poate

Îîntr-un vârf de ac un zâmbet
stingherit de ipostază,
Se scutură de petale
Şi se ascunde într-o vază

Joc nevinovat sau poate
Vinovăţia nu are chip şi nume
Se sfărâmă-n toţi şi toate
Poate
Ne ascundem pe-nserate
în mulţime printre lume…

Vreau să-ţi simt parfumul şi să mă odihnesc în colţul zâmbetului tău rotund. Să respir ceaţa şi învelit cu misterul dimineţilor umede, să mă strecor într-un cer senin sau în puful mătăsos al norilor plumburii. Nu mă sperie nimic, este atâta linişte în tot acest peisaj uitat de vânt şi rar vizitat de câte o ploaie istovită. Visele şi realitatea se îmbrăţişează mahmure. Nimeni nu recunoaşte nimic din ce s-a întâmplat peste noapte şi nu sunt foarte sigur dacă cineva îşi mai aminteşte ceva. Rămânem cu aroma amintirilor nedezvăluite şi mireasma zorilor la gura canei cu cafea proaspătă.
Nu mai vreau să ratez nimic! (indiferent ce ar însemna nimicul acesta).

printre frunze

O secundă.
Într-o dungă.
O privire:
Pierdută, lungă.

Între stropi, în grabă mare
Sub umbrele şi fulare
Printre mii de paşi, băltoace
E şi o umbră ce nu-mi dă pace.

O ce gleznă!
Perfecţiune, linie fină,
Mă rotesc, tresar în beznă,
Tremur tot dar nu simt vină.

O curbură.
Sau scorbură?
Mă înghite ca o gură,
Şi printre buze
Alunec ca pe frunze
să mă regăsesc în tine,
Nu-i un vis, e o minune.

Sună ceasul, o ce bine!

păcate

Stinge.
Împinge.
Bagă.
Mai cu vlagă.
Şpagă.
Un sărut că-mi eşti dragă.
Lasă.
Dacă ştii că încă-ţi pasă.

Într-o toamna dezvelită
Cu trupul roşu tremurând,
Ne împletim dezamăgirea
Printre frunze, rând pe rând.

Strigă.
Fără frică.
Ţipă.
Mă scufund pentru o clipă.
Stai.
Cred că am ajuns în rai.
Lasă.
Un oftat ce mă apasă.

Într-o ramă dezlipită
păstrez tăcut un vis colorat,
nu pot să-mi ascund privirea
te aştept,
răstignit din nou în pat.

stai să stau!

Mă trezesc albastru cu un colţ de cer între dinţi, cu un val dizolvat pe pleoape, cu acel sentiment inevitabil că dacă ceva merge prost, totul merge prost şi toate mi se întâmplă numai mie.

Mă trezesc verde, mahmur, bolnav. Nici apa nu-mi mai place. Nu vreau să mă trezesc, nu vreau să simt tavanul cum se lipeşte de creierul meu, nu-mi place podeaua alunecoasă şi nu înţeleg de ce lustra se clatină cu înverşunare, cafeaua este prea amară şi telefonul sună pe un ton ameninţător.
Mă trezesc galben, te caut, pipăi întunericul şi mă împiedic de şoapte uitate la vedere, mă agăţ de o lacrimă strecurată printre rânduri, mă trezesc sfâşiat de amintirea unui ţipăt mut scăpat într-o conversaţie fugară.
Mă trezesc roşu, ars de o dorinţă interzisă, pârjolit şi găurit, ros ca un caşcaval rostogolit într-un colţ al cămării, mă trezesc bucăţi şi nimeni nu o să mă adune.
Mă trezesc negru de furie şi tac şi păstrez totul pentru mine.
Mă trezesc gri cu ochii pierduţi în monitor, hard discul scârţâie, sunt într-o înfundătură virtuală şi ieşirea pâlpâie amăgitor prin modem… Dracu ştie! Şi nici el că nu-i pasă… Este încă vis sau realitate?
Mă trezesc rostogolindu-mă pe un curcubeu, aud un surâs cristalin, valurile mă cheamă, cerul este populat de norişori veseli şi pufoşi şi la umbra unui cireş înflorit dimineţile senine îmi zâmbesc doar mie.
Vreau să mă trezesc alb ca un fulg rătăcitor, alb imaculat şi inocent ca zâmbetul copilăriei.

Sunt zile când nu-mi vine să mă dau jos din pat, sunt zile când mă scufund în monitor şi nu mai vreau să ştiu de mine, sunt zile şi zile, dar nici o zi nu vreau să treacă fără ca măcar să încerc să înţeleg, fără să încerc să merg, fără să întind mâna, fără să miros o floare, fără să zâmbesc.

sunt în trecere

A venit toamna şi cu toate că sezonul decolteurilor a pălit, mă dezbrac de caracter şi astfel rămas în conştiinţa şi fundul gol, mă aşez în mijlocul camerei şi fac buru-buru. Nu dau dovadă nici de inteligenţă, nici de prea multă originalitate, dar nu le poţi avea pe toate că nu faci faţă! (şi nu este politicos să întorci spatele)

Unii mai plimbă pielea ursului din pădure şi se jură că Mioriţa era o oaie blajină. Cum mai sunt fete virgine la douăzeci de ani care urcă cu încredere în maşina unui preot şi se trezesc pe o margine de câmp ruptă din coşmar, taman violate. Nu are nimic în neregulă lumea în care trăim! Noi suntem în neregulă. Şi de noi nici spovedania şi rugăciunea, nici canapeaua unui psiholog sau pastilele colorate prescrise de acesta nu ne pot salva.

Parcă-s prea multe ciori pe toate gardurile şi vrabia din mână este doar o imitaţie ieftină din plastic fabricată pe un vapor dintr-un port din Taiwan şi scrie pe ea “Made in China”. O lume nebună? Nu, doar o lume populată de nebuni. E o mare, mare diferenţă.
Iarba mai verde din grădina vecinului, capra cu trei iezi şi varza a la Cluj, un amestec balcanic-european, toate-mi amintesc de Oltcit, de toate ştruţo-cămilele, vaco-gâştele şi porco-vitele din cotidian şi virtual, pe care oricât te străduieşti să le eviţi, dau ele peste tine. Şi când începe dansul…mergi cu funia în casa spânzuratului.

Glossy?

glossy

“Bărbaţii şi-ar trage-o şi cu o bicicletă dacă ea ar avea culoarea potrivită de gloss. Nu au pic de ruşine, sunt ca nişte tauri înfierbântaţi, lăsaţi liberi pe câmp.” (Tori Amos)

– Care are măi, o bicicletă?!

“Găsesc că este extrem de complicat să tragi o linie între ceea ce e sex şi ceea ce nu e. Poate fi foarte, foarte sexy să conduci o maşină, în timp ce poate fi complet unsexy să flirtezi cu cineva într-un bar.” (Bjork)

Cred că tre’ să-mi iau bicicleta şi să mă blochez pe undeva-n trafic. Păi dacă nici după ce zic femeile nu mă mai pot ghida, unde o să ajung?! Muzica pulsează-n difuzoare: “You’re out of luck And the reason that you had to care The traffic is stuck And you’re not moving anywhere…

“E normal ca oamenii să aibă un ego puternic… Pe de altă parte, există riscul ca toţi să o luăm pe urmele lui Bono.” (Kim Deal)

Bono…”You’re on the road But you’ve got no destination You’re in the mud In the maze of her imagination You love this town Even if that doesn’t ring true You’ve been all over And it’s been all over you…” E o zi frumoasă! Îmi e dor de zilele fără destinaţie… îmi e dor de drumurile prăfuite, de noroiul din şanţurile de la marginea drumului, de vântul care îţi mângăie faţa… aşi vrea un motor sub mine, nu tramvaiul cu destinaţie sigură, nu biroul, nu….Irine.

Vreau pe dig. “What you don’t have you don’t need it now What you don’t know you can feel it somehow What you don’t have you don’t need it now Don’t need it now…” Mda…o să vină şi vremea digurilor. Pentru fiecare din noi. Nu poţi răsucii mâna destinului, totul şi acum e egal cu nimic niciodată… Am uitat parcă de bucuria gurii de cafea, de zâmbetul unui străin pe stradă… de o floare oferită la întâmplare cuiva în mulţime…Toate sunt prea albe sau negre şi rezultă prea mult gri. Vreau să iau un străin de mână, să nu ne vorbim şi să ne plimbăm prin oraşul adormit noaptea. Viaţa nu trebuie să fie glossy… Am uitat bucuriile “mici”, plăcerile “mărunte” nu ne mai satisfac, lucrurile simple par extrem de complicate, sexul a devenit acrobaţie, iubirea clişeu, flirtul obligaţie…viaţa un mers pe bicicletă. “The heart is a bloom Shoots up through the stony ground There’s no room No space to rent in this town…” O luăm de la capăt…Capăt?

“Bărbaţii sunt cei mai buni când vine vorba să ţi-o strecoare în cur; femeile au o limbă de neegalat.” ( Merrill Beth Nisker, Peaches)

P.S. la 9.00 AM, conversaţie auzită în drum spre birou:
O tipă povesteşte unei prietene că şi-a cumpărat maşină nouă. “Ce maşină?” întreabă prietena:
“Roşie.”

Glossy…isn’t it?