Robert Ritchie are 39 de ani şi nu mai este puştiul (kid 😀 ) care făcea 30 de parai pe noapte ca party DJ, nu e adolescentul rebel care încerca să-şi facă loc alb fiind în lumea rapperilor de la începutul anilor ’90, nu mai e rockerul bătăuş, muzicianul autodidact devenit „the American Bad Ass”, nu mai e „cowboy”-ul „ăla”, ci e doar un cowboy urban, eventual o umbră spălăcită a lu’ Keith Urban, n-are nici măcar vlaga lui Garth Brooks – ca să-mi epuizez mai tot arsenalul Country disponibil. 😀
Semn rău, acest „Born Free” este primul disc semnat Kid Rock de pe care lipseşte eticheta „Parental Advisory”.
Deja anteriorul „Rock N Roll Jesus” dădea semne de anemie, însă ceva-ceva zvâcniri mai erau, măcar parfumul Lynyrd Skynyrd menţinea o oarecare aură Rock, dar în cei trei ani scurşi între timp, Kid nu mai e Rock, cum nu mai e nici Kid, nu ştiu care-i cauza ( 😀 ), dar Diavolul nu cauza şi-a pierdut-o („Devil Without a Cause” – 1998), ci vâna. Pamela te ridică, Pamela…? 😆
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cJw2t6Fz29Y]
Cu greu am avut răbdarea să parcurg toate cele 12 limonade aliniate de Kid Rock pe noul disc şi mă întreb cum s-o fi descurcat Rick Rubin (Beastie Boys, Danzig, Slayer, Linkin Park, Red Hot Chili Peppers, Metallica, Slipknot, System of a Down, Rage Against the Machine, etc) cu (plicticoasa) producţie, dar probabil cecul a fost suficient de gras să merite suferinţa…
Comparativ cu „Born Free” discurile Poison din anii ’80-’90 sună a adevărate măceluri Heavy Metal. 😆 Ştiu, dă naşpa, da’ mie mi-au plăcut Poison şi Bon Jovi în acei ani, n-am ascultat numai Nine Inch Nails şi Pantera.
Bon Jovi au mai luat-o pe panta aceasta în 2007 cu „Lost Highway”, rătăcire la propriu, şi schema a prins, duetul cu Jennifer Nettles din „Who Says You Can’t Go Home” a spart clasamentele Country din State, poate-i iese şi lu’ Kid Rock de un Porsche nou, încă o piscină, dar sincer, cui îi pasă? Nu e nici măcar Country de calitate, asta-i pişat de bou…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=N1Vi8Z6vyQw]
😀 😀 😀 😀 hahahaha … mi-a placut aia cu p* de bou 😀
niciodata nu mi-a placut tipul asta . nu-i deloc conturat ca artist … weekend fain , brush ! 🙂
‘neaţa. am avut un week-end Heavy în deplasare…. 🙂
Mie mi-au plăcut primele albume ale lui Kid Rock, adică până pe la sfârşitul anilor ’90… ultimele două în schimb au fost dezastru, dar vezi tu, i-au umflat considerabil contul. 😀
parca asta e mai Hollywood .. oricum nu-l mai suport de la Sweet Home Alabama.. nu cred ca avea rost sa se atinga de cintecul ala… asta e o fi dind test sa fie ‘iubit’ in Nashville !
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yH-fYbDhaOo&fs=1&hl=en_US]
întâmplare ori ba, dar am scris despre Hollywood Undead şi Kid Rock concomitent pe 6 iulie 2009: Rock dă Billdoard. 🙂
Undead a fost o piesă OK, trupa a făcut furori pe MySpace la apariţie, dar am impresia că o să se ducă-n jos în flăcările mainstreamului… ca şi Kid.
idea era ca la unii se mai simte strada … la altii doar hotelul de lux …
am înţeles, diferenţă însă tot nu e, Kid până la marele succes mult timp a fost destul de hardcore, băieţii ăştia după câteva luni s-au integrat perfect în mainstream… 😆 😆 😆 dă-l dracu de hardcore, să facem lovele!
am aflat recent de blogul tau … e foarte ok o sa il citesc in continuare …am si eu pentru presedintele nostru de 2 lei o poza:
mai sunt pungile de 2 lei? 😀