Ză lend of ciois: 2 drunk 2 fu’k

Dacă nu aş trăii în ea, aş spune că România este o ţară amuzantă: orbu’ conduce chiorul… sau vice-versa, nici nu mai contează!
Ieri, într-o zi mult prea minunată de toamnă blajină, sindicatele au scos oamenii în stradă. Prost să fi să nu ştii că liderii sindicali au şi ei interesele lor politice – a se citii economice -, acţionează la comanda unora sau altora, predominant în interes propriu şi personal după cum suflă vântul. Oamenii sunt disperaţi, este firesc, teoretic este mijlocul de protest la îndemâna maselor, un drept câştigat. Ciudat – dacă mai este ceva ciudat – este că nu i-a băgat nimeni în seamă. Cum au venit, aşa au şi plecat.
Ză lend of ciois: fiecare face ce-l taie capul. Democraţie pe pâine. 😀 Circ la desert… 😆
Politicienii erau preocupaţi de Udrea, Ridzi, Boc, Geoană şi Anastase. Exceptând-ul pe cel vizat şi susţinătorii acestuia, toată clasa politică are o singură şi exclusivă preocupare: cum să scape de Traian Băsescu. Şi asta în condiţiile în care ţara-i praf, suntem cu ambele picioare-n prăpastie şi dacă aplecăm urechea la Isărescu – şi de ce nu am face-o, atâta timp cât omul s-a dovedit capabil şi competent – suntem în prag de şoc inflaţionist. Şi acest şoc este doar vârful icebergului… răul abia de urmează.
Mai toată lumea este de acord că pseudo-guvernul Boc 2 (în unu) este incompetent şi tre’ să pice. Problema este că nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea dezastrului şi să guverneze: PNL a refuzat de mult să intre la guvernare, PSD-ul tocmai a fugit, rămâne PD-L-ul…  Să scapi de Băsescu nu este o soluţie pentru criză. Dar asta nu o spune nimeni. Nimeni nu vrea să se sinucidă, nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea, iar, toată lumea vrea la “putere”…  şi dincolo de asta  – aici, a se citii ciolan, os de ros, mălai, caşcaval, etc – soluţii nu prea există, cele care ar fi, sunt radicale şi trebuiau luate cu mult timp în urmă.
Apropo radicale. Tot se discută legea unică de pensionare şi pare evident că nu poate acţiona legea nici retroactiv, nu poate desfiinţa nici drepturi câştigate. Pare corect din perspectivă democratică. Doar democraţia se dovedeşte unilaterală… Nu le poţi lua drepturile dobândite cu japca şi… tot în numele democraţiei, nu-i poţi nici împuşca.

Cumva treaba asta cu democraţia începe să mă irite. Politicienii se ascund după vorba asta, cred că asta e monedă de schimb pentru orice. Americanii invadează Irakul în numele democraţiei ci nu pentru petrol. Parlamentarii români fură, tot în numele democraţiei, nu pentru burdihania lor… Nu este aiurea sau sunt eu tâmpit?

Celălalt subiect dezbătut frenetic e tot legat de democraţie: Parlament uni sau bicameral? Parlamentarii au sărit ca arşi şi susţin că cel bicameral este bastionul democraţiei, cum sună argumentarea, mai degrabă tranşeea democraţiei. Cumva îmi scapă de cine apără parlamentarii în camera a doua democraţia… De furia poporului? Oare?
Extrapolând ideea unui Guvern de tehnocraţi, eu aş merge cu ideea până la capăt şi propun şi un Legislativ de tehnocraţi. Politica interesează exclusiv politicienii şi – din tot ce am văzut şi trăit în ăştia 20 de ani amărâţi de democraţie – politica nu are nici soluţii, nu duce nici nicăieri.
Ţin morţiş să facă politică, să o facă la cafenea sau şpriţ. Pe banii lor, că tot e hobby… 😆 Bine, sincer, i-aş băga la mititica pentru 20 de ani ca drept răsplată pentru prestaţia de până acum… dar asta – iar – e o măsură radical-sanitară.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fS6Vy1TeKKk&feature=related]

6 comments on “Ză lend of ciois: 2 drunk 2 fu’k

  1. bine scris bine zis … dar de Iris la polivanlenta nu ne-ai spus … si aia conteaza ! glumeasc dar nu mai putin… e adevarat…

    realitatea e ca Romania are prea putine mecanisme democratice in functiune si cele care sunt in functiune par de multe ori subrede sau corupte …

    A putea vorbi liber nu este egal cu a avea democratie, a vorbi liber iti da doar sansa sa comunici ceva si poate sa pui in functiune un proces democratic… dar si dupa stilul vestic leaderii de azi au invatzat ca pot sa se poarte ca parintii care nu tin sa asculte la ce vrea un copil … cum s-ar zice stiu ei mai bine ce va trebe !… si sa nu plingi ca ti-o iei si mai rau !!

    deci IRIS ? anyone ?

  2. pentru Un Soricel – nu plâng. aştept să-mi explice cineva de ce e nevoie de orientare paolitică şi implicit partide, pentru a legifera. 😀
    dacă îmi poate argumenta un politicean la treaba asta coerent, mă duc la vot. 😀
    iris? mă repet: mă piş pe ei. cu boltă*.

    *P.S. cu riscul ca data viitoare în loc de 3 oameni în sală să n-am nici unul. 😀

  3. well eu ma pis SI pe holograf … de la distantza asta iti dai seama ce efort cere .. dar sunt pregatit sa-l fac !!!

    nu stiu ce-ti scapa …? schimba ce poti schimba … ce nu poti nu te omori geaba dragule pt ca o viata ai !! e o vorba vestica dar are sens … le vezi pe toate care sunt batute in cuie, turnate in beton, ingropate de nu se pot misca si au greutate prea mare ca sa le poti muta tu singur cu o vorba … pt politicieni tu esti galagie … galagia care o pot opri inchizind fereastra, sau chemind gasca lor sa vorbeasca peste tine in acelasi timp in idea ca este democratie… o fi cuvintul mai tare ca sabia dar sabia scurteaza discutzia !.. sabie n-ai ! deci poate daca te ti de muzica pe aia o poti schimba cel mai acatari !

  4. pentru Un Soricel – nici nu intenţionez să mă implic… politic. da’ mă mai mănâncă-n cur uneori să zic şi eu o vorbă.
    cu muzica… păi dacă aş lua două dansatoare, poate-poate m-ar băga în seamă cineva şi pe malu’ Dâmboviţei… până atunci, rămâne mafia lu’ Moculescu, Partoş şi ceilalţi peştişori mai noi: împing bani la radio, la televiziune, apar pe sticlă, sunt de şi în top… ceilalţi: mucless. 😆 😆 😆
    pe toate planurile este la fel… asta doare.

  5. pentru joschilotii – pe toţi ne mănâncă acolo, dar avem mâinile ocupate: ne scobim în nas. cu amândouă. uneori în nasu’ altuia.

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *