Săptămâna trecută mă miram cum şmecheria cu Referendumul al lui Băsescu a prins la prea-stimabilul public larg (alegător). Nici un argument de bun simţ sau logic nu a convins lumea cuprinsă de euforia „pe ei, mama lor!”. Este evident că Referendumul nu o să aducă absolut nimic, doar ceva mai multă lume la urne şi eventual ceva voturi în plus domnului preşedinte-n funcţie, voturi de care are nevoie disperată. Modificarea constituţiei – necesară pentru schimbarea structurii Parlamentului şi numărului reprezentanţilor – este o procedură voit anevoioasă şi – surpriză! iepuraşul din joben – la mâna acelui Parlament care prin reprezentanţii ei şi-a declarat ferm refuzul de a modifica ceva din actuala formă şi structură. Deci, votul popular nu duce nicăieri.
Buuun! Ieri priveam cu – admit – oarecare amuzament protestul fermierilor. Fermieri fiind o formă de alint via U.E. a ciobanului mioritic tradiţional. După mulţi-mulţi ani o manifestare aproape că a degenerat în violenţe de stradă, oricum clinciuri între manifestanţi şi jandari au existat. M-a surprins faptul că aceşti oameni simplii s-au organizat mult mai eficient ca sindicaliştii şi aveau un scop clar, bine definit şi l-au urmat cu sfinţenie. Când au văzut că la Guvern bate vântul şi n-au de la cine şi ce să obţină, instinctiv, s-au mutat la Cotroceni. Este – probabil – o reminiscenţă a vremurilor apuse în care preşedintele conducător unic, avea pâinea şi cuţitul, lua toate deciziile pentru ţară şi popor, dar şi o rezultantă a imaginii de „preşedinte jucător” promovată de domn Băsescu. Oamenii hotărâţi şi conştienţi de momentul electoral, erau determinaţi să obţină un răspuns pozitiv cererilor înaintate.
Pe de o parte este un precedent periculos. Azi ies sindicaliştii de la Metrorex, în zilele următoare deja s-a anunţat protestul bolnavilor de cancer care nu-şi mai primesc subvenţiile şi medicamentaţia şi probabil urmează alte şi alte proteste din toate părţile.
Aici intervine marea mea nedumerire. Pe de o parte este evident că nu există fonduri – bani – pentru nicio revendicare, pentru nici un sector, în fapt, pentru nimic. Bugetul are o gaură cât toată ţara şi deja suntem îndatoraţi pe câteva generaţii. Tot ce se poate obţine în actualul context sunt promisiunile. Promisiuni contra voturi. Promisiunile – ca mărirea salariilor profesorilor cu 50%, ca banii daţi celor ce se întorc în ţară şi toate celelalte promisiuni electorale – nu vor fi niciodată onorate. Asta este singura certitudine incontestabilă.
Ţin promisiunile de foame?
promisiunile poate le-or tine lor de foame, ca nu-i doare gura sa vorbeasca si sa promita pt.ca mai tarziu sa le fie bine si sa-si frece mainile ca ne-au mai pacalit inca odata.
pentru lu – aşa am crezut şi eu. până ieri. văd că lumea pune botul cu bună ştire la… abureală.
Aceleasi promisiuni ar trebui sa le dea si fermierii la vot .
pentru iulia m – rămâne de văzut. deocamdată ne agăţăm de promisiuni cu toate că este tot mai evident că urmează picajul în gol.
deci si ‘fermierii’ o sa iasa acu la produs ???!
I want my farmer bitch now, yeah baby !
pentru UnSoricel – câte zile ziceai că mă poţi găzduii pe canapea??? ha ha ha! 😆 😆 😆
E drept ca nu vor obtine decat promisiuni toti cei care vor bani la ora actuala. Dar nici sa nu ceri, sa nu protestezi, sa nu-ti strigi drepturile nu e bine. Pai de ce sa le fie usor politicienilor?! Lasa-i sa se agite putintel, macar cat sa mai lucreze la discursurile alea fumate…
pentru MicheleLaBelle – nu protestele sunt problema. în mod normal o să fie tot mai multe şi tot mai violente… 😀
ce văd este că lumea haleşte toate tâmpeniile pe care politicienii le servesc cu nonşalanţă.
Am intrebat pe cineva care spera sa…
-Mai ,tu cand te culci nu ti-e frica?
-De ce?a venit intrebarea.
-Asa…de ziua de poimaine.
S-a uitat ciudat la mine si ..vazand ca [auza se prelungeste si omul da stingherit semne ca …e grabit ..i-am venit in ajutor..
Ma gandeam ca daca iesiti voi …ce veti face oare …stiind ca sacul e gol si …ati fagaduit atatea …Cum se vor uita colegii copiilor tai care vor invata in frig ,prietenii tai care …poate au sperat cunoscandu-te ca …ai un as in maneca ..Prea ai fost sigur pe tine …..in promisiuni ..si ,ma gandesc …oare a disparut si bruma aceea de respect pentru cel cu care ai impartit necazuri si …
Nu am mai ramas sa-i vad grimasa ….Nu mi-a mai trebuit sa …stiu ….Mi-e mult prea greu ..
pentru miruna50 – ne hrănim cu iluzii şi am ajuns să credem în minciună. mai rău de atât unde putem ajunge?
înfometaţi şi-n frig… e după colţ, nicio problemă.
nene se vede cu ochiu liber ca se poate si mai rau … mai catre est… daca nu catre sud de ecuator..
pentru UnSoricel – aha, eviţi răspunsul şi mă trimiţi la ecuator! ha ha ha! 😆 😆 😆
am înţeles…. 😀
Om bun, eu nu-ti promit nimic, dar te asigur ca intotdeauna este loc de mai rau.
pentru Pacifistu’ – ştiu că o să fie mai rău, asta mă şi îngrijorează… şi inerţia cu care stăm şi căscăm gura…
(week-end fain. 🙂 )
…pai ziceam ca dupa concerte te-ai scos si tu cu vreo bucuresteanca cu casa masa masina si job tare… ca ploo cu fete singure cu cariera lor.. pe acolo … asa ca sunt fete cu canapea mai misto ca a mea si care te-au auzit pe viu … in caz ca trebe sa faci couch hopping… oricum pe unde locuiesc se poarta artistii stau acasa fetele muncesc… pentru arta lor ma !… dupa cum stiam tu esti prea in viitor in ce priveste Romania…
pentru UnSoricel – dacă viitorul este sinonim cu varză, sunt cum spui tu! ha ha ha! 😆 😆 😆
la live-act-urile mele de până acum a bătut vântu’… aşa că n-am ajuns acasă nici cu bani în buzunar, nici la altcineva acasă n-am ajuns… ha ha ha! 😆
nu ştiu de unde să mă apuc, dar aş venii să cânt prin cluburi. 🙂 poate scapi repede de mine dacă zici că acolo e mama artiştilor răniţi… ha ha ha! 😆
… vezi ca ai scapat ca se cafteste lumea pe presedentia UE… si Tony Blair vrea sa fie si asta … asta ti-o zic in lumina in care nu se vede ca Tony e macar un pic responsabil pt mizeria de azi din Ro… adica a fost unul din arhitectii de baza al boomului economic care e azi falimentar si in Ro …
Deci poate nu e chiar drept sa se mai dea vina doar pe cei locali cind in final de multe ori lucruile sunt legate si de ce fac alti conducatori de altundeva si ce le baga la pestii mai mici pe git !… Macar cehii s-au pus pe facut valuri acum si bravo lor, de data asta chiar iau prins de coitze pe vest europeni !
OK pai vorbim daca te hotarasti pe bune sau prinzi vreun contract/festival pe aici…deci nu vad de ce nu s-ar rezooooolva .. tot planiuesc sa ne mutam la 3 camere si atunci ar fi si mai simplu…
Anul trecut au fost ceva festivaluri cu trupe fie de ‘goth’ fie de ‘techno’ din Polonia … si anul asta e declarat anul polonezilor in arta .. deci incet dar sigur vine si rindul romanilor numai ca problema zic eu e nenea cu papion, demagogul Patapievici … deci poate e momentul sa te insurubezi incet dar sigur…
pentru UnSoricel – cu tot patriotismul meu de bozgor (ha ha ha), nu intenţionez să rămân să sting lumina…. ha ha ha! 😆
chiar sunt hotărât, deocamdată problema e că n-am nici promoter/manager şi nici nu ştiu de unde să încep să sap să prind o scenă-două… vorbim. 🙂