[youtube http://www.youtube.com/watch?v=BKyHc1RI1PQ?fs=1]

Începutul anilor 80 au adus la suprafaţă în Ungaria vecină o serie de artişti care au dat glas nemulţumirilor unanim simţite de majoritatea cetăţenilor. Chiar dacă socialismul tip Kádar nu poate fi comparat sub nici o formă cu regimul opresiv al lui ’nea Nicu, lucrurile n-au fost roz nici la vecinii noştri. V-am povestit de Feró şi Bikini în ianuarie, acum le-a venit rândul celor din Kontroll Csoport.
În vara lui 1980 Bárdos Deák Ágnes, Kistamás László şi Hajnóczy Csaba s-au pus pe cântat. Ági şi Laci cu vocea, Csaba cu chitara. Curând gaşca a fost completată cu Hajnóczy Árpád la saxofon, Iványi Norbert la tobe şi Farkas Zoltán la bas. Erau zorii muzicii alternative şi al sonorităţilor New Wave, dar încă vibra puternic spiritul crud al Punk-ului.
Au „debutat” la petrecerea de revelion la sfârşitul anului în casa lui Wahorn András din trupa Bizottság. Şi tot acolo, în ianuarie imprimă şi primul demo. Materialul conţine 10 piese printre care avem: „Marijuana”, „Rendőr-dal”, „Polak węgier dwa bratanki”, „Nem akarom elvenni a kedvedet”, „Johnny Rotten”, „Holdfényes májusok”.
Pe 25 ianuarie debutează şi oficial ca trupă de deschidere pentru URH în Clubul Kassák. La acel concert îi vede Földes László – solistul trupei Hobo Blues Band şi îi invită să cânte luna următoare în deschiderea concertului lor. Au urmat mai multe concerte în compania unor formaţii ca Balaton, Bizottság şi Neurotic. Textele lor vădit anti-sistem şi atitudinea lor însă a atras furia autorităţilor, adjunctul Ministrului Culturii, Tóth Dezső a cerut direct interzicerea acestor manifestări şi trupe. Trupa totuşi şi-a continuat activitatea, au cântat mai reţinuţi şi au scos din repertoriu piesele cele mai fierbinţi: „Rendőr” (Poliţai), „Annál jobb itt, minél rosszabb” (Este cu atât mai bine cu cât este mai rău). Chiar şi aşa, unele concerte au fost interzise. Artiştii consacraţi s-au delimitat de „noua generaţie”…
Trupei s-a alăturat Müller Péter Iván după ce formaţia URH s-a dizolvat, în locul lui Iványi Norbert a venit Lehoczki Károly şi a fost adus încă un saxofonist: Ujvári János. Să evite cenzura şi interzicerea concertelor, au cântat sub diferite titulaturi: Antibaby, apoi Ági és a Fiúk (Ági şi băieţii). Uneori însă nici publicul n-a fost pe aceeaşi undă cu trupa, a trebuit să renunţe la două concerte în deschiderea celor din Hobo Blues Band fiindcă fanii Blues au reacţionat extrem de negativ la sonorităţile Punk. Read more Kontroll Csoport – Control Group (1983) ›

Americanii n-au avut parte de zile senine. Solistul Kris McCaddon i-a abandonat, studioul în care lucrau la noul material a ars până la temelii şi pe lângă echipamentul pierdut, s-au dus pe apa sâmbetei şi imprimările deja făcute. Mai furioşi şi mai determinaţi au luat-o de la capăt, basistul Nick Nowell a preluat  îndatorările vocale şi „The Architects of Guilt” va fi lansat oficial în data de 15 februarie 2011.
Şi mai e ceva fain la gaşca aceasta în afară de atitudine. Spun că „nu sunt aici să câştige vre-un concurs de popularitate, ci să cânte Metal.” L-am citat pe celălalt basist, Jonny “Christmas” Richardson. Pe lângă cei doi activează chitaristul Andrew Godwin şi bateristul Mark Garza.
Trupa a fost înfiinţată în 2006 la Arlington, Texas, au debutat un an mai târziu cu un material auto-intitulat şi auto-produs şi-n mai 2008 au scos primul album pentru Solid State intitulat „The Raven and the Reaping”. Problemele pomenite la începutul articolului au produs întârzierea considerabilă a noului material, dar în final cele 11 piese au fost imprimate şi rezultatul este mai mult decât satisfăcător.
Abordează un Death Metal tehnic cu infuzii de Thrash şi Groove, de multe ori amintesc de Slayer, dar au şi nuanţe ce invocă umbra confraţilor texani Pantera. Este o muzică brutală, contorsionată şi uneori îmbibată de sonorităţi schizofrenice. Este acel gen de Metal care îţi smulge capul din prima, este incisiv şi neiertător. Dacă îţi plac găştile autentice de Metal realmente „Heavy”, n-ai cum să nu sari în sus ascultând acest „The Architects Of Guilt”. Are intensitatea unui album ca de exemplu „Made Me Do It” din 2000 al suedezilor din The Haunted sau „Slipknot” din 1999.
Multe trupe spun înainte de lansare că noul lor produs este „cel mai criminal”, însă The Famine chiar nu glumesc, au făcut un disc absolut ucigător şi atentează cu şanse reale la tronul Regilor. Disc mai bun pe felia aceasta cu greu îmi pot imagina. Nu dau note că n-am atâta cădere, dar acesta e clar un 10 – sau A – cu plus! Notaţi-vă numele, o să tot auzim de ei!

The Famine – Site Oficial 
The Famine – Pagină MySpace
Solid State Records 

Sunt zile bune şi zile… mai puţin bune. Nu poate fi soare în fiecare zi, dar nici nu plouă zilnic. Ieri am avut o zi “ciudată”. Am pornit-o cu stângul şi toată ziua lucrurile au mers anevoios, s-au legat greu. La un moment dat nici nu mai credeam că iese ceva. “Cu băieţii din orchestră“. Am avut o idee, am plecat de la o bază “prefabricată” cu o zi înainte, dar la faţa locului nimic n-a mers “ca uns”. Se mai întâmplă, nu o să dau vina pe stele…
În final după ore de chinuială anevoioasă treburile s-au aşezat şi piesa a prins contur. “A Future Version of the Past” nu atentează la coroana Regelui Crimson şi nu este un “”21st Century Schizoid Man”, dar schizoidă este.
Eu m-am (auto) salvat cu prestaţia la alto saxofon, zău, uneori reuşesc să mă uimesc. (He he he).
Şerban a insistat să imprime şi o voce, eu am insistat să i-o contorsionez. În final n-a fost o zi ratată, doar una… mai stranie şi mai stranie este şi piesa aceasta, dar ce nu este straniu în zilele acestea?
Şi acum tabloul. Am lucrat cam 2 săptămâni la el şi l-am terminat vineri (11 februarie 2011). “Labyrinth of Knowledge” (Labirintul Cunoaşterii) este primul meu tablou picatat după (încă) o pauză de peste 3 ani. Şi pictatul nu e mers pe bicicletă. Am plecat de la obsesia MĂRULUI (v-am povestit despre asta săptămâna trecută suficient!), însă de data aceasta am avut în cap calea spre cunoaştere (adevăr?). Nu cred că există o singură cale, cum nici un singur adevăr. Dar urăsc să mă explic şi nici nu cred că este foarte prolific să induc privitorului (ascultătorului, cititorului) altceva decât ce fiecare percepe.
Pozele nu sunt cele mai fabuloase, mereu este o provocare să fotografiezi un tablou, să “prinzi” culoarea, să eviţi luciul, etc, dar sunt ok, au fost făcute cu telefonul, ci nu cu un aparat performant de Alex – Mulţumesc!

Şi cum nu sunt un puturos de fel, plus n-am stare nici cum, iată şi o piesă nouă pentru albumul “The Ghost Of the Absent Father”, piesă ce-mi aminteşte de soarele şi valurile din Göynük, Kemer, exact n-aş putea spune de ce, poate din cauza vântului… În final oricum n-are nici o relevanţă, este doar (încă) o piesă drăguţă, bucăţică din puzzle.

Ofertă specială, doi în unu: Appleogy/Sárga kukac. Sunt piesele imprimate ieri la „confruntarea” cu Grigore şi Şerban, băieţii din Oedip Piaf pe care – mi-am făcut obicei în ultimele luni – să-i „bruiez” sâmbătă de sâmbătă.
Muzica este – în viziunea mea – un Etno (Post) Rock, dacă vreo etichetă poate fi atribuită muzicii care şi de data aceasta a fost predominant improvizaţie şi inspiraţie de moment. Prima parte – pe care mi-am permis s-o botez „Appleogy”, explic imediat şi de ce – este un jam imprimat ca atare „la grămadă” – adică 100% live, Grigore a „prestat” la ţiteră, Şerban la bas, eu m-am „jucat” pe clape cu un emulator de nai şi – zic eu – sunt mai Gheorghe, decât Zamfir. „Treaba” a durat şase-şapte minute, am filat-o şi am legat-o de următoarea piesă: Sárga kukac. Premiera de data aceasta este că băieţii m-au „aburit” să scriu un text şi să cânt în maghiară, fapt fără precedent, deşi mârâi şi hârâi la microfon de mai bine de douăzeci de ani. Inevitabil s-a rostit şi fraza „tradiţională”: „băi, da’ să nu ne înjuri!” Dacă pe loc nu, acum am făcut totuşi şi o traducere brută a textului, să nu avem discuţii!
Vierme galben, movilă cheală
Vierme galben, vierme chel

Mărul este roşu
spui că e verde
În interiorul este un vierme
dar pământul este al nostru

Mărul este roşu
tu spui că este frumos
Viermele se holbează
imaginea este prea ascuţită

Vierme galben, movilă cheală

Mărul este roşu
spui că este verde
Viermele se îngraşă
Pământul este (tot mai) plat

Mărul este roşu
Spui că este albastru
viermele spune galben
şi muşcăm din el

Mărul este roşu
spui că este verde
şi al nostru este viermele
cât timp pământul se roteşte

Vierme galben, movilă cheală

Galben, roşu, verde, albastru
Cât de frumos, cât de frumos, cât de frumos …

Vierme galben

Mărul este roşu
galben, verde, albastru.

Bun. „Povestea” – mea – este cam aşa: de ceva vreme mă obsedează un gând. Mărul – dacă despre măr este vorba – , fructul interzis – sau fructul cunoaşterii – din Grădina Edenului a fost roşu sau verde? Sau poate galben? „Problema aceasta revine obsesiv în mai multe tablouri pictate de mine de-a lungul timpului, primul din ele fiind intitulat chiar „Appleogy” şi datează din 1999. Aici se suprapun măcar 3 idei: „apple” fiind măr, ar mai fi noţiunea de „sex appeal”, apoi ideea de “apologie” şi nu în ultimul rând expresia „apologies” – a-ţi cere iertare. Din acest amalgam – difuz – a rezultat „appleogy”.

Şi de aici am ajuns la textul în limba maghiară: Sárga kukac – Vierme galben. „Sárga kukac” face parte dintr-o frază de „împleticit limba”, este o înşiruire de cuvinte greu de pronunţat. Fraza completă ar fi: „Két tucat kupac csupasz kopasz kukac meg két tucat kupac csupasz kopasz kukac az négy tucat kupac csupasz kopasz kukac.” În fapt nu înseamnă nimic, transcriera (parţială) în engleză ar fi: „A dozen piles of naked bald worms”, respectiv în limba română: „O duzină de mormane de viermi goi şi cheli.” (vezi SITE).
Şi dacă tot eram la capitolul joc de cuvinte, mi-am amintit de situaţia „clasică” în care cuplul se ceartă, unul spune „alb”, celălalt spune „negru”. De aici s-a născut „Mărul este roşu, tu spui că este verde” şi „viermele galben” s-a încadrat perfect legând lucrurile cu ideea anterioară. Măcar în capul meu.
Apoi mi-am amintit că „kukac” în limba maghiară desemnează semnul „coadă de maimuţă” – şi asta conferă textului o notă de mister în plus.
Am dat căutare pe „goagăl” după „sárga kukac” şi nu mică mi-a fost surprinderea când am aflat că acest „kukac” în maghiară desemnează (şi) un tip de vibrator şi – asta n-a mai fost o surpriză – există şi un model galben. La fix! Balamuc total şi nici eu nu mai înţeleg nimic! Alma are mere. Ha ha ha!
La “Sárga kukac” Grigore ne-a furnizat samplerul de tobe, a “prestat” la ţiteră şi contrabas, Şerban a furnizat chitara iar eu pe lângă prestaţia la microfon – da, măh, da, m-am mai împiedicat/împleticit şi eu! ha ha ha! – am “băgat” la polizor, am cântat la pian şi la un suav emulator de flaut. Ne-am descurcat – părerea mea – mai mult decât rezonabil.