reformă şi revoltă

În data de 23 octombrie 1956 sute de mii de unguri au ieşit în stradă şi au cerut demisia guvernului bolşevic condus de Mátyás Rákosi. Rusia care avea încă din luna aprilie pregătite trupele şi planul de intervenţie acţionează ferm. În Budapesta este haos, se dau 5 zile lupte de stradă timp în care ruşii mimează negocieri ca în data de 3 noiembrie să intervină în forţă şi să recucerească capitala maghiară cu blindate. Armata sovietică a folosit mai multe tancuri împotriva Ungariei faţă de ce a folosit Germania nazistă pentru invadarea URSS-ului.
Conform datelor desecretizate în 1993 2652 de cetăţeni maghiari şi 720 de ruşi au murit în urma ciocnirilor, au fost răniţi 19226 de unguri şi 1540 ruşi.
Mulţi comunişti au fost vânaţi, spânzuraţi sau injectaţi cu benzină.
Primul ministru Imre Nagy care a preluat conducerea este arestat în data de 22 noiembrie şi adus în România, sub stricta supraveghere a Securității, este deţinut într-o casă conspirativă din Snagov. În 1958 este dus înapoi în Ungaria şi în urma unui proces de mascaradă este condamnat la moarte prin spânzurare în data de 16 iunie.
Noul lider maghiar, János Kádár rămâne la conducerea ţării până în 1988, dar comunismul din Ungaria n-a mai fost la fel de feroce, a devenit mult mai flexibil, atmosfera din ţara vecină treptat s-a relaxat şi figurile bolşeviste au fost eliminate.
Vă povestesc toate acestea pe de o parte că suntem în octombrie, pe de altă parte mi-am amintit că într-o vacanţă petrecută în 1984 la Budapesta într-o zi am călătorit în acelaşi tramvai cu Kádár, era păzit de doi agenţi, nu i-a cedat nimeni locul, a călătorit în picioare, părea un simplu cetăţean.
Stau în Drumul Taberei dar n-am văzut-o pe elena undrea niciodată în 105.
Nici traian băsescu nu mai practică băile de mulţime şi în general demnitarii sunt vizibili doar prin interfaţa mediei, sunt rupţi şi izolaţi de popor şi realitate.
Însă să nu picăm în capcana tot mai vehiculată că nu ar cunoaşte realitatea. Suntem în 2010, există internet, televiziuni, ziare, să nu ştii nu este nicidecum o scuză sau o explicaţie viabilă. Actuala putere cunoaşte exact situaţia, şi nu doar o cunoaşte, dar a creat-o.
În decembrie ’89 ca şi vecinii noştri în ’56 am smuls stema din steag, dar paralele „revoluţiei” se opresc cam aici. Regimul instaurat de ion iliescu la primele tendinţe de reformă iniţiate de Guvernul Petre Roman l-a eliminat pe acesta şi punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara (12 martie 1990), respectiv o lege a lustraţiei, o curăţare reală a sistemului nu s-a aplicat niciodată.
România a ajuns în dezastrul actual nu doar datorită incompetenţei şi hoţiei din ultimii ani, ci ca urmare a proastei gestionări a situaţiilor din ultimii 20 de ani. Cu datorii externe zero şi cu o ţară cu multiple posibilităţi şi oportunităţi, nu cred că vre-un analist ar fi preconizat în 1990 că vom ajunge în 20 de ani cea mai săracă ţară europeană. Chiar şi un comunist ca Silviu Brucan vedea România într-o cu totul altă ipostază şi pe bună dreptate.
Există multe întrebări la care există nu doar răspunsuri, dar s-ar putea dovedi şi penal. Vorbesc de aşa zisele privatizări, de deturnarea fondului de pensii, de distrugerea agriculturii, de felul în care „noua” clasă politică a administrat ţara în ultimele două decenii. Responsabilitatea şi implicit vina este împărţită între toţi protagoniştii clasei politice, nu fac excepţie nici socialiştii, nici liberalii, nici minorităţile, nimeni. E simpatic Crin Antonescu de exemplu, atitudinea sa din ultimul an, prestaţia, mesajul său este unul corect, însă eu nu pot să-l uit în ipostaza de tâmpiţel şters şi palid ca Ministru al Tineretului şi Sportului din Guvernul CDR. Degeaba se supără Mircea Diaconu, un actor şi om absolut respectabil, realitatea este că actualele partide şi actuala clasă politică şi-au consumat orice resurse de credibilitate şi chiar dacă schimbarea cancerului portocaliu patronat de băsescu este absolut justificată şi necesară, în mare parte lipsa reacţiei populaţiei se datorează şi neîncrederii generale vis a vis de politicieni, fie ei şi din actuala opoziţie. I-am văzut pe toţi la guvernare şi „rezultatele” colaborate ne-au adus unde suntem. Este oarecum cinic ca PSD şi PNL să profite de nemulţumirea generală şi în urma încă unui vot negativ să ajungă din nou la putere. M-am săturat de votul negativ – de neîncredere – şi implicit de alegerea aşa zisului „rău mai mic”.
Pe de altă parte, nu pot să nu-i dau dreptate aceluiaşi Mircea Deaconu care spunea că fără personalităţi proeminente este practic imposibil de impus o nouă forţă politică. Din nefericire aceste personalităţi proeminente ne cam lipsesc la fel cum lipsesc şi soluţiile.
Trecând pe moment peste ce se petrece acum la noi, într-un final lumea va trebui să accepte că actuala criză este finalul capitalist-consumismului, sistemul a eşuat şi este inevitabilă o regândire şi o reaşezare ideologică, economică, socială şi nu în ultimul rând morală a întregii umanităţi, asta dacă vrem să avem vre-un viitor.
Încă mă tem însă că singura „soluţie” de ieşire din criza începută, amânată şi perpetuată încă din anii ’30 o să fie un nou război. Cu Iran-ul cel mai probabil, dar cine ştie?
Aparentele semnale de revigorare sunt iluzorii şi am convingerea că oamenii foarte bogaţi – şi influenţi – încearcă să câştige ceva timp pentru a-şi salva averile. Însă din păcate – sau din fericire? – nu există atâta aur pe Pământ ca toţi aceştia să îşi convertească acţiunile, bunurile şi lichidităţile în metale preţioase, aparent singurele valori stabile. Din nefericire nu văd pe nimeni căutând reale soluţii, alternative.

La noi situaţia este mult mai gravă, criza globală a adus la suprafaţă deficienţele acute ale sistemului şi corupţia generalizată, nepăsarea guvernanţilor vis a vis de treburile ţării şi implicarea lor strict în interes personal folosindu-se de pârghiile puterii.
În 20 de ani de la pseudo liberalizarea României ne-am transformat într-o colonie, nu avem nici industrie, nici agricultură, Statul nu mai deţine nici un control asupra resurselor naturale, suntem înglobaţi în datorii fabuloase şi ne-am transformat în lada de gunoi a Vestului. Un Stat bananier fără banane.
Aşa zisele reforme propovăduite de băsescu erau necesare, însă ce a făcut acest regim este doar acutizarea corupţiei generalizate.
Să vorbim la zi şi concret. Ieri a izbucnit o revoltă spontană la Ministerul Finanţelor. Eu vreau să dau filmul niţel înapoi, mai exact la momentul în care băsescu a recâştigat funcţia supremă din Stat şi imediat a pornit ofensiva împotriva trustului media patronat de Vîntu. La comandă prezidenţială angajaţii de la Finanţe au început un control abuziv la postul Realitatea TV cu sarcina precisă de a-l închide. Acum când acelaşi şef suprem şi-a „recompensat” vasalii prin tăierile drastice ale salariilor, aceştia s-au revoltat. E bine şi aşa, dar să nu ne scape pentru nici un moment imaginea de ansamblu. Reforma băsesciană a pervertit instituţiile Statului în mijloace de şantajare şi oprimare/suprimare a adversarilor politici. Sunt sute de demnitari PD-L cu firme ce datorează Statului miliarde şi care nu sunt niciodată controlate.
Pe de altă parte, reforma în forma ( 😀 ) băsesciană nu face nimic altceva decât extinde corupţia de la nivelul cel mai înalt până cel mai jos. E frumoasă treaba şi cu conştiinţa şi cu vocaţia, dar nici una, nici alta nu ţine de foame.
Dacă până ieri din 10 poliţişti poate 2-3 nu erau corupţi, nu erau mână-n mână cu infractorii, azi, când un poliţist are un salariu infim, inevitabil este împins spre corupţie pentru a-şi asigura chiar şi traiul minim decent. În aceeaşi situaţie sunt şi angajaţii de la Finanţe, magistraţii, procurorii, militarii, etc.
Şi s-a distrus şi sistemul sanitar, învăţământul, într-un cuvânt TOT.
Asta este reforma lu’ băse, dragi mişei – vreo 5 milioane – asta aţi votat frenetic toamna trecută.

Poate acest regim o să pice într-un final democratic, poate nu.
Însă nu istoria se repetă, ci proştii repetă greşelile. Nu incit la violenţă, o recomand. Revoluţie fără ghilotină nu se face.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=X8bJBIdQBrw]