Dulce amar

Mă trezesc şi-mi fac o cafea. Este un automatism, un viciu înşurubat adânc, este o tragedie dacă cutia cu cafea este goală. Cafeaua este amară, aceasta este esenţa, farmecul ei, totuşi îmi pun zahăr. Paradox?
Este „detergentul pentru rufe curate”. 😆

Mi-am amintit de versurile unui cântec vechi: „şi când loveam cu piciorul o piatră, încotro se rostogolea mă duceam şi eu”. Uneori atât de simplu este să iei o hotărâre, uneori chiar nu contează dacă apuci la dreapta sau la stânga sau dimpotrivă, schimbă totul. Uneori decidem noi pentru noi, alteori decide majoritatea sau ne lăsăm conduşi pur şi simplu. Decid alţii…

Una din ştirile de presă pe ziua de ieri a fost cea legată de primul caz de piraterie prin reţeaua de file sharing DC++. Utilizatorul ales la întâmplare a fost amendat cu 10.932 RON pentru punerea în reţea a unor piese muzicale pentru care nu avea drepturile de autor. Din toată povestea cel mai mult m-a „speriat” acest „ales întâmplător”. Îmi amintesc de inchiziţie, de nazism şi de comunism, de pedepsirea unui individ în public pentru a speria şi a pune presiune pe mase. Nu cred că milioanele de utilizatori începând de ieri au şters tot ce aveau copiat ilegal şi s-au deconectat. Nu cred că măsura este eficientă în lupta împotriva pirateriei şi nici artiştii sau statul nu s-au îmbogăţit din ăştia 3000 de Euro. Tot ce pot să spun este: poor bastard.

Pe de altă parte văd la televizor zilnic reclamele la tot felul de furnizori de servicii de internet cum descarci cu mega viteză… descarci ce?
Apropo, ieri nu mi-a mers netul toată ziua, n-am descărcat nimic! 😆

Este cam acelaşi lucru care se petrece în lumea mare: cazul Ridzi, Nemirschi sau Udrea. Se vorbeşte de câteva sute de mii de euro, totul se rezumă la un război politic ce are drept miză fotoliul de la Cotroceni, dar nimeni nu discută unde s-au dus banii mari, cum se evaporează miliardele… Loganu’ de 70.000 Euro totuşi tre’ să fie o maşină beton! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MZ3lXZT7PFY]

Fraudate, trucate, manipulate sau reale, primele estimări arată că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a obţinut 45,9 la sută din voturi. Nu trebuie să uităm faptul că populaţia Moldovei preponderent este rurală şi există o tendinţă accentuată de îmbătrânire a populaţiei. Astfel vorbim despre o populaţie destul de rigidă şi conservatoare. Pe de altă parte, cum spuneam şi ieri, dansul pe sfoară între Occident şi Rusia nu poate merge la nesfârşit şi până la urmă câştigă cine dă mai mult. Şi cum UE n-a dat nimic…

Spunea (tot) ieri Un Soricel: „mă întreb dacă totuşi nu ţi se pare şi ţie poate măcar ipocrit faptul că România – o ţară care clar nu şi-a rezolvat trecutul comunist şi n-a condamnat pe mai nimeni pentru abuzuri şi violări ale drepturilor umane – face atâta caz de comuniştii de peste Prut care taie şi spânzură în stilul cunoscut şi aplicat cu mineri în Bucureşti…?”
Ipocrizia ţine tot de interesul personal şi dezinteresul pentru toţi ceilalţi. Nu cred că la Bucureşti vreodată ar fi fost comunişti adevăraţi, devotaţi ideologic ci doar oportunişti. Ideea de a-ţi vedea interesul este unica ideologie aplicată şi acceptată unanim… Numa Numa…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JLURgcbtMEQ&feature=related]

Dar cui îi pasă? Lumea noastră se termină la uşa apartamentului şi ce este dincolo de ea nu ne interesează de mult. Implicarea noastră rar trece de pragul formalului şi de cele mai multe ori se rezumă la stricta aparenţă: vrem să părem mai „buni” şi totul este un simplu joc de imagine. Undeva ne-am pierdut pe drum sau ne-a pierdut societatea? Ce reprezintă societatea dincolo de suma obscură a unor indivizi care rar au ceva în comun, dincolo de inerţia de conjunctură cu care uneori circulăm cu acelaşi tramvai, mergem o vreme în aceeaşi direcţie sau ne intersectăm la un colţ de stradă, nu este nimic. Uneori nici când împărţim acelaşi dormitor… Bun/rău, alb/negru, dulce/amar… Est sau Vest.

Nu cred că ar trebuii să aibă vreo relevanţă că trăieşti la Sanghai sau Seattle, dincolo de definiţia strict geografică nu cred că reprezintă ceva Estul sau Vestul. Împărţim – vrem nu vrem – aceeaşi planetă, trăim în aceeaşi lume… Şi dacă lucrurile o iau razna, înseamnă că noi am luat-o razna. Dacă nu ne mai pasă, nu ne mai interesează ce se petrece dincolo de geam, nu vecinu’ de la trei este de vină. Dacă ne punem termopane, nici măcar sunetele nu mai pătrund şi putem pretinde relaxaţi că nu se întâmplă nimic.

Mai dai cu piciorul într-o piatră, mai faci doi paşi la dreapta… te pierzi în mulţime.

Lumea ar trebuii să fie liberă, să poţi trăii şi circula de bună voie… Muzica ar trebuii să fie liberă… Dacă nu de noi, de cine depinde?

Ne împiedicăm de oportunităţi. (Ce mişto sună! 🙂 ) Sau… dăm cu piciorul. Zi de zi putem devenii un milion de alte persoane, de obicei nu vrem să fim noi. Ne transformăm, ne schimbăm, cu sau fără voie, admitem sau nu acest fapt. Mergem încotro se rostogoleşte piatra imaginară, ne schimbăm la faţă în funcţie de oglinda în care ne privim. În oglinda mea de azi nu văd pe nimeni.

Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Eu vreau să fiu mic. Vreau să rămân eu.

Îmi plac lucrurile imposibile. 🙂

Menaj A Trois? Nu! Dragostea din trei! 😀 Din trei în trei… 🙂

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=ZSRF5oERKzU]