mă aflu în treabă. Obişnuinţa, comoditatea, confortul, clişeele unei gândiri reflectate imaculat într-o exprimare mecanică şi…ruginită. Convenţionalul şi cotidianul pas la pas, veşnicele referiri la tradiţie: „aşa trebuie”…Trebuie? Nu zău?!
Trebuie să sune telefonul şi trebuie să mă trezesc. Trebuie să mă dau jos din pat, trebuie să ajung bâjbâind până la baia şi nu trebuie să fac zgomot. Trebuie să mă uşurez, să mă spăl şi să mi-o spăl, apoi trebuie să mă spăl şi pe dinţi că am un gust amar ciudat. Ar trebui să merg la dentist odată, la dracu! Trebuie să-mi fac cafeaua şi să fiu atent să nu dea în foc că altfel trebuie să curăţ aragazul. Trebuie să-mi fac pacheţel. Trebuie să-mi deschid computerul, să-mi citesc mesajele, trebuie să le ordonez şi trebuie să răspund la cele importante, trebuie să şterg cele neinteresante. Trebuie să-mi aprind ţigara şi trebuie să mai iau o gură de cafea. Trebuie să-mi pun muzică şi trebuie să mă îmbrac.
Trebuie să cobor şi să mă târăsc până-n staţie şi trebuie să aştept tramvaiul. Trebuie să perforez bilet şi trebuie să suport mirosurile şi oamenii umezi care trebuie să se frece neapărat de mine. Trebuie să fiu tolerant şi trebuie să gândesc pozitiv.
Trebuie să merg la serviciu şi să fiu respectuos cu şeful. Trebuie să muncesc să am bani. Şi trebuie să-mi duc tot salariul acasă până la ultimul bănuţ. Trebuie să-mi rămână timp pentru mine, trebuie să mai visez şi poate trebuie să mai ies cu băieţii la o bere. Trebuie să-mi bag minţile-n cap şi trebuie să mă adun dracului!
A trebuit să scriu şi azi un blog…
Vă propun un mic exerciţiu. Luaţi textul de mai sus şi înlocuiţi verbul trebuie cu ori ce alt cuvânt credeţi de cuviinţă.
Mai dificil este să eliminăm complet trebuie din viaţă, nu din vocabular. Automatismul confortabil al rutinei ce ne macină.
O zi faină, un sfârşit de săptămână plăcut!
Trebuie,nu trebuie,e necesar ca…,e vital ca sa…,neaparat…un hamster intr-o cusca ce invarte constiincios la rotita dar sunt unele momente in care se rupe lantul asta vicios de trebuinte,indatoriri,responsabilitati pentru tine si ceilalti in viata ta…
Interesant e ca nimeni nu de… neinlocuit,treaba ta poate fi facuta de altcineva sau de mai multi “altcineva” mai bine sau mai prost…
Cum facem “ceva”ne personalizeaza,poarta amprenta specifica fiecaruia si e un dulce drog sa credem ca suntem de neinlocuit,ne trezim nu ziditi de altcineva ,ci de noi insine…si incepem sa visam la ziua resurectiei in care ne vom recapata pe noi insine inapoi…
Pentru flyaway: ne zidim şi ne plângem de izolare. şi dăm vina pe cărămidă…
ok. inlocuiesc.
incerci si tu cu: [i]’ce-ar fi daca'[/i] ?!
….este ca percepi fluturarea aripilor de libelula ? 🙂
Ar mai fi o varianta : pastrez “trebuie” si inlocuiesc tot restul cu “sa fac ce vrea muschii mei”. Dar probabil ca nu trebuie sa fac asa ceva , probabil m-as plictisi ingrozitor…
Cel mai simplu ar fi sa nu trebuiasca mereu sa-mi pun problema ca trebuie, sa fac acolo ceva, in nestire, fara sa ma intreb nimic. Dar cred ca nici asta nu trebuie s-o fac , probabil m-as plictisi ingrozitor…Cred ca ar trebui sa ma bag la culcare…Ah, imi lipseste un “[wacko]”…:D