Cel gras, cel slab, cel frumos, cel bun

Cel competent.

Guvernul e minunat, profesionist şi performant, vina o are opoziţia care anul trecut a demis guvernul Boc, de vină sunt şomerii şi de vină sunt pensionarii al dracului că trăiesc şi – nesimţiţii – vor şi pensie.
Diminuarea salariilor cu 25% şi a ajutorului social şi al pensiilor cu 15% loveşte cam 40% din populaţie. Nu neapărat cei care NU l-au votat pe băse….
Tăierea subvenţiilor la întreţinere loveşte toţi locatarii de bloc. Şi majoritatea stăm la bloc…
Tăierea subvenţiilor din agricultură va îngropa şi ce a mai rămas din micul cultivator şi o să ia pâinea de la gura multora.
Vorbeam de eutanasiere şi ea a venit. Nu prin TVA şi cota unică de impozitare, dar efectele sunt similare. Sau şi mai devastatoare.
Măsurile – din nefericire – nu vor da nici un rezultat. N-au dat nici în altă parte. Şi o să ajungem şi la mărirea TVA-ului şi – evident – nici asta nu va rezolva mai nimic.

Reforma Statului se materializează prin falimentul său.
Lucrurile au luat-o razna oricum. Fondul de pensii s-a evaporat de multă vreme, balanţa angajaţi – pensionari a fost dată peste cap. La fel se întâmplă şi cu asigurarea medicală, banii se duc în altă parte, degeaba mai eşti asigurat, plăteşti orice serviciu medical, o taxare dublă pentru servicii care se dovedesc tot mai periculoase sănătăţii cetăţeanului. Este ceva de neimaginat.
Sectorul bugetar trebuia restructurat de multă vreme. Nu s-a făcut.
Avem prea puţine asistente, medici, chiar şi profesori şi în sistemul bugetar sunt mult prea mulţi funcţionari şi personal auxiliar care nu fac nimic. Dar economii majore nu se obţineau nici de aici. „Graşii” nu sunt acolo, să tai de la cei „slabi” nu este o soluţie, ci pur cinism.
Cine n-are în familie un pensionar, un şomer sau un bugetar?
Deocamdată vor creşte datornicii la bănci şi salariile mai mici înseamnă şi un consum scăzut.

Măsura loveşte fiecare familie şi dacă deocamdată atât nu va fi suficient să scoată mase considerabile în stradă, la iarnă când întreţinerea o să fie mai mare ca salariul lucrurile o să fie altfel.
Vine vara, spectacolul şi rutina cotidiană merg încă mână-n mână, ziua înjurăm şi seara privim la televizor ca proştii.
Vorbim în continuare, ne plac discuţiile interminabile şi circul, însă de nicăieri n-am auzit să spună cineva „hai să facem ceva”….

Banii Statului s-au scurs în contractele păguboase, la clientela politică. Şi în… campania electorală. Acesta este adevărul.
Acolo sunt cei „graşi” şi… „deştepţi”.
Şi cei de… neatins.

Şi cel mincinos. Nu faptul că s-a furat cu nemiluita este cel mai grav şi faptul că s-a minţit. Şi se mai minte. Cine şi din ce să ne plătească datoriile când nu producem decât deşeuri? Putem mării taxele, impozitele, dar din ce să le plătim când nu producem nimic? Pe nimeni n-am auzit vorbind despre randamentul muncii sau productivitate… Banii s-au risipit aiurea, nu s-a investit nici în economie, nici în infrastructură. Ne furăm căciula singuri şi la final ne minţim că ne-au furat-o alţii…

Cum era? Un fleac? Fleacul acesta se transformă într-o tragedie naţională.
Poate Dumnezeu ne iartă, Dracu însă ne ia cu siguranţă.

18 comments on “Cel gras, cel slab, cel frumos, cel bun

  1. Acum e timpul ca Băsescu să simtă usturimea unei palme zdravene din partea poporului. E timpul ca mămăliga să explodeze. PROTESTE NATIONALE!!!

    • crezi?
      teoretic problemele de guvernare se pot soluţiona sau prin revolta populară sau mai democratic şi civilizat, prin vot.
      de votat am văzut ce a votat poporul şi sună cinic, dar avem exact ce merităm.
      3 profesori, 5 funcţionari, 4 şomeri, 7 pensionari şi 2 medici nu dărâmă nici un guvern….
      pe de altă parte soluţia ar fi… munca. munca pe bune, productivitate, muncă eficientă şi cu randament. părerea mea: n-ai să vezi!
      degeaba cresc taxele şi impozite, se diminuează cheltuielile bugetale, problema este că nu producem mai nimic.

  2. adevar graiesti….pacat de romania! are multe resurse si oameni foarte inteligeniti.Pacat ca tocmai aia prosti lucreaza 🙁

    • resurse am avut, dar le-am înstrăinat aproape complet, de aici se trag şi multe probleme.
      oamenii inteligenţi sau s-au scârbit şi stau la cutie sau sunt deja departe sau – generaţia tânără – urmează să plece.
      iar de lucrat, sincer, nu prea se lucrează, nu în sectoarele productive sau servicii (turism, etc).

  3. … incredibil … m-am blocat nu credeam ca asa ceva se poate sa iei unui om ce i-ai dat si ce-i al sau … adica o pensie un ajutor de somaj … dmai sper doar ca e o gluma proasta si ca vor da inapoi … dar fara sa li se traga pumni un gura aia cu care au tupeul sa spuna acestea … nu vad cum !

    • nu e o glumă. partea cea mai proastă este că măsura este ineficientă şi vor fi nevoiţi să umble şi la TVA şi la cota unică şi RON-ul o să se prăbuşească şi el. şi faza este că nici creşterea taxelor şi impozitelor nu duc nicăieri…
      e nasol, dar o să fie mult mai grav.

    • in ideea Romania trebe sa-si devalueze leul pentru a acoperi acel deficit si evident sa mareasca din taxe .. asta se face peste tot in capitalism si asta spune orice academic ca e calea … … Problema Greciei e ca nu mai are Drhama ci Euro … si devaluarea sa nu are cum sa se faca fara sa afecteze pe toti din comunitate … Chestia cu pensiile si salariile e o chestei ‘originala’ .. adica iara facemceva original … care dupa cum spui tu nu duce decit in acelasi loc…

      Parerea mea e ca masura e facuta sa-i serveasca direct pe cei bogati care au investitii in lei ! O devaluare a leului facindu-i sa piarda… iar ridicara taxelor la fel !… Deci nene ori esti boier ori mori de foame pare a fi corolaru astora !

      • asta cu devalorizarea monedei este o găselniţă finanţistă ce rezolvă problemele doar teoretic şi pe termen scurt.
        la noi problema fundamentală rămâne faptul că nu avem economie, faimosul PIB este strict virtual. de aici şi gaura care se tot lărgeşte. era nevoie de investiţii inteligente în economie şi infrastructură.
        pe de altă parte, banii care sunt se scurg pe achiziţii aberante, ci nu pe salarii, pensii şi ajutor social… dar de clientela politică nu se atinge nimeni.
        pe Greci vor-nu vor, UE este nevoită să-i susţină, pe noi nu ne va sprijini nimeni.
        eu zic că măsura asta e doar un mic furt de timp. la toamnă cel târziu saltă şi TVA-ul, suntem pe o pantă extrem de abruptă şi mergem exclusiv în jos.

        • ca vorbim ….din afara de aici .. se vede acolo ca nimeni nu prea poate sa porneasca nimic pe acolo din cauza de legi spaga si lipsa de bani… nu ca n-ar vrea oamenii sa inceapa ceva … .Daca asta e adevarat cindva buba se va sparge si vor trebui ca prin 97 sa dea acele legi care incurajeaza Free ENterprise 4 ALL dinou… nu doar pentru cei care au mai mult decit e normal !

          Dar daca toata lumea e dezamagita si nu mai vrea nimic atunci… doar generatia lui David sa mai aiba chef de ‘enterprise’ …

          • bani au fost şi (mai) sunt. problema este că se “scurg” spre clienteala politică sau (la bănci) nu ajungi la ei. cum a fost şi tot anul trecut: băncile au creditat Statul şi Guvernul şi pentru privaţi n-au mai fost bani.
            iar oamenii s-au obişnuit cu sistemul şi fac enterprise pe barba lor în zona neagră.
            adică mult prea multe lucruri nu sunt în regulă şi s-au suprapus.

            exit stage… left. 🙂

  4. geoana ne promitea exemplul greciei in campania electorala 😀
    nu zic faptul ca e total evetat ecel exemplu dar el avea sanse sa il impuna mult mai repede 😉
    asa exista si un scenariu de evitate al crizei mult mai bun

    uite un exemplu cu dublarea pensiilor si a salariilor

    se poate face extrem de usor si asta
    doar ca ajunge € la 15 RON
    si nu imi spune ca o sa faca sindicatele manifestatie in fata la BNR ca au scapat leul din mâna

    • ştii care e diferenţa? pentru noi nu se bagă nimeni….. 😆 😆 😆
      o să cadă şi leul, puţintică răbdare şi o să crească şi TVA, şi cota unică şi toate taxele şi impozitele.
      din păcate instrumentele finanţiste nu sunt o soluţie.

  5. Indiferent ce s-ar face situatia nu se poate schimba…in bine..Si chiar daca ar munci …unde naiba sa mai munceasca?
    Pe domeniile lor ?La firmele capusa?
    S-a distrus tot si daca s-ar fi pastrat macar ce bruma am avut ,se gasea solutia de a repara,moderniza ,transforma,adapta si ce se mai putea face..Daca pana acum ceva timp strambau din nas cand la fortele de munca inca se mai gaseau oferte,acum ar accepta toti orice ..Cel putin in mediul rural e de grioaza..Sunt zeci si zeci de asistati social care nu fac nimic altceva decat sa stea pe sant si sa asculte manele cu berea in ochi …Nu gasesti om sa-l pui la curatat santuri ,la defrisat lizierele de pe marginea liniei ferate ,sa intretina florile de prin centrul civic …Sa-i vad acum ce vor face …

    Daca pana acum n-au avuut motivatia muncii ,cu salarii si mai mici…

    • păi asta tot povesteam: de vină e Iliescu şi distrugerea economiei în anii 90, de vină sunt toţi ceilalţi guvernanţi care n-au făcut nimic până s-a ajuns aici.
      noi nu producem nimic, de unde creştere?

1 Pings/Trackbacks for "Cel gras, cel slab, cel frumos, cel bun"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *