Miting, petting, moţiune şi muie

Cu 219 voturi pentru şi o abţinere, moţiunea opoziţiei n-a reuşit să demită guvernul boc, lucru evident previzibil şi prevăzut (vezi Boţiunea de centură).
Opoziţia a plecat la vânătoare fără puşcă şi muniţie. Tind să cred că PSD-ul nu şi-a dorit nici măcar o secundă dărâmarea Guvernului boc şi preferă joaca de-a şoarecele şi pisica prin Parlament şi mass-media şi aşteaptă erodarea PD-L-ului în speranţa că asta-i va sălta tot mai sus pe ei în sondaje. Tactica aceasta au aplicat-o şi cu CDR-ul, nu-i o noutate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
S-a tot vorbit despre un „proiect” şi mai cu seamă de lipsa acestuia, dar în lumina faptelor, acest lucru este perfect explicabil, nu şi scuzabil.
UDMR-ul niciodată în ultimii 20 de ani n-a jucat pe sub bancă, a făcut mereu ce a spus că va face şi fără sprijinul lor era evident că Moţiunea n-avea nici o şansă. Iar tactica discutabilă a partidelor aflate la guvernare a lăsat opoziţia în offside. După scandalul votului greşit cauzat de degetu’ ridicat aiurea al unui şef de grup Parlamentar, votul de ieri ridică noi semne de întrebare şi vis a vis de aşa zisa reformă a clasei politice şi a eficienţei votului uninominal.
UDMR-ul însă mă dezgustă mai rău ca PD-L-ul şi UNPR-ul la olaltă. Dincolo de argumentele înşirate şi săptămâna trecută, am convingerea că mulţi din cei aflaţi în fruntea partidului sunt şantajabili, au dosare babane dincolo de faptul că au afaceri dubios de prospere. Cu toate acestea este de neiertat că pe mâna lor, cu suportul lor, regimul băsescu-boc-udrea rămâne la cârma ţării şi asta pe spinarea noastră şi nu în ultimul rând de dragul unei Legi al Învăţământului care şi mie, etnic maghiar, îmi sună a prostia mare. În fine!

Ieri a fost una din cele mai urâte zile de toamnă ale acestui an, Bucureştii au fost pieptănaţi de vântul ascuţit şi ploaia rece, mocănească. Pe lângă piedicile puse în disperare de actuala putere şi asta a contribuit în mare măsură la o participare mai masivă a populaţiei la proteste.
Însă în condiţiile date, cred că a fost chiar suficientă lume.
E o altă discuţie că eu în „manifestaţiile paşnice” nu mai cred din decembrie ’89, când am fost prostiţi cu „fără violenţă” pentru a fi salvată pielea securiştilor şi activiştilor şi a se perpetua „ordinea (şi liniştea) de Stat”. Dar evident, chiar şi după diminuarea drastică a veniturilor marii majorităţi a populaţiei, mulţi giboni încă mai au impresia că trăim într-un Stat european şi democratic şi schimbările se efectuează prin vot…
Pe de altă parte, partea cea mai semnificativă în fapt, nici sindicatele, nici partidele nu mai au nici o credibilitate, nu conving şi nu atrag masele, ne lipseşte cu desăvârşire un lider credibil în spatele căruia să ne aliniem, pe care să-l urmăm fără rezerve.
O forţă – civică – mobilizatoare cum a fost Alianţa Civică şi Liga Studenţilor în anii ’90 care a mişcat mase semnificative nu doar în Piaţa Universităţii, dar şi-n aproape toate oraşele mari, nu mai există şi nici nu se întrezăreşte la orizont.

Ce aveam azi şi n-aveam în ’89?
Televizorul şi zeci, sute de programe. Şi indolenţa numită speranţă cu care aşteptăm ca alţii să lupte, să rezolve şi problemele noastre.
De ce să-ţi mişti fundul în ploaie şi frig când poţi să bagi cartofi prăjiţi şi bere la pet pe canapeaua din faţa televizorului, să înjuri şi să… speri.

N-am crezut în Moţiune şi nu cred că PSD-ul în condiţiile actuale extrem de vitregi chiar doreşte să-şi asume răspunderea guvernării. PNL-ul din această perspectivă pare mai sinucigaşă, dar n-au suficiente voturi în spate să o şi facă. N-am de ce să fiu dezamăgit fiintcă nu aveam nici o speranţă.
Ne aşteaptă o iarnă grea. O frecăm la rece.
Miting, petting, moţiune, muie = futing.

4 comments on “Miting, petting, moţiune şi muie

  1. daca e sa glumesc tu te-ai incumeta la guvernarea unei asemenea tzari? altfel spus era clar ca america o sa pice pe mina unei minoritati numai cind e rau rau rau de tot … adica sa o ia ei in barba … personal inca il iubesc pe Obama dar a fost pus in imposibila situatie sa aiba o tzara pe mina ce vrea solutii rapide si responsabilitatea cuiva clar … OK el e responsabil desi e tot mai mult ‘the fall guy’… in balcani nEmeni nu vrea sa pice de fraier .. desi poate se va gasi vreunul n idea ca inta macar in cartea de istorie.

    Oricum conventzia nu-mi aduc aminte sa fi ‘placut’ prea mult cind era in floare .. in Ro atunci mi se spune ca sunt corupti …etc.. pt mine conventia a fost un mare pas inainte si a dat roade ulterior.. Presupun ca in politica romneasca de azi nu mai exista idea ca semeni azi ca sa culegi in viitor .. ci doar ca ce e azi de luat luam tot azi … mentalitatea din comunism cind nu se gasea ulei !…

    Altfel ? pai asta e statul draga post-securist nu mai e vorba de post-comunism sau post-ceausism de mult ci de post-securism … adica toate de la aia pleaca la ei se intorc si despre ei a fost vorba inainte in timpul si de cind a picat zidul …

    • nu scriu catrene ca Nostradamus, dar ţin să-ţi amintesc ce am scris pe 5 noiembrie 2008: Oaia neagră – http://brushvox.wordpress.com/2008/11/05/oaia-neagra/ – 😉 .
      şi să rămânem în zona glumiţelor, da, cred că m-aş băga la guvernare cu condiţia să am mână liberă şi spatele asigurat pentru 5 ani, altfel spus, pentru o dictatură. şi aşa s-ar putea face finalmente curăţenie. radicală.
      în rest, da, FSN-ul s-a dat la o parte benevol în 1996 fiindcă ştia ce dezastru a produs şi i-a lăsat pe CDR să-şi rupă gâtul până-n 2000 ca guvernul năstase să culeagă roadele şi exact asta intenţionează şi acum, aşteaptă să crape PD-L-ul şi să vină ei la guvernare peste 2 ani când poate situaţia internaţională va fi mai bună.

  2. exact… deci daca stii ce vine si cind, de ce nu te orientezi sa-ti fie si tie OK si bine !… farmecul maturitatii e ca poti vedea trenul pe linie si-ti poti ridica capul … dupa ce trece poti sa-l pui la loc.. si sa prentizi ca te sinucizi sau ca visezi sa vina alt trenul … ! important ramine insa sa faci ce vrei si sa nu te loveasca trenul … tineretzea e mai pe dos ..

    nu am cum sa fiu de acord cu tine.. si cu mina libera nu ai schimba prea mult … decit pe directia care s-a vazut .. poate ingrijorator e ca nimeni nu vede ca experientza dictaturii a fost si a dovedit ce se poate prin ea… acuma incercam dinou experientza dinaintea dictaturii numai ca sa aflam ca nici aia nu a fost minunata dupa cum se stia …

    • vezi tu, în ceea ce priveşte viziunile sunt ca acele “mama omida” care văd viitorul la toţi, da’ nu anticipează când a doua zi-n zori bat mascaţii la poarta lor… 😆 😆 😆 exagerez, dar e mereu mai simplu, mai uşor de dezluşit lumea şi viaţa altora decât propria existenţă… 🙂 pe de altă parte ştiu că nu sunt suficient de atent la semnele care mi se arată în ceea ce mă priveşte…
      despre dictatură…. e o exagerare, însă nu pot să nu observ că democraţia nu-i pentru proşti – vezi votul popular de la prezidenţiale, dar şi ce s-a întâmplat la Maximum Rock…. – şi că cineva undeva ne vrea din ce în ce mai proşti…

1 Pings/Trackbacks for "Miting, petting, moţiune şi muie"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.