…sau ştruţo-cămila, Fata Morgana, caii verzi de pe pereţi, coada dracului fix în detalii.
Am o dilemă. Sau ca să fiu cinstit, am tot mai multe dileme, mă îngroapă dilemele, nici nu mai ştiu care-i a mea, care-i colectivă sau de împrumut, nu mai ştiu care a fost prima sau cu care să încep.
Uitarea are o funcţie terapeutică. Amintirile neplăcute se estompează-n timp, devin tot mai fade, incolore, imaginea devine distorsionată, alungită sau lăţită până când sau dispare complet sau în malaxorul subconştientului se remodelează ca plastilina şi rămân doar petele de culoare vii, nuanţele plăcute.
Acum nici nu mai ştiu cum este normal: să visezi alb-negru sau color. Mi-e lene să sap iar după „Interpretarea viselor” al lui Freud, poate mă lămureşte cineva-n direct pe blog. 🙂
Mai e puţin şi aniversăm revoluţia, lovitura de stat sau cum – după multe frământări am ales să o numesc – schimbarea de regim din decembrie ’89.
Ieri UnSoricel, cel mai constant şi activ cititor al meu, a propus o treabă interesantă: să ne amintim, să privim şi să votăm „cel mai funny moment de la revoluţie”.
Marfa – adică aproape toată arhiva revoluţiei – este pe RoTube aşa că fac invitaţia oficială să… votăm.
Din experienţele anterioare ştiu că lumea nu se prea omoară cu apelul la colaborare, treburile „murdare” să le facă alţii şi privitul este sportul preferat popular, dar încercatul chiar nu mă costă nimic.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=McUy0dHZx1M]
Cândva ştiam – sau credeam că ştiu – ce înseamnă sau măcar ce reprezintă „visul American”. Acum realizez că habar n-am ce o fi „visul românesc”. În ansamblu probabil visul – idealul – este casa, maşina, bani mulţi, slujbă lejeră, adică o viaţă fără griji.
Mă gândeam la idealurile revoluţiei – chiar dacă uneori mă îndoiesc că am fi avut idealuri clar creionate – şi la lucrurile cu care ne-am ales. Şi uite aşa revin la ştruţo-cămilă, la dileme şi uitare.
Să plecăm de la premisa simplă că ne-am dorit libertate. Cu cât încerc să definesc termenul mai exact, realizez că acesta este tot mai relativ.
Tot mai mulţi români spun că era mai bine înainte: aveam siguranţa locului de muncă, partidul ne „dădea” casă, pe stradă patrula miliţia şi nu-ţi prea dădea nimeni în cap să-ţi fure cartela de pâine… dar partea aceasta din realitate s-a pierdut. La televizor n-aveai ce să vezi, iarna mureai de frig în casă şi fără pile şi şpagă nu obţineai nici alimentele de bază, s-a estompat, s-a şters şi ea din memoria colectivă. La cinema rula „Ecaterina Teodoroiu”, în librării tronau doar cărţi tip „omagiu” şi ne bucuram cu zâmbet tâmp şi satisfăcut la o ciocolată sau gumă, la o carte sau o casetă cu muzică din vest…
Am câştigat democraţie, pluripartism, libertatea presei… Oare?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-CR2rxRMcTE&feature=fvst]
Să revin în actualitate. Cum anticipam ieri dimineaţă, am rămas cu dezbaterile despre dezbaterea care n-a avut loc. Băsescu şi Geoană dau dovadă de aceeaşi aroganţă, se ştiu în turul doi şi n-au de ce să se expună, nu riscă să piardă voturi. Cei cotaţi cu şanse de la locul 4 în jos ar accepta orice fel de dezbatere sau confruntare, evident, n-au nimic de pierdut. Poziţia cea mai ingrată o are Crin Antonescu. Pentru el confruntările cu Băsescu şi Geoană sunt esenţiale, dar nici el nu vrea să se expună unor atacuri din partea lui Oprescu, Vadim sau Becali care l-ar trage în jos. Dar a picat şi în propria capcană: „cu oricine, oriunde, oricând”. Înţeleg de ce n-a mai vrut dezbaterea în absenţa lui Băsescu şi Geoană, dar cred că a fost şi o greşeală tactică de a anula în această circumstanţă întâlnirea cu ceilalţi candidaţi. Nu cred că Oprescu, Becali şi nici chiar Vadim l-ar fi atacat dur, mai mult, cred că ţintele principale ar fi fost exact candidaţii cu care şi Antonescu se află în confruntare directă, pe de altă parte toată treaba aceasta cu împărţeala candidaţilor în cei cu şanse şi cei de mâna a doua nu are deloc un gust plăcut democratic.
Ce sens mai are o dezbatere “negociată” de stuff-urile candidaţilor? Unde este dezbaterea în toată această ecuaţie şi ce rol mai are presa?
Mergând mai departe pe fir, mi-a luat câteva ore să înţeleg ce s-a întâmplat. Şi nu fiindcă-s mai greu de cap sau am capul gol ci fiindcă în locul dezbaterii pe toate posturile de televiziune se dezbătea de către politicieni şi jurnalişti de ce n-a mai avut loc nicio dezbatere.
Mi-am amintit că rostul primordial al presei este să INFORMEZE. Însă tocmai informaţia obiectivă lipseşte cu desăvârşire din mass-media românească. Le numim radical „tonomate”, sau simplu slugi, jurnalişti care să informeze, să relateze strict faptele fără să introducă nuanţe personale sau impuse de patronii trusturilor de presă, nu există.
“Mulţi politicieni au obţinut puterea absolută şi i-au pus botniţă presei. Niciodată în istorie presa nu a cucerit puterea absolută şi nu a redus la tăcere politicienii.” (David Brinkley)
Partidele şi politicienii. Platformele partidelor, apartenenţa lor la curentele politice de foarte multe ori este incertă. Toţi se declară de „centru” şi discursul lor alunecă cu mare nonşalanţă la dreapta sau la stânga în funcţie de circumstanţe şi audienţă.
Toată lumea s-a aliat în anumite momente şi situaţii cu toată lumea, am avut guvernul PNL al lui Tăriceanu susţinut din umbră de PSD, am avut alianţa D.A, cu PNL şi PD-L, am avut guvern PSD-PD-L… Politica nu ţine cont neapărat de standarde morale, dar o asemenea lipsă de verticalitate parcă este deja mult peste limite.
Indiferent cine câştigă alegerile prezidenţiale pe 6 decembrie, echilibrul de forţe din parlament rămâne acelaşi, posibilitatea alianţelor este redusă şi nici eventualele alegeri anticipate nu ar schimba radical situaţia. Suntem într-o situaţie standard de mat şi perspectivele sunt sumbre.
Nu mai vorbeşte nimeni de criza economică, de prăpastia în care am păşit deja şi din care pare imposibil să ieşim, discutăm discuţii, pierdem din vedere esenţialul: ziua de mâine este mai sumbră decât pare. Trece ziua de 6 decembrie şi sunt curios ce guvern o să se negocieze, de cine şi în cât timp? Şi… cu ce folos? Le-am cam avut pe toate şi este foarte clar unde am ajuns. Sublima democraţie le foloseşte lor, nu… ţie.
Am neplăcuta senzaţie că majoritatea populaţiei încă mai trăieşte cu un picior în trecut şi celălalt picior a rămas undeva-n aer… şi din când în când cu iluzia votului în buzunar.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UuOmsGXznHU]
Ai prezentat atat de bine cam cum sta situatia, incat nu mai stiu ce as putea adauga… de fapt, nici nu prea mai am putere, ma simt vlaguita si in dezechilibru la 20 de ani de la revolutie… Ieri, la serviciu, o colega de varsta noastra a cedat nervos si a inceput pur si simplu sa urle pe coridoare de dezamagire…
pentru MicheleLaBelle – nasol. problema e că nu cred că iese nimeni în stradă să o ia de la capăt şi chiar dacă ar ieşii, s-ar putea să iasă tot prost.
“Ieri, la serviciu, o colega de varsta noastra a cedat nervos si a inceput pur si simplu sa urle pe coridoare de dezamagire…”
exact de asta ma temeam eu, mergand pe strada, cu putin inainte de declansarea evenimentelor din ’89…
si apropo de asta am intalnit multi oameni vorbind singuri pe strada sau in autobuz. oare ce s-a intamplat cu ei? o intrebare retorica.
dar vorba lui brushvox, nu stiu cati dintre noi si-ar mai pune din nou pielea in bat, iesind in strada, pentru ca altii sa profite asa cum s-a intamplat din 90 incoace. eu una stiu ca nu as mai face-o.
pentru Ruby – nu ne place ideea, dar nu ne face nimeni treaba… tot aşteptăm şi aşteptăm şi… îndurăm sau ne lamentăm. nu ajungem nicăieri.
well azi m-au prins si pina luni trebe sa lucrez pe brinci … asa ca las si altora sa te citeasca sigur.. am downloadad dar singurul sport ce-l pot eu acum e cel cu mouseu… mi s-a spus iara cum sa mut mina ca se le placa probabil asa e si la vot muti mina sa le placa altora ce iese ……. in final ‘probabil sigur’ o sa ajungem la idea ca natura omului e problema si ca natura se schimba doar cind schimbi locul radical … ce pacat ca nu ne putem face toti astronautzi…. M-am gindid de multe ori ca daca-mi dadeau mie pe mina o naveta spatziala … faceam doua orbite de pamint si o taiam in spatiu catre soare sa vad ce e pe acolo si nu ma mai intorceam pe pamint ! macar sa te arzi bine daca tot e sa te arzi zic eu… chiar asa oare are self-destruct button naveta spatziala..controlat remote ..de pe pamint ??
http://www.youtube.com/watch?v=sMiEaVk_as4&feature=PlayList&p=9043A21FB851ED09&playnext=1&playnext_from=PL&index=31
pentru UnSoricel – Băi, Geoană vrea să lanseze prima navetă românească-n cosmos, dacă mişti mâna cum spune el şi pui ştampila cuminte unde spun ei, poate prinzi un loc! ha ha ha! 😛
eu caut liftul să cobor spre iad. cică-i foc şi acolo….
Ceva trebuie sa miste ,de undeva trebuie sa se porneasca pentru ca sunt sigura ca la revolutie a fost scanteia de moment si cum atunci ca si acum oamenii nu mai aveau ce pierde s-a declansat spontan ..Astra e parerea mea ..Nu neg faptul ca au existat grupuri ,forte care abia asteptau un moment ..nici pe departe ..Nu minimalizez nimic din ce a fost insa atunci cei 2lei marire …a fost rasu-plansu si a izbucnit ..unul si-a iesit din pepeni si unul cate unul ..Asa se va intampla si acum sau maine sau poimaine ..Toate la timpul lor ..Cert e ca acum e marele circ si lumea e atat de satula de ….tot incat deocamdata e o cumplita resemnare dar cand foamea si frigul va musca iar ….crunt …crunt va fi si arcul voltaic .
pentru miruna – nu contează cine face revoluţia, contează cine preia controlul.
asa este! si e cumplit sa preiei o arca deja in deriva
pentru miruna – nu, nu asta e problema. putem face câte revoluţii vrem, la cârmă tot ei o să fie.
ca tot sunt alegeri de presedintzi.. cam asta e pe aici ca tot vorbeai de tehnocratie … poate da bine poate da rau naiba stie .. ma bucura enorm ca macar nu s-au compromis cu Tony Blair .. sau Tony B..liar cum i se spunea pe meleagurile astea de la razbel
http://www.nytimes.com/2009/11/20/world/europe/20union.html?_r=1&ref=global-home
pentru UnSoricel – cum ziceam, tehnocraţia pe care o am eu în cap este în afara politicului… nu cred că un primar trebuie să fie liberal sau socialist, cum nici un ministru al culturii… politicul – până la urmă – a compromis şi inginerii şi artiştii….
cumva pare atât de departe europa… parcă nici n-ar fi. sau noi nu suntem?
am citit pagina de jurnal atras de primele randuri. alunecarea in politicul actual ciunteste nervul initial.
intervin fiindca vad ca nu aveti solutii , cautati una cu ochii spre europa. cred ca ambele sisteme politice sunt gresite fiindca ofera un orizont de asteptare pentru cei capabili cat mai mult pentru oamenii de nimic. o linie de sosire pe care , daca pui mana sau piciorul de aranjeaza pentru toata viata. un fel de noroc chior sau accesul in jurul sacului cu o alta cheie decat “sesam”
daca am intelege ca lumea in care traim ar trebui sa fie drept alcatuita, adica sa nu ne puna in situatia de a gandi permanent smecherii pentru imbogatire rapida, daca am intelege ca drept este sa traim fiecare dupa cat munceste, s-ar gasi solutii pentru eradicarea saraciei mondiale; astfel: fiecare fiinta care se naste are dreptul la o existenta fizica normala. ea ar trebui sa fie mostenitoarea de drept a unei bucati din pamantul pe care foarte multi ne taram. si acel pamant sa nu se instraineze, prin lege, in veci. a sosit momentul ca pamantul sa se imparta la numarul de vieti omenesti. restul este floare la ureche. politicul a facut si face rau oamenilor.
azi chiar am spus unor oameni ca ar trebui 3 camere in parlament si nu una. dupa urmatoarea logica: daca cele mai multe legi scoase de cele 2 camere au ajuns ca curtea constitutionala pentru judecata dreapta, avand o singura camera, legile vor fi mai bune sau si mai stramb alcatuite? si ce paguba se aduce tari o lege proasta comparativ cu salariile catorva oameni in plus? a treia camera o visez compusa din iubitori de tara care-si pun gratuit la dispozitie viata
pentru tudor nicolae – nu ştiu de unde ai dedus că aştept soluţia din Vest. aici sau în altă parte – cu multe alte ocazii – am afirmat că sistemul capitalist a decedat cu câteva decenii în urmă, noi ne-am conectat la un tub fără oxigen… o lume dreaptă este utopică, au fost “n” tentative şi toate au eşuat. asta este problema. nici biserica, nici politica nu salvează omul… iar ideile, teoria, filozofia moare în secunda în care se încearcă implementare ei în practică.
nu ştiu câte camere ar trebuii să aibe parlamentul… ce cred este că oamenii care compun conducerea ar trebuii să aibe o altă calitate umană… sau – şi asta cred că poate fi soluţia – ar trebuii eliminat complet politicul şi deciziile să le ia specialiştii.
acum pe bune, de unde să ştie majoritatea parlamentarilor ce este şi ce nu constituţional?