part-time gigolo

Dacă mă interesa cariera, alegeam mina.
Reconversia profesională o poţi face atunci când ai o profesie sau pur şi simplu eşti meseriaş. M-am tot gândit, cu durerile de cap de rigoare, cu aspirină şi antinevralgic în vene, am analizat problema şi am întors-o pe toate feţele şi părţile, mi-am făcut schiţe şi note de subsol şi cred că e timpul să fac ceva cu viaţa mea. Am tot amânat o hotărâre importantă în ceea ce mă priveşte, dar în mod cert am depăşit de mult vârsta la care într-un fel sau altul ar fi fost normal să am deja răspunsul la întrebarea: “ce vreau să mă fac când o să fiu mare?” Mare nu ştiu dacă sunt – poate doar un mare bou – dar bătrân pentru Rock’N’Roll şi încă tânăr să mor, sunt cu siguranţă.
Pentru asta, evident, am nevoie de o consilieră care să mă consilieze în găsirea slujbei şi domeniului adecvat calităţilor şi defectelor mele. Sunt conştient că nu sunt Făt Frumos din Plai cu Boi, dar nici nu o caut pe Fata Morgana în dimineaţa de după. Mahmur sau nu, mă caut de calităţi. Las jena la o parte şi abordez problema direct, o iau în mână: cea mai mare şi constantă calitate a mea este că mă trezesc cu erecţie în fiecare dimineaţă. Buna circulaţie periferică merită fructificată… Semn evident de sănătate,  am analizele la zi, chiar dacă n-am călcat pragul unui psihiatru în ultimii 20 de ani şi ultima oară când am făcut-o, individul părea fascinat de cazul meu.
Dar să nu divagăm! Vreau – din nou acest obsedant vreau! – să mă fac gigolo.
Cred că sunt un tip normal şi corect, la toate slujbele de până acum am prestat conştiincios şi satisfăcător şi mai cred că este indicat să profităm de toate oportunităţile ivite-n viaţă. Sunt curăţel, mă dau cu spray, pot lega o conversaţie de complezenţă la o cană de ceai sau cafea despre starea vremii, ştiu câteva reţete, pot fi foarte ascultător – în consecinţă uneori par mai inteligent decât sunt realmente – şi chiar dacă nu sunt profesionist titrat, ştiu să fac şi masaj. Am probleme cu dantura şi părul din nas, dar acestea sunt detalii care pot fi corectate ulterior din mers. Pentru început mă gândeam la un part-time job, dar în funcţie de rezultate şi beneficii mă pot recalifica complet chiar la locul de muncă!
Sunt un tip echilibrat, muncesc 12-18 ore pe zi şi mă distrez o dată la 3 luni. Cu noua meserie, sper să-mi îmbunătăţesc simţitor performanţele. Dacă vreau pot, altfel spus, sunt potent. Sunt un cowboy.
Nu fac mişto. Chiar mă preocupă ideea şi colac peste pupăza din tei, m-am plictisit de actuala mea slujbă… şi mie îmi place munca.

6 comments on “part-time gigolo

  1. intotdeauna exista ‘o arma secreta’ sau, mai exact, un as in maneca, de a carui existenta luam act doar cand decartarea finala este inevitabila.
    exista o vorba: “capul face, capul trage”.
    so, pornind de la cea mai mare si constanta calitate a ta si extinzind domeniul, vezi cum iti “joci” variabilele.
    iar asta, trust me, se face individual, real, dur, fara sa uiti o clipa de self-esteem.
    cu alte cuvinte, pierzi sau castigi pe mana ta. 😛

  2. pentru lu – hehehe… la consiliere s-a oferit multă lume. 🙂 Dora chiar a propus o echipă completă de Netlog…hahahaha!
    ‘neaţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *