My Dying Bride – For Lies I Sire

Nu sunt un consumator de Doom/Gothic şi recunosc acest fapt. Îmi plac Type O’ Negative foarte mult, dar TON este altă poveste, îmi plac chestiile sau mai Metal sau mai Electro/Industrial şi chiar dacă-i ştiu pe englezii de la My Dying Bride de la albumul lor de debut, „As the Flower Withers” din ’92, nu i-am urmărit cu stricteţe.

Acel album mai purta amprente de Death, vocea lui Aaron Stainthorpe era brutală, este un album colorat şi apăsător, plin de tensiune. Violoncelul – pe noul disc folosit din nou – aducea culoare interesantă materialului, nota simfonică s-a împletit cursiv şi coerent cu Metal-ul.
De la următorul album, „Turn Loose the Swans” din ’93, vocea lui Aaron a abordat un ton grav, dar melodic, s-a îndepărtat din zona Death şi s-a apropiat mai evident de aria Gothic. Pentru o parte din fani această schimbare nu a fost una apreciată, dar mutarea a adus mulţi alţi fani.

Noul material, „For Lies I Sire”, al 10-lea album al formaţiei, a fost lansat la sfârşitul lunii martie şi cele 9 piese şi de această dată însumează o oră de audiţie interesantă. Este un disc întunecat, balansat sensibil între Metal şi muzică clasică, între momentele tensionate, lente, impregnate cu candoarea stranie a gândurilor mortale şi pasajele mai dinamice, mai accentuate şi cu iluzoriile însufleţiri vitale. Este şi o revenire la rădăcini, o reaşezare în zona Doom/Gothic, abordările Death fiind substituite de tonurile tradiţionale de Heavy Metal.
My Dying Bride au rămas fideli liniei pe care au pornit, sunt consecvenţi muzical şi reuşesc de fiecare dată să adauge un strop de tensiune, de atmosferă apăsată în plus materialelor lor, chiar dacă par să picteze şi să re-picteze acelaşi tablou de fiecare dată, aduc o notă de expresivitate-n plus, reuşesc să coloreze tristeţea cu tonuri proaspete, chiar dacă-n cazul lor proaspătul înseamnă morbid sau cel puţin umbros.
Este un album grav, Aaron spunea despre material că este cel mai depresiv disc al lor până-n prezent şi tind să-i dau dreptate.

For_lies_i_sire

„My body, a funeral” deschide albumul într-un ton sumbru, ca o otrăvire lentă, muzica se răspândeşte încet şi umple cu umbre sonore spaţiul. Tensiune creşte, morbiditatea prinde viaţă în contrastul dintre chitară/tobă şi violoncelul îndurerat. Aaron Stainthore dispune de o voce expresivă, cântă sau şopteşte, mesajul ajunge dincolo de urechi şi se lasă ca ceaţa peste suflet.
„Fall with Me” măreşte tempo-ul, tema este mai Doom, ne trimite înapoi la primul album Black Sabbath, are apăsare şi forţă dincolo de atmosfera înmărmurită şi rece. Alternanţa momentelor lente cu cele ceva mai rapide – rapide în context Doom – conferă dinamică, intervenţiile violoncelului adaugă un strop de viaţă în marea tristeţii încovoiate prin sunetele care par să ne tragă în jos. Pasajele mai rapide au o notă de Heavy Metal ce amintesc de Iron Maiden şi aduc o notă nouă în muzica macabră a britanicilor, le conferă orizonturi mai largi, mai deschise.
„The Lies I Sire” are o uşoară notă Psihedelică amestecată-n atmosfera Gothic şi măcinările tipic Doom aduse de chitare. Apăsarea este dureroasă, moartea pare mai lentă ca niciodată, dar împietrită la orizontul cert.
„Bring Me Victory” readuce puţin din rădăcinile Death, vocea este mai răguşită şi agresivă, riff-urile au gustul tăios al heavy Metal-ului, ritmurile sunt mai alerte, accentuate, pasajele lente au menirea de a accentua gravitatea, dar au spaţiu mai redus. Este şi una din piesele mai scurte, incisive, o pată inedită, dar bine venită.
„Echoes from a Hollow Soul” colorată plăcut cu un pian solitar, se aşează ca zăpada tăcută peste pământul îngheţat, vocea şuieră ca vântul misterios, chitarele dau accente grave sau triste în funcţie de moment. O piesă epică, în ciuda gravităţii, datorită şi pianului amintit, cu o uşoară notă caldă, plăcută.
„Shadowhunt” ne menţine în aceeaşi zonă, orchestraţia aerisită, spaţiile lăsate deschise, umbrite doar de instrumentaţia rafinată, minimalistă, cresc tensiune şi pregătesc intrarea chitarelor, piesa are o abordare cu gust de coloană sonoră pentru un film de groază, vocea filtrată trezeşte fantome, tristeţea ia accente de frică.
„Santuario di Sangue” este un moment de Doom ca la carte, un epos întortocheat, păstrează oarecum nuanţa de muzică de film, dar este un film ciudat, sacadat, cu secvenţe lipsă şi momente de rătăcire şi incertitudine urmate de întoarceri pe poteca Doom ca la certitudine, un teren solid şi sol stabil, de încredere. Curge lent piesa, măcinat, se lasă ca o ceaţă şi te îngroapă.
„A Chapter in Loathing” readuce riff-ul ce închide precedentul album, abordarea Death, vocile „zombi”, gâtuite sfâşie aparente resemnare de până acum, mirosul morţii prinde viaţă într-un mod sinistru, ruperile sunt abrupte, tăioase.
„Death Triumphant” are pregnanţă Heavy Metal într-o abordare mult mai lentă, adaptată la apăsarea Doom şi presărată cu condiment clasic, un strop de Psihedelic şi reflexii Gothic, creând un coctail aromat, dar la fel de zbuciumat ca tot materialul. 11 minute încovoiate ce ne plimbă prin toate stările şi fazele albumului, o privire înapoi în sunete şi teme, segvenţial dar legate frumos, cursiv, apăsător.

Nu este un disc nici pentru oricine, nici pentru orice moment, stare, dar are farmec şi uneori prinde bine şi câte o incursiune în necunoscut şi… întuneric.

5 comments on “My Dying Bride – For Lies I Sire

  1. ciudata coperta…vad trei pasari ..un vultur ce zboara, o cioara pe cladire si un pitigoi sau privighetoare……ciudat…..trebuia sa le faca pe toate ciori, era mai kastok.

  2. pentru rifeor – mie mi-a plăcut discul, adică uneori e interesant să asculţi chestii pe care în mod curent nu le asculţi şi chiar au momente interesante.
    coperta? eu zic că toate-s ciori, nu i-au ieşit graficeanului prea “simetric”… 😆 😆 😆

  3. asa am dat eu de country music, nu ascultasem veci …si cand am dat de un post de radio cu country, la masina ……a ramas pe el vreo 2 saptamani, a prins bine ……aia canta doar de love , alcool ,casa la tara si simplicitate….e f. misto …..

  4. pentru rifeor – he, he, he… ăştia cântă numai despre moarte şi … descompunere. 🙂
    country… nu-i chiar aşa, cum la MTV dai numai de trupe Rock de cauciuc şi plastic, la fel e şi cu Country-ul. Country adevărat, rebel şi cu coi nu se difuzează la radio… Ascultă – de exemplu – Mojo Nixon. 😀

    ( http://en.wikipedia.org/wiki/Prairie_Home_Invasion )

1 Pings/Trackbacks for "My Dying Bride – For Lies I Sire"

Leave a Reply to rifeor Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *