Trupa lui Matt Pike pare să fie noua protejată a mediei de specialitate mai ales din Europa, dar sunt intens susţinuţi şi de casa lor de discuri, E1 Music, fosta Koch Records, cea mai mare şi puternică casă de discuri independentă de peste ocean.
High On Fire abordează un soi de Thrash/Power Metal cu rădăcini Heavy, sunt catalogaţi Stoner, Heavy şi Sludge Metal şi cu siguranţă în anii 80 mi-ar fi plăcut mult mai mult ceea ce fac şi probabil dacă altele ar fi fost calităţile vocale ale lui Pike, să zicem ceva gen David Wayne (Metal Church) sau Jeff Scott Soto, probabil şi acum.
Matt Pike a devenit cunoscut din trupa Doom, Sleep unde a activat ca chitarist, apoi din 1998 a pornit şi propriul său proiect, acest High On Fire.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=89h-X-tZa_w]
Site official
Pagina MySpace
Pagina LastFM
„Snakes for the Divine” este al 5-lea album de studio al formaţiei şi a fost lansat oficial în data de 23 februarie 2010. Cele 9 piese incluse pe disc mi-au amintit de anii de glorie al celor din Metal Church, combină elementele tradiţionale cu sound-ul mai gros şi modern, abordările Power/Speed, uneori cu nuanţe Thrash cu structuri şi teme Heavy Metal. Matt Pike se dovedeşte un chitarist cu vână însă cum spuneam calităţile sale vocale amintesc de un Blaze Bayley mai răguşit dar la fel de linear şi limitat. Tovarăşii săi sunt basistul Jeff Matz (ex-Holy Terror, Camarosmith şi Zeke) şi bateristul Des Kensel (ex- Mindwar).
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6yIRgMQzztc]
Discul are dinamică, sună foarte bine, din cele 9 piese cel mai mult mi-a plăcut „Bastard Samurai”, o piesă mai lentă cu amprentă Stoner/Doom şi cu o atmosferă interesantă. Tot discul are pasaje, momente bune, rămân la ce spuneam şi la început, păcat că vocea lui Pike nu se ridică la nivelul instrumental al materialului. America este plină de vocali potenţi, poate managementul sau casa de discuri îl va convinge şi pe Pike să lase din ego şi să-şi aducă un frontman adevărat.
buna dimineata , brush !
🙂
ma surprinde doar si poate ca in Ro nu se face asa ceva … pare cu tot ce e pe acolo destul de plauzibil in Transylvania sa existe asa trupe .. Azi nici macar nu mai e vorba de chitari si ampuri cum toti au.. iar stilul asta e atit de copiabil ca orice rocker convins de asa ceva il poate face sau imita !
pentru lumy – să ai un week-end frumos. 🙂
pentru UnSoricel – sunt câteva, HM mereu a fost un stil favorit abordat de trupele de pe la noi, în secuime sunt câteva chiar bunicele, dar și prin alte părți. însă sunt trupe cu succes modest, local, multe sună destul de primitiv, chitară și amplif bun nu-și permite nici acum oricine, nici măcar la secondhand… din cele de prin secuime multe activează cu succes prin Ungaria. 🙂
ciudat sau interesant …cum nu te-a atras niciodata partea aia de limba… desi n-ai fi avut probleme !… cum succesul iti era si mai mult decit garantat cu ei din start … presupun ca problema e ca le plage doar un gen si unul singur… si computerul e ‘the devil’ coparativ cu chitara care e ‘god’…
pentru UnSoricel – povestea este complexă și poate prea lungă. pe la 14-15 ani proful meu de maghiară, un tip fabulos de inteligent (schizofrenic) și cu doctorat în limba și literatura maghiară a spus că probabil sunt cel mai talentat (și promițător) poet de limba maghiară. dar eu mereu am vrut să fac lucruri la care lumea spunea că nu mă pricep, n-am talent sau șansă, așa că în momentul în care profa de muzică m-a declarat complet afon, evident m-am orientat spre muzică… faptul că scriam versuri probabil m-a împins la microfon.
pe de altă parte mulți unguri nu mă agreau că aveam prieteni nemți și români, românii și nemții nu mă acceptau/integrau pe deplin fiindcă eram… ungur.
societatea deschisă există doar în utopiile lui Karl Popper și Soros… ha ha ha! 😛
cealaltă chestii este că Rock-ul mereu mi-a sunat mult mai incisiv în engleză și astfel am ajuns la un fel de compromis comod. 🙂
dar cum am texte – zic eu geniale – în limba română, vezi „Doare doar când respir”, nu exclud posibilitatea ca la un moment dat, dacă îmi vine ideea unui text sau vers în maghiară, să nu-l folosesc. sunt trupe din Ungaria cu texte absolut geniale pe care cu greu le pot concura…
în Ardeal și mai ales în Secuime există un conservatorism pe care eu nu-l agreez deloc. însă în turneul Pansament/Tectonic din Secuime, am vorbit între piese cu publicul în maghiară și asta le-a gâdilat mult orgoliul…
argument super valabil … segregarea ‘pe usa din dos’… e parte (inca) din viatza in Transilvania… daca nu Ro… cumva muzica ar trebui sa sara barierele … dar inca le sare prea putin … poate de aia engleza e preferata in muzica in Ro in idea ca nu pune probleme ..
pe linga ca a fost si probabil e dureros pentru astia care ne-am dorit prieteni din toate zonele .. nestiind in final de ce asa putini aveam si de ce etern toti ne simteam exclusi fie de unii fie de altii !!
probabil solutia ar fi cea care e evidenta … sa fi invatzat 3 limbi si sa la manipulezi cu usurintza in orice context
pentru UnSoricel – în diferite forme cred că este parte din civilizația de pretutindeni, din forma funcționării societății.
mereu cineva sau unii vor să fie mai cu moț, mai superiori și așa ceilalți devin inferiori inevitabil…
ideea cu cele 3 limbi este genială însă știm foarte bine că nu se va aplica niciodată.
mereu m-a amuzat că în Regat sau locuri unde nici n-a călcat vre-un ungur vreodată, românii urăsc mult mai cu patos (patriotic) ungurii… 😛
bine asta definitiv e idea universala se aplica si in UK inca cu succes … cind nu-i cunosti e mai usor sa-i urasti … de unde si idea ca nici nu vor sa-i cunoasca !
pentru UnSoricel – (m)da, goddamn human beings…