Un tramvai numit Marleen

Între două rafale de vânt câţiva stropi de ploaie obosiţi îşi şterg obrazul de geamul murdar al tramvaiului. Lumină chioară, lume pestriţă, feţe obosite într-o seară zgribulită şi împroşcată cu noroi. Caut cu disperare să-mi fixez privirea pe ceva, pe altceva. N-am noroc, în seara asta nu văd nici o fesă bombată, nici o aluniţă deocheată sau măcar un toc de cizmă mai ascuţit. Mă pierd în gol, mă scufund în incertitudinea gândurilor neliniştite, în tulburiul necunoscutului şi în ceaţa ce şi-a lăsat parfumul peste mine. Sunt aici, dar nu şi prezent. Timpul parcă se aruncă în faţa roţilor de oţel şi în confuzia creată nu mai există nici trecut, nici viitor. Prezentul plumburiu mă ameţeşte. Ne amăgeşte?
Cu o staţie-două mai încolo urcă un băieţaş brunet cu un acordeon agăţat de el, priveşte-n jur neîncrezător şi îşi începe recitalul. „Minunat!” – mă gândesc şi mă dojenesc că mi-am lăsat mp3 playerul acasă. Prestaţia nu este tocmai jalnică chiar dacă muzica ţipă puţin prea tare în vagonul transformat ad-hoc într-o cutie de rezonanţă. Băiatul ajunge lângă un grup de trei cetăţeni, uşor mototoliţi de ceva alcool şi cu aer şi aere de şoareci de birou, funcţionari de bancă sau agenţi imobiliari, băieţi cu pantaloni călcaţi mai la dungă, cu cămaşa mai curată la guler, cu portofelul mai subţire, dar cu Master plastic în el. Ştiţi voi! Cu toate că mă străduiesc să nu-i aud, frânturi din discuţia lor mă zgârie pe urechi, vorbesc tare, cu superioritate despre muzică şi rezonanţă, teoretizează sunetul şi ce este în substratul sunetului. Îmi amintesc de un alt timp, un alt oraş şi o altă situaţie în care cu un prieten tot după prea multe beri, prăbuşiţi sub norii de fum, am ajuns de la o discuţie despre Jazz la fizică şi de la artă la matematică, tot o artă, dar… În fine!
Acordeonistul a ajuns în dreptul grupului de băieţi şi unul din ei i-a întins o hârtie de un leu. Altul, cu strălucire dubioasă-n privire, s-a întors spre trubadurul ambulant şi l-a întrebat: „da’ pe aia, Lili Marleen, o ştii?”

Băiatul a interpretat „ceva” cu iz de Dietrich, cu parfum de mahala şi aromă de odinioară. Trecem prin dreptul blocurilor colorate ţipător, acum înăbuşite-n beznă, încremenite şi ele parcă dintr-un alt timp şi uitate de izbelişte odată la patru ani… Gaşca îşi continuă discuţia, omul cu comanda strâmbă din nas nemulţumit, dar îi întinde băiatului o bancnotă de cinci lei, altul încă una de un leu. Vreau să mă scobesc şi eu de portofel, să scot ceva mărunţiş, moment în care observ un alt tip solid care urmăreşte toată faza zâmbitor, sprijinit de-o bară cu doi-trei metri mai încolo: giacă de piele neagră, blugi suspect de curaţi, pantofi strălucitori şi o burtă supradimensionată. Băiatul cu acordeonul trece prin faţa mea, miroase a canal şi fum, are degete lungi şi negre, pare şi mai subţire cu acordeonul vechi şi mare atârnat pe piept. Ajuns ceva mai în colo la un alt grup de călători se opreşte din mers şi ridică tonul la cântat. Umflatul cu geaca de piele se pune şi el în mişcare, se înfige-n capătul tramvaiului şi nu-şi ia ochii de pe băiat.  Îmi cade fisa, el e tartorul.
Se termină rondul muzical, băiatul ajunge la şefu’ din spatele vagonului şi-i dă toată încasările. Poate totuşi se va alege şi el cu o franzelă şi două felii de parizer… Poate.
Şi realizez că indiferent ce pantofi purtăm, nu contează câţi giga are iPodul atârnat de gât, nici ce etichetă are geaca de pe noi sau câte carduri avem în buzunar, toţi avem un pufos vigilent, un pretins înger păzitor, un ochi care ne urmăreşte şi ne…taxează. Sună aiurea,  ştiu, dar gândul acesta s-a înfipt ca un ac otrăvit în subconştientul meu, m-a trezit din amorţeală şi m-a făcut să zic: „băgami-aş p****la!”
Uite, uneori nici eu n-am nimic de spus şi nu-mi iese nimic inteligent pe gură… Şi-am promis să nu mai înjur!

20 comments on “Un tramvai numit Marleen

  1. …….foarte trist …….dupa ce ca sunt batuti de soarta mai exista si cate un animal care profita de nenorocirea lor. I-as impusca pe astia fara nici un pic de mila.
    O zi placuta sa ai !

  2. ” neata 🙂 pai femeile cica exista suflet ,barbatii zic suflare …….deci respiram adanc …..numai ca prob nu e proxentismul juvenil ci a faptului ca acei copii nu ar trebui sa fie in strada……..deci : sistem……ploua in toate……….:) pa.

  3. *Băiatul cu acordeonul trece prin faţa mea, miroase a canal şi fum, are degete lungi şi negre, pare şi mai subţire cu acordeonul vechi şi mare atârnat pe piept.*
    ……
    de ceva timp nu mai pot să citesc. îmi alină dorinţa doar karol wojtila şi omar khayyam. combinaţie stranie? şi totuşi, undeva, lucrurile se apropie, se împletesc… sinceritate şi bunătate… stau la cap cu *maestrul de ceai* de yasushi inoue (înnebunitor cum sună în ploaie, un nume japonez) şi nu îndrăznesc să deschid cartea…

    sunt într-o fază în care, muzica de după prokofiev îmi termină neuronul recesiv de blondă… şi totuşi, muzica ta, a vindecat această stare… cum? habar nu am. nu îmi explic aceste taine fireşti… suntem făcuţi din bucăţi aparent fără legătură… poate doar viul, fluidul, această infinită tandreţe care tresaltă în fiecare rînd scris aici, de tine, sunt suficiente pentru salvarea unei zile… completează imaginea despre viaţa trăită… trecutul intens, recuperat într-o ceaşcă de cafea şi un acordeon… acum cîţiva ani, cîntau şi în metrou… şi, drumul părea mai uşor..îi numeam atlanţii şi cariatidele pe aceşti anonimi care, aduceau acea bucurie tristă şi în tunelul nostru cel de toate zilele 🙂 muzica, sunetele nu au nevoie de nimic altceva… decît de degete, uneori de o gură, uneori de o voce… de cuvinte, poate…

    îngerul albastru îngînînd lili marlen – ce obstacol în faţa unui cer aplecat parcă prea tare peste sufletele noastre
    un acoperiş inefabil… visare, dorinţă şi tăcere…

    mulţumesc, brush
    o zi împlinită şi pe strada ta

  4. Citeam si in minte deja se facea firu’ celor citite pe fundal sonor ; da’ m-a lovit finalul , brusc…ceea ce te-a facut si pe tine sa uiti ce-ai promis , asa ca ai o scuza.

  5. pentru iulia m – viaţa are tot felul de poveşti…nu sunt toate vesele, dar unele devin şi mai triste prin nepăsarea colectivă…şi uneori mă enervează că nu facem, nu fac nimic…

  6. pentru prodan angelica – uneori ne plouă-n gură…şi o căscăm şi mai mare.
    să nu-ţi uiţi umbrela acasă… 🙂

  7. pentru liloo – poveşti dintr-o lume de beton… lucruri pe lângă trecem de obicei nepăsători… zgomot de fond…ne doare-n…fund.

    am să revin la pagina de muzică şi am să adaug detalii suplimentare despre fiecare piesă. 🙂

  8. pentru Dana – nepăsarea care de prea multe ori ne caracterizează, apoi palma pe care o dăm, o luăm sau doar o vedem… poveşti dintr-un oraş plouat…
    n-am nicio scuză când nici eu n-am reacţii şi n-am nicio soluţie viabilă…

  9. As vrea sa pot face ceva. Am spus-o de atatea ori incat…ar trebui sa incetez inainte de a-mi accentua o frustrare…M-as duce la un burtos din ala sa-i dau , macar, una la tzurloaie. Asa, si ?
    Am imbatranit degeaba, brush, tot imi mai doresc sa schimb eu lumea intr-o clipita…

  10. pentru Anna – uneori nici nu mai ştiu ce aş vrea să fac…e la fel ca povestea cu Erika: salvezi un suflet, dar sunt mii de alte suflete pentru care nimeni nu face nimic… dar uneori da, îmi arde palma şi mie…şi eu am îmbătrânit degeaba. o fi chiar aşa rău?

  11. Mi-e greu şi să mai citesc; e atâta lume nefericită, cu probleme, amărâtă…..Şi atâââââââââââââta nesemţire, proastă creştere, grosolonie şi alte adjective. Nu pot schimba nimic, şi de aceea fug. Nu de răspundere, ci de veşti.

  12. brosh ,trecand peste sarcasmul tau , daca nu ma ofer voluntar pt acte de ccaritate este pt ca am vazut acel strigat in ochii a sute de copii,unii fara manute alti fara picioare ,altii inerti bla bla…..nu conteaza crezi intr o lume roz ………

  13. din pacate chiar daca ar avea nevoie , nu mai trebuie sa bagam mana in buzunar , pentru ca oricum banii aceia nu le folosesc lor ci unor paduchi care traiesc pe bunatatea si omenia unora.

  14. pentru lu – este tot un defect al sistemului…şi parcă prea s-au înmulţit păduchii….

    să ai o seară frumoasă!

Leave a Reply to Dana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *