nu, nu cel cu „palma furioasă”, nu un nou film, ci unul în episoade, la televizor. ne-am cam obişnuit cu „revoluţiile” în direct, cu scamatoriile făcute zgomotos la vedere.
băsescu în seara turului 2, fură startul, iese cu 5 minute mai devreme şi se anunţă câştigător, este vizibil agitat şi destul de reţinut. practic se dă semnalul: e nasol, „totul pentru voturi, totul pentru partid” şi se dă startul la fraudarea masivă.
a doua zi, ministrul interimar-suspendat blaga, cu alţi băieţi din vârful piramidei portocalii, flutur, videanu şi berceanu, i-au o mică gustărică la sediul ministerului de interne. ce chestie! cică e instituţie publică. ok. mergem şi noi la o ciorbă?
psd depune contestaţia la CC, băsescu iese iar la rampă şi spune că este calm. mesajul nu este pentru cei care-l contestau ci pentru cei care au contribuit la fraudă: totul este sub control, nu vă panicaţi, nu se întâmplă nimic.
un senator psd este săltat de pe stradă. o fi corupt, este chiar probabil să fie aşa, însă asta nu schimbă faptul: se comite un abuz. nu senatorul este ţinta şi este încă un mesaj clar trimis către oponenţii actualului preşedinte: ciocul mic că vă ard. şeful serviciilor de comunicaţii ameninţă un jurnalist în direct. pare halucinant, ireal.
despre caseta cu Geoană am povestit suficient dimineaţa.
am tot vorbit despre presiunile din exterior şi interior asupra psd-ului şi pnl-ului. cu sau fără ei, cu oameni sau bucăţi rupte din cele două partide, vom avea un nou guvern pd-l, încă un guvern prezidenţial şi… nefiresc pentru o democraţie. spre ce regim ne îndreptăm?
băsescu – sau cei din spatele lui – cu siguranţă nu sunt proşti. premier trebuie să fie o marionetă. în 2012 avem alegeri parlamentare – dacă nu anticipate mult mai repede – maşinăria de stat, serviciile, nu pot fi scăpate din mână. sunt datorii de plătit, guvernul trebuie păstrat cu orice preţ.
din păcate acest orice preţ nu ţine cont nici de noi, nici de ţară.
ar fi în interesul nostru ca nici psd, nici pnl să nu cedeze la presiune şi să rămână în opoziţie. aş vrea să văd cum guvernează de capul lor portocalii şi pe cine mai aruncă vina pentru incompetenţă? Pe de altă parte, o opoziţie puternică ar fi o fragilă garanţie că nu deviem complet de la un curs aparent firesc spre democraţie.
din păcate toate jocurile se fac pe spinarea noastră şi într-un moment nu tocmai prielnic.
nu mă tem că traian băsescu ar fi un Putin. nu, nu este, dar sunt cei care-l manevrează din umbră.
Daca mai sta nitel il ajunge pe ceausescu,ala a stat la conducere vreo 25 , asta lejer 10 . :))
pentru lu – da, dacă mai pune la cale şi un scenariu gen Putin, câştigă tot aşa ca şi el pd-l-ul alegerile următoare, apoi un alt candidat pd-l cele prezidenţiale şi el trece pe funcţia de prim-minustru, poate chiar să-l bată pe ceauşescu… şi mai putem face 2-3 referendumuri, modificăm constituţia, desfinţăm parlamentul complet şi dăm dreptul la 5-6 mandate prezidenţiale… care-i problema?
aş vrea să râd, dar nu prea-mi vine.
poate totuşi criza şi disperarea, scoate lumea-n stradă prin martie…
era mai bun,Gioana ?cine imi poate spune,care e diferenta dintre cei doi ?eu nu am gasit nici una !
pentru mimi – diferenţa se vede – şi din păcate o să se simtă – în guvernul care rezultă din capu’ noului preşedinte.
şi avem un guvern minunat: boc, udrea, berceanu, blaga… şi am văzut cum şi-au văzut tot anu’ 2009 de campanie şi ciordeală şi cum ne înghite criza.
poate o sa te mire ce o sa-ti scriu acum,nu m-am nascut de ieri de azi,dar din 90 si pana in prezent ,nu am vazut nici o diferenta intre iliescu ,constantinescu,basescu ,gioana etc;toti,au furat si distrus biata tara,si ne-au mai si indatorat si stranepotii nostrii ,Romania astazi putea fi Elvetia,in 90 nu aveam datorii si aveam creante 2 miliarde de dolari!exista vreun conducator atat de iscusit ,sa ne poata scoate din r..t?multumesc,nu -mi poate da nimeni acest raspuns !
pentru mimi – e mult mai complicat de atât şi nu se poate răspunde în câteva vorbe…
Polonia în 1990 avea datorii fabuloase şi Occidentul le-a şters. Însă vis a vis de noi, nu erau cu tehnologia în urmă cu 50 de ani… noi eram total ineficienţi – tehnologie învechită, consum mare de materiale şi resurse, etc – şi înloc să investim rapid în retehnologizare, am distrus şi tot ce era…
nu cred că din lipsa oamenilor competenţi ci din cauza securiştilor şi nomenclaturiştilor protejaţi de regimul iliescu care a preluat controlul şi a distrus ţara…”nu ne videm ţara” şi au împărţit-o între ei…
proiectul Johannis era o şansă pe care – din nou – am ratat-o cu dezinvoltură.
vezi “noul” guvern boc… şi emigrarea!
craciun fericit ,brushvox ! o echipa de comunisti,poate sa aiba in fata 100 de Johannis !intrun timp f. scurt le va taia tot elanul !avem nevoie de un popor JOHANNIS !
pentru MINI – probabil ar trebuii să emigrăm toţi, nu pe Lună, e prea aproape şi într-o altă galaxie…ne furăm singuri căciula şi ne mai şi mândrim cu asta… ha ha ha 😛
sărbători fericite! 🙂