” lansat în martie 2009.
Materialul a fost lansat ca CD dublu şi în cutie ca 3 CD-uri, celor două discuri noi Prince s-a alăturat şi CD-ul noii protejate al lui Prince, Bria Valente şi albumul ei de debut „Elixer” la care a contribuit Prince şi clăpar-compozitorul Morris Hayes.
Albumul poartă amprenta lui Prince, Valente are o voce plăcută, însă este un disc destul de convenţional pe segmentul R&B, nimic deosebit, nimic ieşit din comun, Prince mai scapă degetele pe chitară şi colorează discul puţin, dar cam atât.
Mult mai plăcută a fost surpriza rezervată de Prince cu „LOtUSFLOW3R” şi „MPLSoUND”.
Cele 21 de piese ne aruncă înapoi undeva în anii ’80, la atmosfera şi abordarea epocii „Purple Rain”, dar totul sună extrem de proaspăt, viu, Prince ne plimbă de la Blues şi Soul la Funk şi Rock, de la momente Psihedelice ne trimite în ringul de dans, dar o face extrem de abil, cu multă energie, sensibilitate şi nu în ultimul rând cu mult-mult talent şi abilitate.
„Pachetul” „LOtUSFLOW3R” conţine 12 piese din segmentul mai Rock şi Blues, piesele mai experimentale iar al doilea disc, „MPLSoUND” are 9 piese şi sunt din latura mai comercială, mai apropiată de zona R&B şi Funk, ceva Hip Hop. Ce leagă discurile este talentul lui Prince, notele Soul, lejeritatea şi naturaleţea cu care Prince „se joacă” cu diferitele sunete şi abordări.
Imediat intro-ul piesă „From the Lotus…” are un ton Blues/Jazz şarmant, are nerv, vibraţie. „Boom” vine cu tonuri Psihedelice, incizii Rock/Funk, are un groove captivant, chitara şi vocea lui Prince domină şi conduc compoziţia. „Crimson & Clover” este o baladă marca Prince, are şarmul anilor ’80, insertul din „Wild Thing” (piesa lui Chip Taylor înregistrată de The Wild Ones în 1965 şi făcută celebră de The Troggs în 1966) este de-a dreptul genială! „4Ever” este tot o piesă mai lentă, uşurică aş spune, dar Prince reuşeşte să strecoară feeling, trăire chiar şi în astfel de piese mai simple, vis a vis de pseudo R&B-ul absolut jenant din topuri, chiar şi piesa aceasta este o oază de seninătate. „Colonized Mind” este încă o incursiune în Blues, colorată cu ceva Psihedelism, cu chitara criminală al lui Prince şi un refren stropit cu ceva inflexiuni Soul. „Feel Good, Feel Better, Feel Wonderful” aruncă-n luptă arsenalul Funky, un segment în care Prince a învăţat toate lecţiile de la James Brown şi le-a perfecţionat. În „Love Like Jazz” tema cu rădăcini Jazz este aşezată într-o abordare lejeră, are notele sud-americane şi condimentele Blues se asortează perfect. „77 Beverly Park” readuc Psihedelismul şi Rock-ul anilor ’70 pentru câteva secunde ca apoi Prince să ne surprindă cu un cântăcel latin, proaspăt ca un răsărit de soare. Tonurile apăsate din „Wall of Berlin” însă aduc în faţă din nou amestecul Rock şi Funk, piesa are ritm, puls, Prince încă o dată dă dovadă de stil când vine vorba de chitară şi compoziţie. „$” se înrudeşte cu lumea lui Quincy Jones, premisa este Funk, avem Soul şi Blues, ritm şi relaxare. Amintitul „Dreamer” sună ca Jimi Hendrix într-o interpretare Led Zeppelin, sau ca… Them Crooked Vultures ha ha ha! 😛 😛 😛 Prince dă dovadă de nerv, are forţă, ţipă şi el, şi chitara lui, are feeling, are şi coaie. „…Back to the Lotus” închide discul cu încă o perlă Rock/Blues în care are loc şi Jazz-ul şi nuanţe de Psihedelic, este o desfăşurare plină de energie.
De foarte multă vreme n-am ascultat un disc atât de bun, fără momente moarte, fără fisuri şi fără cusur!
Nu-i rău nici „MPLSoUND”, dar aminteşte mai mult de perioada The New Power Generation (începutul anilor ’90), are puls, domină Funk-ul, mi-a plăcut „U’re Gonna C Me”, piesă reorchestrată de pe albumul „One Nite Alone…”, dar şi celelalte piese dansante sunt ok.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zLs14blKM00]
da, prince a facut ceva in muzica, la un moment dat mi s-a parut ca e putin dat la o parte de M J , dar s-a mentinut pe pozitia lui, in timp ce regele ………
pentru lu – Jaco a fost mult-mult mai promovat, a devenit o industrie… e multă politică şi-n show biz, Jaco a fost practic prototipul vedetei de culoare, modelul negru promovat, cât timp Prince este “doar un ţigan”…
Sincer… pana nu m-am detasat de Michael, nu l-am putut vedea pe Prince… nu’s de ce… cam dupa 91, odata cu Diamonds and Pearls, am inceput sa-l ascult cu placere…
pentru Papillon – 🙂 tot sincer: cu mult după ce îl ascultam pe Prince am auzit şi de Jaco şi… nu m-a impresionat deloc. Îmi place “Man In the Mirror” şi încă 4-5 piese, dar cam atât… Dacă ne rezumăm strict la muzică, nu există termeni de comparaţie între cei doi. Prince are discuri de Jazz, Soul, Blues, Funk şi Rock geniale… şi a reuşit să şi amestece compact aceste genuri şi abordări diferite. 🙂 din păcate doar prin piese mai comerciale a ajuns în faţa publicului mai larg… 🙂
parca ziceai de comparat mere cu pere … asa cum Elvis Presley e the King .. (of R’n’R) cind altii au fost si au scris mai mult si mai bine … cum ar fi Jerry Lee Lewis si la alt nivel the Man in Black, Johnny Cash …. asa si MJ e the King of Pop…
MJ este si ramine the King of Pop se pare ca asta si-a si dorit si a investit in asta o fatza si un nas si etc … nu cred ca incape indoiala ca Prince tot ce si-a dorit e sa fie Love God…. you need another lover like you need a hole in your head… there ain’t no other !!
I gave my love, I gave my life
I gave my body and mind
We were inseparable
I guess I gave U all of my time
And now U plead insanity
And U don’t even know the score
Why can’t U learn 2 play the game, baby?
Don’t U know that U need more? (More, more, more, more)
U need another lover
Like U need a hole in yo?head (Baby, baby)
U know there ain’t no other
That can do the duty in yo?bed (Yeah, yeah)
Stiu ca acum ceva timp a cerut special celor de la You Tube sa se scoata toate videourile cu el ca violau drepturile lui de autor cica… Pentru banii mei el ramine un Sexy Mother Fucker …. si vad ca videouri au aparut iar …
Nu stiu de ce va supara Michael asa tare … in afara ca negrii erau suparati pe el pe motive care se vedeau clar … aparent –> nu-ti mai vinzi sufletul lui Mefisto pt success iti vinzi fatza… tragic dar adevarat asta e pretul pentru a fi King ..
Altfel spus tie Tman daca taicatu te-ar fi batut zilnic sa fi punkist .. probabil azi aveai trupa de punk si erai cu job in music industry dar probabil ca nu faceai Pansament si nici NS ci faceai ceva similar cu ce faca Foo Fighters… asta ca gluma…. deci asa a patzit si Michael …
pentru UnSoricel – man, n-am nimic nici cu cioroii, nici cu homosexualii, numai că m-am cam sictirit să tot fie băgaţi pe gât ca fiind repere… să fie sănătoşi. mai ales J…six feet under. şi de poveştile lacrimogene cu familiile destrămate, copilărie chinuită, ba unii chiar direct abuzaţi, m-am plictisit ca de iris şi holograf.
prefer să mă rezum strict la muzică, sunt trupe de negrii geniale – de exemplu Living Colors şi Bad Brains -, Jaco a avut şi multe calităţi, n-am să contest asta, dar pentru mine e o paiaţă şi o victimă ci nu rege…
Prince este cel mai sexist vegetarian burlac (şi creştin). 😀 dar nici aspectele acestea nu sunt relevante, am toate albumele lui şi are o muzică foarte colorată, este un muzician şi un compozitor genial.
iar acest „LOtUSFLOW3R” este chiar excelent şi mă bucur că şi-a revenit.
din ce ştiu, Warner-ul a scos piesele de pe YouTube, ei deţin copyright-ul… din acelaş motiv o vreme Prince n-a mai putut să-şi folosească nici propriul său nume şi a apelat la tâmpita formulă cu “The artist formerly known as Prince”, Victor sau acel simbol… chiar şi marca “Prince” era proprietate Warner… fuckin’ shit.
ya man I was just kidding hope I didn’t off…end .. cred ca nimeni nu neaga ca Michael a fost o paiatza… dar totusi cind si Quincy Jones declara ca venea la BBQ si nu statea cu adultii ci se simtea mai lejer stind cu copii lui Quincy iti dai seama ca omu (MJ) era chiar plecat desi probabil multi nu l-am crezut ca si mine care sincer am crezut ca i-a molestat pe copilasii aia .. Oricum se pare ca acel concert in Ro in B e cotat ca unul in care era in top form deci macar atit ….
Legat de Prince …. pe cind la Bucuresti ca stiu ca-i plac fetele … ?? O sa-i caut albumul mie mi-a placut si cel de acum ceva timp Cinammon Girl.. mi s-a parut sofisticat in sens pozitiv.. oricum Ritei ii place mult Prince si mai ales fiecaruia ii place un anume cintec ei ii placea :
Darling Nikki
I knew a girl named Nikki,
I guess you could say she was a sex fiend!
I met her in a hotel lobby,
Masturbating with a magazine!
She said how’d you like to waste some time?
And I could not resist when I saw little Nikki grind!
She took me to her castle,
I just couldn’t believe my eyes!
She had so many devices,
Everything that money could buy!
She said: sign your name on the dotted line..
The lights went out and Nikki started to grind!
Nikki..
The castle started spinnin?,
Or maybe it was my brain!
I can’t tell you what she did to me,
But me body will never be the same!
Oh her lovin? will kick your behind,
Oh she’ll show you no mercy!
But she’ll shout ’nuff, shout ?nuff, show you how to grind
Darling Nikki..
Verse Four,
I woke up the next morning,
Nikki wasn’t there!
I looked all over,
All I found was a phone number on the stairs.
It said: ?Thank you for a funky time,
call me whenever u wanna grind!?
Oh Nikki.. Oh. Oh come back Nikki, come back!
Your darling little prince wanna grind, grind, grind..
Pt mine When the Doves Cry is still top si Sexy Mother Fucker.. nu mai putin cel care l-ai zis si tu… Sometime it Snows in April il si am pe disc de vinyl desi momentan pick-up nu mai am …deci ma uit la coperta doar
scuza-ma dar nu m-am putut in abtzine … in cazul lui Michael ..vorba ca te bate tactu pina cintzi… e adevarata !.. insa ce cintzi … nu e intotdeauna ce trebe !…. in cazul lui Prince insa e al sau… deci sa pare ca nu l-a batut taicasu sa cinte !!!!
pentru UnSoricel – şi când nu suntem de aceaş părere, nu e nicio supărare. 🙂
şi eu de la “Purple Rain” am plecat şi mi-a plăcut “Darling Nikki” (started to grind!) şi “The Beautiful Ones”… 🙂
şi ştii că sunt colecţionar de cover-uri, asta este una excepţională (Talisman este trupa suedezului Jeff Scott Soto pe care l-am cunoscut de pe primele discuri Malmsteen…asta-i de pe discul din 1998 “Truth”)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BBvxrGGqgLI]
Acum câţiva ani m-am apucat să-mi fac un best of Prince şi am pus 130 de piese… ha ha ha! 😛 (aveam albumele până la “Musicology”)
eu îl cred şi pe Jaco şi pe ceilalţi care povestesc despre copilăria chinuită… şi ai mei au divorţat man, da’ nu am devenit din cauza asta nici faggot, nici junky… plm! în Vest se face titlu de glorie din orice rahat şi artiştii au rămas nişte ciudaţi care musai să fie sau să facă ciudăţenii… şi orice este o scuză excelentă!
n-am nimic cu Jaco, trebuia business-ul să scoată din mânecă un mega star de culoare şi Jaco a fost omul potrivit la locul potrivit, a fost alegerea câştigătoare… oi fi idiot, da’ uite o piesă de pe vremea Jackson 5 care mie îmi place…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vjW1iq4IO2k]
da’ să termin “în tonul meu” discuţia Jaco vs. Prince, vezi, asta o fi diferenţa între a te naşte dintr-un tată negru, miner şi să te naşti într-o familie de muzicanţi ţigani. 😀
pe mine m.j. nu ma atinge delok …..de nici un fel , cu nici un cantec ….omul inspira mila …..in fine …. acu e dus ….apropo….”sti cine canta in deschidere la michael jackson? popa……
…..in schimb prince merge ….are piese care au atins chestia aia din mine …… stii bancul ala de pe vremea lui iancu jianu? Jiene , date prince….. ……
o chestie ciudata la mine e ca nu pot sal vad …..e ok sa ascult , dar nu sai vad fata……ma irita rau gagiul …..are ceva la fata aia de cere pumni …….asculr cu placere, dar atata.fara videoclipuri si postere…….radio rocks.
pentru rifeor – are şi Jaco 5-6 piese ok. da’ de atins, nu, nu m-a atins niciodată.
dă-te Prince Pintea!
nu, mă dau Michael Jackson… hi hi hi.
piticania este haios, eu n-am probleme nici cu faţa lui… când văd un clip, oricum mă holbez la gagicile din clipurile lui… ha ha ha! 😛
Nu inteleg de ce se tot fac comparatii intre MJ si Prince?imi place Prince si-l ascult cu placere,este un foarte bun muzician dar Michael is the best, daca unora le place mai mult Prince nu poa`sa spuna ca e mai bun decat Michael,e complet eronat
pentru Lyly – comparația Prince/Jackson au făcut-o mulți alți critici și MJ a copiat, învățat și l-a imitat substanțial pe Prince când și-a lansat cariera solo.
Altfel nici eu nu văd sensul de a compara mărul cu para și da, fiecare ascultă ce-i place. 🙂
Pt.brushvox, spui ca MJ l-a imitat pe Prince ,da-mi un exemplu.MJ a scos primul album solo in 1971 iar Prince in 78 sau 79,stiu ca MJ i-a solicitat o colaborare lui Prince pt.albumul Bad iar acesta l-a refuzat spunandu-i ca oricum va avea succes.
pentru Lyly – da, Prince în 78 a lansat primul album, „For You”. cu toate acestea muzica (de succes) al lui MJ (începând de la Off the Wall – 1979) are multe elemente împrumutate de la Prince.