Limp Bizkit, Queensryche and Saga live – Bucureşti 28.06.09.

„Ladies and Gentlemen, introducing, the chocolate starfish, and the hot-dog flavored water, Bring it on!”

Am ajuns pe la ora 18 la Arene şi după mici probleme cu bodyguarzii care au confundat parasolarul de la aparatul meu de fotografiat cu un teleobiectiv şi nici în ruptul capului nu vroiau să mă creadă că ce am eu este departe de un aparat profesionist, am reuşit să intru.
Lumea s-a strâns încet, dar până la urmă s-a strâns.
Ne-am bucurat de bere Tuborg, apoi când am constatat că e cam lungă coada, mi-am luat inima-n dinţi şi am trecut pe la „unchiul” Jack. La 15 RON primeai o porţie de whiskey cu Cola. Re-întâlnirea a fost deosebit de plăcută. Pentru fiecare porţie cumpărată primeai şi un „Buck”, o bancnotă Jack pentru care puteai cânta la chitară, pentru două puteai să-ţi dovedeşti talentul la un „air guitar” şi la trei mai era o chestie, da’ n-am apucat să acumulez trei bancnote, le-am donat pe ale mele amicului Alin. Totuşi… am băut semi-responsabil. 😛
Tre’ să-i mulţumesc lui Emil pentru invitaţie şi că până la urmă i-a convins pe bodyguarzi să mă lase cu aparatul foto înăuntru: Rock Man! Thanks!
Rob Moratti a fost nevoit să-şi etaleze muşchii şi capacităţile vocale cu ochii-n soare (la propriu). Saga n-au prestat rău, dar n-au convins, unicele momente mai apreciate au fost piesele mai Heavy de pe noul lor material. „Şlagărele” vechi erau arhinecunoscute.

Transferul între Saga şi Queensryche s-a petrecut apreciabil de rapid, însă a început şi ploaia şi nu s-a mai oprit. Americanii au fost într-o formă mai bună ca acum un an, spre dezamăgirea mea şi probabil nu numai, n-au cântat nimic de pe „Operation: Mindcrime” şi nici piese mai vechi sau măcar un „Red Rain” că tot turna cu găleata. „Ba-laba soldatului american” n-a convins nici live, unicele momente mai aclamate au fost piesele de pe „Empire”. Nu înţeleg de ce, dar au cam evitat piesele rapide, piesele-n forţă, mă mulţumeam şi cu un „I’m American”… Ştiu că mulţi probabil o să mă înjure, dar eu îl consider vinovat pe Geoff Tate şi-mi justific bănuiala prin faptul că omul a declarat de la bun început că nu vrea să cânte Heavy Metal, cu greu s-a lăsat convins să se alăture formaţiei şi am convingerea că după succesul major cu „Silent Lucidity” el a fost cel care a insistat pentru o orientare mai „moale” în cadrul formaţiei… Apropo, n-a fost nici „Silent Lucidity”. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost conlucrarea basistului Eddie Jackson cu bateristul Scott Rockenfield, Queensryche au o secţie ritmică beton! Tate insistă cu saxofonul, eu le-aş sugera să scoată riff-urile de la naftalină, câteva riff-uri de la Saga au avut mai multă vână ca tot noul lor material.

Limp Bizkit au fost impecabili. A fost concertul cu cel mai bun sunet de până acum din câte concerte am văzut în România. S-a auzit bine şi tare. Tare bine.
„Family Forever”, noua deviză a trupei este absolut justificată: Fred Durst, Sam Rivers, John Otto, DJ Lethal şi Wes Borland împreună fac o echipă imbatabilă. La ei am făcut mai puţine poze, am sărit în cap…
Ploaia n-a mai contat pentru nimeni şi vorba lu’ Fred: „this is a party, not a concert” şi da, Bizkit este energie, dinamism, distracţie la maxim şi sper că Fred a vorbit serios şi i-a plăcut la noi şi se ţine de cuvânt, o să revină.
Au cântat o oră şi jumătate, programul fiind un super Best Of cules de pe primele patru albume al formaţiei.

Ne vedem la Motorhead. 🙂

„Get the fuck up,
Check, 1, 2
Listen up, Listen up, Here we go, (…)

Aint life a bitch, a fucked up bitch,
A fucked up sword with a fucked up stitch,
A fucked up head, is a fucked up shame,
Swingin on my nuts is a fucked up game,
Jealousy fillin up my fucked up mind,
its all fucked up like a fucked up crime,
If I say fuck two more times,
Thats 46 fucks in this fucked up rhyme…

Kiss my starfish, my, chocolate starfish, PUNK”