Tim Lambesis – voce şi bateristul Jordan Mancino au înfiinţat trupa în 2001 şi şi-au ales numele după titlul romanului lui William Faulkner însă fără vre-o legătură cu conţinutul cărţii. În cei zece ani de activitate au fost mai multe schimbări de componenţă, la ora actuală alături de cei doi mai sunt în trupă Phil Sgrosso – chitară ritmică (sosit în 2003), Nick Hipa – chitară solo (alăturat în 2004) şi basistul Josh Gilbert (membru din 2007).
Cu toate că refuză eticheta de „trupă creştină”, Tim Lambesis admite că toţi membrii formaţiei sunt creştini şi abordarea textelor sale vine din perspectiva creştină.
„The Powerless Rise” este al cincilea lor album, a debutat pe locul 10 în Billboard 200 şi cu excepţia albumului de debut din 2001 „Beneath the Encasing of Ashes”, toate celelalte discuri – „Frail Words Collapse” (2003), „Shadows Are Security” (2005) şi „An Ocean Between Us” (2007) au intrat în acest clasament, ultimul disc ajungând până pe poziţia a 8-a.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XOLgBgnnUUE]
Reţeta de succes a băieţilor din San Diego, California conţine de la incisiva abordare Groove Metal a la Pantera (ce să-i faci frate, trupa fraţilor Abbott au impus un trend şi un standard!) până la sonorităţile Post Nu Metal a la Linkin Park şi include infuzii de la Death şi Metalcore până la Emo şi Screamo. În mod normal această aglomerare de stiluri şi abordări sună eclectic – chiar şi pe hârtie – şi în general asta cu „să mulţumim pe toată lumea” în practică nu prea ţine, însă succesul trupei şi vânzările dovedesc că celor din As I Lay Dying le-a reuşit.
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=gKXvtXQCU9U&feature=related]
44 de minute şi 11 piese constituie noul material şi trupa are aceeaşi abordare colorată, dinamică, de la ritmurile şi riff-urile incisive până la refrenele melodice şi pasajele umplute cu secvenţe armonice.
„Beyond Our Suffering” porneşte debordant în forţă, într-un ton incisiv şi fără compromis. La fel de agresiv este şi „Anodyne Sea” însă refrenul este mai „îndulcit”, tema aminteşte de soluţiile a la Fear Factory. Tonul brutal, dezlănţuirea zgomotoasă caracterisează şi „Without Conclusion”, ritmul este infernal, Tim Lambesis nu-şi menajează corzile vocale. „Parallels” aduce şi nuanţe Heavy Metal îmbinate cu energia, forţa abordării mai moderne, riff-urile armonice se îmbină cu ritmurile alerte şi refrenul aduce şi voce curată în maniera Screamo. „The Plague” revine în forţă, are explozie, bun solo-ul lui Nick Hipa. „Anger And Apathy” are aerul unor teme Iron Maiden pe ici-colo turate la maxim, vocea însă este brutală şi la refren introduc din nou un pasaj melodic în maniera Linkin Park. „Condemned” este o altă piesă-n manieră Pantera, 3 minute de agresiune pură. „Upside Down Kingdom” pleacă de la o temă de bas bine nimerită, pe aceasta construiesc în manieră aproape tradiţională un Metalcore cu rădăcini Heavy şi soluţii Emo/Screamo. „Vacancy” şi „The Only Constant Is Change” rămân în aceeaşi zonă şi sonoritate, discul se aşează într-un tempo mai relaxat, dar rămân sonorităţile brutale pregnante. „The Blinding Of False Light” închide discul combinând nuanţe Linkin Park cu faze mai brutale, este o piesă Post Nu Metal cu elemente Screamo, oarecum reprezentativă scenei mainstream din Metal-ul de peste ocean.
Per ansamblu nu-i rău ce fac As I Lay Dying însă cumva lasă senzaţia că adună la olaltă o serie de formule devenite standard – sau clişeu – , reciclează idei şi soluţii care s-au dovedit funcţionale şi – este iarăşi părerea mea – prea puţine teme sunt realmente memorabile, n-au acel ceva unic care-i face regi (leaders) pe unii şi lipsa acelui ceva face din restul simplii… followers.
Am mai spus-o: succesul nu reflectă neapărat calitatea.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XJzTlJ8hs4I&feature=channel]
il am de ceva timp,l-am si ascultat si m-am si plictisit de el:) In schimb de alea vechi n-am cum sa ma plictisesc.
da, păi cam asta e problema – cred. sună bine, dar nu e nimic deosebit, ieşit din tipare şi… comun.