Puşcărie cu premeditare: the land of choice

M-a tras de mânecă prieteneşte Flavius : „vezi ce spui, ce scrii, ce clipuri postezi, că te iau ăştia la ochi cu prejudicierea intereselor naţionale şi cu incitarea la alea-alea…” Astfel am aflat via Flavius, via Gardianul despre noul proiect de lege al Ministerul Justiţiei ce prevede incriminarea mai multor fapte comise prin utilizarea internetului, vizându-i pe cei care publică ziare online sau bloguri, postează pe forumuri sau folosesc chatul, posedă sau administrează site-uri de internet ori pur şi simplu accesează unele pagini.
Partea proastă este că proiectul este o lege specială ce astfel ocoleşte noul cod penal. Altfel spus, toată vâlva în jurul noilor coduri este din nou mai mult praf în ochi atâta timp cât guvernanţii vor introduce de câte ori li se năzăreşte câte o idee, alte prevederi prin legi speciale. Acestea sunt în fapt echivalente ale ordonanţelor de urgenţă prin care guvernul ocoleşte legislativul de câte ori pofteşte.
Sunt de acord cu prevederile legate de pornografie, rasism, etc, dar acestea, părerea mea, îşi aveau locul în codul penal. În rest, să închidă gura internauţilor incomozi, dar şi a cititorilor, pare ireal. Dar nu este. Am spus-o nu o dată: ne îndreptăm cu paşi siguri înapoi la totalitarism. O ambalează ca pe o acadea şi o sugem.
Mereu am privit cu scepticism pluripartidismul cu doar 2 partide, un fel de „poliţist bun, poliţist rău” jucat strict pentru prostirea electoratului şi menit să menţină iluzia democraţiei şi a opţiunii…
Opţiuni? The land of choice… Cum bine observa ieri Un Soricel: „deci totul iară e campanie electorală să vă convingă pe voi ca România e un land of choice şi acu e şi pe muzică!… cred că traducerea ne-formală în română din engleză spune de la ce frază s-a plecat în română… şi evident e o frază menită să moară de când s-a născut .. sau în câteva luni!… Oricum o a dai the land of choice nu sună chiar bine nici în engleză…” Mda, ţara alegerilor, nu a opţiunilor: vin europarlamentarele, vin prezidenţialele. Turismul nu de imn avea nevoie ci de infrastructură. Atâta timp cât un turist naiv ajuns în România este jecmănit de la aeroport până la restaurant de taximetrist, portar şi ospătar sau de prostituata care brusc schimbă şi ea tariful, suntem şi rămânem alegerea proastă. Unde mai pui faptul că un concediu în Spania sau Italia a devenit mai ieftin ca un sejur la Costineşti, de Bulgaria, Grecia sau Turcia nici nu se mai pune problema: imediat e mai ieftin să mergi în concediu în Antalia decât să rămâi acasă 2 săptămâni… De exemplu 1 kg de roşii în Italia costă 2 RON, la noi este 7 RON… şi vorbim de aceleaşi roşii turceşti cu gust „fără de gust”.

09-05-06_4540_dimineata
Am văzut la televizor şi circul din Parlament. Am impresia că da, sunt români care nu au fost afectaţi de criză… Şi am văzut şi un reportaj despre „inspectorii guvernamentali” plătiţi cu un salariu de bază ce sare de 1000 de euro pe lună, inspectori care au sarcina să măsoare gropile din asfalt. În fiecare zi. Başca, sunt funcţionari publici, nu pot fi concediaţi. Sau să vorbim despre Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie care lua şpagă să te facă preot? Sau despre salariile profesorilor: de ce statul Român se încăpăţânează să plătească preoţi pentru orele de religie (fapt unic cel puţin în Europa, dacă nu în lume), dar bani pentru profesori nu au fost, nu sunt şi nici nu vor fi?
Mă gândeam eu aşa, ca prostu’ cu gura căscată: dacă toţi banii risipiţi în ultimii 20 de ani ar fi fost folosiţi corect, dacă nu se jecmănea ţara şi bugetul statului în interes personal, unde eram acum, cum făceam faţă crizei?
Poate că sunt monitorizat, azi mai pot spune asta, mâine eventual voi fi săltat. Dar nu eu am distrus agricultura, nu am falimentat cu bună ştiinţă industria, n-am pus pe butuci sistemul sanitar, n-am făcut praf educaţia, nu sunt angajat la stat şi nu primesc şpagă…

Am o părere proastă? Nu cu puşcăria am să mi-o schimb.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9TDgkOOlbwg]

Conform tendinţei, nu de imn avem nevoie ci de odă. Aş spune, da’ n-am voie: o dă-te-n p*la mea.  Băsescu, Antonescu, Geoană, Boc, Tăriceanu, Verestoy, Vadim, Becali, Năstase, Iliescu, Udrea, Berceanu, Andronescu… Cu cântec înainte marş!

Cum unde? La puşcărie… De ce eu ci nu ei?

“Just victims of the in-house drive-by
They say jump, you say how high…”

15 comments on “Puşcărie cu premeditare: the land of choice

  1. Da, normal ca unii n-au fost afectati de criza , s-au pus bine la adapost , doar pentru ei e legea, asta apropos de legi facute prost , fara cap, dar care ii afecteaza doar pe cei multi. Despre salariile profesorilor n-as vrea sa comentez prea multe dar nu ma pot abtine sa spun ca in ciuda a ceea ce se vehiculeaza au salarii mult mai mari decat multe alte categorii cu studii superioare si ma opresc aici. 😛

  2. pentru lu – păi îşi votează singuri legile, salariile, pensiile… legalizează furtul şi sunt la adăpostul inmunităţii.

    despre salariile din învăţîmânt: sora mea a terminat facultatea de pedagogie, s-a angajat, are 6 milioane salariul… Am şi prieteni, cunoştinţe profesori debutanţi: vai de mama lor… un medic are salariul mic, da’ ştim bine că ia şpagă…nu e normal, dar se întâmplă… nu toţi profesorii “dau” şi meditaţii… şi asta tot nu justifică salarizarea preoţilor. ştiu, am eu un fix cu treburile acestea, dar este inadmisibil comportamentul acesta feudal… dar este explicabil atâta timp cât preotu’ la biserică dă şi sfaturi electorale. nu?

  3. Da debutantii au salarii mici, dar cei cu ceva vechime si grade date , cu institut de 3 ani si nu universitate , au si 20 de milioane in mana ca isi baga si tot felul de sporuri si culmea stii care e ? ca ei fac gura ,ca ei sunt nemultumiti si mai ales cei care fac si meditatii . Intotdeauna cand s-au luat masuri de marire a salariilor tot ei au fost cei avantajati si debutantii tot cu salariile mici au lasat . Asta inseamna cat de bine e facuta legea , daca tot vb de legi bine facute .

  4. pentru lu – poate… în ceea ce priveşte meditaţiile, sunt totuşi bani munciţi… cei care iau şpagă, câştigă bani în plus să-şi facă treaba…

  5. Stii, pe undeva te admir, ca ai curajul sa spui pe fata tot ce te doare. Din pacate eu lucrez la stat… Necazul e ca parerea ta, a lui, a mea, nu conteaza pentru cei carora le dedici oda…

  6. Pacifistu cred ca are deptate.. nu avem cu ce conta ! … in idee astia fac legi ca parerea mea, a ta, a lui si altora care nu sunt in gasca lor … sa nu conteze sau si mai si, sa nici nu o rostesti in ideea ca daca te aud pot sa vina dupa tine … deci ai dreptate cind spui ca asta e calea catre totalitarismul in care cei care fac legea pot trai relativ bine merci ‘in cercul lor’.. iar restul ar trebui sa fim daca nu suntem deja curvele lor !… Pai daca tot au vorbit cu IMFu.. tu pentru ce crezi ca au vorbit … pentru ca se gindeau la ‘job creation’ pentru altii sau pentru ei si ai lor ?

  7. “Poate că sunt monitorizat, azi mai pot spune asta, mâine eventual voi fi săltat.”
    Exact ca si acum 25 de ani. 🙁 Trist!

    ‘neata brushvox 🙂

  8. pentru Pacifistu’ – ştii ce e cel mai nasol? faptul că nici o revoluţie nu ne mai salvează…. părerea mea. şi avem copii pentru care – se pare – nu putem face nimic…

  9. pentru Un Soricel – are, ai şi tu, am şi eu uneori şi… nici nu contează. şi dacă dispar mâine 100-200 de bloggeri, cine va observa sau cine o să pună întrebări?

  10. pentru Petra – ‘neaţa. 🙂 da, acum 22-23 de ani nu primeam corespondenţa şi mă păzea o dubă în faţa porţii…. 🙂 ce vremuri! ha ha ha! 😛 păcat că nici n-am întinerit, nici nu a stat timpul în loc…

  11. dap…am pus de un blog la flavius pe pagina…de acum mi-e lene sa ma mai repet….asa ca ceteste acolo ce am scris …cum eu circul pe 10 pagini ca sa pun cap la cap ce scrii tu ca sa pot sa comentez…poti sa faci si tu un efort..daca vrei ..daca nu ..asta e..

  12. da…mai revin cu ceva…am descoperit pagina lui flavius prin tine..tu ai facut trimitere..am o nelamurire ..poate ..am comentat la ce m-ai trimis…si coment-ul a fost primit…am revenit la pagina mai tirziu..si am mai comentat 2 bloguri….dar acum am nevoie de aprobare…adica nu mai intra coment-ul direct…in primul blog flavius se plingea de legea care o sa puna botnita blogului liber…nu stiu cine trebuie sa aprobe comentariul meu..el?….ca daca el …atunci tocmai a inceput sa selecteze …interesant mod de a dorii libertatea ….mi-am mai citit odata primul comentariu….nu e nepoliticos…chiar nu stiu u ce l-a deranjat…

  13. pentru Fluturasul albastru – 1. să vezi că am fost şi am citit:

    “hmmm…am venit si eu sa “ma rid” umpic…blogul este iluzia libertatii…dar tot o iluzie ramine atita timp cit ramine la faza de scris-citit…dar .normal tre sa avem totusi iluzia ca nu stam degeaba..mai e o problema..atita timp cit suntem legati doar de aceasta pirghie…si nu se construieste ceva pe “real”…nu virtual …nu o sa se schimbe nimic..eventual ce ar vrea sa opreasca..un curent de opinie care se poate forma pe un anumit esantion de virsta…In Moldova s-a oprit internetul in momentul cind acel esantion de opinie a iesit in strada…si s-a vazut un fapt trist…ca acei oameni comunicau mai bine virtual decit real..am vazut categorii sociale iesite in strada pentru salarii mai mari..nu am vazut acele categorii sociale iesite in strada pentru salariul mai mare al altei categorii sociale..cit timp societatea civila e strict interesata doar de proprile interese intr-un grup restrins lucrurile nu au cum sa evolueze…si nu am vazut niciodata aceste mari forte sindicale care sa iasa in strada pentru ca si-au dat cei care ne conduc salarii mari..pentru ca daca vorbim de austeritare trebuie sa fie incepind de sus…adevarul e ca nu suntem uniti ca popor…suntem mici bisericute cu interese de moment..ne tot uitam spre occident dar acolo oamenii iau atitudine si pentru lucrurile care nu functioneaza bine si nu ii privesc in mod direct pe ei…cred ca are mare importanta faptul ca puterea sindicala in Romania are de fapt conducerea prin parlament ,etc…stiu ca am deviat de la subiectul tau..dar astea sunt cauzele pentru situatia de acum..sau de acum 10 ani …in orice tara care se vrea democratica este o putere guvernanta care conduce si o putere civica ,o societate civila care are grija sa ia atitudine daca lucrurile merg prost..noi am avut o Alianta Civica …care s-a transformat in partid si care a intrat la guvernare…adica acei oameni care trebuiau sa vegheze au vrut si ei ciolan…asa ca daca lucrurile merg din ce in ce mai prost e pentru ca noi ca natiune nu avem educatia de a lua atitudine pentru orice functioneaza prost ..ci doar pentru ce avem impresia ca ne priveste in mod direct…profesorii fac greva doar pentru proprile salarii…actorii au iesit la interval doar cind o lege le interzicea dteptul la pensie …medicii ies in strada pentru propiul salar…bugetarii pentru proprile sporuri…asa ca o lege pentru internet nu o sa-i afecteze ..”

    2. nu ştiu cum are setările făcute Flavius. şi WordPress-ul îşi are ciudăţeniile: de exemplu dacă introduci link-uri în comentarii, le vede spam şi da, trebuie aprobate de “propietarul” paginii… dar sunt şi alte setări, dacă nu-ţi introduci e-mailul, nu apare comentariul, etc… fiecare îşi setează pagina după bunul plac.

    (Despre Flavius – chiar dacă îmi este un prieten mai îndepărtat, în definitiv suntem amândoi din Braşov şi ne-am cunoscut acum aproape 20 de ani printr-un prieten comun – să ştii că este un om cu mult-mult bun simţ şi nu cred că te-a cenzurat.)

    bun. în “real” nu se schimbă nimic fiindcă – părerea mea – nici măcar încă o revoluţie nu ne mai poate salva… eu de multe ori constat că nici măcar virtual lumea nu se implică… virtual/formal vreau să spun…

1 Pings/Trackbacks for "Puşcărie cu premeditare: the land of choice"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.