Pe cine faci tu curvă, mă?!

Ne răcim gura, dar stăm cu mâinile în buzunarul călduţ. Dăm din umeri cu lejeritate, de multe ori spunem „Nu-i treaba mea”. Se întâmplă asta când vedem pe cineva cu mâna-n buzunarul sau geanta altei persoane-n tramvai, când un bărbat loveşte o femeie pe stradă, aiurea în tot felul de situaţii preferăm să nu vedem, să nu auzim, să nu spunem, să întoarcem capul şi să lăsăm privirea în podea.
Neimplicarea are efecte multiple. Azi el, mâine tu… viaţa este imprevizibilă. Cred că societatea, adică fiecare din noi, avem nu doar drepturi ci şi responsabilităţi. Dacă nu faţă de noi, măcar faţă de copii noştri.
Bat câmpii iar?

Voi face referire la câteva comentarii lăsate de un prieten, un şoricel.
„Poate era bine să te gândeşti (…)şi la faptul că vestul a acceptat aşa uşor prostituatele din est… o condiţie pe care se pare că au rezervato femeilor noastre mai degrabă fără nici un fel de scrupule ..nu în necunoştinţă de cauză…”
Întâmplător ( 🙂 ) am cunoscut câteva fete care au plecat ca dansatoare ba în Canada, ba în Italia. Unele ştiau exact la ce se înhamă, altele au picat în plasă din naivitate. Au fost fete care au reuşit să scape de contract, au reuşit să danseze doar, altele au ajuns la prostituţie. Fiecare fată o poveste. Nu toate poveştile au „happy end fericit”…
Există reţele bine puse la punct. Victime sigure sunt fetele de la ţară sau din zonele foarte sărace. Primesc un contract de dansatoare, pare şansa vieţii lor. Îşi fac rodajul într-un club mai jerpelit în provincie, apoi sunt mutate într-un municipiu mai luminat sau într-un club din capitală. Rămân acolo sau sunt trimise la lucru în occident. Odată intrate în circuit este aproape imposibil să scapi.

Cum spuneam şi în postarea anterioară soluţia este prevenirea. Pedepsirea faptei în acest caz este o prostie, legalizarea nu ştiu în ce măsură o să rezolve toate problemele pe care le implică prostituţia.
Proxenetismul, forţarea unei persoane să se prostitueze, abuzurile, trebuie pedepsite şi încă în cel mai aspru mod posibil!
Este nevoie de educaţie, de informare, de măsuri sociale preventive. Aici, din păcate, statul dă rateuri. Sau şi aici. Dar nu vreau să mă repet.
Asistenţa socială face consiliere timidă, peştii nu privesc cu ochi buni abordarea „protejatelor” lor şi teama asistenţilor este firească. Poliţia este mituită, nu se implică sau dacă o face, o face doar formal.
De aici şi teama mea că legiferarea prostituţiei nu va aduce mari schimbări pentru fetele exploatate şi abuzate.
Fetele care aleg benevol prostituţia sunt o altă categorie, dar şi ele au dreptul la statut social, la asistenţă socială şi medicală.
Despre riscuri am vorbit deja în mare parte.

Un şoricel a mai spus un lucru care mi-a rămas în cap: „Poetic spus fiecare individ este o minoritate!”
Este un aspect cel puţin interesant. Într-o lume a globalizării, o lume în care tot mai mult tindem să devenim doar o faţă-n mulţime, un anonim pe internet sau aiurea, într-o lume în care devenim tot mai uniformizaţi şi standardizaţi sub presiunea modei, a trendurilor, a non-valorii impuse şi a consumismului exacerbat, cred că avem şi mai multă nevoie de „ciudaţi”, de nonconformişti, de rebelii fără cauză, de… profesiile liberale.
Avem nevoie de artişti şi avem nevoie de… prostituate. Nu, nu curve.

Da’ pe cine fac eu curvă?!
Curve sunt cei care ne mint în faţă, sunt cei care ar putea şi chiar ar avea obligaţia să facă ceva şi nu fac nimic, cei care ne vorbesc despre criză şi buget de austeritate, dar o fac cu un zâmbet larg îmbrăcaţi în costume scumpe şi elegante şi au nonşalanţa celor care în fapt nu au nicio apăsare, curve sunt cei care ne vorbesc despre moralitate, ne vorbesc despre căinţă din uşa jeepului…

Şi tot de la un şoricel: „O altă idee mai a dracului … e că toţi în capitalism suntem prostituate!… ce facem, toţi facem pe bani nu din convingere .. şi lasă urme!!”
Poate să pară o abordare abruptă, dar cred că este oarecum corectă. Capitalismul, moartea pasiunii. Ha ha ha!

Gata! Încă una şi mă duc! Ha ha ha! Mâine vă stresez cu altceva…ştiu sunt un nesuferit. „România se închide tot mai mult în sine fascinată bolnăvicios de o realitate care pare sincer o angoasă amplificată a unor fapte banale. Lipsa de interes în lumea din exterior, lipsa de interes faţă de lucruri care au un sens nu imediat local, şi mai ales principialitatea ortodoxa par a fi la rădăcina a ceea ce numim masochism. Personal o văd ca lipsă de curaj pe lângă o lipsă de interes în a da credit altor lucruri ce au o valoarea mai largă.”