M-am (mai) gândit…

M-am mai gândit. Nu, nu m-am răzgândit. Sau…
Bun! Pentru mine campania s-a terminat de vreo două zile. M-am săturat. Mi-a ajuns până peste cap vorbăria, m-a dezgustat radicalizarea discursurilor deviate complet de la subiectele stridente, m-am săturat de politicieni, de jurnalişti, de analize şi dezbateri.
M-am uitat o oră la dezbaterea dintre băsescu şi geoană şi m-am plictisit. Am dat pe fotbal, dar după al doilea gol încasat de CFR m-am enervat şi am dat înapoi la dezbatere.
Nu mă întrebaţi cine a câştigat. Cred că au pierdut ambii. Şi iar – cinismul sorţii! – am pierdut noi. Candidaţii cred că au pierdut nişte voturi şi alegători. Mulţi cred că nu se mai sinchisesc să-şi piardă vremea cu mersul până la secţia de votare. Din asta cine o să iasă-n avantaj, vedem la numărarea voturilor.
Ce am aflat este: geoană a afirmat despre S.O. Vîntu că ar fi malefic, apoi la miez de noapte-l vizitează şi după dezbatere, la Ora de Foc a intervenit domnul Vîntu şi a spus că e prieten cu geoană de 4 ani şi acesta l-a vizitat să se relaxeze. Bestial!
Pe partea cealaltă băsescu întrebat fiind dacă l-a lovit sau nu pe acel copil, a jurat că nu l-a lovit cu pumnul în plex sau în faţă. Excelent!
Cred – sincer – că ambii sunt perfect inadecvaţi celei mai înalte funcţii din Stat.
Acum, dacă duminică nu plouă, dacă o să am chef să traversez tot Bucureştii dintr-un capăt în altul să-mi exercit dreptul de vot, am să-l votez tot pe geoană şi nu pentru el ci pentru promisiunea unui guvern independent şi – sper eu – apt să ia măsurile cele mai bune pentru a ieşii din actualul impas. Nu ştiu cât o să reziste alianţa, nu ştiu cât de independent o să fie Johannis şi cât o să reziste guvernul său, dar măcar există o cât de mică posibilitate care din partea băsesciană nici măcar ca idee nu există. O campanie în care o parte spune NU geoană şi cealaltă NU băsescu, este contra-productivă şi spune cam tot despre ambele părţi. dacă băsescu se agaţă cu disperarea lui Ceauşescu de putere şi nu este doar fotoliul său de la Cotroceni în joc ci tot pardidul şi gaşca din spatele său (băse a început să vorbească despre Statul Prezidenţial la care visează şi pe care l-a vizat şi prin referendum…) , de partea cealaltă există acel mic licărit de speranţă prin guvernul Johannis… dar…
geoană este o soluţie. din păcate nu rezonabilă ci conjuncturală.
Ce o să fie, vom vedea. Ce este ştim: suntem într-un mare rahat. Mergem înainte… sau unde o fi. Rămâne totul cum AU stabilit… Perfect.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nu0h-gZxmZI]

26 comments on “M-am (mai) gândit…

  1. Cred ca sunt singurele alegeri la care stau acasa “cu sufletul impacat”. Este destul de evident ca nici unul dintre cei doi nu merita sa fie presedinte…

  2. Niet vot. Nu merita efortul de a ma deplasa niciunul dintre cei doi Dobitoci. Merg pe o plaja pustie sa adun scoici… Hihi

  3. pentru MicheleLaBelle – am o idee… poate o şi scriu… mai târziu. 😀
    pe o plajă vreau şi eu… fac orice! jur şi pe o biblie roşie! 😀

  4. Mi s-a parut ‘extrordinar’ ca un prezentator de tv sa-l puna pe un presedinte de tzara si pe challengerul sau ambii cu mandat democratic sa jure LIVE !… e ceva ce numai in Romania se poate intimpla si spune destul de mult despre ce democratie ‘originala’ vreti … In idea asta cred ca a nu avea respect pentru un presedinte nici macar la acest nivel arata cit de putin respect cereti si voi ca natiune de la acesti politicieni. Ce a fost pe tv e trial by media ..si cred ca arata destul de clar ca sunteti facuti de media la un nivel care CNAul ar trebui sa se sesizeze daca 2 oameni politici buni, nebuni sau rai vad ca este necesar sa se coboare la asa ceva, asa obscen, ca sa ajunga la voi (in idea lor) !…. Discreditarea ambilor e clara dar nu mai putin si discreditarea a cui se poate uita la asa ceva si crede ca e normal ca un presedinte sa jure Live pe tv !

    .. genul asta de tiganie cu jurat pe biblie LIVE este definitiv ‘democratie originala’ o ‘realizare’ ce reflecta societatea pe care ati construito si voi, desi evident nimeni nu se vede responsabil ! Nu stiu cine a organizat un asa circ, dar acel prezentator de tv care a putut accepta sa faca asa ceva, si cei implicati direct, inclusiv audientza, se (re)gasesc definitiv in moralitatea si vecinatatea proceselor inscenate de comunisti !!

  5. pentru UnSoricel – n-am vrut să comentez, mie mi-a amintit de Green Day şi DVD-ul lor Bullet in the Bible… 😀
    funny… cine-l sesizează pe preasfinţiia sa Daniel că doi cetăţeni au jurat strâmb pe două biblii roşii-n direct? ha ha ha! 😆 😆 😆
    pe Robert îl cunosc personal, e un tip ok, dar în contextul jurnalismului la fel de original şi românesc, nu cred că poţi face ceva… şi relevant e ce i-a spus băse-n final când credea că nu mai merg microfoanele: m-ai pus în dificultate. păi asta a şi fost ideea…he he he. altfel da, biblia şi politica live… cam câh şi hâc… media de căcat, noi fraier că punem botul.

  6. Azi am avut o zi… de rahat! De-abea asteptam sa-ti citesc blogul! Aseara nu am vazut dezbaterea de la inceput, dar cat am vazut mi-a fost de-ajuns. Si observ ca tu si eu si mai sunt si altii ca noi, gandim la fel in ceea ce priveste actuala situatie din Romania si cei 2 “nemaipomeniti” candidati la presedintie. Niste tampiti! M-a amuzat madam Basescu, la plecare, cum alerga pe salile alea sa scape de trandafirii de la Geoana…
    Un week-end linistit si senin, Brush!

  7. sincer si pentru mine campania s-a terminat demult, insa regret lipsa de cultura politica din Romania! mai sunt multi care inca nu sunt hotarati, care ori se mai gandesc, ori asteapta sa vada cine da mai mult, ori pur si simplu sunt dezinteresati! nici nu vreau sa-i aduc in discutie pe cei care nu vor merge la vot. am avut parte aseara de o dezbatere frumoasa! din mai multe puncte de vedere; no comment pt diversele detalii ca si de astea m-am saturat! decizia e deja luata! Basescu este cel mai bun pentru Romania in acest moment!

  8. pentru Minelus – mie mi-a plăcut cum doamna băse a împărţit florile la alte femei… a fost ca un film romantic. 🙂
    în rest… scârbă mare.
    mă duc şi-l votez pe geoană… tot cu scârbă.

  9. pentru lightblue – eu cred că băsescu înseamnă încă cel puţin 6 luni de criză guvernamentală pe care nu ne-o permitem, înseamnă că nu mai vin restul de tranşe de la FMI şi nu doar economia, dar toată ţara crapă… şi văd un om care vrea putere absolută şi control absolut.

    dar dacă tu crezi că aşa e bine, eu respect alegerea ta. eu am un copil de crescut…

  10. Mai cred ca peste 50% din romani s-au saturat de mistocareala si smecheria lui Basescu. De aceea maine ma duc sa votez.

  11. sper sa ploua cu grindina si sa nu ai chef. ma mir ca ai iluzia unui guvern independent. sasul (NU NEAMT) a cerut prelungirea mandatului de primar la sibiu doar 6 luni (termen după care hrebe nsatase vanghelie si tatuca ilici) il vor rasturna cu siguranta pentru ca si au atins scopul (au prostit romanii-e drept pe cei ce se vor lasa prostiti, cu iluzia unui guvern independent, a luat sasu masurile nepopulare. Atunci o sa va astept pe toti antonestii (semnatarul actului de deces PNL, in cazun total nefericit in care iese FUTEVANT geoana) si iliestii sa vedem ce argumente mai aveti.
    ce e bine e ca n o sa mai iasa păpusa iohanis primar dupa (stau in SB unde nu se voteaza cu comunistii iar oamenii sunt total dezamagiti de iohănel.
    In final, daca iese geoana, trebuie sa ne axam pe compact, chilian si visul tobosarului naiv, ca slayer si altele in 2-3 ani la revedere taticu. Si mai trebuie sa ne tundem ca nu aratam ca omul nou. Daca credeti ca sunt exagerat cititi interviul cu hertha miller, poate o exagerata si ea, dar cu un Nobel.

  12. un om care vrea putere absoluta nu se kasa injurat de 2 postuti de televiziune 7 cu 24. e prima data in istoria romaniei cand tvr nu transmite discursul presedintelui de 1 decembrie, transmitand de la adamclisi, unde spontan (nu pun ghilimele ca vad ca voi chiar credeti) a apărut gioana cu clica lui. sunt dezamagit ca oameni pe care ii credeam deschisi la minte gandesc atat de pe langa. iti va fi greu cand va fi copilul mare sa i spui ca ai contribuit si tu prin vot la reinstaurarea democratiei originale iliesciene.
    din fericire am o meserie care imi permite sa plec din romania, daca si acum ne dovedim o natie de indolenti si usor manipulabili. dar stati linistiti ca atunci cand veti cere azil politic va voi primi la mine acasa ca sunteti roacheri.:)

  13. nu traiesc bine si nu sunt foarte fericit. dar nu sunt nici orbit de guvernu iohanis pana la craciun si alte aberatii. mai fericiti pareti voi.

  14. pentru bogdan – nu mă cert cu chiorii. însă perspectiva unei crize guvernamentale prelungite încă 6-7 luni, dizolvarea parlamentului, campanie tot 6 luni şi alegeri anticipate, doar de pofta de Stat prezidenţial şi jecmăneală prelungită a lu’ băse şi gaşca portocalie… pentru mine şi viitorul copilului meu nu este o opţiune fericită.

    n-a combătut nimeni nici comunismul, nici corupţia în ultimii 20 de ani, brusc s-a trezit revoluţionaru’ în toţi care au privit în decembrie ’89 la televizor evenimentele apoi în anii ’90 l-au votat pe Iliescu….
    scuză-mă, da’ ce pula mea consumaţi în ultima vreme?

  15. nu se poate sa l transformi pe Senior in agentul electoral al unui comunist. nu se poate sa te pisi pe memoria Timisoarei. Baieti PNTul nu e cu Gioana (milut era in spatele lui basecu)

  16. pentru bogdan – Timişoara? băi, unde eraţi când ăsta făcea asta? aaaa…… nu v-a scos nimeni în stradă cu bannere, pancarde şi sloganuri… înţeleg, nu era în plan. scuze.
    aţi pus botul la manipularea securiştilor mai ceva ca…. nu mai zic nimic.
    să fi sănătos!

  17. dar tu ce consumi in pula mea in ultima vreme incat sa debitezi asemenea aberatii? am privit revolutia la televizor ca eram prea mic sa ies in strada, dar macar am inteles ceva din ea. se pare ca tu nu ai inteles nimic. istoria se invata sa nu repetam greselile trecutuli.
    Si mai e ceva nu sunt chior dar tu cu siguranta esti orb. Opresc discutia aici ca vad ca nu am cu cine discuta. Voteaza l pe mircica si spera la prosperitate pentru familia ta.
    daca iese mircica moscovitu, mai am o rugaminte la tine-sa vorbim peste 1 an aici (daca o sa mai ai blogu)

  18. pentru bogadan – tot mic ai rămas…. ha ha ha! 😛

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=p1JmMS_h5yw]

    coaie, nici măcar marxistu’ de Iliescu n-a visat (şi n-a îndrăznit) să refacă Statul prezidenţial şi să se proclame preşedinte a tot puternic cum încearcă băse-n disperare… chiar că sunteţi proşti grămadă şi asta se vede de 20 de ani… trăim tot mai bine. 😛

  19. Uite un mesaj al Regelui Mihai catre romani. Mie mi-e tare drag, asa un om ne trebuia la conducerea tarii, pacat ca este prea in varsta.

    “Pentru ca lucrurile sa mearga mai bine decat acum, ceea ce ii rog pe romani din tot sufletul este sa fie uniti, pentru ca exista forţe care incearca sa-i separe, si altfel nu vom ajunge acolo unde trebuie sa fim. Trebuie sa fim solidari unul cu celalalt, sa ne reamintim ca suntem in Europa, si sa ne purtam cum se cuvine unii cu altii. Pentru ca nu este bine ca se fac anumite lucruri acum in Romania despre care stie toata lumea, iar cand strainii ne critica, noi raspundem ca nu e treaba lor. Bineinteles ca e si treaba lor, pentru ca acum suntem parte din Europa. Poporul roman ar trebui sa stranga cu adevarat randurile si sa se destepte, pentru ca mai avem de parcurs o cale lunga. Trebuie sa fim uniti si sa ramanem uniti si sa aducem Romania inapoi acolo unde-i este locul. Nu neaparat asa cum a fost, pentru ca acela este trecutul. Dar acel trecut trebuie sa fie inspiratia pentru viitor.

    Aceasta este dorinta mea cea mai fierbinte pentru poporul roman: sa fie unit si sa se gandeasca la viitor. Nu numai la cel personal, desi si acela este important. Daca esti parte din tara ta, trebuie sa te pui in slujba tarii.”

    (Interviu realizat de Eugen Tomiuc, la 13 august 2009, la Aubonne, în Elveţia. Radio Free Europe/Radio Liberty © 2009 RFE/RL, Inc)

  20. pentru Minelusla be unu tv, băse a spus că mai bine el preşedinte cu puteri sporite, decât un rege… s-a referit la prinţu’ securist, da’ a făcut mişto de toată familia regală… se vrea ceauşescu.
    prosteala, manipularea ţine… ce e îngrijorător este că au pus botu’ şi tinerii…

  21. Da, pentru ca are stilul lui propriu, este “spontan” asa cum zice el, si eu vazandu-l si ascultand-l aseara la OTV am fost tentata sa fac la fel. Are simpatia tinerilor, ti-am zis ca si la serviciu am colegi de 22, 27 de ani care au spus ca-l voteaza.
    Basescu e disperat, dar nu mai iese presedinte. Ma bucur ca nu am adormit si am vizionat si interviul luat lui Geoana.
    Sa ne ajute Dumnezeu maine!

  22. pentru Minelus – cred că-n ochii unori tineri băse a devenit cool când a aruncat prosteala cu legalizarea drogurilor uşoare… ha ha ha 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.