Conform site-ului Ecomagazin „peste 4.000 de organizaţii neguvernamentale şi 700 de milioane de oameni din 170 de ţări sunt implicaţi în acţiuni de protejare a resurselor naturale ale planetei.”
„Ziua Pământului” a fost sărbătorită pe 22 aprilie, prin diverse acţiuni ecologice. A fost şi „Ora Pământului” pe 28 Martie 2009 intre 20:30-21:30, acţiune în care toţi am fost invitaţi să stingem lumina pentru o oră.
Greenpeace a lansat miercuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Pământului, un nou videoclip impresionant despre suferinţele planetei Terra şi despre cum am putea să o salvăm şi să ne salvăm şi pe noi, implicit.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zVu9eawb1QY]
Greenpeace are nevoie de trei milioane de oameni ca să devină activişti climatici. “Este un număr mare întrucât Pământul are nevoie de acţiuni imense anul acesta”, spune asociaţia într-un comunicat.
Mereu în urma diferitelor discuţii pe diferite subiecte aici pe blog sau aiurea-n tramvai finalul inevitabil a fost acelaşi: ce putem face?
De multe ori habar n-am sau soluţiile mele pe de o parte sunt prea radicale, pe de altă parte inevitabil „a face” ceva implică acţiune iar din toată experienţa mea, a acţiona nu a fost, nu este şi nici nu cred că o să fie nici în viitor ceva caracteristic nouă. Şi am spus nouă fiindcă nu intenţionez să mă exclud.
Pesimism? Citez din blogul unei prietene: „Cercetători din întreaga lume prevăd un viitor sumbru pentru omenire mai curând decât bănuiam.
Studii recente au arătat că până în 2100 nivelul oceanului planetar va creşte cu până la 1 metru, deşi acum doi ani, ONU anunţa o creştere maximă de 59 cm. Această descoperire aduce estimări alarmante cu privire la efectele resimţite atât de oameni cât şi de natură.
Anual, nivelul apelor creşte cu până la 3 milimetri, ceea ce reprezintă dublul faţă de media secolului 20. Numai Groenlanda pierde între 200- 300 kilometri cub de gheaţă în fiecare an, fapt ce contribuie la creşterea nivelului apelor cu peste 1 milimetru.
Statele şi porţiunile de uscat cu altitudine mică ar putea vedea cum o mare suprafaţă din ele este acoperită de ape. Insule precum Maldive ar putea dispărea complet. Astfel, omenirea ar putea fi martora unor migratii în masă, deoarece toate zonele de coastă vor fi inundate. 600 milioane de oameni vor fi afectaţi şi peste o treime din speciile de plante şi animale ar putea dispărea.
În faţa unor asemenea probleme, marile puteri ale lumii ar putea intra în conflict pentru resursele necesare existenţei. Creşterea temperaturii, din cauza efectului de seră, ar putea aduce apariţia unor boli tropicale, cum e malaria. Specialiştii spun că mai exista şanse de 50 % ca până în 2050 să reducem efectul de seră prin scăderea emisiilor poluante cu 3%, şi astfel să prevenim o parte din dezastrele iminente.”
Din punctul meu de vedere 50% şanse înseamnă şanse zero.
Vorbim despre sărbătorile religioase, vorbim despre manifestările ecologice, cred că în toate este prea mult artificiu, formalism excesiv şi mult prea puţini oameni mai au credinţă, prea puţini oameni sunt dispuşi să facă ceva efectiv dincolo de declaraţiile pompoase, de datul din cap, de a subscrie la anumite idei fiindcă este „trandy”, e la modă, dă bine…
Dovadă stau mormanele de gunoi din colţul blocului, din pădurile devenite loc de pelerinaj pentru grătarele de week-end, trotuarul pe care călcăm şi unde ne golim buzunarele cu nonşalanţă.
Ajungem mereu la aceleaşi discuţii: educaţie, bun simţ… eventual conştiinţă.
„Perturbarea factorilor de mediu într-o manieră drastică are efect direct asupra evoluţiei fiinţelor vii, iniţial asupra capacităţii acestora de adaptare şi ulterior asupra capacităţii de supravieţuire, putând constitui, în cazuri extreme, factori de eliminare a anumitor specii din reţelele trofice cu consecinţe drastice asupra evoluţiei biodiversităţii la nivel local şi cu impact la nivel general”, susţine Ministerul Mediului în ghidul său.
Natura rezistă şi se împotriveşte în binele nostru agresiunilor la care o supunem conştient sau inconştient zi de zi. Dar nu ştiu cât o să mai reziste… Hai să mai dăm puţin din umeri.
eu cred ca marile puteri nici nu constientizeaza pericolul, importanta e dominatia , insa ma intreb uneori asupra cui ? pe cine vor mai domina daca distrug cu buna stiinta tot? Actiunile lor sunr doar parada, nu cred ca le pasa cu adevarat . Daca ar privi imaginile tale si ale altora, poate ca ar vedea cata frumusete se distruge. cat despre oameni , inconstienta, proasta crestere…………ce sa mai zic, cei 7 ani de acasa , asta e, eu merg cu hartia in buzunar pana gasesc un cosaltii o arunca cu nonsalanta si ma enerveaza, dar ce sa spui si cui. ca esti privit ca un ciudat.
pentru lu – ştiu, fac şi eu la fel, pentru mine, pur şi simplu…
Locuiesc pe un teren de golf, in Florida. Nu pot descrie luxul de aici. Trebuie vazut. Chiar, daca arata cam artificial totul, trebuie sa recunosc, e frumos, ce mai! Gunoaie pe strazi? Constructii insalubre sau incepute si neterminate, cu excremente de caini sau umane pe la colturi?!… Nu e cazul sa continui descrierea unei fete a umanitatii, pe care o cunoastem cu totii si pe care nu o vezi doar la noi, in Romania, o intalnesti si unde nu te astepti. Din pacate proverbul “omul sfinteste locul” nu e valabil peste tot.
Un prieten imi spunea mai de mult: “Acolo unde-s bani, e frumos si bine!” Intr-adevar, cei ce prospera, tind sa se izoleze de lumea obisnuita, departe de poluare, in adevarate sanctuare, cu case si gradini perfecte (unde nu exista inscriptii de genul: “Va rugam, pastrati curatenia!”) si sa-si conceapa un intreg sistem de reguli, care, desi unele par exagerate (de exemplu, nu ai voie sa te plimbi pe strazi cu pantaloni mai scurti decat un pic deasupra genunchilor), sunt totusi necesare dintr-un anumit punct de vedere, asupra caruia voi reveni. “Sanctuarul” are la intrare o cladire (“poarta”), pe unde numai localnicii au voie sa treaca, vizitatorii anuntati si bietii mexicani – pleava, care intretine splendorile astea si extermina din cand in cand cate-un aligator din lacuri, atunci cand ajung mai lungi de 10 ft, deci devin periculosi (le plac in special cainii localnicilor).
Ziceam ca regulile sunt necesare. Da, cand e vorba de curatenie. Din pacate exista si dezavantajele. Tot regulile omoara originalitatea. Nu exista imaginatie aici. Casele sunt aproape identice (arhitectura nu-si spune cuvantul), oamenii se inscriu perfect in sabloane: se imbraca la fel, se poarta la fel, gandesc la fel… Nu-i un mod de viata prea atragator!
Deci, iata si extrema cealalta!
Personal prefer viata de oras, cu toate aspectele sale, bune si rele: cartiere bine vazute, dar si cele rau famate; teatre, muzee, biserici, scoli, cladiri vechi, unice, dar si noi, moderne; viata de noapte, drame etc etc. E ca un mozaic…, o realitate artistica…, unde, chiar daca n-ai prea multa imaginatie (asta-i cazul meu), nu te poti plictisi. Orasul, cu viata sa tumultoasa, pare viu, are o inima, care pulseaza. Imi place Bucurestiul, imi place si New York-ul… Da, am tupeul sa vorbesc despre cele doua orase in aceeasi zi, de ce nu? N-ar trebui sa ne subestimam. Vorbind la scara larga, nu sunt nici altii nici mai buni, nici mai rai decat noi.
Cat despre problemele ecologice!? Realist privind lucrurile, cred ca lacomia omoara idealurile nobile. Sunt prea putini la numar cei bogati, care ar si face ceva pentru omenire, nu doar discuta, asa cum facem noi, ceea ce nu-i rau, bineinteles, dar ar fi si mai bine daca ne-ar si auzi cineva.
Pana una alta, ca sa termin intr-o nota optimista, da, putem si noi contribui cu cate ceva bun la “salvarea omenirii”, chiar si doar folosind cosurile alea de gunoi, incercand sa transmitem valorile noastre morale tinerei generatii, discutand, informandu-ne, punand “tara la cale”! Multumim, pe aceasta cale, lui Ticke pentru invitatiile sale la meditatie! Si ce daca “cu o floare nu se face primavara”? Poate totusi… vreodata… Sa nu omoram SPERANTA!
pentru anna bee – tu eşti o fată norocoasă… 🙂 şi ai reuşit să ajungi unde ţi-ai dorit… Bucureştiul are şi părţi bune (şi frumoase… mai ales la capitolul fete…ha ha ha! 😛 ), are şi mult gri, jeg şi… nesimţire.
nu fac eu nicio educaţie nimănui… nu-s în măsură. doar atrag uneori atenţia asupra unor aspecte care (cred) ne privesc pe noi toţi…
speranţa? nu ea moare ultima ci proştii… ha ha ha! 😛
te pup ( http://brushvox.wordpress.com/2009/04/22/fierbinte-pe-teren-alunecos/ )
Sînt o optimistă! Întotdeauna am găsit ceva frumos şi natural acolo unde alţii au spus că-i imposibil. Cred în oameni, Brush chiar dacă marea majoritate mă fac să întorc ochii…sau să-i ridic către Soare…Cînd eram în ţară mi se reproşa că nu ştiu cum se trăieşte aici, am venit, am văzut şi…plec mai departe. Mai am atîtea de văzut! Dacă am reuşit prima oară cînd am plecat pe jos acum folosesc avionul…plus experienţa pe care am căpătat-o. E una din ”diplomele” mele…
Aştept un blog despre frumuseţile Bucureştiului…Mi-ar face bine!
pentru Monica Stănescu – am avut şi fotografii frumoase din Bucureşti nu o dată… 🙂
eu nu cred în oameni şi nici într-un viitor (mai) luminos. îmi dă cu virgulă… vise păstrez şi eu, în buzunare-n şi-n suflet, dar sunt într-o gaură care mă înghite cu fiecare clipă tot mai mult… am şi eu aşteptări…
se spune ca pamantenii tind spre autodistrugere, cica in dec. 2012 ne vom uda leoarca(cel putin asa indica nostradamus, calendarul maya , chenezii si altii ca ei )…daca e sa te iei dupa toate astea, ne facem treaba cum trebuie.
ziua lui the earth, ar trebui sa fie in fiecare zi……….eu reciclez plasticul si hartia separat de alt gunoi iar cand ma spal pe dinti , opresc apa intre brush-uieli..:-))
spor la autodistrus.
pentru rifeor – asta cu opritu’ apei între periaje mi-a plăcut cel mai mult, man. 😛
până una-alta, vin Nine Inch Nails, The Prodigy, Biohazard…. 🙂 şi povestea cu 2012 n-am halit-o, da’ pentru siguranţă, încerc să nu ratez concertele. 😛
http://brushvox.wordpress.com/2009/04/25/nine-inch-nails-si-the-prodigy-la-peninsula-2009/
distrugerea se produce din inconştienţă, nesimţire şi lipsă de educaţie… suntem o specie de rahat.
Doar fotografii? Şi cuvintele…cine vrei să le scrie? Încrederea ţi-o poţi pierde doar dacă ai pornit pe o cale greşită, de unde şi senzaţia de gaură. Ai multe de dat dar acolo unde trebuie. De unde ştiu? Pentru că am reuşit acolo unde mulţi au dat greş! Asta mi-a dat curajul să merg mai departe şi să ridic ştacheta. Am şi eu o întrebare: care din lucrurile pe care le faci te mulţumeşte şi din punct de vedere material şi psihic?
pentru Monika Stănescu – niciodată nu-mi propun să scriu ceva anume sau să fiu într-un anume fel… totul decurge natural… dacă odată o să-mi vină ceva frumos de scris despre Bucureşti, cu siguranţă nu mă voi abţine. 🙂
momentan n-am nicio satisfacţie materială… ha ha ha! 😛
Propune-ţi ceva! Fără plan, ţel sau o destinaţie anume te cam învîrţi pe marginea găurii…
‘neaţa şi o zi faină!
pentru Monika Stănescu – asta cu “propune-ţi ceva” sună ca soluţia “secretă” din Secretul… ha ha ha! 😛
‘neaţa. 🙂