nimic nou pe blogul de est

„La fotbal, politică şi internet se pricepe toată lumea!” – reflectă oarecum cu precizie şi pe o linie clară a timpului şi al evoluţiei, lucrurile din societatea Românească. Dacă înainte de decembrie 89 toţi ne pricepeam la fotbal, la sfârşitul anilor 90 am devenit toţi „analişti”, ne pricepem la politică şi la economie în egală măsură, iar după 2000 toţi am descoperit computerul şi internetul. Ce înseamnă de fapt să „le ai” cu computerele şi cu internetul?

Majoritatea încă nu fac diferenţa nici între hardware şi software sau cred că spaţiul virtual este un loc unde pot rămâne anonimi şi nu există nicio regulă. Nu vorbesc de tinerii care s-au născut deja în umbra monitoarelor, ci de cei ca mine, care am descoperit noile tehnologii din mers şi ne-am adaptat mai mult noi la ele, decât să le fi integrat pe ele în viaţa şi activitatea noastră. În ceea ce priveşte hardware-ul, adică componentele, treaba e mai simplă decât ar crede mulţi: este aproape imposibil să montezi o componentă greşit. Asta nu înseamnă să vă schimbaţi singur procesorul, dar nici mare „filozofie” nu este.

În ceea ce priveşte sistemul de operare şi programele utilizate, adică partea de software, majoritatea lor au o interfaţă „prietenoasă”, ţi se spune pas cu pas ce ai de făcut la instalarea lor şi dacă citeşti instrucţiunile cu atenţie, nu dai greşi. Utilizarea lor este la fel, la îndemâna fiecăruia, setările „din fabrică” – by default – a sistemului operaţional, satisface cerinţele utilizatorului obişnuit. Cei mai experimentaţi pot să opteze pentru setări personalizate, să activeze sau dezactiveze anumite opţiuni şi funcţii, asta, evident, în funcţie de cunoştinţele acumulate şi de necesităţi. Dacă Windows 98 de exemplu necesita mai multă atenţie şi „sudoare”, XP-ul este mult mai „intuitiv” şi recunoaşte singur ori ce modificare de hardware şi „rezolvă problema”. Windows XP Professional costă în jur de 560 RON şi este o soluţie confortabilă pentru majoritatea utilizatorilor. Service Pack 3-ul rezolvă în mare măsură toate „găurile” din sistem şi momentan este probabil cel mai stabil sistem de operare oferit de Windows .  Nici sistemele Linux nu mai speria aşa de mult, oferta acestor sisteme alternative de operare s-a diversificat, interfaţa lor a devenit tot mai simplă şi prietenoasă iar faptul că este gratuit (şi astfel legal) a atras tot mai mulţi utilizatori. Soluţiile Linux includ şi programe adiţionale gratuite care deservesc eficient nevoile majorităţii utilizatorilor şi aceste sisteme sunt mult mai puţin expuse atacurilor cibernetice. Am cam deviat de la subiect – chiar, care era subiectul? – nu o discuţie despre sistemele de operare este tema zilei. Sper că v-am plictisit.

Dependenţa de computer a plecat de la jocuri. Joaca cu „Paint”-ul sau banalul Solitair. De la acestea la FPS-uri şi trecerea la jocurile on-line, la Counter-Strike a fost… o joacă de copil. Renunţarea la activităţile obişnuite, la plimbările-n parc, la berea cu prietenii pentru o „altă” viaţă, a venit şi s-a instalat pe nesimţite. Dar există viaţă dincolo de…taste? Sau formula „monitorul care nu se vede, se uită” funcţionează oare?

De la „joaca” cu computerul, la navigarea pe internet n-a fost decât un pas mărunt. Scrisorile parfumate au fost rapid înlocuite cu e-mail-urile, zâmbetul cu un emoticon banal : ) … Indiferent ce ne-a împins spre tastarea primului www, căutarea paradisului virtual, curiozitatea sau foamea de „free porn”, am rămas conectaţi, prinşi în mai mică sau mai mare măsură în această lume. Ne bem cafeaua de dimineaţă în faţa computerului, vedem filme pe computer, ascultăm muzică şi citim corespondenţa şi uneori cărţi pe computer. Pe Messenger ţinem legătura cu prietenii de departe, dar vorbim şi cu un prieten de care ne desparte un singur etaj sau o scară de bloc… Computerul nu mai este de mult o unealtă care ne uşurează viaţa, a devenit dependenţă, obsesie şi de multe ori ne complică existenţa. Cine-şi mai aminteşte de mIRC când are Second Life …sau blog? Trecerea de la web 1.0, de la site-urile „simple”, construite sau vizitate, la web 2.0, la blog şi de la jurnal la jurnalism, a fost aproape insesizabilă. Şi cum spune şi Dorina Guţu-Tudor în cartea ei „New Media” : „ultima soluţie, o nouă evoluţie”, după colţul blogului, ne aşteaptă web 3.0.

Dar toată evoluţia tehnologică nu era posibilă şi nu este eficientă şi fără un nou mod de gândire. Avem YouTube sau… RedTube , avem Wikipedia şi avem Google , avem MySpace , FaceBook , Hi 5 , o serie de pagini unde ne putem crea blog-uri gratuite: Blog Gratuit , WordPress , Blogger , Xanga , Sibir , Netlog şi multe-multe altele. Teoretic avem posibilitatea să fim – sau să pretindem – că suntem cine vrem, dar mai ştim cine suntem? Cine mai pierde vremea să „construiască” o pagină gen Tripod când e mai uşor “să-şi facă” un blog? Unii caută celebritatea, alţii anonimatul. Realitatea virtuală este tot o formă de realitate. Fuga în virtual este tot o „fugă pe gheaţă” şi este cum se spune: poţi fugi, dar nu te poţi ascunde. Toţi avem un IP…

Se nasc simpatii şi antipatii, se scuipă seminţe virtuale. Mai există oameni în spatele modemurilor sau am devenit umbre şi fantome? Este tot o chestiune opţională, eu am să mă deconectez acum şi vă doresc un sfârşit de săptămână frumos!

„Pentru a fi ziarist sau, cum se zice, publicist, românul nu are zor de nimic, nici chiar de gramatică.”

92.82.190.121.