Manic Street Preachers – Postcards from a Young Man (2010)

Noul MSP m-a luat prin surprindere, sincer, după „Journal For Plague Lovers” nu-i aveam în agendă cu un album nou 2-3 ani – cam aceasta este perioada de exploatare a câte unui album cu single-uri şi turnee să storci maximul din produsul respectiv. În ciuda criticilor pozitive, „Jurnal…” a urcat doar până pe locul 3 în clasamentul albumelor britanice şi în Europa n-a trecut de locul 50. Insuccesul comercial poate că a stat la baza grabei cu care MSP au acţionat/reacţionat şi au scos un nou album atât de repede.
Conform propriilor declaraţii de această dată doresc să-şi audă piesele la radio, cum spun, scopul lor conştient a fost din start să se infiltreze în mainstream, să se adreseze unui public cât mai larg. Şi-au comparat noul album cu Aerosmith şi „Pump”, dar au spus şi că este „Heavy Metal Tamla Motown”, ca şi cum Van Halen ar cânta piesele trupei The Supremes.
Citind toate acestea, am pus discul cu oarecare temeri şi după ce am străbătut primele 3-4 piese dezamăgirea a fost completă. MSP sună exact ca noul şi reunitul Take That, între „(It’s Not War) Just the End of Love” şi noul single Take That „The Flood” nu-s diferenţe majore. Uşoară obsesie/reflecţie The Beatles, orchestraţii aerisite, mai mult de atmosferă decât cu conţinut muzical şi în centru vocea cu teme mai mult sau mai puţin inspirate/memorabile. Reţetă – din punctul meu de vedere – obosită, dar fiindcă tot mai mulţi apelează la ea şi obsesia unui nou The Beatles în ciuda repetatelor eşecuri rămâne căutarea primordială a artiştilor/producătorilor britanici, probabil prinde măcar pe insulă.
De mult n-am mai ascultat un album atât de incolor şi lipsit de conţinut! E o lălăială plăcută, dar trece ca o adiere de vânt şi nu rămâne mai nimic în urma lui. Umbra The Beatles persistă de la un capăt la altul, dar pe segmentul acesta MSP nu-s nici măcar Oasis.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TBTv0kQ0IO4]

Am ajuns cu ascultatul cam până la piesa a şasea şi i-am dat „eject”.
Poate că de data aceasta James Dean Bradfield, Sean Moore şi Nicky Wire îşi umple conturile bancare, dar dacă nici asta nu le reuşeşte rămân cu un disc care nu-i de pus în vitrină. Vorba aia: ruşine Dinu Patriciu! 😆

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *