Scurt că…

costă. Puteam să mă exprim „scurt că este pe bani” sau puteam căuta orice altă formulă, dar nimic nu e ca „că costă”! Ha ha ha! 😛
Vâlvă mare cu AC/DC, cu DNA-ul înfipt în glezna fotbalului, jale şi lacrimi pentru Prinţesa lu’ – era să zic Peşte, da’ e Salam, cutremur de Paştele cailor, etc… Am forfecat şi prin presă şi pe blog şi am şi câteva fotografii proaspete. Şi multă altă treabă… 🙂

09-04-15_2770

Ţeapa eşuată de 4 milioane de euro pe seame rockerilor am lămurit-o ieri. Nu la prima oră, dar în timp util şi documentat. Nici presa n-a reacţionat mai rapid.
Pentru organizatorii de evenimente este totuşi un semnal: fix cele două formaţii, AC/DC şi U2 care au anunţat că nu vin în România nici anul acesta, sunt probabil cele mai aşteptate evenimente…

Moldova. Lucrurile sunt clare şi din nefericire este exact cum am spus şi săptămâna trecută: nimeni nu este interesat – nici Europa, nici America – să intervină într-o problemă din zona de influenţă rusească. În ciuda eforturilor lui Cristian Diaconescu, ministrul de Externe,  ieri în Parlamentul European, rezolutia discutata în AFET va fi dezbătută abia săptămâna viitoare la Strasbourg. Grupul Socialist din Parlamentul European, din care face parte şi PSD, a dat ieri semnale că se va opune adoptării rezoluţiei. Voronin are mână liberă, tortura triumfă la Chişinău. Toate drumurile trec prin Kremlin.
Băsescu a ajuns în ingrata situaţie a iepuraşului: cu filtru, fără filtru, iar n-are şapcă. Dacă nu lua o poziţie dură faţă de Voronin, cu siguranţă ar fi fost acuzat de lipsă de patriotism. Aşa este acuzat de stricarea relaţiilor cu Moldova. Care relaţii?
Voronin a cerut, miercuri după-amiază, o amnistie totală pentru participanţii la manifestaţiile post-electorale din 7 aprilie de la Chişinău şi încetarea tuturor acţiunilor în justiţie. Asta, după ce sute de oameni au fost bătuţi şi torturaţi zile la rând…

09-04-15_2750

Orele de educaţie fizică, sâmbăta. Este noua idee genială a doamnei Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, prezentă ieri la comisia pentru învăţământ din Senat. La câţi copii obezi şi diformi populează tot mai autoritar peisajul cotidian, mai bine nici nu se putea! Trăiască chipsurile, Coca-Cola şi toate fast-foodurile! Sport? Surfingul pe internet frate!

Cine e soacra lui Geonă? Dacă nu ştiaţi, Costea Margareta este una din revoluţionarele de frunte din decembrie 1989, în zilele de 22-23 decembrie a participat la evenimentele ce se desfăşurau la sediul TVR şi pe data de 23, chiar a fost rănită. Oameni întreprinzători, socrii lui Geoană au cumpărat de la stat – de unde alt undeva? – o vilă în buricul Bucureştiului. Soacra lu’ Geoană preşedinte! Ha ha ha! 😛

09-04-15_2741

Şi fiindcă ţara merge bine, criza evoluează mai rapid şi mai înfloritor decât s-a prognozat, coaliţia a împărţit şi presa de stat: TVR este sub control PDL, Societatea de Radio revine PSD-ului şi Agerpres trece sub oblăduirea PC-ului.

Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice, a tăiat din condei impozitul forfetar care trebuia plătit doar de firmele din domeniile unde se considera că se face evaziune fiscală (imobiliare, turism) şi l-a transformat în impozit minim pentru toate firmele din toate domeniile. Se estimează falimentul a circa 40.000 de firme. Nici nu vreau să calculez câţi şomeri în plus înseamnă… Bravo!

09-04-12_2221

Şi dacă tot suntem în Săptămâna Mare, pedeliştii vor să lanseze un parteneriat cu Biserica, prin care statul să subvenţioneze proiectele de asistenţă socială în proporţie de 80% de la buget. Deputaţii au aprobat şi majorarea salariilor clericilor. Asta pentru cei care susţin în continuare că nu statul  subvenţionează Biserica.

Trăiască Peştii! Nu vă gândiţi la ce mă gândesc eu! Miercuri, 08.04.09, în zona localităţilor Sulina şi Chilia Veche, au fost ridicate în vederea confiscării 90 de plase monofilament, în lungime de 5.400 m, abandonate în zona lacurilor din complexul Matriţa – Merhei şi zona de nord a Lacului Lumina. Joi, 09.04.09, pe raza localităţii Ceamurlia de Jos au fost găsiţi doi bărbaţi, Iancu C., domiciliat în Constanţa, şi Petrică P., domiciliat în Tulcea, care transportau cu o maşină 300 kg de peşte, în stare proaspătă, fără documente legale. În urma acţiunilor menite să combată braconajul din deltă, inspectorii ANPA şi poliţiştii de frontieră din Tulcea au confiscat 650 kg de peşte şi au reţinut 12.250 metri plase monofilament. Pe numele a 16 persoane au fost întocmite dosare penale. De asemenea, au fost aplicate 12 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.800 lei.
Începută cu Gigi Becali, de la Steaua, şi continuată cu patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu, seria arestărilor din rândul oamenilor de fotbal pare că nu se va opri aici. Numele lui Adrian Mititelu de la Craiova este cel mai vehiculat în presă.
Pe Becali nu legat de fotbal l-a agăţat DNA-ul şi despre valiza cu bani de la Cluj nu prea s-a vorbit în ultima vreme. Pe de altă parte sunt mulţi care şi-ar dorii clubul Steaua înapoi la Armată. Circul continuă la televizor, poftă mare la coajă cu miez!

09-04-12_2224
Pe blog… Unii îi mai aşteaptă pe AC/DC la Bucureşti. Ha ha ha! Alţii o plâng pe soţia lui Salam de parcă ar fi cunoscut-o. Mie doar de săracii copii îmi este milă care vor creşte fără mamă…
Despre circ şi Sorin Roşca Stănescu am citit la Roxana care vrea să-i trimită portocale acestuia în eventualitatea în care o să fie arestat. Ce nu-mi place din toată povestea: este sau nu implicat Băsescu, ideea ar fi să fie scos vinovat. Iar am să o spun, nu-mi este simpatic Băsescu, dar nici nu pot să-i înţeleg pe cei obsedaţi exclusiv de băgare la apă a acestuia cu orice preţ şi prin orice mijloace.  Problema mea este că toată clasa politică este la fel de putredă… vorbim de Năstase, Antonescu, Voiculescu, Verestoy, Vadim şi Becali re-loaded sau Boc, sunt la fel.
Ţeapa legată de cutremur se clarifică (încă o dată) aici: nu de paşti şi de paştele mă-si! Ha ha ha! 😛

afis-stefanut11

Preiau şi un mesaj umanitar:  Ştefănuţ are talasemie majoră. Şi are nevoie de 171.000 de euro pentru un transplant de măduvă care se face într-o clinică din Italia. Astăzi, Joi, 16 aprilie, ora 20:00, la club Fabrica. ( Bucureşti, Str. 11 Iunie, nr. 50) Vor cânta pentru Ştefănuţ formaţiile Viţa de Vie, Sarmalele Reci, Byron  şi Zob. Biletul costă 25 de lei.

Teledon Romtelecom
0900 900 332 pentru 2 euro; 0900 900 335 pentru 5 euro; 0900 900 330 pentru 10 euro

Cont: BRD, Sucursala Academiei, Bucureşti
RON: RO 64 BRDE 410 SV 25 155 48 41 00; EURO: RO 86 BRDE 410 SV 25 156 01 41 00; USD: RO 24 BRDE 410 SV 25 156 28 41 00; Cod SWIFT: BRDEROBU. Titular: Florescu Nicolae

Încă un caz în care statul se dovedeşte impotent şi soarta unui copil ajunge la mila publică… şi iar mă enervez când îmi amintesc că Cristi (cacofonie voluntară din nou!) Minculescu cu ceva falsuri în actele medicale şi cumetria aferentă, a profitat de banii publici pentru a se salva! djhdgjumuzrrmutzitxdstupuiprfuzrtzrtdzttbt…na!!!

13 comments on “Scurt că…

  1. Iac, ai zis că-i scurtă! şi am citiiiiit….
    Ok, să mă obişnuiesc să nu mai răsfoiesc ziarele…are cine!
    nu mai zic nik, că o să par prea extremistă în……rău, dacă se poate spune.
    Zi cu spor!

  2. pentru adnana – păi a fost scurt… ha ha ha! 😛 cum am spus: am forfecat niţel prin prsă şi blog… 🙂
    o zi frumoasă!

  3. Da mare teapa cu AC/DC si din cate am inteles au apucat sa le vireze cateva zeci de mii de euro.
    Cat despre Moldova mi-e groaza de saraci oameni .
    Superbe fotografiile . O zi superba sa ai !

  4. Da, si florile trec, mor, dar revin la viata, aceleasi si totusi altele . Si in saptamana asta mare spream si noi ca vom fi la fel ca ele , doar s-a petrecut o minune ,invierea.Mesajul se pare ca e in tot ce ne inconjoara . Paste fericit Brush, chiar daca stiu ca esti catolic, budist sau ce vrei tu .

  5. pentru iulia m – 10 mii. nu e mare ţeapa, da’ putea fi… şi Ticketpoint a spus că restituie toţi banii, deci paguba o să fie al lor… văd că n-ai citit articolul precedent! ha ha ha! 😛
    de Moldova am tot vorbit. tot degeaba.
    fotografii triste.
    Paşte fericit!

  6. pentru lu – cercuri, cerculeţe, spirale…. ne învârtim sau suntem fum. 🙂
    nu prea mai sunt nimic… 🙂
    Paşte fericit.

  7. buna ziua si va felict ca aveti un blog frumos si folositor !Felicitari!
    Vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol Umnaitar sa ajutam un copil de un an care este paralizat de mainii si picioare.SI ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU.Va rog frumos sa publicati un articol despre acest caz poate se gaseste cine sa-l ajute.El are nevoie de suma de 32000 de euro pentru a se recupera din Ucraina.Va las adresa blogului unde gasiti date despre copil,fotogarfii si nr de tel a familiei http://sansapentrudavid.wordpress.com/
    Si va las si adresa mea de e-mail [email protected] pentru a-mi da un raspuns daca il puteti publica un mic articol.

Leave a Reply to lu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *