„Oficial, 20 august. Neoficial, chiar şi acum.” – spune o prietenă, Roxanne pe blogul ei referitor la „Backspacer”, al 9-lea album al formaţiei Pearl Jam. Legal îl poţi cumpăra (şi în format digital, mp3) de AICI!
Concurenţă mare între blogeri cine apucă să scrie primul despre câte un subiect, un album nou, eventual încă ne-lansat oficial. Păcat că la cumpărat nu se mai înghesuie nimeni cu acelaşi patos. Nu mă refer acum nici la Roxanne, nici la noul disc al veteranilor Grunge din Seattle şi era pur şi simplu un gând aiurea… Mă întreba (retoric) Roxanne: „Totul e posibil în ziua de azi. Mă întreb cum o să fie mâine…” şi mă gândeam că nu o să mai fie nimic. De unde bani frate?! Studioul costă, o fi muzica artă şi arta o fac majoritatea din plăcere, dar producţia costă… Trupele consacrate îşi scot banii de la sponsori şi cu turneele, dar să o iei acum de jos, pare tot mai imposibil… În fine!
După albumul auto-intitulat „Pearl Jam” şi lansat în 2006, „Backspacer” este un material aşteptat de mulţi fani. Acuzaţi ca fiind un produs strict comercial şi bine cosmetizat la debutul de la începutul anilor ’90, Pearl Jam au rezistat şi au dovedit că nu sunt nici creaţi artificial şi nici nu sunt dispuşi să facă orice pentru succes.
Discul de debut, „Ten”, cred că este unul din cele mai bune discuri Rock imprimate ever. Are un groove magic, are vibraţie, transpiră energie cum puţine discuri o fac. Apoi, treptat, trupa s-a cam stins uşor şi nu trebuie să fi nici expert, nici clarvăzător să ştii că încă un „Ten” este imposibil de realizat. Şi poate e mai bine aşa.
M-am străduit să ascult fără să am aşteptări noul material şi încă o dată să-mi scriu părere obiectiv. Despre copertă prefer să nu zic nimic… să nu încep cu stângul.
„Gonna See My Friend” începe promiţător, abrupt şi energic, are un ton de garaj, puţin sârmos, uşor agresiv, foarte American, poate că sunt eu cârcotaş, dar tema este îmbibată de ceva Country iar interpretarea este Punk sau Rock în funcţie de preferinţele ascultătorului. Vocea lui Eddie Vedder face toţi banii.
„Got Some” menţine ritmul alert, este mai aerisită, chitarele sunt chiar puţin prea în spate, prea îngropate sub pulsul basului, bătaia energică a lui Matt Cameron, tobarul sosit din Soundgarden în 1998 şi vocea puternică a lui Vedder. Este o piesă Rock, are accente de Alternativ, dar asta este o chestiune strict de chichiţă…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Kj-sFIHQWLY&feature=fvw]
„The Fixer” este video-clipul şi primul single. Încep cu ce nu-mi place: refrenul cu „yeah, yeah, yeah”. De la Vedder fascinat de lipsa textului „backspace” de pe tastaturile noi – cică de aici titlul albumului – aştept ceva mai inteligent. Dar am promis să nu aştept nimic. Piesa este tot într-un ton Rock, mai Alternativ, mai (Post) Grunge, e uşor lălăită, dar are ceva fain în lălăială, balansul te prinde, aproape că-ţi vine să-i dai drumul cu aceleaşi „yeah, yeah”-uri enervante… 😆
„Johnny Guitar” are vână, chiar dacă chitarele rămân parcă în continuare uşor cam în spate, ritmul este modern şi accentuat uşor străin stilului, dar rezultatul este convingător. Pearl Jam par o trupă maturizată şi puţin îmbătrânită, dar încă dornică de experimente. Cu un uşor zâmbet, mi-am amintit de Rolling Stones şi pare oarecum previzibil ca pe Vedder să-l vedem pe scenă şi peste 20 de ani…
„Just Breathe” este balada obligatorie, are un aer retro, orchestraţia aminteşte de sfârşitul anilor ’70 cu un mic ajustaj simfonic strecurat de la sfârşitul anilor ’80. Piesa e plăcută, dar cam atât, doar vocea lui Vedder străluceşte.
„Amongst the Waves” este un moment mai Grunge, readuce puţin atmosfera primelor albume Pearl Jam, pare totuşi o tentativă modestă şi cu vag miros de praf, doar la solo piesa prinde viaţă şi ceva mai multă energie, dar este prea puţin şi departe de… „Ten”. Inevitabil mă gândesc la „Ten” şi probabil nu sunt singurul.
„Unthought Known” începe ca un cântecel de foc de tabără, pianul schimbă tonul, tobele sună bombastic, acoperă aproape tot, piesa creşte apoi se stabileşte într-o zonă medie, puţin incertă, are ceva de New Wave, dar orchestrat „americăneşte”, ambalat Rock de colegiu, cuminte. Prea cuminte. Deja nici versurile, nici vocea lui Vedder nu poate salva chiar orice. Pearl Jam nu sunt U2… Chiar dacă aproape toată lumea vrea să fie.
„Supersonic” este un Rock And Roll absolut şi clasic. Tonul lui Vedder este vesel, vocea energică, îi şade mult mai bine aşa, este mai convingător, chiar dacă compoziţia este… subţire. Punkerii cântă astfel de piese mult mai ingenios şi energic.
„Speed of Sound” este încă un moment mai liric, dar nu foarte lent şi nici lălăit. Trupa intră uşor în zona Rock-ului Progresiv modern, mi-am amintit de Kings Of Leon, dar n-au nici culoarea, nici rafinamentul, nici profunzimea acestora, doar zgârie uşor suprafaţa, creează atmosferă, dar pare mai mult doar o perdea de ceaţă şi în spate nu se întrevede nimic.
„Force of Nature” n-are exact forţa invocată-n titlu. Mă aşteptam la un uragan şi am primit doar o ameţeală… Încă un cântecel, mai trec 4 minute din disc…
„The End” este direct Folk. Folk You… să nu zic altceva. Nici urmă de trăirea din…„Release”…nici de vibraţia din „Indifference”.
Nu e un disc rău, am auzit copii Pearl Jam mult mai dezastruoase, dar de la original şi după o pauză de trei ani speram ceva mai substanţial… Acesta este doar încă un album pentru fani, piaţa americană şi halitorii de Billboard. This Is Not for Me… 🙂
„Restless soul, enjoy your youth
Like muhammad hits the truth
Cant escape from the common rule
If you hate something, don’t you do it too…too…
Small my table, a-sets just two
Got so crowded, I cant make room
Oh, where did they come from?
Stormed my room!
And you dare say it belongs to you…to you…”
(Not for You – Vitalogy)
eu rămân la:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VbhsYC4gKy4]
Îmi place că menţii aerul obiectiv. 😀
C’mon, nu fii nostalgic. Nu cred că există trupă care să nu fi avut un moment de glorie după care a căzut. Climbing takes longer than falling.
Şi de dragul lui Vedder, care e absolut genial, o să rămân optimistă în cazul lor. 🙂
pentru Roxanne – probabil că sunt profund subiectiv… ultimul album Pearl Jam care mi-a plăcut necondiţionat a fost “Vitalogy”…
Vedder e un vocal de excepţie, ca de alt fel şi Chris Cornell şi faţă de acesta, măcar nu s-a apucat să cânte limonade hip-hop dance compuse de…nu zic cine! 😆
tu eşti la vârsta optimismului, eu am intrat în zona de cădere liberă şi a cinismului profund.
albumul suna ok , p.jam still rocks, au sold out show-uri……sunt acolo ….. iar vedder cred ca nu ne va dezamagi cum au facuto concetatenii lui..cobain si stanley…..sper sa nu fie urmatorul …..parca queensriche erau tot din zona aia, nu ? ala ar fi bun , pt. NEXT .
pentru rifeor – da, sună binişor, dar parcă tot cam subţire… Vedder e bun, asta n-am contestat niciodată…
Alice In Chains însă sună mult-mult mai promiţător. 🙂
Da, Queensryche sunt tot din Seattle… 😆 😆 😆 De ce vrei să-l superi pe Kukky? 😆 😆 😆
Chris Cornell, what a beautiful waste! Ştiu cum e, şi eu scâncesc când îl văd unde a ajuns, şi totul din cauza banilor. Mda, the root of all evil. 😆
Şi ce buni erau Audioslave…
pentru Roxanne – ca să mă menţin în zona obscur-nostalgică: ce bun a fost “Badmotorfinger”, primul album Soundgarden! 😆
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=P2uvf1T7Mk0]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=FdBDfUCpBFg]
Recunosc, aşa ceva n-am gustat. 😀
pentru Roxanne – a fost un album genial. 🙂
Audioslave nu m-au m-ai convins muzical şi orientarea de stânga m-a îndepărtat definitiv de activitatea lor… să-l pupi în fund pe Fidel Castro e cam mult pentru nervii mei… 😆
Oops, se pare că mai am multe de învăţat! 😆
pentru Roxanne – stii, pentru americani comunismul pare o solutie si o forma eficienta de rebeliune anti corporatista si capitalista… noi stim altceva. 🙂
Politica n-a fost niciodată punctul meu forte. 😆
pentru Roxanne – f*ck politics. 😆
scuze, dar Badmotorfinger nu e primul album soundgarden. inainte de asta au mai existat 2 albume. 🙂
PJ FTW!!!
keep rockin’!
pentru ededdeddie – corect! eu îmi cer scuze. i-am cunoscut cu acest album în 1991 şi mi-a rămas în cap că a fost primul lor album… cum şi “Louder Than Love” mereu am în minte că a fost EP şi nu LP, deşi este album… da, au debutat cu “Ultramega OK”. 🙂
rămân fan desăvârşit al “Badmotorfinger”-ului.
şi al albumului Temple of the Dog. ce vremuri!
Păcat de Chris Cornell… Part of Me…şi tot albumul “Scream”…
merci.
eu zic ca esecul albumului “Scream” va face pe chris sa se intoarca la ceea ce stie el cel mai bine sa faca…nu exclud nici o reuniune soundgarden in urmatorii ani.
iar eu astept cu sufletul la gura sa apara “Backspacer”. chiar daca nu mai fac muzica pe care o faceau pe primele 3 albume, PJ tot ramane acolo sus pentru mine. 🙂
pentru ededdeddie – salutare.
acum ascult pe îndelete albumul “Scream” şi vine azi şi recenzia lui… dacă tot am intrat în zona veteranilor Grunge… 🙂
văd că nu şi-a pierdut speranţele nici Chris, nici casa de discuri, tot insistă cu noi single-uri şi clipul este împins pe VH1 şi MTV… e un vis frumos o revenire Soundgarden, dar pare puţin probabilă… Matt Cameron este fericit în Pearl Jam, chitaristul Kim Thayil în afară de participarea pe albumul PROBOT al proiectului lui Dave Grohl n-a prea apărut iar basistul Hiro Yamamoto în afară de proiectul TRULY n-a făcut nimic şi nici n-am prea auzit nimic despre ei…
Acum, dacă mă gândesc la “Scream” şi la “Backspacer”, îţi dau perfectă dreptate: măcar Pearl Jam sună a Pearl Jam. 😀
Noroc că Alice In Chains se întorc cu un album care promite. 🙂
mai e si vederea unora, la care subscriu, ca Pearl Jam au ajuns trupa mare prin accident ! adica au prins valul !… Personal nici Ten nu pot spune ca e un album misto care merita atita lauda …poate si pentru ca fosta mea sotie ii divinizase cindva… Interesant e ca PJ place tipelor si aici probabil zace mult din secretul acelui succes accidental de care gurile rele vorbesc !…
Iar ca sa ofensez .. as zica ca PJ e Holografu’ local American ! aud femeile zicind .. sa nu-mi iei iubirea de Pearl Jam !
pentru Un Soricel – asta spunea şi Kurt Cobain….
nu ştiu… poate. Eu zic că “Ten” este un disc de nota 10 plus şi dacă e să fac vreodată un top 10 al discurilor Rock, sigur intră în el.
pe undeva admir faptul că au încercat să reziste presiunii şi să dovedească că nu sunt FAKE… poate asta a condus la auto-consumare şi arderea resurselor… nu au avut curajul să devieze foarte mult de la clişeele impuse, au încercat să rămână prea mult Pearl Jam “don’t matter what”… draq ştie!
discul acesta este cam palid şi transparent… n-are substanţă…
despre fete ai dreptate. cumnata mea a fost la concertul de la Londra acum o lună şi a doua zi mi-a spus: “a fost super, am plâns.” aha. deci… s-a distrat bine. ha ha ha! 😆
Unde naiba sunt ‘gagicile’ astea iubitoare de Pearl Jam? 😆
Eu dacă întreb pe vreo concetăţeancă de ei, mă întreabă ce culoare sunt…(aluzie la perle :D)
Cum ştiţi voi înebunite după PJ, eu ştiu NUMAI Cradle Of Filth fans şi Metallica. Sau poate trăiesc eu pe altă lume…
daaa, unde sunt gagicile pearl jam…vreau si eu una! :))))
au ajuns mare prin accident? hmmm…. acum nu vreau sa sar la bataie 😀 as zice ca au contribuit in foarte mare masura la existenta valului care s-a navalit peste lume odata cu deschiderea unor usi de catre nirvana. fara nirvana, pearl jam, soundgarden sau alice in chains nu am fi asistat la trend-ul grunge.
pentru ededdeddie – nu vreau să mă baţi – he he he – dar pot fi cârcotaş şi să întreb: au contribuit la extinderea sau la demonetizarea mişcării? ha ha ha! 😆 părerile sunt împărţite şi cel mai supărat pe Pearl Jam a fost tocmai Cobain… 😀
pentru Roxanne – eu nici nu mai am tupeu să întreb vre-o fată ceva…. 😆
sar pe cel care a zis ca PJ au ajuns trupa mare prin accident :D. da, la inceput Cobain a avu o atitudine ostila fata de PJ mai ales pentru faptul ca unii dintre membrii trupei au cantat in Mother Love Bone, trupa care canta total altceva, iar lui Cobain i s-a parut dubios chestia asta. dar pana la urma a revenit la sentimente mai placute fata de ei. si daca bine stiu intre Vedder si Cobain era si o oarecare prietenie.
imo…in mod cert au contribuit la extinderea miscarii :D…demonetizarea s-a intamplat mai tarziu, dar era evident ca asa se va intampla dupa ce toata miscarea grunge a capatat amplore, trebuia sa vina si demonetizarea. PJ prin anii 94-95 au si sunat retragerea…nada interviuri, nada videoclipuri…si parca incercau sa reduca tabara fanilor prin inregistrarea albumului Vitalogy, un album destul de tepos avand in vedere primele doua.
pfff…cat am scris…scuze….si sunt si subiectiv 😀
pentru ededdeddie – ca muzician păţit îţi spun: în momentul în care semnezi un contract, eşti ca şi prăjit. la mine nu era mirosu’ de bani, dar în cazul Seattle şi puţea a milioane de dolari numai buni de încasat… rechinii apar imediat şi rad tot.
scrie cât pofteşti. loc e. 😀
pai daca e sa arvuniti vreo pisica sa ma faca macar sa o stiu si eu macar … pe pisica !….
pai idea e ca din ce-am vazut eu despre Seattle … Nirvana erau destul de minori comparativ cu alte trupe active la inceputul grunge-ului … e poate ciudat cit de putin se vorbeste si de cei care erau mai mari pina la Nirvana si cresteau incet dar sigur. Nirvana a venit si a a maturat locul si i-a redus pe unii efectiv la a sta in umbra lor.. cam asta e destinul sau comertzul … se pare ca acel clip si acea coperta au fost factorul decisiv. Pentru ca am experimentat pe viu fenomenul atunci pot sa spun ca MTV puneau clipul lor de cel putin 10 ori pe zi… in fiecare zi ! PJ au prins un tren similar se spune si au avut parte de playtime girla pe MTV ! Poate realitatea e ca aceste 2 trupe au fost fatza mai ‘comestibila’ a grungeului… iar acea ‘anxietate’ tipica grunge a fost mai concisa nu de 10-12 min pe cintec si mai manageable pentru casele de discuri plus poate acea rezistentza la a se vinde a fost mai lejera. Grunge probabil bun se face si acuma in Seattle … dar cui ii pasa ??
Kurt cica era bun amic si cu cel de la REM baiat trist dar gay care cica i-ar fi schimbat viatza si debusolat si mai rau … dupa gura lui Courtney .. sau poate Kurt in mintea lui si-a dat seama ca Miss Love e defapt mai talenta ca el si n-a mai suportat idea ca oricum o da el va fi privit ca geniu rock si va trebui sa dovedeasca asta constant … iar ea mai mult ca o curva care si-o pune cu toti si are a great time !!
Legat de PJ daca dau (IAR) de fete care iubesc trupa asta promit sa le trimit in directia voastra … sinceeeeer !
pentru Un Soricel – ce subiect hot a ajuns PJ şi când mă gândesc cât de mediocru este în fapt albumul despre care (teoretic) vorbim… 😆
despre Nirvana şi Pearl Jam ţin şi eu minte că erau nu de zece ori pe zi şi din oră-n oră cel puţin pe MTV… Soundgarden sau Alice In Chains au prins spaţiu de antenă mai târziu şi mult mai moderat, deşii la “Badmotorfinger” s-a făcut tam-tam destul de mare…
comestibilă sau ambalată ca atare, taraba a mers, marfa s-a vândut… dacă sub celofan mai era şi altceva, nici nu mai contează… acum nu prea mai e nimic.
iar gay? mai bine fete plângăcioase… 😆
@Un Soricel @brushvox ai rezumat excelent ! 🙂 “Grunge probabil bun se face si acuma in Seattle … dar cui ii pasa ??”…si se facea si inainte de nirvana. doar ca nirvana fost produsul comercial care putea sa fie vandut cel mai bine. e exact ca si cu muzica industriala, care nu a inceput si nici nu se termina cu Nine Inch Nails.
si va rog, nu ma mai enervati! 😀 nu vreau sa aud ca backspacer e un album mediocru, e blasfemie! 😀 cu toate ca eu nici nu l-am ascultat inca. (astept cd-ul original). chiar daca e un album mediocru, nu o sa admit niciodata, subiectivismul nu ma lasa. 🙂 de fapt din cauza asta mai exista PJ pt ca are o baza foarte mare de fani fanatici, care o sa inghita aproape orice de la ei.
pentru ededdeddie – vezi, eu sunt fan NIN şi am noroc, n-au scos nici un rahat, nu tre’ să înghit nimic şi s-au decis să se retragă în glorie… 🙂
înainte de NIN s-a făcut Industrial, după e ceva mai greu… ha ha ha! 😆 😆 😆
week-end cum îţi doreşti. 🙂