Lena – My Cassette Player (2010)

Pentru cei ce n-au aflat încă, Lena Meyer-Landrut este nemţoaica „picată de pe Lună” care a câştigat Eurovision-ul şi are 19 ani.
Adică mahării din show biz vor să ne convingă că se poate. Că nu trebuie să stai capră, nu este necesar ca tati – sau amantul, unchiul să fie un producător celebru, actor faimos, milionar excentric sau bancher respectabil, că showurile tembele de televiziune gen „American idol” (sau idiot?) sunt pe bune, că… şi lista asta ar putea continua cu: nu este nici o criză, trebuie salvată ciocănitoarea cu creasta violetă, viermele cu două cozi, trebuie să reciclăm deşeurile, nu vine încălzirea globală şi… lumea vrea pace, pacea o vom apăra.
Dragii mei: bullshit.
E fix ca bancul acela cu baba de 99 de ani şi Făt Frumos în pădure când baba îl convinge pe flăcău că dacă i-o trage ea se va transforma într-o splendidă prinţesă de 19 ani şi după ce actul sexual se consumă şi baba tot babă rămâne iar Făt Frumos se arată tot mai revoltat are loc dialogul:
– Câţi ani ai Făt Frumos?
– 32!
– Şi mai crezi în poveşti?

Nu se mai spune traseistă, ci corporatistă, dar cariera e tot pe bază de muie.

Show-urile tv de care pomeneam au prins masiv în occident, omul nou – crizat – are acută nevoie de Dumnezeu, de droguri, de un job, un partener, să creadă în ceva, să spere, să fie minţit şi să… se mintă. Tehnologia (internetul), singurătatea (şi laba) ne-au tâmpit. Trăim alienaţi în garsoniere stinghere la niveluri (etaje) diferite. („E o lume mică şi murdară….”)
Fac o paranteză: la noi show-urile de tipul acesta n-au prins, televizorul în general nu (mai) interesează pe nimeni exceptând gospodinele şi pensionarii.

Domniţa Meyer-Landrut s-a decis să-şi încerce norocul în show-ul German „Unser Star für Oslo” (Steaua noastră pentru Oslo) deşii n-avea nici în clin, nici în mânecă cu muzica – sau cel puţin aşa este povestea. 🙂
Realitatea este uşor diferită. Fata e din lumea bună, bunicul ei a fost ambasadorul Germaniei la Moscova, i-a lecţii de balet de la vârsta de 5 ani şi a apărut într-o serie de emisiuni şi seriale de televiziune nemţeşti.
Se pare că producătorul show-ului, Stefan Raab a plăcut-o pe tânăra Lena şi a luat-o sub aripa lui ocrotitoare.
A debutat cu piesa interpretei britanice Adele „My Shame” şi din cei 4.500 de participanţi a fost aleasă între cei 20 de finalişti şi de aici lucrurile se cam ştiu deja, a reprezentat Germania la Oslo cu piesa „Satellite” şi a câştigat competiţia.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8QSgNM9yNjo]

Pentru Lena lucrurile au mers brici. Cele trei piese din competiţia naţională “Bee”, “Satellite” şi “Love Me” au intrat toate în top 5-ul German şi astfel a înregistrat un nou record în materie, „Satellite” a debutat direct pe prima poziţia şi doar în prima săptămână a înregistrat vânzări de 100.000 pe iTunes şi astfel şi albumul – produs în mare măsură de acelaşi Stefan Raab – a debutat în fruntea clasamentelor Germane, Austriece, Elveţiene, în Billboard şi în Top 100 European Albums.

Discul per ansamblu este mult mai bun ca piesa complet tembelă care a cucerit Oslo-ul. Şi asta nu e neapărat o surpriză: a fost produs de profesionişti. Are un aer Retro, este un amestec de Euro-Disco de anii ’70-’80 cu arome de Cabaret şi infuzii de Jazz, Pop şi Funk, totul abordat extrem de economicos, minimalist, orchestraţiile sunt „despuiate” la maxim, dar şi temele sunt administrate cu mare chibzuinţă, câte o armonie, o temă exploatată la maxim per piesă.
Sunt piese mai bune şi piese banale, Lena pe alocuri aminteşte de Alanis Morissette, alteori lasă aceeaşi impresie de adolescentă visătoare cu care doritorii se pot identifica şi astfel aminteşte de Gabriella Climi (Sweet About Me) sau de Lenka (The Show), Amy MacDonald (This Is The Life), etc…
E un disc făcut să placă. Şi copiilor şi părinţilor şi bunicilor, să-şi găsească oricine un favorit şi impresia generală să fie bună.
E ok „I Like to Bang My Head”, „Caterpillar in the Rain” şi mai sunt câteva momente bune.

Dacă aveţi un unchi parlamentar, tati e unul din Regii Asfalturilor sau vre-un alt tip de miliardar de carton, o mătuşă în media care contează, un văr la vre-un minister, dacă aveţi intrare unde trebuie, se poate. Însă dacă mami a fost ţesătoare la Apaca şi să ajungi să-i sugi pula lui Moculescu (sau a unui Stefan Raab) se dovedeşte misiune imposibilă…

De trăit trăim cum trăim, măcar de visat să visăm bine şi… toţi visăm la ceva, nu? Degustibus. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EC76b0VZQog]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qvuyYj5ROmk]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=c6MRYLWJb1o]