Am citit acum câteva zile la Flavius un blog în care făcea referire la o declaraţie a istoricului Florin Constantiniu: „Trăim o perioadă în care istoria naţională este lichidată cu bună ştiinţă”. Mi-a rămas ideea cumva-n cap şi peste asta s-a suprapus ce a spus astăzi Traian Băsescu la Radio: „să nu ne amanetăm viitorul”. Creierul face conexiuni ciudate uneori.
Şi mie mi-a plăcut istoria, dar nici eu n-am mai pus mâna de ceva vreme pe un manual de istorie. Şi eu îl cred pe cuvânt pe domnul Academician când afirmă că în manualul de Istorie modernă şi contemporană de clasa a VII-a, „Al Doilea Război Mondial este o lecţie facultativă, în timp ce manualul include un studiu de caz consacrat muzicii tinere”. Îmi place şi muzica, nu tânără ci contemporană, dar cu toate acestea nu aş introduce-o în manualul de istorie. Acum mi-a venit ideea, cred că-n manualul de muzică s-ar putea să găsim chestii interesante! Ha ha ha!
Ziceam că trăim vremuri ciudate, Flavius mi-a răspuns că „Trăim întâmplări stupide”. Istoria o facem noi, şi iar mi-am amintit de nepăsarea şi superficialitatea cu care tratăm tot şi toate, lejeritatea cu care ne tolănim zi de zi în aceeaşi mocirlă a „las că merge şi aşa”-ului, comoditatea dezolantă cu care dăm din umeri şi niciodată nimic nu pare să fie treaba sau responsabilitatea noastră.
Apoi mi-am amintit de Gheorghe Lala – oare câţi mai ştiu despre cine vorbesc? – şi de mii anonimi care se trezesc în fiecare dimineaţă şi îşi fac treaba pur şi simplu, firesc, în normalitate, fără zarvă, fără obişnuitul senzaţional şi fără gălăgioasele lumini de rampă ale lumii tabloidizate în care trăim.
Dar tot din normalitate aruncăm peturile de plastic după golire la colţul blocului sau tăiem pădurile fără nicio jenă.
Istoria o facem noi. Şi când facem ceva şi când nu facem nimic. Dar ce o să le povestim nepoţilor?
10 comments on “Ora de istorie”
2 Pings/Trackbacks for "Ora de istorie"
-
[…] 12, 2009 de brushvox Vorbeam ieri despre istorie, viaţă, fapte şi inerţie, despre implicare şi comoditate… Vorbeam. Flavius […]
-
[…] ba-l bagă pe Darwin în programa şcolară, dacă tot reduc orele de sport, eu zic să scoată şi orele de istorie. Nu istoria se repetă ci repetăm noi aceleaşi greşeli şi nici nu poate fi altfel atâta timp […]
Leave a Reply
… şi pînă la nepoţi ce îi învăţăm pe copii? ce modele văd în jur?
nu totul e doar o luptă, o imagine, o frecţie care dă bine…
pînă la urmă unde suntem noi? unde ne regăsim în magia nopţilor? în trăirile cotidiene?
cît de uşor se distrug tradiţiile, un fel de viaţă aşezat, încrederea, prietenia…
vremuri bulversante şi bulevardiere… cam atît!
Pai ce o sa le povestim? Numai despre “cancanuri”… Ce se mai intampla si despre ce se mai vorbeste si se scrie peste tot? S-a mai intamplat ceva bun in tara asta? Ca tot noi, poporul suferim, iar cei care sunt la putere fac totul sa le fie numai lor bine. Noi ca prostii, suferim. Cand vom avea si noi o viata normala? Oare o sa apuc si eu acele vremuri? Or sa existe vreodata? Cei care au murit la revolutie, in 1989, au murit aiurea, degeaba…
Azi la posturile de radio auzeai numai despre Monica Columbeanu ca ar fii spus despre Irinel “Si ce daca m-ar insela?”
Cam asta se intampla la noi, aici, in Romania….
Servus!
Multumesc pentru trimiterea la text… Adevărul e că întrebările rămîn. Noi teoretizăm însă uneori prea mult iar lucrurile rămîn tot neschimbate… Din păcate.
Descopăr că ai trei bloguri, chiar patru in toata regula! Cum reusesti? 🙂
Toate cele bune!
Flavius
O problema arzanda..
Istoria..e..un capitol al vietii omului ..caci si noi cei de azi vom fi istorie pentru cei de maine ..Asa la nivelul acesta nespectaculos ..de zi cu zi ..
Daca nu vom sti sa oprim la timp toate aceste rupturi …ne vom trezi ca nu mai avem de ce sa ne agatam..Vom fi precum lacustrele ale caror piloni au putrezit si ne vor purta valurile pe la maluri straine..
Oare chiar nu ne pasa?
Ma uitam ca nu ne mai pasa ca nu vom mai putea sti despre noi ..la un moment dat cine am fost ,de unde ne tragem …daca vom continua sa stergem din manuale evenimente ,figuri ilustre ,vestigii ale trecutului punand in loc epigoni.
Muzeele..aceste lacasuri unde mai pastram cate ceva despre romanitate se degradeaza,dispar ,case care au apartinut unor oameni ilustri ce au facut cinste acestei natii sunt demolate ,in locul lor ridicandu-se acei mastodonti ai luxului …
Ce le vom povesti celor ce vin ..si cum ne vor crede pe cei care poate mai adunam in suflet crampeie de istorie..Ce sa le aratam ..E alta problemas ce nu e deloc de neglijat si la care trebuie reflectat f bine ..Dar cum cand se renunta la istorie cu orice pret?
M-am pus în pielea copilului care am fost cîndva ca să pot să-ţi dau un răspuns. Problema ridicată de tine e peste tot în lume, prietene! Pe vremea mea se puteau acumula oarece cunoştiinţe de cultură generală dar cînd era vorba de dezvoltarea unor aptitudini te izbeai de un zid: BANII. Am fost la balet, pictură, tenis de cîmp, volei şi m-am oprit pentru că n-au fost bani de rochiţă şi papuci, culori şi pensule de calitate, rachete, cantonamente. Cu cît trece timpul ajung la o concluzie dezastruoasă! Deci dacă în urmă cineva urmărea o limitare a aptitudinilor acum se urmăreşte şi limitarea cunoştiinţelor generale. Mi-am mai spus părerea unei prietene de aici care e bunică. Soluţii am găsit doar două: părinţii să devină profesori sau înfiinţarea unor şcoli particulare. Privesc lucrurile oarecum mai ciudat! De cînd mă ştiu nu-mi place să mă vait ci timpul pe care l-aş consuma făcînd aşa ceva mai bine îl pierd căutînd soluţii.
Am avut parte de nişte adevăraţi maeştrii ca părinţi…mama mea s-a dus la servici abia cînd am intrat la şcoală, de la ea am învăţat tot ce ţine de gospodărie şi menageriatul unei casnicii, tatăl meu dansa vals cu mine în braţe, l-am văzut plîngînd cînd asculta pe Porumbescu sau Strauss, tot el lăsa deoparte ziarul şi punea mîna pe cărţi tehnice… Şi atunci era nevoie de bani ca şi acum dar lumea a devenit mult mai rece…Părinţii mei au fost primii mei profesori! Am avut mare noroc din punctul acesta de vedere. Ei au făcut ce au crezut de cuviinţă că e mai bine. Încă nu sînt părinte dar dacă aş fi voi găsi şi soluţii. Fiecare părinte poate face asta…adică să se gîndească şi la viitor!
pentru lillo – da? ce-i învăţăm, ce le spunem, ce le arătăm, ce văd în jur?
şi vina – iar mă repet (hahahaha!) din nou… (hahahaha) – o avem toţi…
pentru Minelus – Vorba lui Flavius, teoretizăm şi vorbim poate prea mult… şi eu zic că vreme de vorbe nu prea mai ieste, da’ cine mai este dispus să iasă-n stradă?
pentru Flavius – da, de multe ori am auzit asta şi recunosc, m-am gândit şi eu… dar cine crezi că mai este dispus să iasă-n stradă când are televizor şi cablu?
http://brushvox.wordpress.com/2009/03/12/nup-pentru-iliescu-si-gasca/ şi istoria….se falsifică sub nasul nostru.
(de pe 1 februarie sunt “disponibilizat”. “criza” pentru mine a căpătat un sens mai direct şi mai concret… dar vine primăvara, apar urzicile, ştevia…n-am să mor de foame. sper. 🙂 ceva-ceva tot am câştigat: timp. hahahahaha! 🙂 )
pentru Miruna – ne lovim de atâtea lucruri zi de zi şi ne scapă uneori esenţa.
vorbele parcă nu mai duc nicăieri, dar nici nu suntem dispuşi să riscăm fapte…
pentru Monika Stănescu – a fi adult înseamnă să fi responsabil. nu neapărat trebuie să fi şi părinte… şi mă refer iar la Flavius, dar nu numai cu el am discutat asta: teorie multă, moartea practicii….
nu despre tine este vorba ci despre noi.