între bine şi rău aleg…

Social Buttons by Linksku

agreabilul şi dezagreabilul. Sau cel puţin aşa era până acum doi-trei ani.
Acum opţiunile în cel mai bun caz pot fi între suportabil şi insuportabil.
Îmi pare rău să constat că lucrurile despre care am vorbit în ultimii doi ani încet-încet se adeveresc şi tot mai multe voci vorbesc despre criza sau agonia sistemului.
Şi problema – aşa cum o văd eu – este că în ciuda acestor evidenţe, măsurile luate în Europa par tot mai… stângace.
Economiştii continuă să gândească după tipare şi standarde care – iarăşi, în opinia mea, sunt depăşite – , iar politicienii se cantonează în aceleaşi discursuri ideologice la fel de uzata şi irelevante despre abordările de stânga sau dreapta.
Interesele din spatele politicienilor peste tot sunt determinante şi există o presiune constantă din zona afacerilor şi mai cu seamă a marilor corporaţii iar acesta nu mereu ţin seamă nici de evidenţe, nici de oameni, ci strict de propriile interese de moment.
Şi „de moment” cred că este cuvântul cheie al ecuaţiei.
Măsurile despre care se vorbeşte sunt toate „soluţii” de moment, în continuare mă înspăimântă lipsa de viziune per-ansamblu, automatismul reacţiilor, confuzia şi laşitatea de a admite că suntem într-o înfundătură. Nu mai există stânga – dreapta. Cei ce se agaţă de aceste noţiuni, se agaţă de nişte norme apuse care nu mai funcţionează.
Pare sarcastic, dar apocalipsa din 2012 nu se amână.
Nu cred într-un dezastru fizic, ci într-o prăbuşire al sistemelor morale, sociale, economice şi politice.
Şi asta am mai spus-o şi lucrurile se conturează tot mai clar.
Dar revenind puţin la apocalipsă şi la foamea noastră de persoană providenţială care să rezolve totul, să „ne scoată”. Nu există asemenea persoane. Nici la noi, nici aiurea. Doar „profeţi falşi” – cei pomeniţi în Apocalipsa – care să pretindă că au soluţiile…
Şi am mai spus şi acest lucru, mă tem că „soluţia” va fi un nou război fiindcă aceasta pare „ultima soluţie” la toate crizele noastre… Risc o profeţie: Uniunea Europeană se va dezmembra în următorii 2, maxim 5 ani… sau va fi “salvată” cu preţul unui conflict major, al unui nou război inventat… Avem obsedant nevoie de “bine” şi de “rău” şi implicit de conflicte. Iar conflictele înseamnă distrugere, pierderi pentru cei mulţi şi îi salvează mereu exclusiv pe aceeaşi cei puţini…..

În ceea ce ne priveşte încerc să văd partea plină a paharului.
Faptul că nu avem un sistem social, politic şi economic „normal”, funcţional poate fi întors în avantajul nostru: ne este mai uşor să construim ceva de la zero fiindcă nu prea avem ce demola, nu există automatisme împământenite.
Dar revin la ce mă doare: totul e să realizăm că este timpul să facem ceva.
Ştiu…. idei poate avem, aplicarea lor însă este….hm, anevoioasă, ne lovim de mentalităţi, de nomenclatura instaurată, de intereselor aceloraşi puţini care trăiesc bine şi ne conduc pe faţă sau din umbră şi nu în ultimul rând mereu există discrepanţe între teorie şi practică, pasul de la gând la faptă este mereu unul luuuuung.

Sunt calm, aproape detaşat, poate rece, dar fără un motiv precis sper – sau mai bine spus cred – că există încă o şansă, o ieşire, când undeva se închide o uşă, alta se deschide şi tot ce trebuie să facem este să nu forţăm inutil uşa care s-a închis, ci să o vedem pe ceea care tocmai s-a deschis şi să păşim prin ea. Între bine şi rău aleg să privesc înainte. 🙂

Să aveţi o zi bună!

6 comments on “între bine şi rău aleg…

  1. o fi memoria omului scurta dar nici chiar atit de scurata sa uite asa repede de razboiul din Iraq/Afghanistan… deci cred ca acel razboi e cel de care vorbesti la care cel putzin in lumea vestica a fost opozitzie contanta si in crestere… incit majoritatea azi voteaza pe oricine promite clar ca va incheia acel razboi.

    deci ca vestul sa se bage in alt razboi ‘artificial’ cred ca trebuie sa iasa din asta prezent si cam cam asta se incearca … Mai mult pentru orice razboi e nevoie de bani … nu doar de idea ca ii jefuiesti pe ceilalti. O confruntare cu Iran-ul e departe de a produce ‘bani’ chair daca stau pe petrol… desi o escalare nu ar fi exclusa cum lumea nu doreste ca Iran-ul sa aiba arme nucleare…

    Deci… opozitia fatza de razboi e mult mai profuda aici decit poate se vede acolo si datorita precedentului oricine va vrea sa atace pe altcineva va trebui sa dovedeasca motive (mult mai) substantziale…

    Legat de Europa.. cred ca vorbesti de idei Americane ca s-ar sparge … cumva ei nu intzeleg cum o entitate fara un guvern central/federal poate functiona… realitatea e ca poate functiona chiar binisor. Americanii au un cui pe Euro de la inceput cind Euroul si-a aratat arogantza sa fie ani de zile mai tare… Mai mult ce s-a intimplat in Grecia a fost o manarie ‘regizata’ cu ajutorul Americanilor.. GoldmanSachs unii din pilonii capitalismului American a fost implicata puternic in ‘masluirea deficitului’ ca celelate tari din EU sa nu observe ce se intimpla pe bune acolo !…

    Cred ca situatia e cea care se vede in punctele ‘fierbintzi’ … oamenii o sa iasa in strada .. o sa o ia in barba .. cei bogatzi o sa fie si mai bogatzi … iar cei saraci o sa fie si mai saraci .. cei medii nu e clar ce o sa patzeasca dar ei stau pe gard…. Altfel spus daca faci si mai urit .. ca in Thailanda o sa fi declarat terorist si impuscat … iar daca vrei sa schimbi regimul ca in Iran … probabil ca fie te calmezi fie o termini mort batut de securitate !…. cred ca in acest sens guvernele se pregatesc de razboi ! .. da de razboi cu populatzia si de razboi urban !

    • da, ai dreptate: omul de rând nu-şi doreşte război, s-a creeat o psihoză anti-război şi inamicul la îndemână, Iran-ul a ieşit din calcule. mai rămâne varianta Corea….. dar şi acolo castana este foarte fierbinte.
      însă-n contextul actual eu nu exclud nici extratereştrii…. (:lol: 😆 😆 )
      eu revin: nu văd să-i ducă capul să rezolve problemele şi vor fi nevoiţi să apeleze la mârşăvii…
      ca şi leul greu (RON-ul) şi Euro este o monedă “grea” creeată artificial. nu are susţinere economică reală şi asta încet-încet iese acum la iveală. şi eu zic că pică. nu sunt fan america, dar nu cred că în asta ar trebuii să se agite foarte tare să se întâmple…. cu toate că da, apariţia monedei europene nu le-a picat bine şi n-au digerat-o… aici discuţia e mult mai complexă.
      dar revin, ideea europei unite este totuşi aberantă şi eu n-am fost, nu sunt şi nu voi fi fan şi sincer, ne-a făcut mai mult rău decât bine.

      ceva se coace undeva, rămâne de văzut ce şi ce formă o să aibe. problema este că în nici un caz nu se gândesc la soluţii….

  2. dude …eu am zis odata ce cred eu ca se coace …..se vrea unirea, sa fie un singur guvern, moneda si un singur conducator ….si daca ala e satana …totul e gata. 🙂

    eu in 10 ani vad usa , canad si mexic …un tot numit nord america ….si usor se unesc toate cat de cat ….dupa care se unesc din nou …si tot asa …..

    sau daca nu …. o sa se bata israel cu careva …si o sa lanseze niste bombe grele de o sa ne linisteazca pe toti…

    ete ca ma trezisi si nostradamus….. 🙂

  3. intre bine si rau aleg sa merg mai departe … 🙂
    sper c-ai avut si tu … si daca nu , si maine e o zi !

Leave a Reply

Your email address will not be published.