David Bowie întrebat fiind în 1995 dacă albumul său „Outside” a fost influenţat de muzica lui Trent Reznor (Nine Inch Nails), a răspuns că nu, a fost influenţată de elveţienii din The Young Gods. Şi trupa înfiinţată în 1985 de către Franz Treichler – voce, Cesare Pizzi – samplere şi Frank Bagnoud – tobe, sunt pomeniţi ca determinanţi ca influenţă şi de Mike Patton, Sepultura, The Edge (chitaristul din U2), Devin Townsend, Econoline Crush, etc.
Muzica lor este catalogată la modul general ca fiind Post-Industrial, însă au un filon solid de Rock, reverberaţii Nu Wave şi Post-Punk/Dark/New Wave şi evidente infuzii Ambientale. Vocea lui Treichler are aceeaşi tonalitate caldă şi foloseşte aceleaşi inflexiuni ca Bono (U2), muzica are baze solide de Rock peste care construiesc o împletitură colorată pe o paletă extinsă de sonorităţi de la Industrial la sonorităţi avangardiste, secvenţe acustice sau texturi ambientale.
În 1987 este lansat albumul auto-intitulat sub emblema Wax Trax! – casa unor nume semnificativă al scenei Industrial cum sunt Ministry (şi Revolting Cocks), Front 242, Luc Van Acker, Front Line Assembly, My Life With the Thrill Kill Kult, PIG, etc. Numele şi l-au ales după titlul EP-ului semnat de Swans în 1984, trupă de referinţă şi statut cultic pe segmentul No Wave, Noise şi Rock Experimental. Albumul a fost produs de Roli Mosimann, muzician, baterist, producător care a colaborat şi cu pomeniţii Swans, dar şi cu nume ca The The, Celtic Frost, New Order, The Hair and Skin Trading Company, That Petrol Emotion, Faith No More, Skinny Puppy şi Marilyn Manson.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NhxJp4kVEAs]
În ciuda albumelor de calitate care au urmat – „L’Eau Rouge” (1989), „T.V. Sky” (1992), „Only Heaven” (1995), „Second Nature” (2000) şi „Super Ready/Fragmenté” (2007) – a recenziilor pozitive, a aprecierii aproape unanime din partea celorlalţi artişti, The Young Gods n-au reuşit să iasă din zona obscură a underground-ului, şi-au câştigat un statut cultic şi pentru mulţi de referinţă, cum spun ironic chiar ei, sunt cam tot acolo unde erau şi acum 25 de ani… Dar promit că 2010 va fi (şi) anul The Young Gods.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ep1VnVNt8Dg]
Formula actuală The Young Gods constă în Franz Treichler – voce, Al Comet – clape/samplere, Bernard Trontin – tobe şi Vincent Hänni – chitară. De la experimentele Rock zgomotoase, sunetul trupei s-a mai şlefuit, chitarele invocă spiritul lui Jimi Hendrix (mereu prezente de-a lungul carierei trupei), orchestraţiile sunt mai aerisite, secvenţele Noise s-au mai estompat, chiar dacă refuză cu vehemenţă paralela cu U2, în „Everybody Knows” găsesc multe asemănări cu momentele experimentale ale britanicilor din era Achtung Baby – Zooropa (1991-1993), perioadă în care şi U2 încă explorau şi extindeau barierele Rock-ului.
Însă dacă e să-i dăm crezare lui The Edge – şi de ce nu am face-o? – influenţele curg dinspre elveţieni spre britanici, ci nu invers.
Cele 9 piese plus intr-o („Sirius Business”) ale noului album
„Blooming” este o incursiune ambientală ţesută din texturi sonore fine şi minimaliste cu un groove electric pulsant şi cu vocea lui Treichler în centru, un Treichler foarte Bono… sau un Bono foarte Treichler.
„No Land’s Man” are un bas Rock şi pulsant, pe un schelet Rock chitara vine cu riff-uri şi solo-uri ce amintesc de Hendrix/Kravitz, ambalajul, orchestraţia însă este minimalistă şi aerisită, estompează oarecum impactul şi-l alterează electronic.
„Mister Sunshine” continuă în tonurile Electro-Minimaliste, The Young Gods construiesc atmosferă din fragmente sonore, teme reduse la minimul posibil şi repetate, manipulate obsesiv.
„Miles Away” propune o temă acustică drăguţă, apoi sucesc totul spre zona Electro suprapunând fâşii de loop-uri şi straturi de sintetizatoare, fără însă să aglomereze, păstrează aceeaşi abordare aerisită şi minimalistă, pulsul este doar ceva mai alert, mai modern.
„Two to Tangou” se prelinge spre o zonă mai obscură, sunetele sunt mai misterioase, zgomote subtile şi incerte colorează peisajul, este un scurt intermezzo experimental.
„Introducing” este o construcţie Rock acustică bazată pe chitară/bas/tobe şi în susţinerea vocii, Treichler are rolul principal, asemănările cu Bono/U2 sunt izbitoare, chiar dacă tema are un cu totul alt aer.
„Tenter le Grillage” aduce finalmente şi ceva zgomot ce aminteşte de momentele mai incisive ale eleveţienilor, este un imn Rock modern cu perfuzii Post-Industrial, are dinamica lui „Get On Your Boots”, dar sună altfel, este mai Noisy.
„Aux Anges” este o mică incursiune în bizarul acustic-experimental, o pată de culoare sonoră.
„Once Again” închide albumul într-un ton grav, sună plin, echilibrat, parcă este cea mai reuşită piesă de pe disc cel puţin la capitolul producţie, toba loveşte din plin, basul mârâie sănătos, zgomotele sunt sugestive şi amplasate extrem de inspirat. Are un groove hipnotic, chitara chiar şi manipulată digital, sună incisiv, totul este aşezat perfect la locul său. Se leagă perfect de “Blooming”, discul parcă devine rotund, curge într-o spirală naturală.
Speram la ceva mai mult zgomot de la The Young Gods, la mai multă incisivitate, cu acest album parcă ţintesc un public mai larg, vizează fanii dezamăgiţi de U2-ul ultimilor ani, însă nu ştiu dacă aceasta este cea mai bună carte de jucat… Băieţii de mult ar fi meritat mult mai mult însă uneori lucrurile acestea nu sunt menite să vină pur şi simplu şi preferam să rămână în zona mai experimentală, autentică, să rămână acelaşi The Young Gods care impresiona prin ingeniozitate.
„Everybody Knows” este un album bun, nimic de spus, dar este parcă prea… agreabil, prea „de masă” ci mai puţin pentru ascultătorul pretenţios şi avizat.
Poate vreau eu prea multe!
suna cam ca o trupa care traiesc in raport cu alte trupe… trebe sa nimereasca anul cind altii nu scot nimic … ca sa scoata ei … evident vorbesc de un nivel la care concurezi cit de cit pe felia unora mari … cu marketing si brand mai tare …
toate sunt cam produse nimic nu mai suna a muzica … rockeri de curte .. a cui curte nu stiu? MTV sau a globalizari?
Pe The Young Gods i-au copiat mulţi până acum, se pare că au realizat că la pensie bătaia pe umăr de la Patton, The Edge, Reznor şi toţi ceilalţi nu o să le ţină de foame… trist şi cinic, într-un fel sau altul toţi ajungem în punctul ăsta. prietenii mei au plecat pe bărci şi şi-au atârnat chitarele-n cui, fiecare a luat-o încotro a crezut că poate realiza ceva. numai eu am rămas de bou, cam asta simt…
imi pare rau ca spui asta T … poate e momentul ..e ultimul tren sa pleci … pare oricum tot mai naspa tot ce se inimtpla si e clar ca nu duce nici macar unde era Romania in 2008… nu e usor sa pleci si pretul uneori e ca afli ca ce ieri parea indispensabil azi nu mai conteaza … e o alegere … de la o virsta copii si familia sunt mai importante .. ori drogurile si alcoolul ca femeile nu prea e mult de ele…
ma gindeam ca poti sari granitza catre Budapesta care e mult peste si asa va fi mereu.. cu putine relatii poti prinde poate un job OK si incropi o viatza incet… In final asta e ce faci cind pleci … dai reboot .. si pleci de la un computer mai slab.. iar ce poti face pe el nu mai e ce era in trecut !… in timp insa ajungi la altceva si scapi de a fi sub acele vremi care il tin pe roman legat ..
vrind nevrind acolo esti condamnat la a te bate cu morile de vint… personal ma doare ca poate ai fi fost cu totul altcineva daca ai fi plecat si asta in sensul bun.. cel care incercai sa fi in prin 1999 si a trebui brutal sa renunti..
la 40 de ani pleci numa’ spre Belu. şi în 2010 toată lumea e vraişte, poate pare mai bine la Budapesta sau Berlin, dar nu mai e… cică soarele s-a mutat la Beijing. mă amuz – amar – fiindcă prevăd că boom-ul chinez este o bulă, bula secolului părerea mea, şi când o să facă BUMM trage după ea şi ultima zvâcnire a capitalismului post industrial.
o fi vre-o uşă spre lumea paralelă? 😆 😆 😆 ( http://www.imdb.com/title/tt1119644/ 😆 )
PS şi când am spus “am rămas de bou” nu mă refeream la loc. ci la idee… adică m-am dat peste cap să fac ceva, am rămas la muzică.
faina trupa….
bai, cand am plecat eu tu erai plecat de mult…. sunt de acord cu un soricel …..iesi de acolo ….40 de ani e niik dude….life is beautiful.
asta spuneam, nu despre loc este vorba dude, lumea s-a dus şi se duce de râpă, nu chiar încet, dar cu atât mai sigur. că RO este deja în râpă este doar un detaliu neplăcut.
spuneam că am cam rămas singurul care mă încăpăţânez să fac ceva muzică, chiar dacă nu în sensul comercial, adică nu “ceva DIN muzică”…
40 de ani este un punct mort, înapoi nu-i cale, înainte mare lucru nu mai e… nu-s nici deprimat, nici pesimist, asta e. dar, o mai fi şi minuni, cine ştie?
nu esti singurul ….. de ex. zoli si marinu au trupa…..iar eu bag rifuri saptamanal in basement ….deci e ok ..toti facem “ceva musica”….si nu pt. parale …faza cu bani din musica nu a existat niciodata dude …..ne manifestam si noi cum putem …mai un rif , mai o forografie , mai o pictura sau garfiti….. am vazut aici cazuri de plecati din romania la 45 , 55….
trust me , mai sunt si minuni …trebe doar sa incerci ….cum ar fi sa stai acolo inca 30 de ani ? stiu ca vei spune ….haha…inca 30 , altii …..dar vezi tu …mai sunt si minuni …..
iesi de acolo…
😀
a trecut Zoli pe aici – vezi la Nation’s Slum. 🙂 e bună muzica de basement, un fel de “becule stai aprins, becule noi te iubim…” 😆 sâmbăta se va desfăşura o întâlnire Pansament, prima din 1993… 17 ani… George fiind ocupat cu studio-ul şi sonorizările, nu vine, în rest ne vedem la Ernst cu Adi şi Darius. 😀 probabil fără riff-uri…
Dude, am un băiat aici la Bucureşti, sunt şi tot mai obosit, nu cred că am nici energia, nici curajul să plec haiduc în lume. cei care pleacă la vârste din astea au ceva în buzunar, eu am doar idei. 😀 probabil o să putrezesc aici, dar repet, lumea nu o să fie “a batter place” nicăieri. să nu ne îmbătăm cu apă chioară. 😀
well, daca nu ne crezi ce sa facem… ceea ce spui tu atunci functioneaza si pe dos.. in Ro nu e asa rau in final cu prieteni, cu o bere iese soarele si oricind mai apare un contract dupa un coltz!!.. plus ca de vina etern e ‘presedintele’ !
🙂 este şi nu este aşa.
treaba cu prietenia s-a cam dus şi în RO, fiecare face ce poate pentru el, ultima oară am fost în oraş la o bere cu tine şi înainte la ziua de naştere a unui prieten prin iunie parcă şi şi mai înainte tot la o zi de naştere prin ianuarie… vina nu poate fi niciodată a unui om, fie el şi preşedintele că n-a ajuns în funcţie chiar de capul lui, NOI l-am votat chiar şi dacă nu eu am pus ştampila în dreptul numelui său vreodată.
dar cred că da, totul e pe dos şi cu capul în jos, nu doar aici la românica, ci în lumea largă. asta cred, asta simt. ba, chiar am o premoniţie că ceva-ceva chiar vine de după colţ. 😀
sau poate in final ti-e teama ca ar trebui sa fi ca noi … jobber for life ??? … personal nu ma vad chiar asa dar nu mai putin poate asta sunt –
ce doare mai nasol e ca acum e clar ca totul a fost ‘vrajeala in 2007’ cu intrarea in UE .. azi in Ro si ca ‘localnic’ si ca ‘plecat’ tot in sapa de lemn ajungi daca nu stai pe valul politic al altora… deci nici macar sansa sa cumperi un lucru banal fara sa ai probleme nu mai exista… cumparativ cu cit de simplu e prin alte parti… . in final in vest lumea sufera de indiferentza nu ca nu poti seta ceva !…
cred că la “sertar” mai visezi şi tu, Mari bagă riff-uri for the sake of the good times în week-end, eu mă iau puţin mai sau prea în serios şi încerc să pun cap la cap câteceva…. chiar habar n-am dacă sunt sau nu în stare să-mi iau un job mai mult sau mai puţin “corporate” şi să…..nu ştiu. am povestit noi despre asta, dilema unui trai decent şi riscul de a fi liber… avantaje şi dezavantaje sunt pe ambele cărări, soluţie optimă nu cred că există, optim este ce simte fiecare. 🙂
indiferenţa este şi mai mare în RO, parcă toate au fost făcute în aşa fel în ultimii 20 de ani să fie nasol.
T, aici este mai bine decat in romania de cel putin 100 de ori , am experimentat treaba si pot spune asta. eu am mai scris pe blogul asta de 5,6 ori ca daca vrei sa fie mai bine tre sa iesi de acolo …degeaba tot spunem noi ca tu tot nu , si nu ….si apoi dai si urli pe blog ca ce naspa e la romania ..si ce viata de kko ..etc ….. zici ca nu esti negativist si pesimist ….premonitionist…..!!!
eu unul nu o sa mai zik nimik pe tema asta …ca e clara treaba .
eu cant in basement ca hobi impreuna cu copilele, facem musica dude , cu chitari , bongosuri, voci…este ca o trupa…..avem vreo 16 piese …de la rifuri dure la balade, si cantece de leagan 🙂 ..toate chitari,bongosuri, instrumente improvizate si voci cu texte….nu o fac sa tin becul aprins ….. ci este un alt etaj , la care am urcat sau coborat…. le introduc la copile muzica …deci nu este for the sake of the good times…este alt etaj.
daca tot se iese asa rar la o bere cu pretenii ….probabil eu voi fi next , te scot la o bere in mai la anu .vi ?
scriu despre muzică fiindcă am realizat că celelalte discuţii oricum nu duc nicăieri, fiecare rămâne pe poziţia sa, la părerea sa.
unele lucruri nu trebuie luate motamo, de exemplu nu mănânc Făgăraş cu eugenii zi de zi, dar sunt conştient că tot mai mulţi trăiesc aşa sau cu şi mai puţin. iar vocea lor nu se aude nici cât a mea. n-am crezu niciodată în tipologia “Jesus”, nu vreau să salvez “io” lumea, dar o doză (mare) de revoltă mereu a existat în mine şi este un combustibil esenţial care mă ţine în mişcare. într-un fel sau altul totul este egoism şi arta este o manifestare egocentrică.
dude, lumea este o chestiune de percepţie, fiecare o avem pe a noastră şi nu cred că cineva greşeşte. deciziile sunt raţionale sau sentimentale, nu bune sau rele.
mai ţii minte când spuneai: “pulă, pizdă, cue!” ?
cred tot mai mult că nu se poate cu pula-n pizdă, bani în bancă, sufletul în rai şi degetul în cur. în momentul în care alegi ceva mereu există riscul să regreţi lucrul la care ai renunţat.
nu mi-au ieşit niciodată toate (TOATE) cum am vrut, dar dude, sunt fericit cu cele două albume pe care le-am făcut anul acesta, cred că a meritat tot efortul.
tu eşti fericit cu viaţa ta, familia ta. 🙂
nu suntem la fel şi este perfect aşa. 🙂
eu nu reuşesc să fiu un tată bun, dar încerc măcar să-i fiu un prieten bun lui fi-meu şi sper că apuc şi eu ziua să cânt cu el. cântă fain tipul. 🙂
apropo, treaba pe care o faci tu cu gagicile e cool şi o să râzi, dar are şi potenţial mare de business. 😉
mâine beau cu băieţii – Ernst, Adi, Darius – până la anu’ în mai n-am nimic altceva pe agendă. 😀
oricum poate gasesti raspunsul aici
http://www.purple-diary.com/post/1537860263/please-allow-me-to-correct-a-few-things-mick
ca sa vezi ca si Mick ii zice lui Keith ca n-a fost cum zice Keith in biogu lui…. oricum blogul lu asta (purple-diary) pare a fi ce visai tu pentru tine .. e in voga tipul momentan aici in frantza si in NY… si e de virsta mea.. personal mi-e greu sa cred ca in acea lumea sexul e chiar sex… si ca fara un aparat de fotografiat nu poti sa o bagi sau sa o scoti … dar tine! Pare oricum mai interesant decit inmormintarile ce se tin lantz la voi…desi sunt de partea lui RiFeOr e altceva vestu decit ce credeti voi!
…si da si eu cred ca de multe ori te iei prea in serios dar asta e invevitabil ca te focalizezi doar pe o chestie… sau n-ai de ales decit o chestie !
link-ul cică nu e valid.
ce am văzut acolo erau nişte poze, nothing special, n-am găsit nimic de citit. încă nici aia a lu’ Keith n-am citit-o, la capitolul citit stau foarte prost lately.
n-am încercat să mi-o bag şi să mi-o scot cu aparatu’ de fotografiat în mână, dar sună kinky, merită încercat. 😀
înmormântările la români sunt bairamuri desăvârşite dude. 😀 place la popor, place mult. noi înmormântăm şi bem, bem şi înmormântăm, e transhumanţă transcendentar sexuală…. 😆
cum îi spuneam lu’ RiFeOr, sunt mulţumit de cele două albume scoase anul ăsta, a meritat tot efortul şi merg mai departe, asta mă ţine în viaţă. 🙂