Banana românească

Spuneam că actuala guvernare aruncă banii pe geam – să-i fure sau să-şi servească clientela -, ziceam că nu are un plan viabil anti-criză şi în general un plan economic şi social de perspectivă şi afirmam că nu a luat nicio măsură concretă anti-criză. Ieri, premierul Boc boboc m-a contrazis. La şedinţa de guvern, premierul şi-a servit colegii de cabinet cu mere, pere, caise, prune şi pepene, achiziţionate de la ţărani de pe marginea drumului la sfârşitul săptămânii trecute şi şi-a invitat colegii să consume produse adevărate româneşti, asta fiind una din măsurile menite să scoată ţara din criză.
Este acelaşi premier Boc care săptămâna trecută se revolta că din foşti exportatori – interbelici – am devenit o ţară care importă 70% din produsele agricole.
Vă spun „io” o poveste din piaţă petrecută săptămâna trecută.
M-am dus în piaţa Rahova şi din puţinii bani pe care-i aveam am zis să-i cumpăr şi lu’ ăsta micul ceva fructe şi m-am orientat spre caise. Am dat o raită şi-n final m-am oprit la o ţărancă care avea nişte caise mai urâţele, mai că vedeai şi viermii în ei, cu gândul clar că sunt de grădină. Nu-s foarte vorbăreţ de felul meu, dar cumva treaba asta mi-a şi scăpat pe gură, la care femeia îmi spune:
– Româneşti pe dracu! Tot turceşti sunt domne, da’ ce? Nu-s bune? Nici bananele nu sunt româneşti, da’ ce, au ceva bananele?
😆 😆 😆
N-au nimic nici caisele, nici bananele. Treaba e că nu mai avem noi nici prea mulţi ţărani şi nici agricultură…
Nu o iau de la capăt cu povestea satelor abandonate din Bulgaria şi cu terenurile pustii şi pârjolite din ţara vecină, în cel mult 10 ani o să fim în aceeaşi situaţie, tinerii pleacă la oraşe, bătrânii mor, agricultură modernă – eficientă – n-ai cum să faci pe un hectar de teren… Ţăranii s-au mutat la oraş şi vând marfă turcească la tarabă, locuiesc la bloc… Dacă asta e tot ce poate guvernul Boc, e nasol, e naşpa rău…

Dar premierului îi arde de glumiţe, a mai scos o măsură din mâneca cămăşii la semnarea contractelor pentru investiţii mari din cadrul Programului Operaţional Sectorial privind creşterea competitivităţii economice, Boc a văzut pe lista firmelor beneficiare de fondurile UE şi o firmă din industria textilă şi făcând referire la firma proaspetei ministru al Tineretului şi Sportului, Luminiţa Plăcintă, a spus: „Să ne cumpărăm haine. Să nu ne cumpărăm numai de la doamna Plăcintă, să cumpărăm haine şi de la alţii”.
Nu vreau să-l supăr pe domnu’ Boc, dar tot în Rahova am văzut că vreo două firme de marfă second-hand au dat faliment şi au închis prăvăliile. Păi dacă nici acestea nu mai rezistă, o măsură salvatoare ar fi să încurajăm cultivarea de… frunze. 😉 Că tot ele vor devenii noua modă – retro – vestimentară…

Şi… că tot venii vorba,  guvernul (probabil tot preventiv 😆 ) stă şi… taie frunze le câini. 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UWALdYlRsIk&feature=related]

Din presa de azi – fără să-mi sparg computerul şi să dau cu spray lacrimogen! 😆 … Gândul ne vorbeşte despre tachinarea dintre Hrebenciuc-Udrea în care doamna Udrea a afirmat că pesedist-ul a fost desemnat şef de campanie pentru Mircea Geoană fiindcă „ştie să strângă bani” iar Hrebenciuc – simţind aluzia la faptul că este un cunoscut „trăgător de sfori” – i-a răspuns: „Îi recomand doamnei Elena Udrea, sexy buzoianca, o apropiată a domnului preşedinte Traian Băsescu, să se ocupe de turismul ecumenic de care PD-L va avea nevoie în campanie electorală”. Nu îmi e dragă doamna Udrea, dar dacă discursul politic şi pseudo-argumentarea este coborâte de pe acum la acest nivel, prevăd o campanie „colorată”. Cu învăţământul în corzi, tovarăşul Hrebenciuc dă şi un bun exemplu de educaţie şi civilizaţie, au tinerii ce învăţa de la el!

Tot ştiri legate de doamna Udrea am găsit şi-n Jurnalul Naţional. Ştiri politice cumpărate pe bani publici. Pe de o parte doamna Udrea aruncă pe fereastră sume substanţiale pentru un an de criză, pe de altă parte este prezentă în mod suspect de mult în presă, predominant la televiziuni. Doar „În perioada 9 ianuarie-19 iulie, acţiunile Elenei Udrea au fost prezentate asiduu de posturile de televiziune, potrivit unei analize rea­lizate de Jurnalul Naţional, în urma consultării scripturilor furnizate de o agenţie de monito­rizare a presei. Realitatea TV a prezentat 109 ştiri unice în care apare numele ministrului Elena Udrea, din care 44 au fost pozitive, 62 neutre şi doar trei negative. Antena 1 a difuzat 34 de ştiri, din care patru pozitive, opt negative şi 22 neutre, TVR1 – 32 de ştiri, reprezentând 15%, din care şase pozitive, nouă negative şi 17 neutre.” Dacă stau bine să mă gândesc, pe bani publici cred că şi eu aş putea fi sexy. Sexy braşoveanu’! 😆

Şi tot Udrea – ce mai, am o slăbiciune evidentă pentru blonde! 😆 – aflăm din Evenimentul Zilei: „Ludovic Orban, este propunerea liberalilor pentru şefia unei eventuale comisii de anchetă parlamentare în cazul „Elena Udrea. Nominalizarea lui Orban a fost făcută ieri de preşedintele PNL, Crin Antonescu, la finalul şedinţei în care conducerea partidului a decis începerea demersurilor pentru formarea comisiei de anchetă.” Liberali speră într-un nou succes după modelul comisiei Ridzi şi evident mizează din nou pe sprijinul PSD. Mie tovărăşia aceasta PSD-PNL înfiripată încă de pe vremea guvernării Tăriceanu îmi displace profund. Speram ca prin venirea unei persoane tinere în fruntea PNL-ului, cumetria dreptei cu stânga să dispară, dar domnul Crin Antonescu dă dovadă de tot mai multe afinităţi cu stânga şi liderii acesteia şi astfel compromite poate ireparabil ideea de dreapta şi liberalism…Nu că n-ar trebui doamna Udrea anchetată.

În Ziua am remarcat un articol legat de supermarketuri, în speţă filiera franceză: Carrefour-Auchan. „Politicienii francezi au făcut intervenţii pe căi politice la Bruxelles în sprijinul supermarke­turilor cu capital francez, pentru ca acestea să capete avantaje compe­tiţio­nale în România. Guvernul României a cedat presiunilor şi, în urma unei scrisori primite de la Directoratul General pentru Competiţie (DGC) din cadrul Comisiei Europene a renunţat să mai publice în Monitorul Oficial o Ordonanţă deja adoptată. OG reglementa activitatea supermarketurilor şi adopta “Codul bunelor practici”, convenit de supermarketuri ţmpreună cu producătorii, furnizorii şi sindicatele din industria agroalimen­tară. Textul va fi probabil modificat după dictarea Carrefour.” – afirmă publicaţia, care mai publică şi un fragment dintr-o scrisoare de la DGC către guvernul – la aceea vreme Năstase – din care se sub-înţelege  că „Guvernul s-a angajat informal” să susţină poziţia supermarketurilor vis a vis de producătorii interni şi să faciliteze în dauna acestora importurile. „Angajamentul informal” se referă evident la o înţelegere „off the record”, ne-oficială şi se pare păstrată şi transferată de la guvernare la guvernare.
Cum rămâne cu caisele româneşti domnule Boc?

Cotidianul publică în format PDF raportul complet de monitorizare al Comisiei Europene. Nu ştiu dacă era necesar să pună pe toate cele 8 pagini scrisul cu Cotidianul.ro pe care în Acrobat Writer îl şterge oricine oricum dintr-o mişcare, dar în fine, e doar un detaliu uşor enervant!
Una din motivele menţinerii monitorizării este marea corupţie despre care Ponta mai-mai afirma că nici nu este aşa mare şi referiri directe se fac în primul rând la cazul (cazurile, dosarele) lui Adrian Năstase (n-şpe case, de nici el nu mai ştie…câte ouă).
Nu vreau să trag de subiect, foarte pe scurt: cea mai importantă problemă ridicată de Comisia Europeană este că în ultimii 3-4 ani s-a modificat, dar nu s-a schimbat nimic în Justiţia noastră. În raport parcă nu apare explicit, dar de exemplu CEDO are mari probleme şi riscă să-şi blocheze activitatea din cauza invaziei de dosare din România.
Mai mulţi politicieni au dat glas ieri ideii că această monitorizare nu se justifică şi ar trebuii ridicată. Nu vreau să-i supăr pe dragii noştri aleşi, dar fără această monitorizare, lucrurile erau şi mai grave, corupţia – inimaginabil cum – dar ar fi fost şi mai profundă. Nu doar „măsurile” luate-n privinţa Justiţiei sunt total ineficiente ci – părerea mea – şi Comisia Europeană ar trebuii să găsească măsuri mult mai drastice decât simpla monitorizare fiindcă este evident că fără constrângere noi de la sine voie nu vom face curăţenie niciodată în ograda proprie… Next case!

fabricat_in_romania

9 comments on “Banana românească

  1. Pai de ce nu si pe dos atunci … n-ar fi mai simplu sa speculezi ce s-ar fi intimplat daca raportul cu pricina ar fi fost pe fatza agresiv si ar fi atacat Romania direct ?

    Singur ai concluzionat ca Romania e aservita ca bun consumator UE… deci obiectivitatea acestor rapoarte este legata de factori economici !!..si comportatre in UE in general nu local… Smenurile locale sunt locale asta e avantajul ursilor de acolo asta e dealu !! La alt nivel Romania isi onoreaza obligatziile de a fi o piatza de desfacere si de a se supune legilor UE… poate asta ti-a scapat !

    La fel pt vestici ideologic vorbind idea e ca ce se intimpla in Ro s-a intimplat si in alte tari si ca se va curatza in timp.. de ex coruptie politica a fost in anii 70 in Frantza cel putin la acelasi nivel ca in Ro (si aia erau socialisti). in Italia nici nu mai vorbesc.. Deci democratia vestica nu vede exceptii cum vezi tu si altii .. vede doar ca Ro e printr-un process de democratizare ce poate stagneaza uneori dar ca incet incet in 20-30 de ani o sa fie mai putin corupta… Evident tu ca generatie nu ai timp … insa ei au !…

    revista mea a presei …
    –> vad ca aparut Che Part1 in cinematografe (EVZ) .. desi Part2 a trecut de mult pe aici … vad ca reactia a celor crescuti in comunism e sa-l injure pe Che din start … desi filmul e e sincer si memorabil din tpdv si nu mai putin pentru Benedicio del Toro.
    –> Patapievici iara face demagogie ortodoxa in EVZ… sub pretentia ca scrie despre altii cind defapt scrie despre el ! si cum ar trebui sa fim noi ca el !
    –> Mititelu (fost sef al BBC World Service Romanian Section cu amanta in Ro dupa 90 acum la pensie probabil acolo) scrie despre Berlusconi tot in EVZ … daca plagiatul de stiri ar exista in jurnalistica probabil dinsul al fi fara job cum articolele sale sunt taieturi rescrise din Time si Financial Times unele traduse aproape paragraf cu paragraf… Nice job if you can have it !!

  2. Giving the dog a bone …
    But… Who let the dogs out? 😀
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1uaPs8sxqB0]

  3. pentru Petra – mie îmi plac femeile… 😆
    de câini se ocupă alţii… 🙂 în Bucureşti nimeni, sunt cu zecile la fiecare scară de bloc…

    o seară faină. 🙂

  4. Mneaţaaaaa la tine!
    Nu te-ai saturat să mai citeşti presa? Că nu te ajută cu nimic mai mult în lupta asta cu viaţa să fii bine informat, părerea mea.
    Mă tot întreb de ce oamenii ăştia de sus în jos nu au gândit că dacă fac şi ei ceva pentru ţară şi merge bine au şi de unde mulge. Aşa mulg cât mulg şi gata.
    Concluzionez eu că sunt proşti rău dacă nici atât nu gândesc……

1 Pings/Trackbacks for "Banana românească"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.