Sunt prea bătrân să mă dau ultimul virgin Americanizat, nu consum băuturi răcoritoare carbo-gazoase, nu înfulec la Fastfoodurile în vogă mâncare Românească tradiţională gen Hamburger, n-am iPod la gât, nici de pe telefon nu ascult manele în tramvai, n-am ţoale de fiţe şi nici freză uşchită. Onest vorbind, arăt prea naşpa să pretind că sunt un gigolo de rasă. Am desfăşurat două afaceri – zic şi eu aşa, să mă eschivez! – cu două prostituate acum zece ani, dar femeia care să mă plătească pentru servicii spectaculoase, n-am întâlnit-o. Încă. Dacă ea totuşi există, aştept propunerile indecente pe e-mail şi promit că las dracului Photoshopul, Corelul şi tot ce mai folosesc în decenta mea meserie de designer (bre, aşa scrie în cartea de muncă, nu bravez!) şi îmbrăţişez cu drag calea mult mai indecentă de prestator de plăceri. Nu că mi-ar fi, dar se dă şi spor de ruşine?
Pot să mă joc cu gândul că aş fi Harap Alb în halat alb, dar nu mă crede nimeni. Făt Frumos pare verişorul cosmetizat al Călăreţului fără Faţă. Chipul său se schimbă de la caz la caz şi ni se arată ca Alfredo James Pacino, Brad Pitt, Keanu Reeves sau cu mutricica lui Leonardo DiCaprio. Făt Frumos fără cal alb, musai să dispună măcar de un Corvette. Cred că abonametele mele de R.A.T.B. şi Metrorex nu fac faţă cerinţelor. Rămân agăţat doar de bara din tramvaiul 32. Situaţia nu este roză, dar mijlocul de transport în comun este roz. Consolare şubredă, dar nicio formă de satisfacţie nu trebuie lepădată în cazurile extreme. Am abonament valabil, n-am bilet, nu perforez…
N-am nici un prieten să se încadreze profilului lui Sancho Panza, să plătească oale sparte şi să scoată cu mânuţa lui castanele mele din foc, aşa că renunţ şi la ideea de a mă pretinde vre-un Don Quijote din La Mancha  rătăcit prin spaţiu şi timp şi gata să înfrunte intemperiile societăţii. Nici mustăţi nu mai am, ce să mai tot aici şi-n coace?! Aici e locul şi momentul să precizez că de când cu aparatele acestea moderne de ras  cu trei lame super-turbo extra nu ştiu cum, nici rolul de Barbă Albastră nu mi se mai potriveşte, unicul loc unde mai am păr nu prea se arată la…televizor. N-am nici casă, aşa că pică şi faza cu Giacomo Casanova. Când stai în chirie toată energia şi forţa de seducţie se îndreaptă spre proprietăreasă. Don Juan? Poezie dragi mei, poezie.

Luna agăţată într-un colţ de umbră, mă sărută, se coboară. Mutilată pare acuma cum pe străzi agale umblă.
Îmi face semn discret cu ochii, mă atinge ultima oară…
Cuvinte…Rătăcesc împiedicat în gândurile mele, cuvintele se leagă şi se destramă în voie…N-am să le aşez pe foaie: am un blog, le las în ploaie.
Când totul pare fără sens şi-n ceaţă, scormonesc un fir de aţă, mă agăţ, ies pe fereastră, strig tăcut: viaţa-i albastră…

Dar altceva vroiam să (vă) spun! Vroiam să spun că vreau să ţip, vreau să respir, vreau să adulmec parfumul teilor, vreau să mă preling pe pielea Ta, chiar daca habar n-am cine eşti Tu, vreau să vrei şi să mă vrei, vreau să nu ne mai strecurăm printre cuvintele cu greu alese, vreau să ne jucăm, să ne excităm şi apoi să râdem, vreau să-mi iau viaţa înapoi, vreau să îţi dau viaţa înapoi, vreau să te vreau din nou şi din nou, să te las, apoi să te strâng în braţe, să plec fluierând şi să mă opresc tresărind la colţ, vreau să plâng, sunt băiat mare! şi să râd când îmi amintesc de lacrimile dulci amare, vreau să bem cafeaua seara împreună şi să nu mai mergem la culcare, vreau tot ce nici n-am vrut vreodată!
Am un vis, ascuns într-o batistă, o am tot timpul într-un buzunar ferit, cred că visul e o larvă şi mai cred că o să zboară…

“Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! – Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!”

(Cântarea Cântărilor, versetele 1,2 şi 3, Vechiul Testament)

Am cele mai curate gânduri necurate şi vreau să te cunosc în sensul cel mai Biblic. Vreau să ne-o tragem prin ori ce mijloc şi fără nici un scop ascuns. Vreau să umplu găurile. Din viaţa mea, din jurul meu. Nu o cotesc şi nu mai am nici timp, nici răbdare să o iau pe ocolite.
Nu este pentru prima oară când afirm că-s dus cu pluta, că n-am toţi boii la trotinetă (na, să nu-mi mai zică nimeni că ciordesc bicicleta nu ştiu cui!), n-am păsărelele mele somnoroase – am stoluri şi da, sunt pierdut pentru familie şi societate. Nu pozez şi nu mă laud, constat cu calm şi… subiectivism. Dă-mi un beep, sunt călâi. Vreau sex.