Soneria parcă se smulge din perete, sfâşie încăperea în două şi se înfige cu sete în conştiinţa somnoroasă, întinsă de-a curmezişul pe plapuma pufoasă. Corpul transpirat se cutremură, se răsuceşte, cu o mână apucă de plapumă şi cu cealaltă trage de conştiinţă. Este o ultimă încercare disperată de a se scufunda înapoi în somnul deşelat, înapoi în vârtejul viselor alunecoase şi incerte. Sunetul este o înţepătură: ochii se deschid, lumina îneacă subconştientul şi inundă camera, vecinii de la doi, casa scărilor şi se revarsă peste tot cartierul.
Soneria n-are zi liberă? Măcar duminica… Deschid ochii şi ştiu că este luni. Decalaj fatal.
Foaia albă tremură la vederea creioanelor ascuţite cu migală. Stau aliniate ordonat, gata de atac, pregătite să străpungă pagina inocentă. Va curge…multă cerneală. Cafeaua îşi flutură aroma prin aerul des al camerei. Dimineţile par trase la indigo, sunt umbroase, răvăşite şi paşii ameţiţi calcă acelaşi traseu bătătorit: baie – bucătărie. Drum nemarcat. Periculos la ore matinale. Fum fără foc? Organismul ţipă după nicotină.
Realitatea este o fractură. Frânturi din tăcerile noastre. O crăpătură printre frunzele arse. Un ultim strigăt. Ce culori! Găsesc o gaură înţepată cu acul în cer, un tunel de la mine către tine…unde eşti? Alunec. Adulmec. Rumeg. Fumeg.
Cad. Cuvinte crude. Sau cad cuvinte. Crude.
vis
abis
tăcere
plăcere
nu cere
alerg aleg mă leg şi neg
ascult ascund desculţi şi-n fund
topit orbit şi dezlipit – golit
o ploaie rece ş-un foc mocnit
nu te-am iubit
nu m-ai iubit.
Golul muşcă cu sete, coaja mărului cedează sub cleştii dinţilor şi zeama se împrăştie prin sertare. Canapeaua este goală, confesiunea se lasă aşteptată. Dezvăluirile incendiare mă lasă rece. Cercurile se rotesc singure, ameţesc şi se lovesc zgomotos de gresia de pe holul spitalului. Se sparg în milioane de frânturi şi se risipesc ca vorbele goale. Trezire legată de o targă. Pastila amară a disperării.
Un fluture se zbate printre picăturile de ploaie…Unde dorm fluturii? Ia umbrela mea. Sau ia-mă în braţe!
Tăcerea nu spune nimic astăzi. Soneria a adormit la loc cu satisfacţia lucrului bine făcut. Am ameţit. Vreau o aspirină!
Eu pot să te fac lung şi subţire
să-ţi torc norocul în două-trei fire
să te leg şi să te dezleg de cuvinte cu sfoară
până în zori toţi fiorii să-ţi moară
de moarte bună. Să te iau de bărbat
să te dansez până în zori cu păcat
să-ţi ţes nopţile una de alta cu mine
să te fac luntre şi punte, ştii bine
Eu pot să te-alung apoi cu un suspin
cu un cântec păgân şi o floare de crin
prea curat , prea curat, prea curat
pentru umbra virilă a ta de bărbat.
posologia presupune:
* aruncat bateria …soneriei sau dat cu ceasu’ de pamant;
* categoric pat pentru trup, constiintei fiindu-i infinit mai bine pe canapea;
* demarcat drumul nemarcat cu o deviere de control. in balcon. (aici exista sanse in directia debarasarii trupului de niscaiva zdrente de constiinta sau, in ultima instanta, de sonerie);
* tapetat, eventual noul drum, cu devalmasia foilor virgine; la o adica…
fractura doare
mai e timp oare
din realitate
niscaiva soapte
sa-ncerce usor
un mic…omor
intr-un tunel
sau din …penel
gand asasin
de fiori plin
si-o fluturare
ne’nselatoare…
focul se stinge
ploaia il…plange.
……….
iti urla-n fata
e dimineata!! 😛
…asa ca, mai bine abordeaza o frectie la rece si impachetari la cald. statistic vorbind, s-au dovedit a fi cele mai eficiente.