N-am terminat analiza muzicală a anului 2009, o să revin cu ce mai am de spus şi fiindcă am tot numărat (şi re-numărat! 😛 ) albumele lansate în anul care tocmai se termină şi ieri seară am ajuns la peste 360, şi-n 2010 – până încep să vină produsele proaspete – mai am suficient material de disecat. 🙂
E final de an, se trag linii, se fac bilanţuri, eu simt doar o oboseală cumplită şi am un gust amărui în suflet.
Am spus-o în răspunsuri la comentarii, dar cred că e corect să o fac şi aşa, direct:
Fuck the politics!
În 2010 voi scrie despre muzică, filme, teatru (dacă ajung), artă în general, cluburi, orice, numai politică nu!
Avem conducerea pe care am ales-o, să ne fie de bine, vine un an foarte-foarte greu, nu ne scoate nimeni din rahat şi noi nu vrem să ne murdărim pe mâini…
De 20 de ani s-a perpetuat abordarea „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim” într-un concubinaj parşiv cu eternul „las’ că merge şi aşa”.
După un comunism de carton de 45 de ani, de 20 de ani ne zvârcolim într-o democraţie de carton, cu un capitalism de carton, cu o clasă politică de carton, cu milionari de carton şi…ne scapă cine sunt în spatele cartoanelor, uneori ne lăsăm păcăliţi chiar şi de cartoane în iluzia unei vieţi mai uşoare, unei vieţi de… carton. Iluzii, vise, viaţă şi… muzică de carton.
Nimeni şi nimic nu mă poate însă obliga să-mi pervertesc sufletul şi să-l transform în carton. E tot ce mi-a rămas şi am să-l ocrotesc, feresc, înconjurat cu vise şi visuri. Azi este joi, mâine vineri, o nouă zi obişnuită – sper, nu de carton -, o iau de la capăt.
Vă doresc tuturor un An Nou Fericit şi un 2010 cât mai senin!
si pentru tine, 2010 sa fie un an cat mai bun, cu realizari si impliniri pe toate planurile!
La Multi Ani, Brush!
pentru Ruby – La Mulţi Ani şi tot-tot-tot ce-ţi doreşti! 🙂
pentru un nou inceput! 🙂
“This time we’ll get it, get it right
It’s our last chance to forgive ourselves”
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=xMFCws07x90]
pentru Ruby – sărut-mâna. 🙂 privesc spre… bright side. 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wGPlkcltTqA]
La mulţi ani, brush !
🙂
problema e simpla…. anii sunt ai tai … dar cartonul e al lor ! daca-ti tii prea mult ochii pe el pierzi din anotimupuri din iubiri si poate ajungi sa crezi ca si frunzele sunt ale lor… decupate frumos din carton… si tot ce e in jurul tau frumos, David etc, alegerea fiind a ta evident …. Mergind pe fir intrebarea ar fi de unde vine tot acest carton ?… pai din acelasi loc si macar asta, ca tot zici ca esti punker batrin, (desi eu nu asa te vad) ar fi trebuit sa sti pina acum .. ca exista o fabrica de carton autohtona si natzionala ce munceste si da randament de ani de zile !!!… cartonul de azi se vedea din 90 incoace.. deci sa intelegem ca tu si cu alti citeva milioane ati avut naivitatea sa credeti ca fabrica de carton romanesca tot o sa dea faliment si ca n-ati avut si voi actiuni la ea nici una ?? chiar si cind era proptita de statul lui Iliescu si in anii 90 minerii aparau cartonul romanesc ca pe piinea cea de toate zilele numa ca azi sa afle ca nu se pot nici inveli cu el ????
Meritul cartonului ?? pare ar fi unul simplu, daca nu e umed ii poti da foc te incalzesti un pic .. si in final il poti inlocui usor !!! cam ceea ci mi se pare ca incerci tu din vorbe de ceva timp .. insa iti trebuie si chibrit … O fi vorba mai tare decit chibritu dar chibritu rezolva totul mai repede !! Nu mai sunt vremurile in care cartonul lua foc cu o vorba …. poate nici n-au fost…
Deci adevarul pe care fiecare romanas plecat …mai trist sau mai vesel … l-a aflat: Cartonul romanesc nu moare cartonul romanesc se conserva !!
si corolarul 1… cu cartonul romanesc nu te pui decit cit te tin chibritele !
Deci intotro…? Quo Vadis .. tu traiesti acum intr-o societate divizata aproape 50/50 dupa linii de carton (in trecut procentajele erau mai debalansate)… si toti stim ca si la anul deja o sa ai subiecte la fel de suculente ca anul asta… despre care o sa scrii, insa acele subiecte vor fi si se vor dovedi in final de carton ..!… Deci raportul tau cu acest carton este la fel de important… si poate ar fi macar interesant daca nu relevant pt cei care dam cu nasul si citim despre carton sa-ti definesti mai clar raportul si pozitzia si de ce te intereseaza cartonul .. pe linga zic eu mai importat ar fi si sa ne arati ce chibrituri ai … sau unde vezi tu ca sunt chibriturile… Altfel dpmdv vorbim de carton azi si am putea vorbi aproape la fel in 50 de ani, si pe asta pun pariu !!
Personal nu vad si nu cred ca exista batrini si cu sufletul curat si nu vad de ce generatia mea ar face exceptie cind o sa fim batrini cu adevarat .. in final idealul ar fi poate ca generatia noastra sa parasesca arena politica a istoriei cu bun simtz si mai ales cind nu mai e bine venita… nu sa se agatze ca cea a fostilor care si azi nu vor sa cada in cosul de gunoi al istoriei…
NU sunt adeptul in a scrie despre frumos (numai sau in principal – si fac altceva pe siturile mele) … dar nu mai putzin impresia de multe ori, este ca ca ignori adevaruri simple in numele cartonului si ca acest carton romanesc e o obsesie pt multi ! ..
Adevarurile simple cred ca iti pot oferi mai mult dar poate cere prea mult curaj azi sa iesi in afara de sub cupola de carton a orasului si de sub cartonul romanesc in general !
NO MAN IS AN ISLAND !! ….get real !
http://www.quotationspage.com/quote/29901.html
si asta poate e mai aproape de sufetul tau:
You can’t always get what you want
But if you try sometimes you might find
You get what you need
http://www.lyricsdomain.com/18/rolling_stones/you_cant_always_get_what_you_want.html
De asta cred azi ca cea mai mare realizare a revolutiei Romane din 89 ramine faptul ca in ciuda cartonului romanesc ce persista (comunist sau necomunist), am reusit sa intram in UE mai devreme de 20 de ani ce ramine o realizare enorma si un ideal implinit al revolutziei din 89 …. deci dovada ca generatiile noastre au schimbat ceva … Sper ca o sa auzi cindva ceva gen … a avea un pasport romanesc in buzunar nu e un pasaport asa rau e chiar bunicel !!… In final iti da dreptul sa traiesti intr-un super stat si sa-ti iei o partenera aproape de oriunde din lume in idea ca Europa este o fortareaza din pacate … Iar de crezi cartonul din tzara cu Italia si Spania reversul noi e simplu la multi va e frica inca sa treceti frontiera de carton… iar cind o treceti aflati ca defapt nu e asa rau … si mai uitati de carton !
Bafta tie si La Multi Ani tuturor lucrurilor ce NU sunt de carton azi si miine !
pentru Anna – La Mulţi Ani! 🙂
pentru UnSoricel – nu ştiu ce să zic, n-am chibrituri.
şi dacă o ţin tot aşa, nici o cutie de carton în care erau banane nu o să mai am – deci nici conexiune la internet – în câteva luni, so, ce cred eu, n-are nicio relevanţă.
n-am intrat in UE, ne-au băgat conjunctural.
merci pentru urări şi asta: “No man is an Island, entire of itself; every man is a piece of the Continent, a part of the main; if a clod be washed away by the sea, Europe is the less, as well as if a promontory were, as well as if a manor of thy friends or of thine own were; any man’s death diminishes me, because I am involved in Mankind; And therefore never send to know for whom the bell tolls; It tolls for thee.”
(John Donne, Meditation XVII)
– foarte fain. eu m-am cam scufundat şi n-aud clopotele. 🙂
Un An Nou Fericit! 🙂
Bine faci ca renunti la politica. Vei trai un an mai linistit.
Iti urez la multi ani si toate cele bune tie si celor care conteaza cu adevarat in viata ta.
pentru Sunt doar.. – La Mulţi Ani, sănătate şi tot ce-ţi doreşti! 🙂
greu de crezut că urmează un an liniştit, dar unii spun că de linişte avem destulă parte în mormânt… ha ha ha! 😛
eu voi servii discuri la rotisor. 🙂
Un an mai bun, Brush!!! Din toata inima iti doresc sa fii sanatos si fericit. Sa auzim numai de bine, my friend…
Peste putin timp, trecem pragul Noului An si vreau sa-ti urez “La multi ani!”. 2010 sa-ti aduca cat mai multe bucurii si belsug pe masa. Sa fii sanatos si fericit alaturi de cei dragi!
pentru Papillon – La Mulţi Ani şi un 2010 cât mai senin şi pe placul sufletului tău. 🙂
pentru Dan>>>>>>>>Dan – mulţumesc şi-ţi doresc Un An Nou Fericit şi cât mai multe realizări!
Sănătoşi să fim, că restu’ vine. grămadă. 😛
bine coane…. o lasam ca tine ….. desi mi-as da toata dreptatea ca sa crezi ca zimbetul lui David merita mai mult decit cartonul romanesc… dar n-am cum sa-ti dovedesc… La Multi Ani tie si lui Mery… si sunt convins ca macar internet o sa ai prin ea … daca nu altfel ….chiar daca nu ma crezi.. asta e iubirea si asta e meritul in a avea o relatie…
numai bine T in noul an !!!! ma-c sa-l dansez
pentru UnSoricel – neh! n-am eu tot timpul dreptate şi da, zâmbetul lu’ David merită tot şi dacă eu nu dansez, televizorul e pe VH1 şi dansează el de zori. 🙂
iubire, dragoste… vorbeşti de lucruri care deobicei în căsnicie mor primele. la mine erau moarte din înaintea căsniciei şi… I’m dead to the world, cum spune Manson. 🙂
Un An Nou fericit, sănătate şi merci pentru tot, mai ales pentru dialogurile avute. 🙂
La Mulţi Ani!
i wish u peace, love and health. bla bla bla…fuck that shit ……wish u lots of sex, alcohol ,orgasms and hope u win the fuckin’ lottery …an nou fericit big fat t .
pentru rifeor – good to be bad. 😆
La Mulţi Ani man, ţie, fetelor tale, soţiei, familiei. 🙂
merci man, sper să ne vedem anu’ ăsta. 🙂 ’round ’round. 😀
La multi ani, si toate cele bune!
pentru Papillon – sărut-mâna! 🙂 Un An Nou cât mai bun, cel mai bun. 🙂
La multi ani!
pentru The Wolfman – La Mulţi Ani şi tot ce-ţi doreşti, să-ţi meargă din plin. 🙂
Sa ne asternem cartonul ….E cel mai simplu si nu implica mare efort .
Dar hai sa nu incepem prima zi cu un asa ,,entuziasm”.
Ne obisnuim cu toate ….chiar ne si resemnam ca n-o sa avem incotro …
Pacat doar ca ,vrand -nevrand tragem dupa noi pe cei de dupa…..si o sa privim neputinciosi cum o luam de la capat …
Fac ce fac si iar …seamana totul cu o litanie…Vreau sa fiu vesela …vreau sa ….
LA MULTI ANI si sa …nu ne debarasam de vise asa cum spui ..
Imi spunea cineva intr-o urare ca sta in puterea noastra sa schimbam fata viitorului …Oare sta?
pentru miruna – o floare nu aduce primăvara, uneori am senzaţia că bunul simţ mă/ne defavorizează…
La Mulţi Ani şi să sperăm la mai bine, măcar nu costă, nu se accizează.