Florence And The Machine – Lungs (2009)

Noua „paranghelie” – cel puţin în U.K. şi valul a atins încet-încet şi Europa – are un nume: Florence. Florence are şi o trupă: The Machine. Fără „rage” (furie) şi fără „against” (împotriva). Florence este cuminţică. Gurile rele spun că…”she was a he” şi ceva-ceva din alura Amanda Lear are Florence Welch – am mai povestit noi despre faptul că e “cool” să fi trans-sexual, gay, lesbi sau cu sexualitate ambiguă -, din ecuaţie nu lipseşte nici Dali, însă are alt nume: B.B.C. Fără B.B.C. n-ar fi Florence. OK, sunt cam răutăcios, dar aşa frumos a curs introducerea aceasta, n-avem cum să nu marchez!

Florence cântă Indie – ce altceva ar fi putut? – şurubul fiind un strop de Soul.
În 2008 au cântat la mai toate festivalurile importante din Anglia: Glastonbury, Reading, Leeds şi T in the Park şi albumul „Lungs” lansat pe 6 iulie 2009 a intrat direct pe locul 2 în prima săptămână şi s-a menţinut săptămâni la rând în top 40-ul britanic.

„Dog Days Are Over” deschide promiţător albumul, este o piesă simpluţă, dar drăguţă, are groove, Florence are voce plăcută, expresivă şi are şi ceva energie, refrenul e memorabil, orchestraţia dozată ca la carte. Are ceva din aerul pieselor anilor ’60 – Peaches And Herb – într-un ambalaj nou, Indie.
„Rabbit Heart (Raise It Up)” ne menţine în aceeaşi zonă Soul cu orchestraţie Indie, ritmul este mai dansant, sunetul se împrăştie mai „murdar”, o murdărie controlată, are ceva din Alanis Morissette.
„I’m Not Calling You a Liar” pulsează între lirism Soul şi un vals Indie, se aliniază la direcţia primei piese, este plăcută să zic aşa, dar cam atât. Merge băgată-n iPod…
„Howl” deja suferă de minimalismul din orchestraţie, bubuiala tobelor este previzibilă, clapele scârţâie pe un ton fad iar viorile (samplate, cred) sună neconvingător, este un cârlig la Disco-ul din anii ’70, dar parcă nu s-a prins, nu s-a agăţat.
„Kiss with a Fist” sună ca un răspuns la Jack şi Meg White, toba are – ca pe tot albumul de altfel – acelaşi ton, chitara sună murdar, dar n-are energia pe care Jack reuşeşte să o stoarcă din ea… E un anthem Indie, dar la indigo, cum spune Manson: copie la imitaţie. Dacă trecem peste acest „detaliu”, piesa e chiar ok… ha ha ha! 😛

„Girl with One Eye” are un aer Sud-American, un strop de Blues, minimalism calculat: chitară, voce şi tobă, basul vine târziu şi încearcă să murdărească tot a la The White Stripes/ The Dead Weather lucrurile, dar nu le iese, adică le iese, dar la nivel de trupă de club afumat şi îmbibat în alcool.
„Drumming Song” mi-a amintit de o altă piesă din clasamentele de anul acesta: „Jungle Drum” al artistei Emiliana Torrini. Dacă piesa respectivă are ritm, coerenţă, prinde prin simplitate şi este dansantă, Florence nu prea ajunge nicăieri cu piesa, lucrurile sună tot mai învălmăşit, adunătura de clişee nu exprimă nimic.
„Between Two Lungs” este iar un moment mai simpatic, nu e mare şmecherie, dar măcar are atmosferă, lucrurile se leagă chiar dacă genul acesta de piese se fac parcă la grămadă în ultimii ani. Florence reuşeşte să impună piesei un ritm bun, îi conferă din energia ei prin interpretare.

„Cosmic Love” este ca o piesă Trance/Chillout interpretată cu mijloace de anii ’60, interesantă ideea de revers, bun şi crescendo-ul compoziţiei, din păcate în momentele culminante vocea lui Florence se dovedeşte prea slabă, fără vlagă. Altfel, este unul din momentele mai interesante ale materialului.
„My Boy Builds Coffins” sună interesant doar ca titlu, deja îmi imaginam ceva gen Tom Waits, dar nu e cazul. Nu ştiu, încercam altă abordare, altă orchestraţie, formula Retro la compoziţia aceasta nu s-a legat nici cum.
„Hurricane Drunk” are aer American, o parte sună ca piesele Country/Rock ale sutelor de soliste de pe felia aceasta, o parte are aerul Indie minimalist care suna proaspăt şi interesant acum 10, 15 ani. Merge pe o selecţie de condus maşina la drum lung…
„Blinding” are groove, se leagă şi atmosfera, rămân însă la părerea mea că suferă la capitolul sunet şi orchestraţie, din nou am aceeaşi senzaţie că este o piesă gândită în manieră modernă şi orchestrată ca acum 2-3 decenii, însă aici viorile iar nu conving, chiar dacă sună mai firesc.
„You’ve Got the Love” e o piesă din 1986 aparţinând trioului Anthony B. Stephens, Arnecia Michelle Harris şi John Bellamy, un amalgam de Gospel, Soul şi Disco. Varianta propusă acum de Florence răvăşeşte top-urile, o să o tot auzim anul acesta. 🙂 Long live the Queen, God bless the B.B.C.! 😛 😛 😛

4 comments on “Florence And The Machine – Lungs (2009)

  1. Si originalul (sort of)
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pFgbtb_qozM&hl=en_GB&fs=1&]

    plus ( un fav al meu cu Massive Attack si Shara Wilson )
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-GzFdL8JBBg&hl=en_GB&fs=1&]

    si ambele impreuna:
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_P6auxx0EmM&hl=en_GB&fs=1&]

  2. pentru UnSoricel – danke. păi din ce ştiu eu, varianta The Source/Candi Staton este originalul… cel puţin varianta ajunsă prima în mainstreem… parcă a mai fost o versiune pur vocală, dar mi-e lene să sap acum pe Google… ha ha ha! 😛
    Massive Attack mi-au plăcut mereu şi mixul combinat e fain. 🙂

  3. Nu stiu poate ce ti-a scapat din chestia asta e …ca asta e ‘standardul’ propus de Britanici si pare un standard mai bun decit sa zicem ‘standardul’ romanesc… ma refer la acele gagicutze ce cinta in Ro de care nu poti scapa mai rau ca de manele zic eu …

    Florence are chiar voce texte alternative si muzica are multe teme ‘dragi locului’ genul de feminism din Kiss with a Fist si Girl with One Eye .. razboiul din Afghanistan/Iraq din My Boy Builds Coffins si evident anthemul Dog Days Are Over … (cea ce ciudat iti doresti si tu pe tine si Romania… zilele rele sa se duca dracului in traducere libera) si Hospital Beds despre trauma si nebunie…

    … pot sa-ti zic ca momentan UK cam asa se simte .. cum Ro se simte mai mult ca o trupa cu o curva in fatza care se vrea Madonna dar mai bine ar fi ea… ca oricum voce nu prea are si sti ca tipul de la clape i-o trage daca nu si producatorul ce a pus-o pe tv….

    Well cam asta e standarul pe aici… si e un standard setat de o tipa numita Debbie Harry … si de o alta tipa numita Chrissie Hynde.. ambele cu singe american in ele dar care inca traiesc pe aici …

    http://www.kensharp.com/assets/images/gallery/famous/22Chrissie-Hynde.jpg
    http://10.media.tumblr.com/h1LjB1rqajmi7uqtxky4glwRo1_400.jpg

    Nu stiu daca Florence e the next Debbie Harry dar sincer mi-ar place… are ce-i trebe .. o perioada ne-am speriat multi aici ca urmatoarea Debbie Harry o sa fie Dido … (pt care l-as impusca pe Eminem) noroc ca s-au rectificat lucrurile… Nu ca e mult dar pe undeva conteza daca cum muzica e tot mai mult o chestie de context …. In Ro evident standardul e Madonna dar din pacate in UK lumea isi permite si alt standard… chair daca Madonna a incercat si aici sa devina un standard si aproape a reusit … ce sa-i faci noroc ca s-a rezolvat cu un divortz…

    Deci Florence… is the future in Ro …. daca e sa fiu chiar ‘realist’… are ‘export potential’ … pare mai mult ca Republica sau orice alta trupa cu o fata in fatza si chiar mai mult decit super cool blonda de acum 3-4 ani ce semana cu Debbie .. adica Goldfrapp…si a ei Strict Machine !

    NU cred ca poti zice ca nu crezi ce spune cind cinta (adica ca e doar o copie la copie) …. Cos Sooner or later in life the things you love you lose !!… plus ca e spus cu accent britanic ceea ce punkistii au adus …

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-M0PSRd3qNw&feature=related]

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VoOG7LEyUJ0&hl=en_US&fs=1&]

    si versiunea editat … sau …what do you think of that face man ??

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=E9-bb4TjI9A&hl=en_US&fs=1&]

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1cguXYfVuSg&hl=en_US&fs=1&]

  4. pentru UnSoricel – da, nu mi-am amintit de Blondie… nu ştiu de ce, pe lângă The Clash, Blondie au fost cealaltă “treabă” colorată pe zona Punk-Post Punk… 🙂
    Parcă totuşi Garbage au fost mai aproape de standardul Blondie… nu crezi?
    Pretenders nu m-au “prins” niciodată foarte tare, au câteva piese care îmi plac mult, dar parcă au şi mult balast… poate greşesc din nou.
    Restu’ de fete de care pomeneşti – Dido, Goldfrapp – sunt gomflabile…. ha ha ha! 😛
    Madonna a avut momentul ei suprem cu “Ray of Light”, în rest este totul marfă de mini-market pe bandă rulantă… standard o fi reţeta de succes, nu şi marfa…
    în RO nu există nici un standard de nici un fel la nici un nivel. stai capră sau nu, ăsta-i tot jocul.

Leave a Reply to UnSoricel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *