Steve Vai – Where the Wild Things Are

Vai a debutat în lumea bună a muzicii alături de Frank Zappa în toamna anului 1980,  chitarist în trupa acestuia. În prealabil a făcut transcrieri de chitară pentru acelaşi genial Zappa.
Între 1981 şi 1999 a imprimat 21 de albume alături de Zappa, cum stă scris şi pe coperta discului din 1982, „Ship Arriving Too Late to Save a Drowning Witch”, Zappa îl alinta ca fiind cel responsabil cu „părţi de chitare imposibile”.
Pe lângă munca alături de Zappa, Vai a lucrat cu un şir lung de artişti: Public Image Ltd., Whitesnake, David Lee Roth, Al Di Meola, Alice Cooper, Ozzy Osbourne, Shankar, Billy Sheehan, Steve Lukather, John 5, Meat Loaf, Jason Becker, Devin Townsend, Marty Friedman, etc şi a fost membru de bază în proiectul G3, atât alături de John Petrucci şi Joe Satriani, cât şi în formula cu Satriani şi Yngwie Malmsteen şi prima formulă cu Satriani şi Eric Johnson.
Am mai spus asta, nu-s mare halitor de „guitar heroes”. De multe ori la majoritatea acestor indiscutabil virtuoşi al instrumentului, muzica rămâne pe planul doi, „arta” se rezumă la tehnică şi auto-expunere, impunere. Legat de Vai, mi se pare trist (şi elocvent) exemplul albumului „Slip of the Tongue” din 1989, când din cauza fracturi la mână a lui Adrian Vandenberg, Vai a primit mână liberă la părţile de chitară şi multe din ele le-a făcut praf şi asta – ulterior – a recunoscut-o şi Mr. Coverdale… Dar Vai a avut şi aporturi pozitive, albumul „Album” al proiectului lui John Lydon (aka. Rotten, ex-Sex Pistols), Public Image Ltd. din 1985 este un material genial.
Primul album solo, „Flex-Able” şi urmat imediat de „Flex-Able Leftovers” în acelaşi an, 1984, purtau încă pregnant amprente Frank Zappa şi sunt – şi probabil rămân – discurile mele favorite ale maestrului Vai. În 1993 a scos proiectul Vai şi un album excepţional: „Sex & Religion”. Colegi i-au fost basistul Thomas “T.M.” Stevens (ex- The Pretenders), bateristul Terry John Bozzio (ex-Missing Persons, ex-Frank Zappa) şi pe post de vocal, omul orchestră şi un alt geniu: Devin Townsend. O gaşcă de excepţie şi un disc trecut cu vederea cu prea mare uşurinţă…
În rest – strict din punctul meu de vedere – Vai a avut momente bune şi mai puţin bune. Dar cine nu are?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Twi28xWoLxc]

Noul album nu este chiar nou: a fost imprimat live în 2007 în cadrul turneului „Sound Theories” la State Theatre în Minneapolis. DVD-ul conţine 27 de piese şi are o durată de 2 ore şi 40 de minute, CD-ul are doar 15 trackuri şi 77 de minute.
Colaboratorii lui Vai au fost Alex DePue – violoncel, Ann Marie Calhoun – violoncel, Bryan Beller – bas, Jeremy Colson – tobe, Dave Weiner – chitară şi sitar  şi Zack Wiesinger – chitară (lap steel).

„Paint Me Your Face” este un scurt intro grandios în maniera deja consacrată al lui Vai, „Now We Run” explodează nervos, zgomotos, cu forţă, energie Rock şi chitară vânjoasă, ritmuri balansate, bas pulsant şi-n prim-plan, evident cu maestrul Vai, care reuşeşte să stoarcă tot şi orice din chitară. Sound-ul nu este impecabil, dar „mizeria” sunetului live conferă un iz de viu în plus, compoziţia este complexă şi tehnică, un Rock Progresiv cu infuzie Fusion, solo-ul cursiv, energic, sunetul tăios şi curat, colorat şi condimentat cu nuanţele caracteristice artistului. Finalul are un respiro de violoncele plăcut şi ingenios. Piesa provine de pe „The Elusive Light and Sound, Vol. 1”, un disc scos în 2002 şi care alinia piese făcute pentru coloane sonore, seriale, show-uri TV.
„Oooo” este de pe „Ultra Zone”, albumul din 1999, varianta actuală nu diferă de cea din studio, e plăcută abordarea „vorbăreaţă” a chitarei,amestecul de  joacă relaxată şi momentele tehnice, sunetul uşor Scifi, futuristic.
„Building the Church” este încă o construcţie pe o temă Progresivă, bas-ul şi riff-ul de bază împreună cu tobele conferă un fundal solid pentru aventurile printre corzi al lui Vai, piesa curge, pulsează, chitara are nerv şi Vai ştie să menţină interesul audienţei, are feeling, deţine tehnica, este un meseriaş, ne place-nu ne place să admitem. Infuzia de Jazz are un parfum Zappa, dar asta, este aproape inevitabil. Faţă de varianta de 5 minute de pe „Real Illusions: Reflections”, aici sare de 8 minute şi nu e rău deloc!
„Tender Surrender” ne aruncă înapoi la EP-ul „Alien Love Secrets” şi anul 1995. Aici piesa primeşte un strop de Jazz în plus, e plăcut contrastul dintre orchestraţia fină şi subtilă şi chitara „ţipătoare”. Folosirea pedalei Wah este un deliciu!
În „Band Intros” maestrul prezintă trupa în manieră… Zappa şi cu câte o scurtă intervenţie a fiecărui instrumentist şi se trece direct în „Fire Wall” de pe acelaşi „Real Illusions: Reflections” din 1999, o piesă cu aceeaşi amprentă Zappa, bogat orchestrată, colorată, aşezată în zona Fusion dintre Jazz şi Rock, dinamică, armonioasă şi – evident – bogat condimentată cu solo-uri.
„Freak Show Excess” continuă şirul pieselor de pe acel album, a fost re-aranjată şi re-orchestrată, a crescut de la 6 la 11 minute, şi-a păstrat parfumul oriental, a câştigat puţină infuzie Jazz şi puls prin abordarea caracteristică interpretării live, muzica lui Vai este o călătorie, leagă temele cursiv, schimbă abordarea cu mare naturaleţe, dintr-o temă aşezată creează un uragan Rock ca apoi să coboare într-o armonie calmă, să treacă la o temă Etno/World Music. Sitarul şi basul intervin şi dau culoare, Vai îşi mai trage sufletul ca apoi să ne ia faţa din nou.
„Die to Live” este de pe acelaşi „Alien Love Secrets”, o piesă Rock în manieră tradiţional americană, o patinare plăcută între liric şi mediu, chitarele au prim-planul, se trece din riff în solo şi vice-versa, totul lejer, firesc, simplu şi cu mult bun simţ.
„All About Eve” provine de pe „Fire Garden” – Phase 2 – partea de disc unde Vai interpretează şi părţile vocale. Nu este un Devin Townsend, dar are o voce puternică şi expresivă, nu este un solist în adevăratul sens al cuvântului, dar este un interpret agreabil. Piesa este lentă, relaxantă, vocea lui Vai puţin prea colţoasă, dar poate tocmai din acest motiv, nu lasă impresia de sirop. Violoncelul adaugă o notă calmă, corul de pe refren forţă.
„Gray 7” este un scurt intermezzo acustic. Chitara este acompaniată de percuţii, aminteşte de Shankar, trece direct în „Treasure Island”, o piesă scurtă, colorată, în aceeaşi manieră uşor orientală. Interesant, dar cam atât.
„Angel Food” – extrasă din suita „Fire Garden” – se leagă organic în acest set, este o piesă aerisită, are ceva din maniera lui Al Di Meola, ceva din John McLaughlin, puţin Jazz, nuanţe orientale, lejeritate şi lumină într-un dans magic, dezinvolt.
„Taurus Bulba” este o piesă proaspătă, un Rock energic cu aceeaşi pregnanţă Progresivă, puternică, cu un sunet mai incisiv, este o desfăşurare frumoasă şi fluentă, amestecă răbufnirile cu pasajele de acalmie, Vai stăpâneşte perfect chitara şi orchestraţia îl susţine şi-l deserveşte impecabil.
Finalul este o scurtă relaxare cu chitara sub titlul „Par Brahm”, tot o compoziţie nouă, un „waving goodbye” elegant, armonios, după care se lasă liniştea. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tyCRSZjtYBI&feature=channel]

Un disc de maestru profesionist şi o audiţie plăcută şi pentru profani. Vorba unei reclame: Jos pălăria!

Materialul poate fi cumpărat şi on-line de AICI.