0 povestire orientală vorbește despre un foarte bogat magician care avea multe turme de oi. Acest magician era însă foarte zgarcit. Nu voia să angajeze ciobani și nu voia nici să pună împrejmuire în jurul pajiștilor unde pășteau oile sale ca să nu cheltuiască. Oile se rătăceau în pădure, cădeau
în văgăuni, se pierdeau și mai ales se temeau de apropierea magicianului pentru că ele știau că acesta le voia lâna și pielea. Și oilor nu le plăcea acest lucru. În sfârșit, magicianul a găsit remediul: el hipnotiza oile și le sugera mai întâi că erau nemuritoare și că jupuirea nu le poate face nici un rău, ca acest tratament era excelent pentru ele si chiar agreabil; apoi le sugera că el este un bun păstor, care își iubea mult turma, și că era gata de orice sacrificiu pentru ea; în sfîrșit, le sugera că, dacă cel mai neînsemnat lucru trebuia să li se întârnple, acest lucru nu putea în nici un caz să li se întâmple acum, astăzi, și că în consecință nu aveau de ce să se teamă.
După care magicianul le bagă în cap oilor că nu erau deloc oi; unora dintre ele le sugera că sunt lei, altora că sunt vulturi și, mai mult, altora că sunt oameai sau că sunt magicieni – sau matematicieni.
După ce făcu aceasta, oile nu-i mai căuzară nici plictiseală, nici tracasări. Ele nu s-au mai temut niciodată, așteptând, din contra, cu bucurie, momentul în care magicianul le tundea sau le jupuia.
(P. D. Uspensky – Fragmente Dintr-o Învățătură Necunoscută)
