Ieri am lămurit (la modul la care vreodată ceva poate fi lămurit în vre-un fel…ha ha ha! 😛 ) în linii mari ce înseamnă EBM şi Aggrotech, am vorbit despre ultimul produs Combichrist şi am pomenit de trupele reprezentative, inclusiv de Psyclon Nine.
Trupa s-a înfiinţat în 2000 în San Francisco Bay Area în jurul vocalului Nero Bellum şi influenţele principale au fost KMFDM şi Ministry.
Faţă de majoritatea formaţiilor din acest segment, Psyclon Nine sună mult mai Rock/Metal fiindcă folosesc instrumente, chitare, bas, tobe, percuţii şi nu un fundal sonor sintetic.
Au debutat cu albumul „Divine Infect” în anul 2003, urmate de: „INRI” (2005) şi „Crwn Thy Frnicatr” (2006).
Trupa a trecut prin anumite schimbări de componenţă, noul material are o infuzie substanţială de Black Metal şi este un album conceptual, tema fiind iubirea şi relaţiile, într-o formă evident destul de întunecată.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=52xoRLh2dWw]
Vocea lui Nero sună ca cea a lui Dani din Cradle of Filth, chitarele au consistenţă, greutate, se îmbină şi se completează cu clapele, sintetizatoarele, zgomotele Industriale se încadrează bine în sonoritatea heavy, colorează incisiv piesele trupei, creează atmosferă.
Pentru rockerii conservatori, închişi faţă de Industrial-ul tradiţional şi mai cu seamă faţă de linia EBM şi Aggrotech, Psyclon Nine sună mult mai familiar, sunt un Metal (extrem), sunt mult mai aproape de zona Rock decât majoritatea colegilor de stil, n-au o amprentă marcantă Electro, construcţiile nu sunt monotone, axate pe ritmuri mecanice, tobele sunt vii, folosesc multe ruperi de ritm, scheme dinamice.
Cu cât ascult mai mult acest „We The Fallen”, cu atât îmi place mai mult. Mi-a amintit şi de o altă formaţie americană care ne-a şi onorat la începutul anilor ’90: Schnitt Acht.
Cele 12 piese care întrunesc aproximativ 50 de minute de muzică sunt de tonalitate şi valoare destul de asemănătoare, nu există fluctuaţii, merg pe aceeaşi linie – şi asta poate induce eventual un uşor sentiment de monotonie – dar fiecare din ele are câte un mic şurub, o găselniţă sonoră sau structurală care să te ţină-n priză, să te facă să-i asculţi. Unele riff-uri amintesc de Rammstein, cu toate că trupa se dezlănţuie, este mult mai incisivă, mai întunecată.
N-am să evidenţiez piese, e un disc compact – în sensul bun – şi conceptual, chiar dacă textele sunt greu sau aproape imposibil de urmărit la audiţie. Repet, pe mine m-au convins, câştigat.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9UHWjVO3XhA]
buni, desi vocea ma cam sperie ….
pentru rifeor – da, interesantă treabă şi da, vocea e cam stridentă şi monotonă, dar sunt mulţi fani care apreciază abordarea aceasta. întrebarea e cum se împacă cei care iubesc o astfel de voce cu cei care iubesc partea instrumentală?
cam greu…..
pentru rifeor – mie mi-a plăcut discul, este o trupă mai interesantă decât marea masă a trupelor care nu prea sună a nimic… 🙂
o să caut textele pe net să văd ce dracu tot croncăne vocalul… poate ne înjură! ha ha ha! 😛