Einsturzende Neubauten – Strategies Against Architecture IV (2010)

Mulţi reduc muzica Industrial la Nine Inch Nails, Ministry, eventual mai recent la Rammstein. N-am să reiau istoricul, însă nume semnificative au apărut de la sfârşitul anilor ’70, pionierat au făcut Kraftwerk, Throbbing Gristle, Monte Cazazza, SPK, Swans, Test Dept, Laibach, Einstürzende Neubauten şi Die Krupps.
Trupa cu nume imposibil de pronunţat ( 😀 )  Einstürzende Neubauten (Clădiri Noi ce se Prăbuşesc) s-a înfiinţat în 1980 în Berlinul de Vest şi la doar câteva luni după datorită prăbuşirii acoperişului Palatului de Congres Berlinez în data de 21 mai, numele lor a făcut vâlvă-n presă. Termenul de „Neubauten” – clădiri noi – este unul extrem de uzual în Germania şi se referă la clădirile construite după 1945 când Germania bombardată aproape complet a intrat într-o amplă reconstrucţie iar unul din clădirile simbol este acest Palat de Congres.
La început au abordat un amestec de Punk Rock cu zgomote industriale, una din caracteristicile (sonore) ale grupului fiind dat de instrumentele construite de ei înşişi, mai ales instrumente de percuţie în care includeau diferite obiecte de metal găsite – modelul a fost preluat şi de americanii din Cop Shoot Cop.
Alături de Blixa Bargeld – voce, chitară, clape Alexander Hacke – bas, chitară, voce şi N.U. Unruh – instrumente originale, percuţii, voce, din componenţa originală au făcut parte şi două doamne: Beate Bartel şi Gudrun Gut. Acestea părăsesc grupul în 1981 şi sunt cooptaţi F.M. Einheit – percuţionist şi Mark Chung – bas, ambii anterior membrii formaţiei Abwärts. Acest line-up rezistă aproape 15 ani.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C16hjYO6X0c]

Despre Blixa Bargeld am vorbit recent legat de albumul ANBB – Mimikry, din 1983 până în 2003 este membru în paralel şi în formaţiile lui Nick Cave: The Birthday Party respectiv The Bad Seeds. Alexander Hacke este considerat un fel de „director muzical” al trupei, pe lângă Einstürzende Neubauten este implicat în diferite proiecte, a scos 4 albume solo, a lucrat ca producător şi a făcut muzică de film pentru Fatih Akın („Head-On – 2004”), dar este şi personajul central din filmul aceluiaşi Fatih Akın „Crossing the Bridge: The Sound of Istanbul” (2005). F.M. Einheit a colaborat cu trupele Vladimir Estragon şi Stein, iar după ce a părăsit trupa în 1995 a făcut parte din Gry.
Trupa treptat se îndepărtează de sonorităţile Punk Rock, îşi lărgeşte orizonturile tot mai mult prin experimente de Rock Progresiv Avangardist păstrând accentuate sonorităţi Industriale. Faţă de multe din proiectele Germane, Einstürzende Neubauten nu suferă de abordarea rigidă, mecanică, meticuloasă, muzica lor este dinamică, mai puţin mecanică şi repetitivă (monotonă), sunt unul din cele mai incitante şi creative proiecte muzicale europene.
În 1984 este lansată prima compilaţie a formaţiei „Strategies Against Architecture 80-83” ce constituie o retrospectivă a primilor ani de activitate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CYt-7Um5OFs]

În general evit să scriu despre compilaţii, însă dacă din 2007 Einstürzende Neubauten n-au mai scos nici un produs proaspăt această colecţie de piese din perioada 2002 – 2010 este un prilej foarte bun pentru cei care nu cunosc sau n-au urmărit formaţia, să o facă acum.
Discul acoperă toată gama de sonorităţi abordate şi experimentate de grup, de la sonorităţile abstract-psihedelice la teme simple şi calde sau la cele mai zgomotoase explozii Industriale. Avem secvenţe ce amintesc de Pink Floyd-ul anilor ’70 („Dead Friends (Around the Corner)”) , zgomote schizofrenice („Party in Meck-Pomm”), piese cu aromă Post-Punk/Dark Wave („Youme & Meyou”).
În 1997 trupa este completată de Jochen Arbeit – chitară, voce şi Rudi Moser – tobe, percuţii, ambii din formaţia Die Haut.

Discografie (albume):

Stahlmusik (1980)
Kollaps (1981)
Zeichnungen des Patienten O. T. (1983)
Halber Mensch (1985)
Fünf auf der nach oben offenen Richterskala (1987)
Haus der Lüge (1989)
Tabula Rasa (1993)
Ende Neu (1996)
Silence Is Sexy (2000)
Perpetuum Mobile (2004)
Alles wieder offen (2007)

Seria „Strategies Against Architecture”:

Strategies Against Architecture 80-83 (1984)
Strategies Against Architecture II (1991)
Strategies Against Architecture III (2001)
Strategies Against Architecture IV (2010)

Einstürzende Neubauten – Site Oficial
Einstürzende Neubauten – Pagină MySpace

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6ulbK3tUMNg]

2 comments on “Einsturzende Neubauten – Strategies Against Architecture IV (2010)

  1. you’re getting better all the time .. but as we both know from our own experiences you may alienate lots of the ‘rockers’ ..by crossing over to the other side….

    tortul rock e atit de impartzit in felii incit pentru multi daca nu se scrie clar ca ce se maninca e rock .. clar nu se ating, probabil !

    • Life on other planets is difficult! (Selbstportrait mit Kater)
      pentru majoritatea, viaţa în propria piele este disconfort… de planetă ce să mai zici?

1 Pings/Trackbacks for "Einsturzende Neubauten – Strategies Against Architecture IV (2010)"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.