Cred că nu întâmplător Cabinetul Boc a „scăpat” spre presă aşa zisul „program anti-criză” într-o zi de vineri, în umbra week-end-ului şi la adăpostul manifestărilor populiste prilejuite de sărbătorirea Unirii. Presa şi blogosfera s-a umplut evident cu discuţii pe marginea programului, dar cetăţeanul obişnuit şi-a văzut de treburile lui. Pentru cei care nu au citit încă măsurile propuse de Guvern, pot descărca documentul în format pdf de aici sau de pe pagina electronică a ziarului Cotidianul . Am citit cele 17 pagini ale documentului, dar recunosc, nu mă pricep la economie, las analizele serioase pe seama specialiştilor. Ce am văzut au fost găurile. Sunt multe-multe găuri prin care se scurg mulţi-mulţi bani. Dacă la ieşiri sumele apar exacte, la încasări am găsit un şir de „o să facem, o să dregem” şi formulări genul „găsirea unor soluţii”, expresie care pe mine, simplu contribuabil, mă sperie. Spre CEC Bank şi Eximbanc se duc 1,07 miliarde lei (minus 0,19% din PIB), Administraţia Publică a acumulat datorii semnificative, achitarea lor înghite 8,04 miliarde lei (1,39% din PIB), neimpozitarea profitului reinvestit mai aduce o pierdere la buget de circa 3,44 miliarde lei (0,59% din PIB) şi reglementarea plăţii TVA la încasarea facturii aduce pierderi de 0,9 miliarde de lei. Măsurile sociale ne costă încă peste 7 miliarde de lei şi sume mari se duc şi spre susţinerea diverselor sectoare economice. O altă soluţie la capitolul măsuri sociale: „În sectorul bugetar, ajustarea salariilor în anul 2009 se va face ţinând cont numai de creşterea prognozată a preţurilor de consum.” Din foarte puţina economie pe care o cunosc, ştiam că orice creştere salarială este o măsură producătoare de inflaţie şi ideea că vor creşte doar „în zona salariilor mici” este cel puţin utopică. Din experienţa de până acum orice creştere salarială într-un sector sau la o anumită categorie de salariaţi a provocat reacţii în lanţ în toate celelalte sectoare şi a condus la tensiuni sociale.
Mă opresc aici, cum spuneam, nu sunt specialist în economie şi finanţe, cu toate acestea, documentul Guvernului pare unul subţirel. Poate şi din acest motiv a fost lansat spre discuţia publică. Eu n-am nicio soluţie deşteaptă şi nici nu ştiu cine are. Guvernul acesta nu cred. Cum nici celelalte dinainte acestuia n-au avut şi tare mă tem că nici cele ce vor urma nu o să aibă.
În schimb i-am văzut dansând în hora populară, cei drept, cu excepţia doamnei Udrea, cam crispaţi. Pe undeva este firesc, blonda a obţinut două miliarde printr-un proiect al ministerului privitor la tichetele de vacanţă, nu e problema ei cine şi cu ce bani astupă (şi) gaura ei…
Au trecut doar câteva zile de când am (re) amintit de Erika şi de faptul că sistemul sanitar este defect ca toate celelalte sisteme. La sfârşitul săptămânii s-a confirmat că sistemul defectuos generează şi efecte secundare dezastruoase. Se întâmplă o tragedie la Slatina, alta la Galaţi, mor pacienţii pe holurile spitalelor plimbaţi dintr-o secţie la alta sau dintr-un spital în altul, mor abandonaţi cu targa la colţ de stradă sau pur şi simplu salvările nu ajung fiindcă ba sunt blocate în trafic, ba n-au benzină, medicul sau şoferul este în concediu… Cu asemenea ocazii – o adevărată fiesta pentru presă – se discută despre fapte sau despre sistem, dar se pierde din vedere factorul uman. De ce un medic ia şpagă? Fiindcă după ani de învăţat ajunge să lucreze pe un salariu ridicol de mic în condiţii de foarte multe ori mizere şi inadecvate unei asistenţe medicale „normale”, civilizate. Lipsa de fonduri şi reforma doar la nivel afirmativ o să genereze în continuare tragedii iar vinovaţi vor fi găsiţi în continuare oamenii captivi al acestui sistem defectuos şi niciodată cei care generează şi menţin sistemul în asemenea stare. Nu caut nici scuze, nici nu vreau să dezvinovăţesc oamenii, doar cred că răul nu poate fi îndreptat atâta timp cât rădăcinile lui nu sunt exterminate. Oriunde în lume în urma unor astfel de scandaluri demisiona Ministrul de resort sau tot Guvernul în… b(l)oc. Nu la noi, la noi niciodată.
Mă amuză starea blogosferei. Dacă în toată lumea civilizată s-a dezvoltat aşa numitul „citizen journalism”, în care jurnalistul amator sau ad-hoc prezintă ştiri şi uneori devine generator de ştiri pentru mass-media tradiţională, la noi bloggerul este predominant un simplu sau un „inteligent” comentator de ştiri absorbite din fluxul convenţional. Blogurile seamănă uneori izbitor cu talk-show-urile de la televizor. Dacă am „inventat” şi „democraţia originală”, avem şi o blogosferă originală. Este totuşi bine că (încă) ne păstrăm independenţa, se comentează şi se discută şi lucrurile care în presă nu răzbat sau sunt prezentate unilateral, chiar dacă văd şi citesc tot mai multe bloguri cu iz corporatist sau sesizabil subordonate unor interese. În ceea ce priveşte comentatul, nici eu nu fac excepţie aşa că pe bună dreptate puteţi spune: „ciocul mic!” Hahaha.
Vreau să scap de mizerie… Bang!
‘Neata! Tastatura mea are o perioada de semi-mutenie, dar stiu ca ma vei intelege daca voi scrie : zdrang!
Sa ai o saptamana usoara, brush! 🙂
pentru Anna – te înţeleg, am şi eu astfel de momente.
nu-mi plac lucrurile uşoare, îmi place să-mi fac treaba…hahaha! aşa că îţi doresc şi ţie o săptămână cât mai bună şi cât mai rodnică!
Neatza Brush ! Ai perfecta dreptate in privinta medicilor si am avut ceva experiente in spitalele romanaesti si-ti spun ca medicul vene in tura cu romplastul lui,cu pansament,perfuzii,ata de cusut speciala si tot ce era necesar ca totul sa fie bine pt. pacient si ma inclin in fata astor oameni .
Insa nu sunt deloc de acord cu acei medici care lasa oamenii sa moara cu buna stiinta care se cred dumnezei si fac totul numai dupa cheful lor,ex.recent medici care nu au primit acel pacient sarac ce nu mancase nimic de trei zile si se tot plimba asistenta de la salvare cu el si nu o primea nici un medic pana cand a murit pe targa.
Cum cei din administratie sunt trimisi in judecata pt.mita coruptie si altele si astfel de medici care curma viata unui om trebuie sa raspunda in fata legi ,parerea mea .
Un inceput de saptamana cat mai placut,si o brambureala dupa inima ta !
neata , bla , bla , bla 😛 Sa zicem ca toate pornesc de la oameni? tot tu ai mai spus , daca fiecare la locul lui si-ar face treaba………., ce conteaza ce salariu are medicul? asta il absolva de a fi om in primul rand ? , asistentele de asemenea ? NU. Mai degraba ne-am pierdut omenia , mana aceea intinsa unui om aflat in nevoie fara sa astepti ceva in schimb. cu atat mai mult la niste medici te astepti sa fie cei care trebuie sa faca totul pentru viata ta , pt. a o salva , pt. ca inainte de toate au depus un juramant care ii angajeaza mai mult decat un contract de munca .
A! uitasem , bla , bla nimic, nici macar o vizita scurta , la grup ? Ai promis!
Anonimul eram tot eu , cascata care am uitat sa pun numele:D
pentru iulia m – am spus că nu-i absorvă de vină pe cei care nu-şi fac treaba şi faptul că lucrează pe bani de mizerie şi în condiţii de prea multe ori neadecvate, nu este o scuză, dar dacă lucrurile ar devenii NORMALE multe din aceste situaţii n-ar mai fi…
O zi bună şi o săptămână faină!
pentru lu – da…ne-am pierdut bruma de bun simţ şi simţul datoriei, nu-i disculp pe medici, este inadmisibil să te comporţi aşa, dar dacă sistemul ar funcţiona, personalul ar fi plătit onorabil, multe din aceste tragedii nu s-ar mai produce.
o să vizitez şi Netlogul, deocamdată sunt încă în grevă…japoneză de foame. hahaha!
administraţia de acolo tot nu mi-a dat nici un răspuns.
o zi faină. 🙂
‘ neaşa. e vb de ce au moştenit ,ceva de paşalâc……
pentru prodan angelica – ce zici tu, ţine de nesimţire, nu de moştenire…’neaţa.
:))) stai ,tine de educatie dar in alt sens : medic ,profesor ,preot si primar……..mentalitatea ca ei sunt primii oameni ……si totul se transforma in nesimtire…….
pentru prodan angelica – cei patru magnifici! hahaha! o seară bună!
ziua bună! am salvat la favorite, că altfel, nu…
punctual şi lărgind niţel aria subiectelor discutate aici:
1. a. Avem unul dintre cele mai bune servicii de manipulare! gata, oricînd!… în serviciul obştei şi al obştescului sfîrşit! întrebarea mea ingenuă nu e cine culege roadele, că e clar!…Ci, cine curăţă mizeria?!?, în condiţiile în care, sunt zone de interes strategico-financiar, în care efectiv o femeie de serviciu cîştigă mai bine decît, să zicem – un păstrător, pe termen limitat, al patrimoniului naţional (cultural, istoric etc.)… nu mă refer nicidecum la oamenii de serviciu, la oamenii de bine, la *minerii* cu uniforme noi, gulere albe şi cu mînuşiţe şi mai albe pe labe – nici măcar acolo, un fir de praf, pentru posteritate!!!
1.b. Un jurnalist care se respectă ar trebui şi îşi înceapă ziua răsfoind monitorul oficial. Un exemplu elocvent: Legea 298 din 21.11.2008 are şi nişte codiţe interesante, completări la … Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.101 din 25 noiembrie 2004, cu completarile ulterioare… Ca de obicei, completările ulterioare sunt cele mai interesante, plus normele de aplicare! cine îi controlează pe controlorii de traffik greu? cine e noul bill gates care va inventa un asemenea program controlabil şi care să şteargă total după 6 luni, datele arhivate? (fie ele şi statistice?)
1.c. Oficial, experimentul început în 1789, în Franţa, s-a încheiat în 1989, în România. Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului este depăşită de realitate, dar încă nu s-a găsit o viziune nouă, holistică asupra unui limbaj general valabil şi coerent, la nivelul ideilor măcar, dacă nu cu acoperire în realitatea eternă 😛 (pînă cînd nu va intra în conştiinţa publică termenul de mondial, înlocuind pe cel de internaţional, aşa cum termenul universal a înlocuit cuvîntul cosmos, de sorginte greacă, mai avem de frecat menta cu directive ale diferitelor consilii şi concilii cu activitate la vedere).
2.a. Şpăgile date medicilor şi profesorilor (fie, prin sistemul meditaţiilor, fie al rezolvării obişnuitelor *probleme* şcolare, rezolvabile doar pe seama buzunarelor părinţilor sau a traficului de influenţă – şi aici, un roman fluviu nu ar fi suficient pentru porcăriile trăite ca părinte de copil inteligent, dar nu atît de dăştept ca să îşi ţină gura cînd vede nedreptăţile şi greşelile unor profesori) este o practică perpetuată din anii 1985-1986. Va rămîne bine-mersi funcţională, atîta vreme cît administraţiilor statale, indiferent de culoare politică, le convine să păstreze în zona umilinţei sociale acele categorii profesionale necesare în prezent şi viitor pentru prezervarea şi educarea unei fiinţe umane sănătoase. moam! ce frază de lemn!
2.b. De ce nu se legalizează prostituţia? …care este una dintre cele mai prolifice ramuri ale economiei subterane?
…..
Finalul, ca de obicei, îţi aparţine! Excelentă problemă, legată de blogosphera… Mă bucur că am avut nas fin şi *te* citesc în continuare! Eşti inteligent. Ar fi păcat să te faci şi *dăştept*!
o zi frumoasă şi blîndă…
p.s. unde, ce şi cum legat de muzica ta? 🙂