Fuck Buttons – Tarot Sport (2009)

Cred că numele – pentru unii intrigant – al formaţiei, nu spune mare lucru multora. Recunosc, m-am împiedicat şi eu de ei în clasamente Indie şi Electro şi nu le-am acordat prea multă atenţie. Acum dacă pomenesc nume ca Kraftwerk, Klaus Schulze, Tangerine Dream, Robert Fripp sau Brian Eno, acestea probabil pentru cunoscători o să sune mult prea pretenţios. Cu toate acestea, Fuck Buttons fac prte din acelaşi curent Drone.
Nici eu nu le ştiu pe toate şi niciodată n-am pretins că sunt perfect sau infailibil. Kraftwerk m-au vrăjit copil fiind cu al lor „The Man-Machine”, nu tre’ să caut pe Google cine este Robert Fripp, mi-au plăcut şi Tangerine Dream şi Brian Eno este cel puţin un „tip” interesant, însă admit, în zona Electro nu mă mişc la fel de lejer, nu îmi este la fel de familiar ca sfera Rock-ului. Şi dacă tot suntem la momentul confesiunilor, săpând după rădăcinile celor din Fuck Buttons şi ce înseamnă Drone, am auzit prima oară de La Monte Thornton Young… Cum spuneam: nimeni nu este perfect, nimeni nu le ştie pe toate şi am şi eu multe goluri, lipsuri şi tot felu’ de „chestii” de recuperat. Dar dacă tot suntem la „ciudăţenii”, profit de moment şi arunc una din trupele şi piesele mele favorite…Odată şi odată o să-mi fac timp să povestesc şi despre ei.  🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_ruj8qgkV9k]

Dacă despre Rock spuneam (la modul foarte general) că-n mare parte este captarea şi degajarea de energie, cu alte genuri muzicale lucrurile stau diferit. Muzica de multe ori este un „trip” (o călătorie), induce stări, stârneşte şi stimulează imaginaţia, ne colorează momente din viaţă.
În paralel cu evoluţia, progresul omului şi al tehnologiei, evident şi muzica s-a transformat. Minimalismul – caracteristica de bază a sub-genului etichetat Drone – dincolo de căutările fireşti, este oglindă şi oarecum răspunsul la aceste schimbări. Paradoxal, evoluţia tehnologică n-a adus doar noi posibilităţi, n-a deschis doar noi orizonturi şi nu ne-a făcut viaţa „mai uşoară” ci a creat şi premiza superficialităţii. Consumatorul de „tip nou” este unul comod, superficial şi aceasta este o realitate. Minimalismul într-un anume fel răspunde acestei realităţi, satisface comoditatea auditorului însă genul, abordarea, nu poate fi redusă la atât.
Aminteam de veteranii Electro, germanii de la Kraftwerk şi muzica lor are rădăcini mult mai vechi, eu regăsesc în stilul lor matematica muzicală al lui Bach şi repetarea temelor caracteristică lui Mozart.
Muzica Drone se caracterizează prin simplitatea temelor şi repetarea, modelarea anumitor faze/teme. Plecând de la muzica clasică, experimentele sonore a lui La Monte Thornton Young pe cont propriu apoi prin colectivul creat de el şi denumit Theater of Eternal Music, experimentul avangardist a atras o serie de artişti, muzicieni, pictori, poeţi, dar şi matematicieni: Marian Zazeela, Tony Conrad, Angus MacLise, Terry Jennings, John Cale, Billy Name, Jon Hassell, Alex Dea, Pauline Oliveros, Eliane Radigue, Charlemagne Palestine, Yoshi Wada, Phill Niblock, etc.
Un astfel de experiment sonor elocvent este piesa „Heroin” de pe primul album Velvet Underground din 1967.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nJNMnBhf-Ds]

Experimente Drone s-au făcut în muzica clasică, în Jazz şi-n Rock, dar oarecum firesc, cele mai multe s-au făcut în zona muzicii electronice: Kraftwerk, Klaus Schulze, Tangerine Dream, Roxy Music, Cocteau Twins, Coil, My Bloody Valentine, Slowdive, The Jesus and Mary Chain, Ride, Loop, Brian Eno, Sonic Youth, The Dead C, Pelt, Charalambides, Sunroof!, Sunn O))) etc.

Pe această linie vin şi duo-ul Fuck Buttons înfiinţaţi în 2004 la Bristol de către Andrew Hung şi Benjamin John Power.
Hung aduce cu el în proiect influenţe Acid Techno şi Aphex Twin iar Power este fan al unor trupe Post-Rock ca Mogwai.
Albumul lor de debut din 2008, „Street Horrrsing” a fost foarte bine primit atât de public cât şi de critică şi este ceea ce vă spuneam: o călătorie sonoră, un experiment şi o experienţă.

Fuck Buttons Site oficial
Fuck Buttons Blog
Fuck Buttons MySpace
Fuck Buttons LastFm

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4ph8z8-RCGs&feature=related]

Pe 14 octombrie 2009 este lansat al doilea album, „Tarot Sport” care continuă călătoria cu încă 7 piese ce cumulat ne oferă aproape o oră de muzică. Cu excepţia a două piese de circa 4 minute (Rough Steez şi Phantom Limb), celelalte piese trec fiecare de 10 minute.
„Surf Solar” are un puls captivant; „Rough Steez” modelează tonuri alungite, mai grave şi zgomote Industriale; „The Lisbon Maru” începe cu o atmosferă senină ca ritmurile să crească exponenţial şi piesa să prindă viaţă şi puls ca un răsărit de soare sau o trezire lentă; „Olympians” are ritmuri şi mai alerte, sunete deschise şi alungite, modelate cu culoare; „Phantom Limb” revine la experimentele minimaliste construite din şi prin sunete; „Space Mountain” este o construcţie aerisită pe ritmuri dansante, accentuate cu aceleaşi teme repetate, alungite şi modelate şi-n final „Flight of the Feathered Serpent” închide materialul într-un tempo alert, contrastant cu temele oarecum lente, pufoase ca nişte nori.
Este un material compact, cursiv, cu puls şi culoare, te prinde din mers şi ca un val, te poartă de la un capăt la celălalt.
Pentru mine a fost o călătorie plăcută, o experienţă interesantă şi relaxantă, la a doua, a treia ascultare temele devin familiare.  🙂

Şi de această dată, discul a fost bine primit, în clasamentul Urban 75 a terminat anul pe prima poziţie, în Gigwise pe 3, în Drowned In Sound pe 5, în New Musical Express şi Mojo pe locul 8, în clasamentul Pitchfork pe 11 şi în Q Magazine pe poziţia 30.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OFbE3lHTcuo&feature=related]