La auzul numelui Triptykon nu ştiu câte beculeţe ipotetice se aprind, probabil altfel stau lucrurile dacă spun Thomas Gabriel Fischer aka Tom Gabriel Warrior sau Celtic Frost, deşii inventivul elveţian parcă nu s-a bucurat niciodată din plin de recunoaşterea pe care o merita.
Dacă are vre-un sens, vre-o noimă termenul de Avantgard Metal se datorează unor tipi ca Tom Fischer, mereu cu un (doi, trei 😀 ) pas înaintea timpului, mereu dornic să experimenteze, să creeze, să se exprime într-un mod unic.
Acum doi-trei ani am re-ascultat clasicul Venom „At War with Satan” (1983) şi sincer nu m-a impresionat la fel ca-n anii ’80 – fapt ce nu le ştirbeşte cu nimic nici valoarea nici aportul incontestabil la evoluţia scenei Metal – , însă piese ca „Into the Crypts of Rays”, „Procreation (Of the Wicked)” sau „Circle of the Tyrants” şi acum sună proaspăt şi incisiv, moştenirea lăsată-n urmă de Celtic Frost este vie.
Thomas Fischer împreună cu Bruce Day şi Steve Warrior au pus bazele formaţiei Hellhammer în 1982 influenţaţi de nume ca Black Sabbath, Venom, Raven şi Motörhead. Celor trei li s-a alăturat un an mai târziu şi Martin Eric Ain şi în această formulă a fost imprimat EP-ul cultic „Apocalyptic Raids”. În 1984 trupa se desfiinţează şi Thomas cu Martin pun bazele unui nou grup: Celtic Frost.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=L5prpJMrWhs]
După două EP-uri absolut geniale – „Morbid Tales” (1984) şi „Emperor’s Return” (1985) -, în 1985 este lansat şi primul album „To Mega Therion” – titlu care a inspirat nişte suedezi în ’87 să-şi pună numele trupei… Therion. 🙂 Tot în ’85 Tom face şi o escală în trupa Coroner şi participă la imprimările demo-ului „Death Cult”, în paranteză fie spus, trupă constituită din road crew-ul celor din Celtic Frost.
’86 aduce următorul EP „Tragic Serenades” şi anul următor albumul de referinţă „Into the Pandemonium”. Discul are sonorităţi diferite, îşi extind orizonturile, sonorităţile Black, Death, Thrash şi Doom se amestecă cu infuzii Goth, dar apar şi primele vlăstare Glam: „I Won’t Dance”.
„Cold Lake” din 1988 este un disc „dubios”, linia „I Won’t Dance” este împinsă la extremă, discul are un touch Glam pregnant, dar chiar dacă majoritatea fanilor conservatori au strâmbat din nas, Tom rămâne incisiv şi – zic eu – dă dovadă de umor.
În 1990 revin la sonorităţile mai grave, albumul „Vanity/Nemesis” sună din nou Heavy, chiar dacă este mai luminos decât imprimările clasice de la începuturi.
Trupa se desfiinţează în 1992 după scoaterea pe piaţă a unui material cu imprimări demo şi rarităţi: „Parched With Thirst Am I and Dying”.
Tom îşi uneşte forţele cu amicul şi chitaristul Erol Unala şi astfel se naşte proiectul Apollyon Sun, o incursiune în zona EBM/Rock Industrial materializat în EP-ul „God Leaves (And Dies)” din 1998 şi albumul „Sub” din 2000.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=s_5S3u5-WZ0]
În 2001 Thomas reporneşte motoarele Celtic Frost alături de tovarăşul de nădejde Martin Eric Ain şi cu un şir de invitaţi în final este scos în 2006 albumul „Monotheist” o incursiune în sonorităţile de la începutul anilor ’80 care i-au consacrat, un disc apăsător şi grav, un material absolut clasic în care Goticul şi Heavy-ul se îmbine extrem de organic şi expresiv.
În urma unor disensiuni însă trupa se dizolvă din nou în 2008, din ultima formulă chitaristul V Santura şi Thomas cu cooptarea bateristului original din Celtic Frost, Reed St. Mark înfiinţează noul grup: Triptykon.
Ulterior Mark este înlocuit de Norman Lonhard şi este cooptat şi basistul Vanja Slajh.
Coperta albumului de debut „Eparistera Daimones” este lucrarea „Vlad Ţepeş” al celebrului artist H.R. Giger „vinovat” şi de coperta clasicului „To Mega Therion”, dar şi pentru coperţile „Brain Salad Surgery” (Emerson, Lake & Palmer), „Heartwork” (Carcass), „Danzig III: How the Gods Kill” (Danzig), etc, dar probabil cel mai cunoscut pentru creaţia (creatura) sa, „Alien” – din filmul lui Ridley Scott – pentru care a primit şi Oscar-ul.
Cele 9 piese marca Tom Gabriel Warrior sunt absolut clasice, Triptykon continuă şirul lucrărilor unde s-a terminat albumul „Monotheist” şi cum afirmă Thomas, dacă Celtic Frost a fost reîncarnarea trupei Hellhammer, Triptykon este reîncarnarea Celtic Frost-ului. Nu ştiu care sunt dedesubturile contractuale, de ce n-a păstrat Thomas titulatura Celtic Frost, însă „Eparistera Daimones” este încă un clasic absolut, un material incisiv şi impecabil.
Sunt o serie de piese lungi („Goetia” 11 minute, „Abyss Within My Soul” 9 minute, „Descendant” 7 minute) iar celelalte cu o durată medie de 5 minute în care secvenţele rapide sunt intercalate cu pasaje lente, apăsate, Thomas mereu a avut un simţ impecabil pentru aceste schimbări, ştie exact când să apase acceleraţia, când să accentueze gravitatea cu momente sumbre. Cele aproape 7 minute ale piesei „In Shrouds Decayed” sunt un exemplu reprezentativ în ceea ce priveşte aceste schimbări, piesa încăpea fără doar şi poate pe oricare clasic Celtic Frost, pentru coloratura atmosferei un aport benefic aduce şi vocea lui Simone Vollenweider.
Experimentul „Shrine” de sub 2 minute este o incursiune într-un ambiental morbid iar cele peste 5 minute din „My Pain” sunt o insolită alunecare într-o lume mai aerisită, texturile sintetice colorează discul, aduc note Gotice.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=j33pJzviWEk]
Un disc complex, bine structurat şi aliniind toată artileria grea a lumii create de Thomas de-a lungul timpului, un prilej excelent de-al descoperii sau re-descoperii pe elveţianul încăpăţânat şi devotat muzicii Metal.
Din fericire în Triptykon a rămas vie flacăra primitiv-mistică care a fermecat de la primele materiale Celtic Frost, sonorităţile moderne s-au integrat perfect în ansamblu şi au adus nuanţe, culori proaspete în plus creaţiei. Nu este Black, nu este Doom, Nu este Death sau Thrash, este pur şi simplu Metal cu “M” mare.
