Oala cu mazăre

Înapoi la cratiţă. 😀
O reţetă simplă şi eficientă, de potolit foamea.
Am folosit circa 1 kg de carne de porc (amestec de ceafă şi pulpă), o conservă de 1000 gr de mazăre Bonduelle, 2 cutii de Salată de legume Sombrero tot de la Bonduelle (conţine fasole roşie, porumb, morcov, ardei roşu şi verde, etc) la 450 gr, o ceapă roşie, o legătură de ceapă verde, o legătură de mărar şi una de pătrunjel, 3 linguri de bulion, pastă dulce şi pastă iute de ardei, Crema de Gulaş şi de ardei Univer şi condimente (boia dulce, piper, curry, coriandru, nucuşoară, ienibahar, cimbrişor, măghiran, ienupăr, rozmarin, chili, muştar boabe).

Carnea tăiată cuburi am pus-o la încins la foc mic într-un strop de ulei în tigaie – carnea are suficientă grăsime, lasă şi zeamă, foarte puţin ulei este mai mult decât suficient.
În paralel am tăiat ceapa roşie mărunt şi cu puţină Vegeta am pus-o la călit într-o oală mare. Am rotit şi carnea cu lopăţica de lemn, apoi în oală am pus cele două conserve de Salată de legume Sombrero şi conserva de mazăre cu o parte din suc şi le-am lăsat la fiert tot la foc moderat.
Am mai învârtit uşor carnea şi treptat am condimentat-o bine de tot. După circa 30-40 de minute am adăugat ceapa verde tăiată mărunt şi după încă 10 minute am preparat amestecul de bulion şi paste de ardei – în total cam 200 gr – şi l-am adăugat la carne apoi am turnat şi restul de suc din conserve şi am lăsat amestecul să fiarbă încă 10-15 minute.
Am amestecat carnea cu mazărea şi legumele, le-am lăsat să dea împreună în clocot şi am adăugat legătura de mărar şi pătrunjel apoi am stins focul şi le-am lăsat să mocnească niţel.

Ideea de a amesteca mazărea cu Salata Sombrero a fost salvatoare: a adus un plus masiv de flavoare şi culoare. Contează mult şi condimentarea cărnii şi nu în ultimul rând pasta de ardei şi verdeaţa proaspătă. 🙂

Am mâncat ca spartu’ şi acum stau şi râgâi.
Ce-ţi e şi cu duminicile astea….

14 comments on “Oala cu mazăre

  1. 🙂 sa-ti fie de bine ! unde oi baga atat in tine nu stiu , da si tu reteta de neasimilat tot ce mananci 😛 ca retele astea ale tale …………(emotic care fluiera )

    • ei, am ras o farfurie plină, nu toată oala…. 😛 o zi, două mai am ce “linge”. 😀
      am mai zis-o, da’ mă repet: brânză bună în burduf de câine. 😛

  2. Obsedant de complicat! 😉

    Să-ţi spun eu ce înseamnp mazăre – o mâncare simplă care potoleşte foamea: se căleşte carnea cu ceapă roşie, se adaugă sare, piper, boia şi eventual salvie şi rozmarin (nu tot cârdul de condimente…), se adauga mazarea deasupra, apă şi la foc. Punct! :))

    Eu am făcut azi macaroane cu brânză la cuptor… Mai exact, fiert macaroane, amestecat dintr-una cu brânză, smântână, stafide, vişine şi caise din compot, zahăr brun, praf de vanilie şi scorţişoară şi turnat în tavă… şi uitat de ele la cuptor timp de o oră, stând pe Netlog… Ce zici? :))

    Un sfat: dacă tot utilizezi atâtea arome naturale, renunţă la Vegeta, Delikat, Condimente pentru… etc.

    • tu, eu sunt din ăla venit cu calu’ din Asia. 😀 la mine condimentele sunt esenţiale şi combinaţia de nuanţe, arome este o misiune… sacră.
      Vegeta folosesc foarte puţină şi exclusiv în loc de sare. 😉
      ce am făcut azi este un fel de gulaş contorsionat cu… mazăre… 🙂
      nu mă complic de dragul scărpinatului invers, ci “vânez” gusturi deosebite, culori apetisante şi nu în ultimul rând miresme, arome speciale. 🙂 dincolo de foamea brută, cred că mâncarea este mult mai mult…. 🙂
      bune macaroanele cu brânză şi am reţinut ideea cu fructe, aşa – recunosc – n-am încercat. în schimb la ora de netlog pot să renunţ… 😆 😛 😆
      duminică miresmată. 🙂

    • eu nu gust niciodată nimic când gătesc…….. aşa că deobicei după o pauză de ţigară cât se mai răceşte şi mâncarea, mă înfig. 😀

  3. Stii ce cred eu?
    Ca tu le desenezi intai …apoi lasi senzatiile olfactive sa o ia hai -hui prin ………locuri …si cand sinapsele si-au facut datoria ,intra in scena kinestezicul din Attila si daca pe aproape e aragazul si o armata de ustenstile adecvate …rezultatul e …cel ce pana la urma ajunge in doua locuri :…Sub ochii nostri mariti de …surpriza,si in stomacul tau disciplinat …care asteapta cumintel sa se termine pauza de tigara …E si educat …sa nu asimileze decat atat cat e necesar …Boooon!!

    O saptamana frumoasa sa ai ..A mea a trecut cu lacrimi ..Mi-a murit o prietena..La serviciu eram usa in usa …Isi luase concediu medical sa-si refaca un pic fortele ..si ….a fost invinsa..Fara drept de apel ..Cum sa intru maine fara ea?Si ca sa fie tot tacamul sambata noaptea cea mica a facut febra 40 cu 6

    Spital ,internare ,nebunie ..

    Si inca ceva…Nu aveau tampoane pentru exudat faringian care costa 2 lei ..Si pana la 3 in zori am cutreierat orasul dupa farmacii deschise ..Doua si nimic ..Ei nu tin asa ceva .Numai spitalele tin ca oamenii nu-si iau singuri probe din gat ..
    ..In zori mi-a venit ideea sa ma duc la un alt spital sa ma milogesc dupa un tampon si cand in sf am ajuns cu el incepusera antibioticul injectabil fara nici o analiza desi le spusese fata ca nu a mai luat antibiotic si nu stie cum reactioneaza..Nici un test ,nimic ..Si asa va iesi ..Fara nici o analiza ..Zi natinala libera …Azi am cerut iesire la cerere dar am vorbit la pereti ..Maine ..Azi grabiti sa iasa la iarba verde ca a stat ploaia..

    Dar au nesimtirea sa perceapa 5 lei pentru o ora de stationare a masinii in curtea spitalului ..

    • mă “droghez” şi eu cum pot…. mă anastaziez prin bucătărie şi încerc să uit măcar pentru câteva ore de ce este dincolo de fereastră şi pereţi…..
      suntem praf şi individual şi naţional. am mai spus-o şi o mai zic cât se poate…..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.