Ghidul alegătorului

Nu-s eu în măsură să spun cu cine să votaţi. Votul, ca şi alegerea sunt opţionale. Ce cred însă este că alegerile trebuie făcute în cunoştinţă de cauză şi în situaţia actuală, în pseudo-campania de care am avut parte, numai de informaţii n-am beneficiat.
N-am auzit nici programe, proiecte prezidenţiale, candidaţii au vorbit despre orice numai despre atribuţiile prezidenţiale nu şi am avut un referendum ad-hoc al cărui subiect a încins spiritele, dar nimeni n-a explicat populaţiei în fapt despre ce este vorba.
Am avut o campanie subversivă şi probabil nici ultima săptămână nu o să fie diferită.

Tot anul a stat sub semnul „Jos Băsescu!”, am criticat din capul locului că nu se căutau candidaţi adecvaţi funcţiei prezidenţiale ci contra-candidaţi apţi să-l învingă pe Băsescu. O premisă pe care am considerat-o falsă şi greşită şi poate şi din această cauză mult timp părea imposibilă înlăturarea marinarului de la cârma ţării. N-am făcut parte niciodată din cei care spuneau „oricine numai Băsescu nu”, dar nici nu consider că Băsescu s-ar fi dovedit un preşedinte bun şi că merită încă un mandat.

Băsescu.

Am încercat să găsesc motive pentru care Băsescu merită menţinut în cea mai înaltă funcţie din stat, dar n-am găsit nici măcar unul.
N-am să reiau toate contra-argumentele, doar câteva ce cred că sunt importante:
– Relaţiile internaţionale ale României sau înrăutăţit simţitor. Nici cu celălalt machitor, Voronin, n-a reuşit Băsescu să o scoată la capăt, relaţia cu Rusia este tot mai rece, după incidentul ziariştilor răpiţi în Irak, axa Washington-Londra-Bucureşti a fost abandonată, nu ne-a vizitat nici un şef de stat important şi nici Băsescu n-a fost primit în nici un stat important în această perioadă, bilanţul este cel puţin un zero cu multe minusuri. Succesele – reuniunea NATO la Bucureşti, procesul pentru platforma marină – sunt proiecte de durată, începute înaintea mandatului actualului preşedinte şi sunt rezultatul muncii diplomaţiei româneşti, confiscarea lor de o parte sau alta este pur demagogică.
Cazul „Hayssam” pe lângă aspectele dubioase care au culminat cu plecarea din ţară a primului şi ultimului terorist al ţării are şi alte aspecte: au dispărut sume importante din bugetul de stat şi nu în ultimul rând averea lui Hayssam a fost împărţită la fel de suspect şi în toate acestea, numele preşedintelui apare constant.
– Istoria dezbinărilor coordonate de Traian Băsescu este lungă. Trebuie amintit faptul că aripa reformistă din PDSR a lui Petre Roaman a condus la formarea PD-ului lui Băsescu. Nu putem uita nici faptul că Băsescu a pus umărul substanţial la dezbinarea Convenţiei, dar mai cu seamă la îngroparea PNŢ-CD-ului. Pentru a câştiga voturile secuimii, Băsescu a încurajat aripa radicală condusă de Tokes din UDMR şi ruperea acesteia din partid. N-a reuşit să elimine UDMR-ul, dar a încercat. A urmat încercarea distrugerii PNL-ului din care cu aportul lui Stolojan a rupt o bucată.
Nici guvernările patronate de Băsescu n-au funcţionat. Cu Tăricianu s-a aflat într-un război permanent şi a încercat să controleze în mod nejustificat Palatul Victoria de la Cotroceni. Apoi şi-a realizat „marele vis”, o alianţă de guvernare cu PSD-ul care a eşuat la fel de lamentabil. PD-L-ul un partid care a trecut fără să clipească de la statutul de candidat al Socialiştilor la calitatea de membru al Popularilor Europeni, este un partid fără ideologie, fără platformă şi vertebră, are o singură funcţie: susţinerea preşedintelui Băsescu. În paranteză fie spus, de aici şi disperarea actuală: guvernarea au pierdut-o din mână, în parlament au statut de opoziţie şi pierderea Cotrocenilor îi scoate practic din orice calcul politic, mai mult, îşi pierd rostul existenţei.
Nu putem trece cu vederea nici actuala „guvernare”: un interimat prelungit şi expirat, de care preşedintele se agaţă cu aceeaşi disperare cu care nu vrea să piardă nici Cotroceniul. Pare incredibil cum cineva îşi forţează propria agendă şi o pune deasupra interesului naţional.
– La noi nu a produs aşa o vâlvă, dar cu atât mai mult în Europa, candidatura şi alegerea Elenei Băsescu în Parlamentul European. Este un caz unic când un preşedinte îşi trimite fiica în forul European.
– Condamnarea Comunismului. Uităm că a existat o presiune importantă pentru acest act, astfel a luat naştere comisia Tismăneanu şi raportul care este sublim, dar rămâne doar un simplu document de sertar, fără urmări, fără repercusiuni asupra activiştilor de partid şi securiştilor responsabili pentru atrocităţile perioadei. Astfel raportul este un act formal şi strict populist.
–  Referendumul. Un alt gest pe de o parte populist, pe de altă parte menit să-i sporească puterile prezidenţiale ale bravului conducător. Acuz în primul rând faptul că nu s-a dus o campanie de informare corectă legată de esenţa problemei, diferenţa dintre parlamentul bicameral şi cel unicameral, în al 2-lea rând acuz actualul preşedinte că a călărit în interes personal tendinţa generală de a blama politicienii şi mai cu seamă parlamentarii, lovind în instituţia parlamentară. Am tot spus că reforma sistemului şi clasei politice este vitală, dar nu se face nici prin restructurare, nici prin micşorarea numărului reprezentanţilor, deci încă odată problema s-a pus greşit, premisele au fost false.
– Unul din temele centrale ale campaniei de acum 5 ani a fost corupţia. Pe acest front nu s-a întâmplat nimic, mai mult, conform datelor furnizate de Comisia Europeană, lucrurile doar s-au agravat. Am evitat venirea la putere a lui Adrian Năstase, dar am avut parte de jaf pe bani publici şi corupţie până la cel mai înalt nivel, din partea celor apropiaţi preşedintelui. Cazul Ridzi, Udrea au fost doar vârful vizibil al icebergului. Nu putem trece cu vederea afacerile lui Mircea Băsescu – nelămurite nici până la ora actuală – dar nici afacerea Popoviciu şi Băneasa.
– Reforma statului şi al sistemului au rămas doar vorbe aruncate-n vânt.
– Am lăsat la sfârşit incidentele „ţigancă împuţită”, „găuzar” şi „palma”. Toate evidenţiază caracterul domnului Băsescu. Într-o ţară normală, civilizată, pretins europeană, demisiona oricare demnitar. Băsescu nu a făcut-o nici când a promis.

În lipsa realizărilor, campania s-a rezumat la eterna luptă cu mogulii ostili şi în contrapartida sintagmei „Jos Băsescu” a fost lansată teza „Nu Geoană” şi fluturată din nou ameninţarea roşie, diabolicul PSD.
Sunt de acord cu necesitatea clarificării dosarelor revoluţiei, a mineriadelor, cu clarificarea debandadei şi jafului patronat de acelaşi Iliescu în perioada 1990-1996, este târziu, dar niciodată prea târziu pentru mult discutata legea Lustraţiei. Întreb însă de ce în 5 ani de mandat, Băsescu n-a pomenit şi n-a mişcat absolut nimic în direcţia aceasta ci doar şi-a „spălat” dosarul „Flota”?

Am vorbit şi despre asta: actuala campanie a fost şi o ciocnire între grupuri de interese şi evident, între foşti şi actuali membrii ai serviciilor secrete. Faptul a devenit evident cu declaraţia preşedintelui conform căreia „serviciile nu s-au implicat”… ha ha ha! 😛
În locul dezbaterilor şi argumentelor, am avut război viral pe YouTube şi pe… bloguri. Îmi este clar că de ambele părţi s-au implicat şi specialişti, experţi plătiţi, dar intoxicările au atras în luptă şi oameni obişnuiţi, să zic aşa, de bună credinţă. Şi de pupimcurişti n-am dus şi nu ducem lipsă, slugărnicia face parte din comportamentul nostru. Din nefericire, nici în zona aceasta nu s-a dat o luptă argumentată ci am asistat la aceleaşi trivialităţi, împroşcări cu noroi şi avalanşă de dejecţii. De ambele părţi. Şi loviturile la ficat – a la Bute – nu vor lipsii nici în ultima săptămână…

Geoană.

Prin ieşirea din cursă a lui Antonescu suntem puşi în situaţia ingrată de a alege între Geoană şi Băsescu. Băsescu fost nomenclaturist în PCR, Geoană reprezentantul unei stângi ce se doreşte modernă şi reformată.
Dacă am ceva să-i reproşez lui Geoană este faptul că n-a reuşit reformarea partidului socialist, feţe ca Vanghelie şi Mazăre au prins prim-planul, Hrebenciuc, Năstase sau Iliescu nu au dispărut.
Geoană a prins şefia partidului, l-a detronat pe Iliescu printr-un joc de culise, o lovitură de palat pusă la cale din umbră de baronii partidului. Nimeni nu i-a acordat nicio şansă lui Geoană şi cred că toată lumea l-a privit ca pe o marionetă manevrabilă. Urmând această ordine de idei, Geoană a fost împins şi la candidatura pentru preşedinţie şi în cazul eşecului – care la aceea vreme părea iminent – ar fi fost înlăturat de la conducerea partidului. Jocul s-a schimbat, Geoană pleacă, dar probabil la Cotroceni ca la primăvară să miroasă pe pajiştea palatului ghioceii (n-am uitat!). Lasă în urmă un partid în care există aripi, tensiuni şi o să urmeze o luptă înverşunată pentru preluarea conducerii. Aici văd şi cel mai mare pericol pentru alianţa PSD-PNL-UDMR şi noul guvern. Un PSD condus de Vanghelie – doamne fereşte! – nu o să fie nici un partener uşor, nici unul de încredere pentru alianţa menită să scoată ţara din criză. Situaţia era altfel cu Antonescu preşedinte şi Geoană – eventual – rămas la conducerea PSD-ului. Dar… poporul a ales altfel.
Însă dacă privesc eşecul guvernului Boc şi derapajele comportamentale a lui Băsescu, disperarea cu care se agaţă de putere, prefer să risc şi să acord o şansă alianţei. Guvernul Tăriceanu III a funcţionat cât de cât bine cu susţinerea PSD-ului, există totuşi o şansă – cât de mică – şi pentru guvernul Johannis să funcţioneze şi – din nefericire – este şi singura opţiune viabilă pe care o avem.

Nu dramatizez cum o fac cei care strigă „vai de noi dacă nu iese Băsescu, ne mănâncă roşii!”. Roşu este şi Băsescu, nu putem fi atât de naivi să ne lăsăm păcăliţi de vorbe şi culori. Sau..?
Ţara este-n râpă şi admitem sau nu, Băsescu şi gaşca nu reuşesc să o guverneze, tot ce au făcut a fost să o jecmănească şi asta fac şi acum pe ultima sută de metrii.

Situaţia de acum seamănă într-o mare măsură şi cu 1996 când ţara era tot la un pas de prăpastie, seamănă şi cu 1989, avem ocazia să tragem linie şi să construim ceva. Finalmente. Repet, nu cred că este momentul răfuielilor politice, nu suntem în poziţia în care să ne permitem să căutăm lucrurile care ne diferenţiază şi ne separă ci trebuie găsite soluţiile care pot scoate ţara din criză şi impas.
Dacă Johannis sprijinit de PSD şi PNL reuşeşte asta, putem răsufla uşuraţi şi să o luăm de la capăt. Dacă eşuează şi acest proiect, măcar putem spune că am încercat. Ce riscăm? Nu istoria se repetă ci proştii repetă greşelile lecţiilor neînvăţate…